Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Casa Monteoru de Gabriel Chifu

Săptămâna trecută presa, televiziunile au luat foc: Uniunea Scriitorilor îşi va pierde sediul tradiţional. Să înţelegem din acest subit interes că publicului de la noi îi pasă de soarta scriitorilor români? Ar fi bine.

Casa Monteoru: sediul central al USR de pe Calea Victoriei nr. 115, spaţiu cu o uriaşă valoare simbolică, nu doar pentru literatura română, ci pentru identitatea naţională. Acum, prin decizia Justiţiei, ea se va întoarce la moştenitori.
Nu comentez dacă e dreaptă sau nu hotărârea aceasta. Însă se cuvine să recapitulăm pe scurt istoria acestei pierderi. Casa a fost donată în anul 1949 statului român de către familia Catargi, pentru a găzdui A.R.L.U.S. Trebuiau respectate anumite condiţii, care au fost respectate. Totuşi, în anii 2006-2007, printr-un proces împotriva statului român (reprezentat formal, cu indiferenţă – eufemistic vorbind – de Primăria Municipiului Bucureşti, care deţinea în acel moment Casa, şi de Ministerul de Finanţe, însă nu direct, ci prin Direcţia Finanţelor Publice a Muncipiului Bucureşti), moştenitorii au anulat actul de donaţie. Au folosit pentru aceasta doi martori foarte în vârstă, care între timp au plecat dintre noi. Aceştia au declarat că ştiu ei că donaţia s-a făcut cu pistolul la tâmplă. Uniunea Scriitorilor, având doar dreptul de folosire a Casei, nu a fost parte în acel proces şi nu a fost informată de autorităţile statului că e pe rol un asemenea proces. Când s-a aflat era prea târziu. Apoi s-au depus eforturi deosebite, s-au căutat căi de atac, s-au deschis alte procese, s-au obţinut prelungiri ale termenului. Dar deznodământul era deja scris.
Acum urmează să ne mutăm din acel spaţiu. Pentru cei care privesc lucrurile de la depărtare, cu privirea tulburată de emoţie, câteva precizări sunt necesare: în starea de acum, Casa nu este un sediu care să poată fi într-adevăr folosit. Are nevoie de reparaţii capitale, iar întreţinerea ei lunară costă o avere. Oricum, totul depăşeşte cu mult posibilităţile unei asociaţii profesionale.
Însă, repet (şi acesta e un adevăr, un adevăr puternic!): valoarea simbolică a acestui imobil pentru cultura română este uriaşă. Un stat care şi-ar înţelege corect priorităţile, probabil, ar cumpăra Casa de la proprietari şi i-ar menţine destinaţia, renovând-o, păstrând-o în circuitul public ca pe unul dintre punctele identitare cele mai importante de pe harta Bucureştiul şi a ţării. E în măsură, e capabil statul român de un asemenea demers care ar presupune viziune şi devotament faţă de binele public? Nu mă încumet să formulez un răspuns.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara