Cu ani în urmă s-a nimerit să fiu convocat la nişte instructaje care se ţineau, fără abatere, lunar, într-o mare sală de şedinţe, în prezenţa factorilor de conducere din unităţile economice şi social-culturale ale judeţului, pentru a asculta aşa-numite materiale informative în legătură cu diverse aspecte de muncă din industrie, economie, agricultură etc., cu care nu aveam nici o legătură şi care, fiind extrem de lungi, erau teribil de plictisitoare. Pentru a-mi trece timpul mai uşor, luam cu mine câte o carte pe care o citeam, ca pe vremuri elev, pe sub bancă. în jurul meu ceilalţi participanţi luau de zor notiţe umplând multe pagini de caiet cu un scris grăbit, abia descifrabil, dar sârguincios. într-o astfel de zi am luat seama însă, cu oarecare surprindere, că omul de lângă mine, aplecat peste filele unui caiet de format mare, cu pagini albe, nu lua, de fapt, notiţe ci rezolva, din memorie, lungi probleme de algebră. Era atât de adâncit, atât de captivat de jocul cifrelor, în dezlegările sale, încât devenise complet absent faţă de tot ce se întâmpla acolo, trăind... mulţumit într-o lume a sa, abstractă, a spectaculoaselor speculaţii matematice. în pauză am intrat în vorbă cu dânsul şi am aflat că era un distins profesor universitar de matematici care, dezinteresat de toată politichia instructajelor la care era şi el nevoit să participe, prin funcţia pe care o deţinea... la locul de muncă, se juca, pur şi simplu, plonjând într-o mare aventură intelectuală, în universul mirific al cifrelor, într-o lume ideală, de deasupra concretului anost cotidian, stimulându-şi gândirea şi gândul cu spectacolul, în sine, al semnelor matematice. Mi-am adus aminte de această întâmplare citindu-i cartea lui Şerban Foarţă, Micul Print (cu wordesign-urile autorului. Editura ART, Bucureşti, 2008), de o rafinată speculaţie lingvistică şi literară, un exerciţiu ludic în totul, fascinant prin insolitul subiectelor şi libertinajul comportamental al ideilor, prin dezinvoltura construcţiilor calambureşti şi insinuanţa ironic-galantă, cu care îşi alcătuieşte poeziile şi micile eseuri poematice, plasându-se astfel într-un univers de perfid basm copilăresc, prin fereastra căruia îşi ia zborul într-un spaţiu lipsit, cel puţin la prima vedere, de orice atingere cu lumea bulversată nebuneşte, din jur, sub impulsul (impactul) atâtor intrigi politice şi mizerii morale copleşitoare, trăind astfel dezinteresat cu totul şi de toate, bucurându-se de propria sa libertate spirituală pe care o propune şi cititorilor, ca într-o aventură ireală alături de Micul Print (al lui Saint Exuperi era Micul Prinţ), căzut şi el pe Pământ, de aiurea, şi căutând a recepta, a înţelege totul prin dezarmanta sa inocenţă, (Nu altfel se amuză Alice în Ţara Minunilor), aşa că lectura acestui volum (ca de altfel a tuturor celorlalte purtând aceeaşi semnătură) este o curată şi debordantă provocare. Ca pentru a se justifica, în faţa celor ce ar putea să abordeze volumul cu prea rigidă seriozitate, Şerban Foarţă atrage atenţia, într-un scurt (şi şugubăţ) Avertisment: "...această scriere (lipogramatică, savant vorbind) e una care nu cuprinde nici un Ş/ş & }/ţ...", oferind astfel o cheie posibilă pentru dezlegarea şaradelor ce urmează sau, mai bine, un azimut pentru călătoria, în compania inocentului Print, pe care o propune plin de umor şi veselie tainică. Aşa se face că nevinovatul carambolaj lingvistic devine, fără efort, mijloc de întreţinere şi dezvoltare a tuturor intrigilor din paginile ce urmează, într-un joc al inteligentelor corelaţionări, absurde dacă doriţi, dintre fapte şi lucruri, dintre persoane (personaje) şi istorii etc., cunoscute ca perfect banale, supus fatalităţii unor... greşeli de tipar: "Orice eroare de tipar e într-atât de perfidă, încât nu face alta decât să se strecoare. Ea se insinuează, mereu, pe unde poate, prin capilare, prin fisuri sau printre pietre. E foarte greu de prins cu mâna, pentru că este insidioasă, strecurându-se chiar prin strecurătoare, ca firicelele de ceai de gălbenele". Se ajunge astfel la un soi de lume absurdă, la o criză, de fapt, a limbajului - uneori vecină cu cea practicată de Urmuz, numai că Şerban Foarţă propune o salvare din această capcană prin conştientizarea jocului gratuităţii: "E limpede că, dacă mersul lumii ar fi depins de Micul nostru Print, Războiul celor două Roze nu s-ar fi editat nicicând, - pentru că nu există, de fapt, decât o roză, una singură, anume Roza lui./ Pe care o proteguie, cât poate, de tot felul de intemperii, oferindu-i-se drept manta de vreme rea: Micul Print e ambalajul rozei, e diafanul celofan al ei, - imprimat, pe toată suprafaţa, cu floribunde ornamente albe./ Mai rău e că refrenul unui rondel celebru îţi tot aduce-aminte, ca un funest oracol, că âmai sunt încă roze, mai sunt...>./ Roza Vânturilor n-ar fi o problemă, atâta timp cât ale sale îi este scut chiar Micul Print.

