Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ca pe vremea Festivalului „Cântarea României“ de Alex. Ştefănescu

Marin Ifrim, un prolific autor din Buzău, practică surâzător amatorismul. Pare un continuator solitar al Festivalului „Cântarea României” dinainte de 1989.

De curând, şi-a publicat cartea de muncă adnotată. Formula este ingenioasă, dar folosită de un neprofesionist al scrisului generează exclusiv umor involuntar. Autorul transcrie, în ordine cronologică, fiecare episod din cariera sa profesională pestriţă: lăcătuş mecanic la Combinatul de Fire şi Fibre Artificiale Brăila, ziarist la diferite publicaţii, referent la Casa de Cultură a Sindicatelor din Buzău etc. Apoi alunecă în accese de narcisism, glorificându-şi fiecare ipostază şi prezentându-i caricatural pe şefii şi colegii care i-au stat în vreun fel în cale.

Cititorul trebuie să facă un mare efort ca să urmărească prezentarea epopeică a unei biografii profesionale, de fapt, insignifiante, ca şi satira brutală, vindicativă, la adresa unor personaje pe care nu le cunoaşte. Cartea poate fi citită, eventual, cu interes, doar de apropiaţii lui Marin Ifrim.

Autorul se ridică pe sine în slăvi. Se consideră un om important şi se admiră frenetic. Se comportă ca un ifrimolog plin de ardoare.

Adeseori părăseşte schema cărţii de muncă pentru a consemna apariţiile propriilor sale cărţi. Este foarte mulţumit de ele. El le scrie, el le comentează. Şi, ca din întâmplare, toate îi plac.

Cu un dispreţ suveran, autorul se dispensează de serviciile cititorilor profesionişti. Îi persiflează pe critici literari ca Nicolae Manolescu (şi ca mine), o numeşte ireverenţios „fătucă” pe o colaboratoare a României literare care scrie cu spirit critic despre el şi, în schimb, preţuieşte impresiile de lectură pe care i le comunică soţul unei colege de-a lui: „Am constatat că o carte îşi atinge scopul atunci când ajunge să placă cititorului simplu, omului care vibrează mulţumit la anumite mesaje ale lecturii. Am întâlnit asemenea oameni. Unul dintre ei este Cornel Miu, soţul colegei mele Miu Emilia. Acesta, după ce citeşte fiecare nouă carte de-a mea, îmi trimite comentariile prin soţia sa.”

Cititorul preferat al lui Marin Ifrim este, deci, cel care „vibrează mulţumit”. În ceea ce mă priveşte, citindu-i cartea, am încercat să vibrez mulţumit, dar mi-a fost imposibil.


Industria de referate

Găsim pe Internet o imensă masă de „referate” puse la dispoziţia elevilor care vor să afle câte ceva despre marii scriitori fără să le citească opera. Aceste referate sunt pline de truisme, de idei aberante şi de extrase din unii critici literari, reproduse cu sau fără ghilimele, cu sau fără logică. Ne amuzăm pe seama unor citate din lucrările scrise ale elevilor, dar ignorăm faptul că „referatele” de pe Internet reprezintă sursa lor de inspiraţie. Iată nivelul:

„Eminescu este cel mai mare poet naţional care exprimă cel mai bine şi cel mai complet spiritualitatea românească.”;

„Apariţia lui Rebreanu îl situează între tradiţie şi inovaţie.”;

„[La Arghezi] Eul liric iniţiază o competiţie a cantităţii la care participă întreaga sa familie, ce are ca scop scrierea a cât mai multe [sic!] poezii.”;

„[Despre Iona lui Marin Sorescu] La o primă lectură, acţiunea ar putea fi rezumată astfel: Un pescar sărac, Iona, pe care norocul mereu îl ocoleşte, stă în gura unui peşte uriaş şi îşi aruncă năvodul într-o mare ostilă, care refuză să-i dea măcar un peşte (sau poate şi-a pierdut capacitatea genetică originară).”;

„Prima iubire a lui Nichita Hristea N. Stănescu a fost o fetiţă de 11 ani, numită Alice, pe care îndrăgostitul, în vârstă de doar 5 ani, o alinta Sissy.”;

„În esenţă, arta lui Sadoveanu, de natură simfonică, se relevă într-o viziune totală a istoriei şi a luminii.”;

„Ion Creangă, reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare.”;

„[Despre Caragiale] Dar cea mai emoţionantă dovadă a legăturii trainice cu ţara adevărată, cu poporul năpăstuit pe care la [sic!] slujit cu devotament şi ale cărui dureri şi năzuinţe le-a oglindit cu atâta pătrundere într-o însemnată parte a operei sale o constituie pamfletul 1907 din primăvară până în toamnă.”;

„[Despre Moromeţii lui Marin Preda] Titlul operei este un substantiv propriu care, denotativ, face referire la membrii unei familii. Conotativ, titlul desemnează o comunitate exponenţială, în care mentalitatea şi modul de viaţă conduce [sic!] în moduri diferite destinele umane.”

Nu prea e de râs.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara