Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Calendar Aprilie de Gabriela Ursachi

Recitind Norii lui Petru Creţia (de la a cărui naştere s-au împlinit în ianuarie 80 de ani, măsurat fiind aici şi deceniul de nefiinţă cu punct comemorativ în 15 aprilie 1997), caut în acest "jurnal" al omului sensibil, făcut "din semne şi timp", premoniţii ale de-acum ştiutului "undeva" care închide şirul anilor unei vieţi. Mă îndeamnă la exerciţiul deloc confortabil mai ales mărturia cărturarului însuşi din 1996, cînd publică versiunea definitivă a poemului său de căpătîi. El, care nu credea că o asemenea carte poate fi vreodată încheiată, că o scriere începută demult ("e o viaţă de-atunci") şi completată continuu e deschisă în felul gîndit de Umberto Eco, tocmai el o consideră dintr-odată şi cu o grabă suspectă a fi gata, "încheindu-se anii". Şi nu doar anii se terminaseră, "ci şşiţ cuvintele despre cer cu putinţă într-o viaţă de om". Tonul e grav, intuiţia pare să-i funcţioneze, ca de-atîtea ori, impecabil. Citite "după starea cerului şi a sinelui", pe sărite, răsar fragmente de prier pe care fie le dramatizează în stilul lui Emil Botta : "Întunecatule April, de ce adăposteşti, gazdă de hoţi, în lumina rece a nopţilor tale negre năluci hăituite de poterele vîntului?", fie le induce mult rîvnita "stare de Univers" prin chiar capriciul filigranat al Erosului : "Un univers aprins şi-un univers cernit se joacă şi se schimbă în ochii tăi şi în slava şovăielnică a crudului april. În Jurnalul meteorologic din 1952 apar şi trei însemnări din aprilie (zilele de 6, 10 şi 19) : "Acoperit, cenuşiu, tern, stătut, mort. Apoi fugă de nori cenuşii pe cenuşiu şi, o clipă, o dulce, blîndă, caldă lumină evadată peste arbori". Sau: "Nori albi-cenuşii în mişcare pe cerul întunecat, omogen, atît de adînc încît părea senin, seninul unui cer pentru întotdeauna cenuşiu". Şi, în sfîrşit: "Lungi şiruri paralele de cumuluşi albi, intenşi, purtaţi de vînt în cerul suav, adînc şi fluid, şi în urma lor spume ciriacee de o infinită eleganţă; cît de frumos ar fi ca, mai sus, să se întrevadă, dincolo de azur, marele întuneric şi îndepărtatele, augustele stele". Este greu de spus în ce măsură aceste rostiri, scurte "incantaţii"sau "mici vrăji făcute din cuvinte" au vreo relevanţă în direcţia presentimentelor funeste. Gradul de probabilitate încurajează mai degrabă negaţia. Dar există, totuşi, situaţii pro şi contra. Un scriitor ca Mihail Sebastian de exemplu, care îşi pune zece ani din viaţă sub lentila de precizie a unui Jurnal cu notaţii de mare acuitate, nu menţionează decît o dată ziua de 29 mai (aceea a teribilului accident), şi atunci fără umbră de suspiciune faţă de întortocheatele căi ale sorţii. El vorbeşte despre o vizită la Corcova, unde se simţise bine"în intimitatea menajului Bibescu". Pe de altă parte, Constant Tonegaru, născut şi mort în a doua lună a anului, pare a-şi schiţa aprioric destinul într-un emoţionant Februarie mistic: "Mi-aduc vocea şi şterg / numele ce mi l-am scris pe pămînt. / Februarie e numele meu întreg, / un cîntec subţire, un vînt." Revenind la Petru Creţia şi la data comemorării sale, ar fi poate interesant de amintit un articol al lui Andrei Pleşu dintr-o Dilema de la sfîrşitul anilor '90, un comentariu apărut imediat după dispariţia cărturarului. Aflăm motivul pentru care, dincolo de "nevoia noastră filistină de solemnitate", se naşte refuzul tacit al oricărei intervenţii oratorice de circumstanţă. A nu transforma pierderea unui prieten în discurs de protocol este încă o lecţie pe care C. Noica ştiuse să o insufle discipolilor. Acestei cuviincioase discreţii i se poate răspunde acum, după zece ani, cu un recviem sui generis, cu o rugăciune Pentru cei fără nume scrisă chiar de Petru Creţia şi inserată printre alte eseuri morale. Deşi eruditului nu îi este pusă în primejdie notorietatea de durată, s-ar regăsi probabil fericit printre cei "care au fost sarea pămîntului". El vorbeşte despre un mit hasidic potrivit căruia "se află mereu şi mereu, împrăştiaţi pe pămînt, treizeci şi şase de înţelepţi, oameni de obicei nevoiaşi, umili şi umiliţi, oameni fără nume pe care se sprijină lumea ca să nu cadă în pierzanie, oameni drepţi în strîmbătate şi îndărătnici sub bici, în întunericul vremilor. (...) Şi nu trebuie să ne gîndim la ei decît cu veneraţie, cu recunoştinţă şi cu dragoste, fără vreo încrîncenare pentru soarta lor: prezenţa lor în omenire este, spre binele ei, adîncă, cum adînc este şi răul, dar este şi uşoară, ca un zîmbet ascuns în lumină, mereu". Petru Creţia şi-a onorat cu largă disponibilitate toate domeniile abordate, de la poezie la traduceri şi de la editarea volumelor eminesciene la eseistică. Scrierile lui pot sta sub "deviza celor trei L" (Licht, Liebe, Leben!) din care Herder a creat un celebru slogan moral. "Lumină, Dragoste, Viaţă!" sînt adevărate repere şi merită a fi scrise cu majusculă, ca semn al desăvîrşirii spirituale.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara