Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Biata doamnă Slavici de Horia Gârbea



Cînd Poetul Naţional, sub un diagnostic încă discutabil, îşi pierdu minţile, doamna Slavici, în casa căreia locuia, undeva prin Piaţa Amzei, cam la jumătatea distanţei dintre sediul Uniunii Scriitorilor şi al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, fu cuprinsă de panică. Ea scrise succint şi elocvent domnului Titu Maiorescu, fără să uite politeţea ce îi impunea să utilizeze vorba ,domnul", că ,domnul Eminescu a înnebunit"! Ea cerea imperios marelui om să o scape de celălalt mare om ,căci e foarte rău". Nu e clar dacă ,rău" înseamnă aici ,grav bolnav" sau mai degrabă ,violent, agresiv, intolerabil" etc.

Peste ani, G.Călinescu găseşte vorbe grele în legătură cu scrisoarea doamnei Slavici. Osîndeşte oroarea burgheză a gospodinei care nu poate răbda în casa ei demenţa unui mare poet şi cere să fie ,scăpată de el". Deci dus la azil, căci altundeva unde?!

G. Călinescu are, în ochii posterităţii lesne judecătoare, dreptate! Ce bestie, această doamnă ,burgheză" care cere să-i fie luat de pe cap poetul naţional cu mintea răvăşită! În realitate, judecătorii postumi ar trebui, pentru lămurire, să facă o experienţă. Să găzduiască în casa lor, fie şi cîteva zile, un scriitor contemporan dintr-o anumită categorie. Nu dintre cei care, ca Eminescu, sînt bolnavi grav, cu acte în regulă, şi vor sfîrşi curînd pe Strada Plantelor sau pe altă stradă. Ci dintre cei care trec drept sănătoşi, ameninţă cu o longevitate periculoasă şi care umplu revistele literare, ba mai nou cotidienele amatoare de scandal, cu fandacsiile lor orbitoare.

Sînt sigur că, după nici 48 de ore, aceşti judecători de ocazie ar solicita Uniunii sau altei autorităţi ,să se scape" de creatorii pe care i-ar fi adoptat. De o mîţă janghinoasă, luată de suflet, nu te înduri să o arunci în stradă, oricîte belele ţi-ar face. Dar de un scriitor, este de forţa evidenţei să înţelegi că e bine să ,scapi" cît mai repede.

Biata doamnă Slavici! Ce ştia G. Călinescu despre ce poate face un scriitor cînd devine ,foarte rău"?! Domna Slavici voia doar ,să se scape" de el. O doamnă contemporană ar fi în stare să ucidă sau să pună soţul cu carabina pe ticălos. Domnul doamnei Romaniţa ,s-a scăpat" de un hoţ cu un glonţ de 12 milimetri după un stress de numai cîteva minute. Dar să rabzi un scriitor dus cu pluta, sau doar luat în freză, vreme de cîteva zile! Coşmar!

Biata doamnă Slavici nu gîndea în termeni de istorie şi critică literară! Ea avea pe cap un nebun şi atît. Valoarea lui absolută aparţinea posterităţii şi lui

G. Călinescu, nenăscut pe atunci, dar doamna Slavici, disperată, avea o problemă de care trebuia ,să se scape" urgent. Nu ştiu cum se manifesta poetul naţional cînd era ,foarte rău", dar am experienţa contemporanilor mei. Ei, cu siguranţa impunităţii, înjură pe oricine, scriu fără a se documenta, lanseză acuzaţii fără acoperire, se leapădă de holera comunistă pentru a căuta bacilul ciumei fasciste, văd în orice acţiune, oricît de generoasă, o simplă manevră prin care ei sînt excluşi etc.

Cei mai mulţi din categoria asta sînt nişte perdanţi de profesie. Cînd li s-a dat ceva pe mînă (revistă, editură, subvenţie pentru o carte) s-a ales praful. Ei sînt cei care stau în grădinile aferente unor instituţii şi îşi beau berea numindu-i pe cei care conduc, chinuindu-se printre legi şi bugete, acele instituţii ,mediocri". Cer subvenţii mereu şi pensie de la tinereţe. Dar numai verbal, pentru că scrierea unei cereri, pentru a nu mai vorbi de anexarea documentelor, este o preocupare trivială care ar trebui lăsată pe seama unor slujbaşi mediocri.

Măcar Eminescu, înainte de a stîrni oroarea doamnei Slavici, a predat şi a fost inspector şcolar. Urmaşii lui (şi ai Romei) cînd au predat cîte o oră, au lăsat o amintire teribilă, consemnată pe-alocuri cu sarcasm de elevi sau studenţi. E vorba de aceia, puţini în tagma de care vorbesc, care s-au învrednicit măcar să termine o facultate şi pe care un regim aberant îi punea cu sila la catedră.

Peste toate s-ar putea trece cu un surîs dacă, din imensa turmă a ţăcăniţilor cu pretenţii literare şi venin pe limbă, s-ar ivi măcar un Eminescu. Un autor pentru care doamnele Slavici ale secolului noastru să merite a înfrunta ironiile posterităţii. Din păcate nu prea sînt semne. Prea sănătoşi ca să ajungă pe Strada Plantelor, nu mai zic de decenţa de a părăsi lumea la 39 de ani, amicii noştri îşi vor sorbi berea în aşteptarea indemnizaţiei de merit, în libertate şi fără nici un risc. Gazdele lor nu vor găsi un Maiorescu la care să se plîngă şi, dacă ar găsi, locurile din instituţiile sanitare abilitate sînt demult ocupate de alţi perdanţi, mai piloşi.

Biata doamnă Slavici a avut noroc. Foarte repede ,s-a scăpat" de Eminescu, cel care încetase a mai fi Eminescu, şi va fi răsuflat uşurată. Noi însă, ghinioniştii, va trebui să-i răbdăm pe confraţii pe care-i avem. Nici geniali, nici atît de nebuni, simpli faliţi de meserie, cu o singură vocaţie: aceea de a întuneca viaţa şi bucuria altora.

De cîte ori citesc scăpările violente, manifestate prin atîtea mijloace, de la pamflet fără har şi invectivă la plîngerea penală, ale unor scriitori, mă duc în Piaţa Amzei, la placa de marmură ce marchează locul, casa nu mai există, şi cer iertare doamnei Slavici pentru neînţelegerea urmaşilor. Dar de acolo, din zid, biata doamnă Slavici îmi surîde ironic!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara