Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Catacombele lui Régis Debray de ---


Deşi a publicat destul de regulat în deceniile din urmă, fostul revoluţionar şi tovarăş de ideologie şi de arme al lui Che Guevara, care şi-a petrecut cinci ani în închisorile boliviene, între 1967 şi 1971, nu s-a mai bucurat de atenţia pe care i-o acorda altădată presa internaţională. Recent, Debray revine în actualitate cu o carte, Moderne catacombe, omagiu Franţei literare, în care se revendică de la o generaţie (e născut în 1940) şi o cultură ieşite din scenă: „De ce, se întreabă el în cuvintele un pic patetice ale lui Chateaubriand, mi-a fost dat să supravieţuiesc secolului şi oamenilor cărora le aparţin prin datele vieţii mele? De ce nu m-am prăbuşit laolaltă cu contemporanii mei, ultimii dintr- o rasă epuizată? De ce am rămas singurul care să le caute oasele în întunericul şi praful unor catacombe pline până la refuz? Mi-am pierdut curajul de a mai trăi.” Debray consideră că un om moşteneşte valorile care i-au fost insuflate în tinereţe, altfel spus, cară în spate, ca o cămilă, relicvele pe care le-a strâns între 20 şi 25 de ani. „Aşa se explică generaţiile, declară el într-un interviu din „Le Point” din 3 ianuarie: a mea, aceea numită tiers-mondiste, s-a format pe axa nord-sud, a luptei antiimperialiste şi anticolonialiste. În acea epocă, mergeai în America de Nord sau în America de Sud, Tocqueville sau Fanon. Am căzut de partea lui Fanon. Generaţia care are azi 40 sau 50 de ani, şi care deţine puterea ideologică, s-a format pe axa est-vest, între New York şi Varşovia. Controversele de idei sunt dispute între astfel de spaţii-timp.” Din carte, ca şi din interviu, nu rezultă abandonarea idealurilor guevariste din tinereţe, dar nici o nostalgie după ele. Nostalgia are alt obiect: după o cultură şi un mental cultural modificat radical o dată cu triumful mass-media. Debray nu e, în principiu, refractar schimbării la faţă a intelectualilor şi scriitorilor din deceniile din urmă. El dirijează, de altfel, o publicaţie intitulată „Medium”, în care apar analize ale consecinţelor noilor tehnologii de comunicare asupra scrisului, cititului, dreptului de autor etc. După părerea lui, literatura şi-a schimbat natura sub presiunea mass-media: ea nu mai transfigurează, ci înregistrează, înlocuind accesul la lume printr- o sensibilitate cu accesul printr- o sociologie sau printr-un jurnalism în sens larg. „Să nu facem totuşi o dramă din asta, adaugă Debray, căci, în fond, literatura ca valoare absolută a apărut în secolul al XVIII-lea şi poate să moară mâine, fagocitată de scenariu, publicitate sau jurnalism.” El, personal, e deranjat de lipsa de stil a literaturii actuale şi de „utilitarismul” ei. O întrebare câtuşi de puţin retorică încearcă să ofere un răspuns la o problemă care i-a preocupat în secolul XX atât pe intelectualii de stânga, cei care proclamau caracterul tendenţios al artei, cât şi pe cei de dreapta, care pariau pe gratuitatea ei estetică, şi e interesant să remarcăm că Debray, revoluţionarul şi stângistul din anii 1960, ţine în anii 2000 partea esteţilor: „La ce serveşte literatura? La nimic şi tocmai asta o face cu adevărat utilă. Acest nimic este omenescul. La ce serveşte un frison? O emoţie? O plăcere? La ce serveşte Bach?” Nu numai umbra lui Chateaubriand se lasă asupra lui Debray, dar şi aceea a Doamnei De Staël.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara