Chiar dacă mai toate exemplarele din Răscoala lui Liviu Rebreanu apărute înainte de 1989 se deschideau singure la o anumită pagină, din cauza frecventării cu asupra de măsură a pasajelor înscrise acolo, iar detaliile anatomice ale Emiliei din Patul lui Procust au produs dulci ameţeli multor generaţii de liceeni, literatura română a stat, pînă în anii din urmă, mai degrabă sub semnul pudibonderiei mai mult sau mai puţin ipocrite. Criticii nu s-au aplecat niciodată cu seriozitate asupra cărţilor cu tematică erotică - deşi toată lumea le citea cu nesaţ pe sub masă - iar îndrăznelile lexicale şi de viziune ale unor scriitori au făcut, în epoci diferite, obiectul unor procese răsunătoare. În perioada interbelică (considerată încă paradisul democraţiei româneşti), poetul suprarealist Geo Bogza a devenit chiar primul caz de scriitor condamnat şi închis la Văcăreşti pentru vina de a fi scris "literatură erotică". Ceea ce atunci părea a fi atît de scandalos, a devenit unul dintre filoanele principale de inspiraţie pentru poeţii lansaţi după anul 2000. E drept, nici acuza de "pornografie" nu a întîrziat să apară. Ea a venit, în special, din partea "oficialităţilor" vieţii literare.
Ce este pornografia? Unde se termină literatura şi unde începe pornografia pură? Cît este permis să se spună pentru a rămîne în limitele artei? Care sunt sursele de inspiraţie ale literaturii erotice româneşti? Cît de îndrăzneaţă este literatura erotică românească, raportat la o scară universală? Se poate vorbi/scrie în spirit academic despre erotism şi pornografie?
Din moment ce mai toţi marii scriitori au încercat marea cu degetul publicînd cărţi pentru "uliţa din spate", de ce nu s-ar strădui şi critica să descifreze misterul acestor cărţi pe care (mai) toată lumea le citeşte acasă, în tihnă, şi le condamnă cu neostoită indignare în faţa publicului. Spiritul tot mai dezinhibat al scriitorilor de ultimă generaţie pretinde o altfel de abordare din partea criticii. Ea trebuie să-şi adapteze metodele la lumea în care trăim şi la problematica ei.
Nu prea ştiu să existe o carte românească dedicată pornografiei şi/sau literaturii licenţioase deşi există un sentiment general că aceste fenomene domină, în diverse forme, universul nostru cotidian (revistele "de specialitate", filmele, unele produse literare etc.). În vreme ce în Occident există de mai multă vreme istorii ale literaturii erotice, studii academice despre pornografie şi erotism, tratate de estetica obscenităţii, istorii ale sexualităţii, la noi, contribuţiile în domeniu sunt pur conjuncturale şi se reduc, în cel mai fericit caz, la dimensiunile unui articol de revistă. Ştiu că între proiectele regretatului Radu G. }eposu figura un tratat despre erotism şi iubire (din păcate, nu vom şti niciodată cum ar fi trebuit să arate aceasta) şi am auzit că Liviu Antonesei are în plan o carte asemănătoare.
Pînă la apariţia cărţii lui Liviu Antonesei, trebuie să salutăm publicarea, la Timişoara, a unei cărţi cu adevărat deschizătoare de drumuri: Erotica magna. O istorie a literaturii române dincolo de tabuurile ei, de Maria Luisa Lombardo. Din păcate volumul nu oferă nici un fel de repere în privinţa autoarei, aşa încît, tot ce ştim despre ea am aflat din succinta prezentare făcută de Cornel Ungureanu pe ultima copertă: este italiancă (se putea bănui), românistă (şi asta se putea bănui din tematica volumului) şi s-a ocupat, înainte de publicarea acestei cărţi de ipostazele erosului în opera autorilor răsăriteni. Ceea ce se mai poate bănui din stilul riguros academic, din sutele de note şi din bibliografia foarte generoasă este că, la origine, această carte a fost o lucrare de doctorat, posibil mult mai amplă decît prezentul volum. Altminteri scriitorii analizaţi (Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Creangă, Geo Bogza, Ion Vinea, George Mihail Zamfirescu, Ştefan Agopian şi Eugen Şerbănescu), deşi reprezentativi, în felul lor, nu par să alcătuiască, totuşi, nici măcar o imagine la scară a unei "istorii a literaturii române, dincolo de tabuurile ei". De la Mihail Kogălniceanu pînă la Ioana Baetica sau Ioana Bradea (cu halte obligatorii la Gib Mihăescu, Anton Holban, H. Bonciu, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Mihail Villara, ori, de ce nu, Ion Minulescu sau Mihail Drumeş), ar mai fi multe, foarte multe de spus în acest domeniu al celor mai dulci visări. Important este că primul pas a fost făcut şi că, din acest moment, drumul de urmat se vede cu ochiul liber.
În comentariile critice de la noi se face încă multă confuzie între erotism, obscenitate şi pornografie. De aceea explicaţiile date de autoare în capitolul inaugural al cărţii sînt foarte binevenite. Ele fixează regula jocului, oferă cheia de interpretare a textelor şi, implicit, oferă o grilă pentru stabilirea valorii acestora. Ideile nu sînt foarte originale, dar Maria Luisa Lombardo face gestul necesar de a le pune în ordine, astfel încît ele să devină clare pentru toată lumea. Astfel, pe urmele lui Milan Chlumsky, cercetătoarea italiancă subliniază diferenţele existente între funcţiile estetică, erotică şi pornografică dintr-un text: "Primele două (care - după doctrina freudiană - aparţin planului Ego-ului) se adresează Ťjuisăriiť intelectului cititorului, în timp ce cea din urmă, doar trupului. În acest caz, eroticul poate fi asimilat cu esteticul (în parte şi din cauza faptului că Chlumsky nu elucidează prea bine diferenţa dintre erotic şi estetic), astfel triada reducîndu-se la opoziţia estetic-pornografic. Cele trei funcţii pot uneori să coincidă, dar numai în anumite condiţii" (p. 9). În ultimă instanţă, constată pe bună dreptate Maria Luisa Lombardo, "diferenţa (...) dintre textul pornografic şi cel erotic este elementul estetizant, depăşirea materialităţii (sau, mai degrabă a Ťanimalităţiiť) în favoarea momentului contemplării estetice. În acelaşi moment se creează o scară de valori, pe baza căreia pornografia se identifică des cu prostul gust şi kitsch-ul, în timp ce erotismul defineşte exaltarea frumuseţii corpului şi a sexului".
Clare în teorie, lucrurile devin adesea mult mai complicate atunci cînd este vorba de practică. În ultimă instanţă diferenţa dintre estetic (din punctul meu de vedere esteticul nu este mereu egal cu erotismul) şi pornografie stă în ochii celui care priveşte. Exact aceeaşi pagină în care este descris un act sexual poate fi interpretată ca pornografie pură sau ca un text sublim estetic, în funcţie de persoana celui care citeşte, de pregătirea sa intelectuală, de fantezia sa şi poate chiar de propria sa experienţă de viaţă. Mai mult decît atît, dacă acceptăm teoria avansată de Maria Luisa Lombardo, potrivit căreia diferenţa dintre erotism şi pornografie este dată de depăşirea materialităţii în favoarea momentului contemplării estetice, devine clar că nici măcar revistele declarat pornografice nu sînt chiar... pornografice (cu siguranţă şi ele oferă posibilitatea contemplaţiei estetice a fizicului protagoniştilor, a ambientului, a modului în care este pieptănată şi machiată protagonista etc.; în funcţie de fantezia fiecăruia se poate imagina orice, inclusiv o zi banală din viaţa fiecăruia dintre actori între două şedinţe foto).
Cartea Mariei Luisa Lombardo nu aduce foarte multe lucruri noi la nivelul informaţiei. Ea are însă meritul incontestabil de a ridica vălul de pe acele cărţi (sau fragmente de cărţi) pe care toată lumea s-a prefăcut vreme de mulţi ani că nu le vede, necum să vorbească despre ele la modul serios. În mod evident cartea se adresează unui public românesc (cine din străinătate ar avea ocazia să-i citească pe autorii citaţi?) şi, de aceea, unele dintre consideraţiile ei (cele privind cadrul literaturii române de la începutul secolului al XIX-lea sau cele legate de rolul Junimii în modernizarea literaturii române) sînt perfect inutile, ele devenind de multă vreme locuri comune chiar la nivelul unor elevi mediocri de liceu). Cu siguranţă, astfel de considerente ar fi fost utile, eventual, unui public străin, dar, repet, acesta nu ar avea acces la operele în discuţie.
Una peste alta, Erotica magna. O istorie a literaturii române dincolo de tabuurile ei este o carte deschizătoare de drumuri în critica literară românească. Dincolo de informaţiile pe care le aduce şi de interpretările critice ale autoarei, importanţa sa rezidă în primul rînd din metodologie şi din încercarea de a introduce rigoare ştiinţifică într-o zonă a literaturii adesea ignorată sau tratată cu nepermisă superficialitate. Pentru zecile de mii de pagini de literatură română citite, şi pentru curajul de a fi abordat fără prejudecăţi un domeniu rămas încă virgin (din cauza pudibonderiilor nejustificate ale criticii) al istoriei literaturii române, Maria Luisa Lombardo merită deplina noastră admiraţie.
Maria Luisa Lombardo, Erotica Magna. O istorie a literaturii române dincolo de tabuurile ei, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2004, 204 pag.