Nici Rosa-Cruce n-ar fi una, în calitatea-i de doctrină acroamatică (sau Lojă). Ceea ce-l scoate, însă, din sărite este frumoasa Rosamunda, ibovnica tatălui lui Ioan fără }ară & al lui Richard Inimă de Leu, Henric al II-lea Plantagenetul. El, de-ar fi trăit pe vremea ceea, n-ar fi admis ca epitaful acestei prea-imunde roze să fie scris în piatră, pe lespedea-i tombală. Nu i-ar fi dat, adică, imprimatur./ Dar nu de dragul mamei lui Ioan fără Ţară îi este, el, potrivnic Rosamundei, - ci dintr-o gelozie care-l face să nu suporte nici o altă roză, inclusiv rozul din La vie en rose."

Şerban Foarţă se abandonează adesea stărilor lirice (nu neapărat poetice) în care comentariile sale fals-savante au alura unor eseuri intelectuale, cu trimiteri nonşalante la o cultură asumată, dar mereu trădat prin pasul de distanţare faţă de rigori, chiar dacă practică trimiteri bibliografice tipicarnice la subsolurile paginilor, adică la Note. în totul însă e în această literatură o mare capacitate de inventivitate insinuant polemică la actul percepţiei realităţii...reale: "Nu numai foile volante pot să zboare, - sau, mai degrabă, să zburătăcească aidoma frunzelor desprinse, toamna, de pe ramuri./ Cu toate că mai grea, chiar cartea zboară; dar nu în sensul că planează precum avionul de hârtie, cică putem zbura noi, cititorii, cu ea, - căreia-i suntem pasageri. Iar acest zbor e fie unul de agrement, o escapadă, fie o cursă interplanetară./ Or, ca să zbori cu cartea, ea trebuie deschisă. Numai deschisă, face cartea aripi, ca păsările, ca fragilii fluturi, inventatorii, pe cât cred, ai simetriei, sau - de ce nu? - ca îngerii din cer.../ Să revenim, însă, la carte: luându-se drept ax de simetrie cotorul sau lăuntrica-i creastă, rezultă două aripi simetrice egale; egale planimetric, căci, în volumetrie, egalitatea nu se realizează decât când ea este deschisă chiar la mijloc." Etc. Şi, fiindcă autorul e, înainte de toate, poet, alternativele exerciţiilor, uşor baladeşti, parodice prin excelenţă, dau cărţii sale farmecul unei literaturi frumos caligrafiate, născută din sine şi cultivată în sine: "Albă-ca-Zăpada are/ 7 feluri de pisici, -/ de alt soi e fiecare,/ iar pisoii sunt pitici.// Cea dintâi între princese/ e un siamez (dar n-am/ să vă spun exact prin ce se/ ilustrează acest neam).// Un persan albastru, - a II-a/ (rasa i-o cunosc pe sfert)/ are botul ud ca roua/ fi^ndcă bea tot lapte fiert.// Ce-i mai albă ca zăpada,/ pe a III-a n-o prea rabd/ (dar pe Albă-ca-Zăpada/ nu o doare acest fapt).// Păr electric are-a IV-a/ când o mângâi în răspăr;/ botezată Cleopatra,/ e-o regină,-ntr-adevăr.// Maidaneză, cea de-a V-a/ nu dansează bolero,/ ci, pe seară, bate mingea/ cu motanul lui Perrault.// Cu o blană ca mătasea,/ dar cu sufletul stingher,/ o jumate dintr-a VI-a/ e-a lui Erwin Schrodinger.// (Pe cealaltă, dl Erwin/ a ucis-o în secret*), -/ căci stătuse prost cu nervii,-n/ pubertate, pe cât cred.)// Invizibilă, a VII-a/ are zgardă de lame;/ trebuie să vie noaptea/ ca să vezi ce neagră e...// Mai fusese o a VIII-a,/ dar s-a otrăvit c-un măr./ (Cârja lui Frau Holle-i propta,/ azi, a crengilor de măr.)// P. S. dacă Micul Print se prinde/ că am scris pisici, în loc/ de pitici, nu m-ar surprinde/ că, de furie, s-ar aprinde,/ că s-ar face,-adică, foc!" (Albă-ca-Zăpada & cei 7 pisici).

Un cititor grăbit ar putea fi tentat să creadă că avem de-a face cu o carte adresată copiilor. Şi nu ar greşi dacă ar lua în calcul posibilitatea noastră de a ne copilări la orice vârstă. Dar literatura lui Şerban Foarţă, în datele sale esenţiale, profund specifice, este de fapt un exerciţiu pur în metoda postmodernismului şi sunt tentat (cred, îndreptăţit) să afirm că este singurul scriitor autentic postmodernist la noi, programat şi mai ales înzestrat cu autentic talent pentru o asemenea literatură... în replică. Micul Print se impune astfel ca o carte de rafinament, de real deliciu al inventivităţii şi al erudiţiei intelectuale.

__________
*) De unde, pe cât bănui, aversiunea d-lui Stephen Hawking: "Când aud/de/ , scot revolverul!"