Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Cave canem de Angelo Mitchievici

Câini (2016)
Regia: Bogdan Mirică; Scenariu: Bogdan Mirică; Cu: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu; Genul filmului: Dramă, Thriller, Western; Durata: 104 minute; Produs de: 42KM Films, EZ Films, Argo Film. Distribuit în România de: Transilvania Film.

Câini, filmul lui Bogdan Mirică a fost lansat la TIFF cu focuri de artificii, practic, pentru cele două vizionări biletele s-au epuizat cu zile bune înainte. Aflat în competiţie, nu a surprins pe nimeni faptul că i-a fost acordat marele premiu, Trofeul Transilvania.

Tânărul cineast este cunoscut pentru serialul TV Umbre (2014) la care a colaborat cu Igor Cobileanski, primul serial care depăşea faza clişeului stângaci şi emfatic, cu o excelentă tehnică a suspansului, cu personaje verosimile şi un story incitant. Bogdan Mirică datorează însă considerabil filmului de gen căruia i-a înţeles mecanismele şi strategiile. Primele cadre ale filmului autorizează evocarea unei surse prestigioase, Blue Velvet al lui David Lynch, unde camera survolează de aproape iarba pentru a descoperi undeva o ureche solitară, cotropită de furnici. Aici ochiul camerei se plimbă aparent distrat peste ierburi încâlcite ca şi cum ar căuta un obiect rătăcit şi descoperă o mlaştină acoperită de lintiţă. Acolo se focalizează pe un loc unde apa începe să bolborosească, spărgând stratul smântânos de alge într-un ochi întunecat din care răzbate la suprafaţă o bucată informă dintr-un corp uman, pe care camera îl înregistrează difuz şi furtiv, tipicul rapt al ororii întrevăzute într-o clipită. Efectul de atmosferă a fost creat pentru a introduce în scenă un tânăr, Roman (Dragoş Bucur), care revine la casa părintească, „la ţară”, unde moşteneşte o suprafaţă foarte întinsă de pământ de la bunicul său, Conu Alecu. Acest „la ţară” nu e un teritoriu neutru, ci unul de graniţă, un no mans land utilizat de traficanţii români care fac contrabandă cu mafia ucrainiană. Ca moştenitor, Roman vrea să vândă repede, de aceea e însoţit de un avocat, Sebi Voicu (Emilian Oprea), aproximativ de aceeaşi vârstă cu el. Că locul este ostil şi prezenţa sa nu e binevenită i-o arată chiar câinele care-i păzeşte casa, botezat elocvent Poliţia. Întreaga ogradă înconjurată cu un gard de lemn cu un brâu de sârmă ghimpată, casa cu acareturile ei, are aspectul unei hacienda abandonate în ceea ce pare a fi un Wild East. Această lume a nimănui se recompune ca un loc bântuit, un loc care emană o forţă care-şi găseşte expresia în angoasă şi teroare. Câinele care latră dement către prezenţe numai de el simţite, lumini de faruri în noapte, zgomote neclare şi sentimentul unei prezenţe nebuloase generează o stare de tensiune permanentă. Sebi urmat de Roman iniţiază o explorare peste gard în direcţia unor maşini cu farurile aprinse, cu o armă de vânătoare găsită în casă şi ambii descoperă un acut sentiment al riscului. În paralel, un sătean îi aduce poliţistului local, Hogaş (Gheorghe Visu), laba piciorului unui bărbat, detaşată de corp, descoperită într-un eleşteu. Scena în care acesta îl extrage tacticos cu furculiţa şi cuţitul pe o farfurie din gheata în care se află, inspectându-l apoi cu minuţiozitate faţetează macabru un tablou terifiant al unei lumi autarhice, tribale, izolate, un colţ de Românie mexicanizată. Este al doilea insert lynchian în care macabrul devine aproape fetiş. Comportamentul lui Hogaş spune totul, păstrează proba într-o cutie pe care o poartă natural ca pe portofel, fără să solicite o expertiză criminologică, preferă să lucreze cu oamenii locului, decât cu experţii din domeniu, cu informatori precum Pilă (Constantin Caşcaval), pentru că ştie că o anchetă nu va schimba nimic. Aşa cum ştie de unde vine răul şi că nu are puterea de a-l opri.

„Dacă eşti deştept atunci nu fi prost” îşi măsoară moromeţian înţelepciunea poliţistul Hogaş când îl avertizează pe Roman asupra celei de-a doua „moşteniri” lăsate de conu Alecu, şi anume banda pe care a condus-o, care are acum un nou lider, pe Samir (Vlad Ivanov). Nu e dificil de dedus că acest bunic a fost capul mafiei locale, răul pare sădit trainic, iar nepotul mărturiseşte că a asistat la o crimă în copilărie. Toată discuţia pe treptele scării are ceva ţărănesc, vechi, dar Mirică evacuează din cadru lumea ţărănească, ea este fie ascunsă, fie alterată profund. Satul rămâne invizibil, nu există decât prin Terente, ţăranul care aduce piciorul găsit în iaz. Casa lui Roman e departe de sat, la fel ferma unde se află oamenii lui Samir. Cele două locuri sunt parcă staţiile de poştalion în acest pustiu de ierburi şi tufişuri sărăcăcioase. Bogdan Mirică ştie să acumuleze tensiunea secvenţă cu secvenţă. Când Sebi dispare şi maşina lui Roman e găsită în câmp, iar telefonul lui Sebi la cel care are grijă de casă se acutizează pentru Roman percepţia de preajmă ostilă. Vizita inopinată a prietenei sale, Ilinca (Raluca Aprodu) este primită cu răceală şi creează o nouă zonă de vulnerabilitate. Bogdan Mirică construieşte expert întâlnirea dintre Samir şi Roman pe confuzia dintre vânat şi vânător. Samir a ucis un mistreţ turbat căruia el şi însoţitorii lui îi dau foc. Flăcările dansează pe tot atâtea feţe absorbite parcă de un rit păgân. Luat cu ei la un grătar, incapabil să se opună invitaţiei, Roman discută cu Samir. O discuţie în care ameninţarea s-a insinuat în fiecare cuvânt. Optica stăpânului locului e relevantă, există o ură faţă de băiatul de la oraş, străin de locuri, venit să tulbure ancestrale aranjamente. Există diferenţa pe care Samir o face între stăpân şi şef. Stăpânul, domneşte cu drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi, şeful îşi exercită doar temporar atribuţiile. Stăpân şi câini, aceasta e relaţia fondatoare de identitate locală: bâta şi fleica, şi moartea aşteptându-şi clipa. La propriu îi aruncă o fleică pe tricou unuia dintre subordonaţii săi mai obraznici, frustrarea şi violenţa mârâită a celuilalt fiind deviate către un altul. Stăpânul domneşte, intangibil şi impenetrabil, privind cum ceilalţi se bat, jocuri contondente de băieţi de la ţară în care arde mocnit o violenţă urâtă. Ca un îmblânzitor de tigri, Samir îşi ţine haita în frâu, forţa de sugestie a glasului de o blândeţe terifiantă a lui Vlad Ivanov este uluitoare. Băiatul de la oraş stă faţă în faţă cu marele carnasier al locului, cu şeful de trib, cu o încarnare punitivă a lui genius loci. Două moşteniri se întâlnesc, lumea de graniţă a violenţei care-şi predă ştafeta şi pământul lăsat acestui nepot care are ceva din încăpăţânarea bunicului. Ceea ce va urma este consecinţa acestei întâlniri decisive în care Bogdan Mirică a reuşit să nuanţeze psihologia abisală a acestui personaj ieşit parcă din inima întunericului. La lumina flăcărilor, doi bărbaţi se luptă, parte în parte, corp la corp, însă nu-i vedem, îi auzim icnind, iar răsuflarea lor grea constituie fundalul sonor al discuţiei dintre Samir şi Roman. Moartea unuia din ei a fost deja decisă din privirea care cade pe un telefon mobil ivit dintr-un pachet de ţigări. Probabil că moartea lui Roman este decisă tot acum, într-o discuţie în care ura faţă de omul de la oraş iese la suprafaţă fără eufemisme. Totuşi, filmul are câteva hibe la nivelul motivaţiilor personajelor, scăpări greu de înţeles. Le voi formula ca interogaţii serializate. De ce Roman împrumută maşina avocatului său, Sebi, pentru a se duce la gară, urmând ca el să o recupereze de acolo? Prin urmare să facă tot drumul până în sat pe jos? Nu ar fi fost mai simplu şi logic să-l ducă el la gară pe avocat? De ce îşi abandonează prietena în casă când ameninţarea lui Samir fusese enunţată direct şi viza tot ce avea legătură cu el. Prietenul său a dispărut, neputând fi contactat în nicun fel, ceea ce sugerează posibilitatea unei crime. Roman înţelege pericolul şi îşi ia arma de vânătoare cu el, în maşină. De ce nu o duce pe Ilinca în sat să ia autobuzul, cu atât mai mult cu cât e informat că Samir şi oamenii săi ştiu de prezenţa ei acolo? Sau, de ce nu o ia cu el la Tulcea unde vrea să facă actele la notariat pentru a vinde pământul? Regizorul foloseşte ca motivaţie pentru întoarcerea sa din drum tocmai faptul că realizează greşeala de a o fi lăsat singură acasă pe Ilinca. Surprinzătoare totuşi această lipsă de logică, aşa cum stranie pare şi indiferenţa sa faţă de fata care-i face o surpriză, venind de atât de departe pentru el. Roman are poate ceva din duritatea bunicului, ceva din impulsivitatea lui, dar pare să îi lipsească această inteligenţă a situaţiei esenţială supravieţuirii. Chiar dacă prezintă hibe la nivelul motivaţiei personajului, Câini este primul thriller românesc notabil, primul în care toate ingredientele genului se îmbină armonios.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara