Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Casa poveştilor desferecate de Elisabeta Lăsconi

Boom spaniol?

Carlos Ruiz Zafon a deschis drumul spre succes pentru mulţi scriitori spanioli, Umbra vântului, în zece ani a fost publicat în 55 de ţări, cu tiraje uriaşe. Carte-fenomen şi deja cartecult, romanul său a provocat o mutaţie, scriitorii spanioli au avut dovada că piaţa editorială străină poate fi cucerită, că boom-ul sud-american poate fi urmat de un boom spaniol. Şi nu sunt prea departe de a-l realiza.
Care Santos îi calcă pe urme lui Carlos Ruiz Zafon. Scriitoare de literatură pentru copii şi adolescenţi, s-a aventurat în ţara celor mari cu mai multe romane, dar abia al şaptelea – Habitaciones cerradas / Încăperi ferecate, devine bestseller şi iese în lumea largă prin traduceri, aducând cititorului acelaşi oraş, Barcelona, evocat în două perioade, la sfârşit de secol XIX şi început de secol XXI.
Scriitoarea s-a născut în 1970, la Mataro, la nord de Barcelona, începe să scrie de la 8 ani ştiind că nu doreşte să facă altceva, la 14 ani a câştigat primul concurs literar, la 25 de ani a publicat prima carte – un volum de povestiri. Din 1995 încoace a publicat opt romane şi două volume de poezie. S-a remarcat prin cărţile pentru copii şi adolescenţi, ele pornesc probabil din experienţa personală: are trei copii, pe care-i declară drept operele sale cele mai bune.
Încăperi ferecate apare în 2011, are succes, ca şi Umbra vântului, mai întâi în Germania: prima ediţie dispare din librării şi, după o săptămână, iese a doua ediţie. Au apărut deja şi traduceri în italiană şi portugheză, în greacă şi franceză. Lista ţărilor unde urmează să fie publicată creşte mereu: Olanda, Suedia, Norvegia, Brazilia, Polonia, Israel. La noi are privilegiul unei foarte frumoase traduceri, datorate scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari.
Romanul recent, El aire que respiras, surprinde prin curajul de a reinventa motive şi teme deja consacrate: librăria (ca în Umbra vântului) şi cartea interzisă (ca la Umberto Eco, în Numele trandafirului), pasiunea bibliofililor (ca în Clubul Dumas al lui Arturo Perez- Reverte), trecerea de la un secol la altul, de la începutul şi mijlocul secolului al XIX-lea la începutul secolului XXI (experimentate chiar de Încăperi ferecate).

O familie cu tainele ei

Titlul anunţă de altfel şi cronotopul romanului – o casă şi o familie surprinsă prin viaţa a patru generaţii. La prima vedere, o saga în buna tradiţie a realismului de la început de secol XX, urmărind ascensiunea unei familii burgheze din Barcelona, când oraşul intră în era modernizării, când convenţiile sociale încă reglează relaţii, ierarhii, când părinţii sunt cei ce hotărăsc căsătoriile, iar copiii au doici atente care se ocupă de creşterea lor.
Autoarea a creat personaje interesante, originale, demontând ca în joacă tipologiile ştiute din asemenea tip de proză. Rodolfo Lax are o ascensiune socială spectaculoasă, iese din sărăcie şi ajunge unul dintre marii constructori şi industriaşi ai oraşului, fără să fie însă parvenitul fără scrupule. Căsătoria cu Maria del Roser Golorons, propusă de familia ei se dovedeşte o reuşită, căci fata este tot atât de neobişnuită ca şi el, inteligentă şi originală în gândire – de aceea îşi deconcertează fraţii care se grăbesc s-o mărite.
Cei trei copii care se nasc moştenesc inteligenţa şi firea părinţilor, însă nu şi calmul şi armonia interioară, nici împăcarea cu sine a fiecăruia. Amadeo, fiul cel mare, este egoist şi agresiv, posesiv şi capricios, talentul şi temperamentul de artist îl duc spre artă, ajunge unul dintre marii pictori ai vremii. Al doilea fiu, Juan, este obiectul urii fratelui încă din leagăn, pe parcurs ura sporeşte, încât, în loc să se ocupe de afacerile familiei, alege viaţa monahală. Fiica, Violet, moare tânără de leucemie, întunecând pentru totdeauna armonia şi echilibrul casei.
Nici iubirea frumoasei Teresa, nici căsătoria nu-i aduc fericirea lui Amadeo Lax, deşi cei doi se simt atraşi de timpuriu unul de celălalt, de când el o pictează pe fetiţa aflată încă la vârsta copilăriei. Fiul lor născut târziu creşte marcat de personalitatea strivitoare a tatălui şi de absenţa mamei, despre care lumea ştie că şi-a abandonat familia, fugind cu prietenul cel mai bun al soţului ei în America.
Iar fiica lui Modesto, ultima descendentă a familiei Lax refugiată la Chicago, are numele frumoasei fete dispărute atât de tânără. Ea a trăit drama despărţirii părinţilor, conflictele cu o mamă care a ales modul de viaţă american şi alt soţ, fascinaţia faţă de un tată plin de şarm, cuceritor, fin cunoscător al artei. De-a lungul celor patru generaţii, pasiunea pentru artă se rafinează, pe măsură ce se dizolvă coeziunea familiei şi spiritul practic, patima averii şi prosperitatea.

Pictorul cu multe secrete

Violeta Lax se întoarce la Barcelona, când casa familiei se transformă în muzeu pentru a găzdui opera bunicului ei. Dar în cursul renovării, muncitorii dezgroapă scheletul ascuns într-o încăpere ferecată, pe zidul căreia Amadeo Lax pictase în frescă ultimul portret al Teresei. Nepoata începe să cerceteze tainele trecutului şi află că scheletul este al bunicii ei, care nu părăsise casa în noaptea fatală când a ars marele magazin al oraşului şi bogatul lui proprietar, pretinsul ei amant, a dispărut pentru întotdeauna.
Pivotul romanului este Amadeo Lax, a cărui personalitate nepoata vrea să o reconstituie. Revelaţiile o intrigă întâi, apoi o uluiesc ca în final s-o şocheze. Copil, o domină pe doica lui şi-i exploatează afecţiunea, adolescent învaţă să riposteze, refuzând să se lase terorizat în colegiul unde învaţă. Îşi intuieşte superioritatea şi o foloseşte, fără să-i pese de reacţia celorlalţi. Moartea părintelui îi dă mână liberă şi îşi satisface poftele şi capriciile.
Ceva lipseşte în căsnicia lui cu Teresa, ceva ce părinţii săi au avut şi le-a adus fericirea, şi darul picturii nu face decât să accentueze fractura. Ceva lipseşte şi în afecţiunea pe care a primit-o în copilărie din partea mamei – căci doamnele din familiile nobile nu-şi băteau capul să vadă ce se petrece în odaia copiilor, după ce-i încredinţau doicilor să-i alăpteze, ceva prisoseşte chiar de la început în devotamentul absolut al Conchitei, care l-a pus la sân după ce-şi pierduse copilul abia născut.
Romanul lasă câmp liber presupunerilor şi deducţiilor privind formarea lui Amadeo Lax ca pictor, felul cum şi-a găsit propriul stil, liniile de evoluţie. Tablourile sale – imaginate probabil de autoare – luminează forţa unui artist, viziunea proaspătă adusă în pictură şi manierele de creaţie ce se deosebesc de la o etapă la alta. Autoarea depăşeşte astfel o linie a prozei construite în jurul unui tablou, inaugurată de Tracy Chevalier.

... şi un puzzle cu stropi de mister

Originalitatea romanului o dă formula îndrăzneaţă aleasă de scriitoare. Aventura Violetei în Barcelona din prezent reiese din mesajele schimbate cu mama rămasă în America şi cu secretara ei cea exasperată, din mesajele venite din Italia, ce-i oferă o potecă neştiută spre trecutul bunicului ei, spre perioada şederii sale în străinătate.
Alternanţa prezent-trecut deschide porţile timpului: reînvie pasiunea Mariei Roser pentru spiritism, priceperea lui Rodolfo Lax pentru afaceri prospere, scena vizitei regelui în casa familiei ca să aibă un răgaz de odihnă, şedinţele în care Teresa îi pozează lui Amadeo şi apoi suferinţa, prezenţa discretă a lui Octavio, prietenul lui Amadeo, cel îndrăgostit atât de intens, dar atât de onest în prietenie, că vrea să plece pe alt continent ca să nu distrugă tot.
Nu doar mail-uri şi scrisori compun romanul ci şi documente oficiale, acte ale guvernului catalan care se ocupă cu întârziere şi în salturi de casa lui Amadeo Lax, tot mai ruinată, cataloage inventariind şi descriind tablourile pictorului. Scrisorile din Italia o determină pe Violeta să călătorească şi să descopere misterul altei iubiri a bunicului ei şi splendida colecţie de pânze necunoscute, ce-l arată cu unul dintre îndrăzneţii pictori de nuduri.
Şi dacă în cazul mail-urilor şi al scrisorilor ştim cine scrie şi cine citeşte, scenele evocate şi momentele prezentului au naratori de-a dreptul misterioşi. Abia la sfârşit ghiceşti cine îşi asumă actul narării şi cine sunt martorii atâtor întâmplări. Aşa începe lectura inversă, pentru cei curioşi. Care Santos îşi momeşte lectorii să pornească şi ei în căutarea comorii ascunse-n cotloanele casei cu poveşti. Denisa Comănescu a adus în „Raft...” încă o carte de citit pe nerăsuflate.

Care Santos, Încăperi ferecate, traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari,
Editura Humanitas fiction, 2013, 416 pag.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara