Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Cadoul incolor, inodor şi insipid de Aureliu Busuioc


Cadoul incolor, inodor şi insipid

Punând mână de la mână, curaj de la curaj, şi idee de la idee, Colectivul a pregătit un cadou pentru un coleg pe nume Idiotul.

(Iată cum ar fi sunat la postul TV-M1 relatarea evenimentului:

" Dăunăz Colectivul a pregătit o corobcă cu o surpriză neaşteptată, un suvenir pentru amintire, pe care a cadonat-o tovarăşului Idiotul." )

Beneficiarul acceptă darul cu multă bucurie. Dezlegă panglicele multicolore cu care era legată cutia şi le puse la păstrare, pentru a fi folosite la sărbătorile naţionale şi interetnice. Apoi scoase capacul cutiei şi privi lungă vreme în interior, până-şi dădu seama că obiectul atenţiei Colectivului este transparent sută la sută, deci incolor. Muşcă o bucăţică dintr-un colţ, ca să înţeleagă că nu are nici un gust, deci este insipid, şi-l mirosi îndelung, descoperind că mai este şi inodor. În rest - nici o inscripţie.

Idiotul puse capacul la locul lui şi abia atunci găsi , scrisă cu litere mari ca pentru cei proaspăt alfabetizaţi, denumirea obiectului: libertatea.

În lipsa oricărei instrucţiuni de folosire, proprietarul cadoului trase singur concluzia că trebuie să întreprindă ceva pentru a scoate obiectul din invizibilitate şi încercă să-l vopsească. În roşu. Dar farba refuza categoric să se lipească de obiect.

Atunci Idiotul depuse darul într-un acvarium cu apă roşie, unde acesta îşi putea etala, destul de vag, contururile roz. Pasul următor fu să plaseze ingenioasa descoperire la intrare, unde ar fi putut fi admirată de trecători.

Dar acvariumul îngreuia accesul stăpânilor în casă, iar apa, expusă razelor solare, căpăta o nuanţă tot mai accentuat cafenie, drept care Idiotul hotărî să mute exponatul înăuntru, aşezându-l în colţul rezervat de obicei icoanelor.

Toate bune, atâta doar că mişcarea numeroaselor rude în interiorul căminului trebuia controlată pas cu pas: apa din acvarium neştiut de ce devenise direct cafenie, tot ce fusese inodor căpătase un miros pestilenţial.

Idiotul ajunse la concluzia că-l va putea salva frigiderul de la bucătărie,

Dar era prea târziu; vecinii fugeau care-ncotro.

Aproape sufocat de propria dărnicie, veselul Colectiv, într-un efort suprem, rupse gardurile rezervaţiei în care se trezise mânat chiar de Idiotul pe care l-ar fi vrut cel puţin recunoscător, ca să spună tuturor ceea ce înţelesese în ceasul al doisprezecelea:

"Înainte de a face cadouri Idioţilor, evaluaţi corect riscurile..."


Vertical şi orizontal

E lucru ştiut că dogmele sunt principiile aflate la bazele oricărei religii. Şi că riturile sacre ale ortodoxiei, să zicem, sau ale mahomedanismului sunt impuse de respectivele dogme. Botezul - la ortodocşi şi catolici, sau circumcizia la popoarele semite, presupun prezenţa apei, pe de o parte, şi a briciului şi nisipului pe de alta. Nu-i vorbă, botezul creştinesc are şi alte rădăcini: lumeşti - de igienizare trupească pe lângă cea spirituală; asemenea în ritul islamic - prevenirea fimozelor la viitorii bărbaţi. E treaba noastră să reflectăm asupra rezultatelor sanitare ale acestor botezuri. Fapt este că şi în zilele noastre se mai găsesc creştini, rămaşi cu un singur "spălat", cel din cristelniţă, iar un medic din Israel a inventat un instrument cu ajutorul căruia se poate proceda la recuperarea bucăţelei de epidermă înlăturată de tăierea împrejur. Adică nu tot ce e apă, brici şi nisip mai pot rezolva problemele de igienă ale contemporanilor noştri, dar ce să-i faci: dogma obligă...

Nu în zadar s-au născut în decursul veacurilor expresii ca "o apă şi-un pământ", la noi, ori printre arabii din Emirate: "două lucruri s-au ivit pe lume fără voia lui Alah: muştele şi perşii..." Din dogmă a apărut şi noul conducător al perşilor (azi - iranieni), cel care vrea cu orice preţ să se înarmeze atomic şi să discute problema respectivă cu restul lumii "de pe poziţii de forţă!" ( Să ne aminim de persul Darius, cel care acum două mii cinci sute de ani a pus să fie biciuită marea care i-a înecat corăbiile de luptă?)

De ce mi-am amintit toate lucrurile acestea? Dintr-un motiv simplu: văd cum în ţărişoara noastră apar ori reapar dogme noi. Ca şi cum nu ne-ar fi fost de ajuns şi de învăţătură cincizeci de ani de dogmă comunistă! E vorba de teza (aproape filosofică, dar mai ales politică!) acceptată în mod necritic de către unele grupuleţe politce şi literare (ori mai degrabă extraliterare!), care teză presupune deţinerea de către respectivul grupuleţ a adevărului absolut.

N-a fost defel dificil să presupunem urmările unei asemenea "filosofii" aplicate la viaţa societăţii noastre. În literatură - unde, lucru cert, majoritatea membrilor Uniunii Scriitorilor (colhoz inventat de partidul comunist din urss!) sunt fie veleitari, fie grafomani sadea ( primirea în numita uniune se face pe bază de cărţi, şi poţi edita orice elucubraţii dacă ai bani să plăteşti tiparul şi lucrătorii editurii!) - a început o nouă ierarhizare a valorilor (necesară, de alt fel, dar nu şi supersubiectivă!) S-a ajuns şi la acordarea de mari premii româneşti unor palizi "fraţi basarabeni", premii refuzate în trecut unor Caragiale, Băieşu, Sorescu. Ce să mai vorbim de solemnele chiolhanuri de la US închinate aniversărilor unor perfecte nulităţi! De fapt ce poţi pretinde de la o organizaţie care nu se poate căpătui cu un ziar al ei?...

În politică, se poate observa o apariţie tot mai masivă de "foşti disidenţi". Poţi afla acum că indivizi, care până în 91 şi ceva ani după au stat cu apa în gură, au luptat până la "jertfire de sine" contra regimului totalitar! Acum îi poţi vedea în calitate de mucenici, "bărbaţi ai neamului", deşi sunt obişnuiţii - în orice regim - "vitejii de după război"...

Şi asupra tuturor acestora planează neapărat calificativul atât de plastic al "verticalităţii". Şi nu al unei verticalităţi oarecare, ci a unei verticalităţi absolute..

Comunicăm, ne batem şi ne împăcăm cu ajutorul cuvintelor.

Să vedem cum a apărut şi a devenit obsesia unor grupuleţe acest cuvânt, luat din geometrie.

Nimic mai vertical pe lumea asta decât plumbul spânzurat de sfoara zidarului. De unde şi năstruşnica idee că verticalitatea absolută a unui individ poate fi oferită doar de spânzurătoare.

Ne jucăm de-a cuvintele ca elveţianul acela cu mărgelele.

N-o s-o păţim oare?

O laudă între confraţi conţine inevitabil acest cuvânt: verticalitate. Şi, dimpotrivă, cuvântul "neverticalitate" este absolut obligatoriu în caracterizarea unui oponent. Dar viaţa, potrivit cercetărilor ce durează de zeci de mii de ani, s-a dovedit a fi un nesfârşit lanţ de compromisuri şi concesii, altfel, cunoscându-ne de la bun început inexorabilul (dar şi regretabilul!) final, ce-ar fi fost să ne anchilozăm în măreaţa verticalitate, şi, trântind-o pe orizontală, să aşteptăm cuminţi încheierea ciclului?

Ar mai fi urmat transformarea lui homo erectus în homo sapiens?

Şi am mai fi avut atâtea linii drepte care cad perpendicular pe planul plat al vanităţii noastre?...


Fenomene bizare

De la o vreme au loc fenomene bizare în viaţa mea privată.

Nevasta mătură zilnic din casă făraşe întregi de cenuşă. Bizareria fenomenului constă în faptul că nu avem cuptor sau sobe, nu facem focul în mijlocul iurtei, din motive de lipsă la etaj a unei asemenea locuinţe, iar în ultimele mii de ani nu s-a semnalat prin apropiere erupţia vreunui vulcan. Şi, în general, maşinile de spălat folosesc detergenţi şi nu leşie, care, precum se ştie se obţine pe bază de ştiubei...

Până la urmă enigma ciudatului fenomen s-a rezolvat simplu şi de la sine: din capul meu de octogenar (şi ceva) începuse să se scurgă şi să se împrăştie pe parchet materia cenuşie, care îşi depăşise termenul de garanţie....Toţi ai casei au răsuflat uşuraţi când au aflat vestea şi au pus mână de la mână ca să cumpere un aspirator.

Pentru o vreme se întoarse în familie liniştea şi buna înţelegere. Soţia cântă când dansează cu mătura electrică şi nu mai ţipă decât în rarele cazuri când ataşează la aparat furtunul la gura suflătoare şi nu la cea aspiratoare...

Dar zice înţelepciunea populară că o nenorocire nu vine niciodată singură.

Dimineaţa nu-mi pot găsi la locul lor târlicii, şi dacă ar fi să nu vină la timp poştăriţa cu ziarul ca să mă întrebe de nu-s ai mei papucii de pe palier, aş fi nevoit să umblu toată ziua desculţ pe duşumeaua cam rece în zori.

Aceste mici incidente, în fond mărunte fapte diverse, dau naştere, nu se ştie de ce, unor dure controverse între copii. Fiica, doctoriţa-psihiatru, pretinde că la mijloc (de fapt nu prea înţeleg de ce "mijloc"este vorba!) ar fi vina unui anume doctor Alzheimer. ( Nu-l cunosc, o fi de la clinica ei!) Fiul, bătând cu pumnul în masă, crede că de vină (în ce privinţă?) sunt chimicalele din pământ care prin intermediul legumelor afectează nu ştiu ce... O adevărată harababură! Până la urmă au convenit totuşi să dea vina (!?) pe doctorul cu nume ciudat.

Dar printre ciudăţeniile de care pomeneam este una de-a dreptul supărătoare: uit. Uit unele cuvinte. Şi le uit anume pe cele mai trebuincioase. De câteva ori am fost nevoit să tai pâinea cu lingura, pentru că nu-mi puteam aminti numele instrumentului de tăiat ca să-l cer soţiei.

E drept că nici lucrul ăsta nu-i prea grav, dar ai mei vor să-mi interzică plimbările prin oraş pentru că uneori nu-mi pot aminti numele străzii pe care locuiesc şi nici numărul casei. Întrucât nu pot fără plimbare, fiul a găsit o soluţie salvatoare: mi-a notat toate datele pe un cartonaş pe care îl am mereu cu mine. Şi, spre marea mea bucurie, cartonaşul mă salvează! Numai că nu se putea nici aşa! Mai zilele trecute un poliţist căruia m-am adresat a fost atât de drăguţ, încât m-a însoţit până la scară, dar întâmplarea a vrut să ne vadă nişte amici, şi, după cum mi s-a spus, a pornit prin târg vestea că sunt arestat şi cercetat pentru o crimă de care nu vreau nicicum să-mi amintesc.

Nu toţi prietenii au dat crezare zvonului, unii chiar m-au vizitat acasă şi s-au bucurat nespus să mă vadă liber. Şi, în timpul unei scurte discuţii, au găsit de cuviinţă să-mi dea un sfat preţios, asupra căruia voi reflecta:

- Maestre, mi-au zis, viaţa e extrem de scurtă, şi experienţa dumitale, care ai trăit atât de mult, lăsată umanităţii. i-ar fi de mare folos. Credem că e timpul potrivit să-ţi scrii memoriile....

Ce să vă spun: sfatul mi se pare înţelept. În zilele următoare o să mă pun pe treabă!

Dacă nu o să uit...