Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Cardinalul Alexandru Todea în pagini de corespondenţă1 de Ion Buzaşi

La mijlocul lunii iulie 1985, preotul şi profesorul Ştefan Manciulea, un cărturar blăjean de trudă benedictină, ultimul reprezentant al Şcolii Ardelene, lua drumul veşniciei. La slujba de înmormântare din curtea profesorului a ţinut o predică funebră, care s-a transformat treptat într-un veritabil panegiric, episcopul de atunci (în clandestinitate), Alexandru Todea, fostul său elev la Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj.

Ştefan Manciulea revenea la Blaj în 1929 la catedra de geografie, după câţiva ani de activitate didactică la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, şi va funcţiona aici până în 1937, iar Alexandru Todea, după şcoala primară în satul natal şi după gimnaziul la Reghin – urmează Liceul „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj luându-şi bacalaureatul în 1933. Aşadar, Ştefan Manciulea i-a fost profesor timp de patru ani. După 1948 ambii au fost îndepărtaţi de la preoţie şi profesorat şi au îndurat calvarul temniţelor comuniste, al căror nume înfiorează şi astăzi la simpla rostire. După ieşirea din închisoare, în 1964, Ştefan Manciulea şi-a continuat în solitudine munca de cercetare, prestând pentru întreţinerea familiei munci precum cea de grădinar la Sanatoriul TBC – găzduit , spre batjocorirea Blajului, în localul vechii Academii Teologice, instituţia de învăţământ – emblemă a Micii Rome, sau om de serviciu şi administrator la Şcoala Normală de Învăţători, iar Alexandru Todea şi-a continuat misiunea sacerdotală în clandestinitate, cu un curaj comparabil cu al vechilor apostoli.
Ca şi în celelalte volume, corespondenţa a fost pusă la dispoziţia editorilor de către Ştefania (Didi) Manciulea, fiica învăţatului dascăl, căreia, i se aduc, postum, cuvenitele mulţumiri.
Corespondenţa se întinde pe trei luştri, între 1969-1974; nu este propriuzis un dialog epistolar, pentru că avem in extenso doar scrisorile „ucenicului” (Al. Todea) către magistru (Ştefan Manciulea). Scrisorile acestuia sunt întrerupte de frecvente puncte de suspensie, din cauza acelor „lectio incerta” şi mai ales, din pricina unui scris anevoie descifrabil, de care profesorul însuşi era conştient şi pe care reuşea să-l descâlcească, nu fără dificultate, Ştefania, fiica profesorului,care îndeplinea şi funcţia de secretar al acestuia. E drept că fostul elev îl consolează cu umor, într-una din epistole, citând o spusă a păr. Moldovan – „eu am învăţat să scriu, cine vrea să ştie ce am scris, să înveţe să citească” – dar într-o scrisoare de mai târziu, îi recomandă cu respect, ca altă dată P. S. Ploscaru, că „ar fi bine ca scrisorile, studiile şi articolele trimise să fie dactilografiate, ca să poată fi citite în întregime”.
Scrisorile lui Al. Todea sunt scrisori de solicitare, de mulţumire şi de felicitare. Cunoscând erudiţia în varii domenii ale culturii, memoria excepţională a profesorului, Al. Todea care, în acea perioadă redacta argumentate memorii, ca altă dată Inochentie Micu Klein ( bine îl numeşte un scriitor al Blajului – „Reîntemeietorul”!), îi solicita date şi informaţii despre istoria Transilvaniei, despre probleme controversate din trecutul bisericii româneşti, extrase din presa epocii, cărţi rare din care se putea documenta (Timotei Cipariu, Ion Micu Moldovan, Augustin Bunea ş.a.), la care profesorul răspunde cu plăcere trimiţând spre Reghin sub forma unor anexe la scrisori, adevărate articole şi studii. La primirea acestora „fostul elev” răspunde cu „aleasă recunoştinţă” şi cu respectuoase mulţumiri, elogiind tinereţea spirituală a Profesorului.
Un moment important din această perioadă îl constituie anul 1973, când o parte din marea şi vestita Bibliotecă a Blajului, a revenit în oraşul luminilor ardelene prin înfiinţarea Bibliotecii Documentare „Timotei Cipariu” Blaj, ca subfilială a Academiei R. S. R. – Filiala Cluj. Aşezată în pavilionul administrativ al Mitropoliei blăjene de odinioară, ea a devenit laboratorul de lucru al profesorului, care cu foi liniate de caiet, cu„pean㔺i călimară , precum vechii dieci blăjeni, cerceta şi conspecta articole şi studii din periodicele revenite la Blaj. Al. Todea îl felicită pentru organizarea acestor cărţi de către vechiul director al Bibliotecii blăjene din perioada interbelică; în 1979, se împlineau 225 de ani de la deschiderea Şcolilor Blajului şi Manciulea îi trimite un documentat istoric episcopului. La primirea acestuia mulţumirile sunt secondate de elogiul şcolilor şi dascălilor Blajului;„Socotesc, după o privire amănunţită a schiţei, că este o sinteză completă şi că va fi o lucrare de mare valoare. Aş insista să se pună accentul pe toate publicaţiile, pe toate manualele profesorilor din Blaj, pe toate actele de caritate şi pe tot ce profesorii din Blaj au lăsat prin testament bunurile lor în favoarea elevilor săraci, după cum şi spiritul de simplicitate a vlădicilor Blajului când a fost vorba de ei, în schimb foarte generoşi când a fost vorba despre clădiri pentru dezvoltarea învăţământului” (p.112) Sau în altă scrisoare: „E interesantă istoria neamului nostru şi a Bisericii noastre: stejarii loviţi de furtuni, de fulgere şi trăsnete, dar cu rădăcinile bine înfipte, rezistă”.
Ştefan Manciulea îl informează despre „plecarea la Domnul” a unor preoţi şi profesori blăjeni (pr. Aurel Leluţiu, pr. Ioan Vultur ş.a.); îi aminteşte de activitatea în folosul Bisericii noastre a Mons. Surdu din cadrul Misiunii Greco-Catolice Române de la Paris, căruia Al. Todea, îi întăreşte aceste „linii de portret” într-o scrisoare de răspuns.
La anii bătrâneţii, corespondenţa „bătrânului dascăl” nu se putea să nu „împărtăşească şi gânduri amare” despre suferinţă, despre boala soţiei, la care ierarhul răspunde cu „gânduri de mângâiere” din înţelepciunea biblică:„Crucile se ţin lanţ. În stabilirea Paradisului pe pământ sunt trei mari probleme de rezolvat: suferinţa, boala şi moartea. Atâta timp cât acestea continuă să fie realităţi zilnice, Paradisul terestru este o utopie. Nu ştiu cum aş concepe viaţa dacă n-ar fi lumina lui Isus. Mie mi s-ar părea o Sahară fără de margini, fără de ape, fără de verdeaţă, fără de înălţimi, fără răsărit de soare, fără primăvară şi fără flori. Bun eşti, Doamne, că ai venit şi ai sfinţit suferinţa, boala şi moartea pe care le vedem şi le judecăm după spusele Tale şi după faptele Tale. Ştiu că e mai uşor şi în creştinism să spui astfel de lucruri decât să le practici. Dar în afară de moarte pe celelalte două, din darul Domnului, le-am gustat din plin şi nu-i voi putea niciodată mulţumi îndeajuns că ne-a învrednicit de acest mare dar. El continuă în casa Dv. Isus să vă fie mângâietor şi samarinean milostiv. Cam în acest spirit asigur pe Doamna de rugile mele, ca chiar în clipele cel mai grele şi mai sumbre să simtă ocrotirea cerească şi harul să se reverse ca ulei binefăcător asupra rănilor (pp. 103-104).
Intuind pericolul unei propuneri care se contura din partea oficialităţilor vremii şi a Departamentului Cultelor, ca Biserica Greco-Catolică românească să fie integrată în Biserica Romano-Catolică din România, ambii resping cu hotărâre o asemenea primejdioasă perspectivă, fiind apărători dârji ai Bisericii Române Unite cu Roma, de rit bizantin. În acest sens laudă pe vechiul şi bunul său profesor că în 1948 a preferat prigoana şi umilinţa unei laşe părăsiri a Bisericii noastre.
Admiraţia „ucenicului” capătă uneori expresia unei caracterizări memorabile, de reţinut pentru viitorul cercetător al vieţii şi operei lui Manciulea: „Multe ar fi de spus cu această fericită ocazie a hirotonirii Dvs. ca preot. Subliniez un singur punct: în 1948 aţi fi putut foarte bine să vă declaraţi numai profesor şi să treceţi mai uşor printre Scylla şi Caribda. Dar nu aţi voit. V-aţi amintit de dictonul biblic şi liturgic: Tu eşti preot în veac! Şi aţi suportat toate consecinţele şi continuaţi să le suportaţi cu spirit sacerdotal, cu spirit apostolic, cu spirit de vizionar prin veacuri….”(p.101) „Aţi întrecut prin muncă, poate, pe toţi benedictinii cunoscuţi prin hărnicia lor.” (subl. ns., p.105)
Cu acest volum se încheie un triptic epistolar: P. S. Ploscaru, Dragomir, Todea către Ştefan Manciulea; cu pagini de corespondenţă cuprinzând date preţioase despre istoria şi drama Bisericii noastre, pentru a căror punere în pagină trebuie să mulţumim Centrului de Studii „Jacques Maritain”, coordonat de pr. conf. dr. Ioan Mitrofan.


1 Alte gânduri împărtăşite. Alexandru Todea-Ştefan Manciulea, Corespondenţă, ediţie de pr.conf. dr. Ioan Mitrofan şi Marius Voina, Editura Tehno Media, Sibiu, 2013.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara