Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Bebeluşi şi turnători de Barbu Cioculescu

Este lucrul cel mai firesc ca mişcările ce-şi propun să înnoiască lumea să recurgă mai întâi la serviciile tinerilor, cei care, şi oricum, reprezintă speranţa în mai bine a unei societăţi îmbătrânite. Câţiva bătrâni smintiţi îmbrăcând o cămaşă verde sau neagră fac şi ei frumos într-o societate unde bătaia pe caldarâm a paşilor crâncen răsunând înlocuieşte plicticoase, interminabile dispute parlamentare. O defilare de moşi şi băbătii, ca de exemplu la manifestaţiile pensionarilor stârneşte milă, jena unei metehne ce nu trebuia exhibită. De unde absoluta nereuşită a unor asemenea întreprinderi.

Bătrânii puteau şi ei să schimbe faţa lumii - câtă vreme au fost tineri. Dar n-au făcut-o. Lumea este urâtă, rea, meschină, de o insuportabilă ipocrizie, spre a o împrospăta, renova, salva, tinerii se văd obligaţi ca mai întâi s-o demoleze, ca pe o şubredă clădire. Ceva din adânc le spune că au dreptate, chiar dacă întâmpină dificultăţi în a se exprima în privinţa modului în care vor proceda. De aceea ideologiile revoluţionare cu doar un miez de nucă doctrinar decid să acţioneze din mers. Ele nu greşesc, greşeşte istoria, când evenimentele iau o întorsătură nefericită. Nostalgicii lor o clamează în toate ocaziile în care vine vorba de cauzele catastrofei finale. Oamenii n-au fost la înălţime, au contaminat o doctrină admirabilă...

Dacă nici comunismul, nici fascismul, nici nazismul n-au fost ceea ce-şi propuseseră să fie, ne putem permite, oare, să le condamnăm în bloc? Boşorogii de astăzi care au fost tinerii ce le-au purtat pe umeri către camerele de gazare de la Auschwitz şi gropile comune de la Katyn, suspină. Când le dai cuvântul, atunci, precum dl. Ilie Merce, vor evidenţia caracterul de înaltă moralitate, de justă responsabilitate civică al turnătoriei, de patriotică iniţiativă de a folosi adolescenţi, de la 14-15 ani în sus, fireşte dintre cei mai răsăriţi. Cu excluderea băieţaşilor/fetiţelor de 11-12 ani.

Pentru a fi informator trebuie să ai o pregătire, o concepţie sănătoasă în formare asupra lumii şi deci să-ţi apară limpede că e de la sine înţeles să faci poliţie politică, mai pe scurt, să devii turnător. Nu oricare adolescent distinge ce se aşteaptă de la el, în ce chip urmează să fie util societăţii. Odată ce scumpa orânduire este asediată de hrăpăreţul imperialism nu-ţi este îngăduit să stai cu mâinile în sân. Un informator de 11-12 ani poate produce confuzii, dintr-o afectivitate încă necuprinsă în armura raţiunii. Un pic de răbdare şi îi vine şi lui rândul! Doar oameni suntem!

A îndoctrina, însă, generaţiile de cum merg pe picioare a fost, în schimb, specialitatea fiecărui totalitarism, şi mai departe va rămâne. Ca străjer, pe la 11-12 ani, purtam cu mândrie eghileţii galbeni, bascul alb, fluierul cu şnur, nici un dubiu nu mă cutreiera când cântam în cor, "Regele coboară printre noi/ să ne-nsufle avânturi de eroi" sau "Toţi străjerii, Majestate,/ Vă urează sănătate". în primele săptămâni ale lunii iunie ^40, după ce Frontul Renaşterii Naţionale se transformase în Frontul Naţiunii - din care evreii nu mai puteau face parte - se dădea la radio imnul noii formaţiuni: "România mare e acum mai mare/ Fiindcă avântul ei s-a mai mărit". Cu refrenul: "mai mărit".

Mi-a rămas în minte şocul simţit la auzul primelor cântece legionare, care te luau pe sus. Cu ce putea pune pe gânduri pe un adolescent, ce numai de moarte habar n-avea, refrenul: "Moartea, numai moartea legionară/ Ne este cea mai sfântă nuntă dintre nunţi". Te lua valul mulţimii: "Aruncat e zarul sorţii/ Ori învingem, ori murim." în subsolul Liceului "Gheorghe Lazăr", unde eram elev, lângă bufet, se înjghebase un stand de cărţi şi efecte legionare, postere de culoare verde, cu chipul Căpitanului, privind dincolo, diagonale, centiroane, insigne, broşuri. Numai împrejurarea că mă ştiam fiul unui "jidovit", dintr-o familie "iudeo-masonică", într-o a doua generaţie de declasare civică - nu mai zic morală - mă împiedica să mă apropiu la un pas de ispititoarele obiecte. Cei care-l făceau, erau gata apucaţi. Precum adolescentul ce-i declara părintelui său: "Tată, dacă-mi ordonă Căpitanul să te împuşc, eu te împuşc!" Mai cutezător, câte unul îşi procura pistol. Exhibându-l, arma s-a descărcat în fundul voluminos al premiantului clasei.

Ce-i impresiona mai dihai pe amatorii de lecturi sovietice decât copilul care-şi denunţa părinţii reacţionari, femeia care-şi împuşca iubitul ce trăgea către albi, soţul denunţându-şi soţia şi vice-versa? Şi cum să nu-ţi forţeze acordul ideea de tragedie optimistă? Adică unicul concept ce scăpase anticilor elini? Deschideam câte un voluminos roman, ochii îmi cădeau pe o replică: "Ivan Vasilievici, eşti un făţarnic!" - şi închideam cartea numaidecât. Mi se întâmplase că pe la 11-12 ani - fatidică vârstă? - dădusem peste un roman aparţinând romancierului, probabil irlandez Liam O^Flaherty, intitulat Ceaţă la Dublin. Un delator se strecura dintr-o secţie de poliţie mărginaşă, pe o vreme de pâclă deasă, bucuros să nu fi fost văzut de nimeni. Ocolea pe străzi dosnice, timp de tensionate ceasuri. Descindea, în fine, într-un subsol, probabil locuinţa lui. Acolo, pe toate scaunele instalat, îl aştepta un tribunal, gata să-l judece...

Însă un alt adolescent putea să prindă gustul unei vieţi duble, să simtă un imbold detectivistic, în slujba unui crez de a cărui justeţe să nu se îndoiască. îndoctrinarea lui începuse în prima clasă primară. Cu emoţie îşi înfăşurase în jurul gâtului cravata roşie. Chemat să participe la lupta împotriva spionilor, trădătorilor, diversioniştilor, simţea că este cineva când îşi încondeia profesorul, ins cu rămăşiţe burgheze pe meninge. Părinţii colegului de bancă ascultau radio Europa Liberă, diriginta mergea la biserică, o văzuse cu ochii lui. Lucru serios: angajamentul pe care-l semna era identic cu al adulţilor. Buna părere despre sine sporea, cu numărul de note informative. I se sfâşiase inima de jale când citise cum o spânzuraseră fasciştii pe Zoia Kosmodemianskaia. Colega pe care o iubea în taină îi mărturisea că ce ar fi vrut mai mult în viaţă ar fi fost să lupte, ca partizană, cu fasciştii. Ocazia fiind pierdută, scria poezii la gazeta de perete a şcolii.

Că se recurgea la adolescenţi acolo unde ei erau în majoritate, iată ceva în natura lucrurilor, adeverind distihul marelui Pierre Corneille: "Mais aux âmes bien nées/ La valeur n^attend pas le nombre des années." Păi nu? Aşa cum exista, din vechime, instituţia copiilor de trupă, a luat naştere în comunism, orânduirea cea mai înaintată, instituţia copiilor informatori. A turnătorilor cărora le dau tuleiele şi li se schimbă vocea. Dacă notele lor informative colcăiau de greşeli de ortografie şi gramaticale nu se supăra nimeni, neavând cine să remarce. Se întâmpla şi unor şefi militari, unor înalţi demnitari. Lui Ceauşescu în persoană.

Numai că, aşa cum s-au petrecut toate în comunism, lucrul cel bun nu a fost dus până la capăt. Am avut canalul Dunăre-Marea Neagră, nu şi canal Bucureşti-Marea Neagră, am avut metrou, nu şi cosmodrom, am avut arme chimice, nu şi arma atomică. Am avut turnători adolescenţi, nu şi turnători bebeluşi. Totuşi, ce bogat material informativ ar fi putut oferi aceştia, unui sistem bine şi modern utilat. în pătuţul de la maternitate, la sânul matern, câmpul de observaţie al bebeluşilor este vast şi divers. Iar naturaleţea impresiilor, copleşitoare. Cât despre modalităţile de comunicare ale nounăscutului, ele nu sunt nici pe departe atât de reduse pe cât s-ar părea. }inând seama că sunt bebeluşi care nu tac douăzeci de ore din douăzeci şi patru.

Un ofiţer de Securitate cu studii de psihologie a bebeluşilor - în trecutul îndepărtat se numeau prunci, plozi, dar cine mai ştie? - ar urmări cu atenţie încotro arată cu degeţelul bebeluşul sau bebeluşa, în ce stil râgâie, cui şi de ce zâmbeşte, cum schimbă de umoare, pe ce parte adoarme. Micuţul are de la naştere amprente digitale, dar nefiind în situaţia de a semna un angajament şi a lua cunoştinţă de pseudonimul ce-i revine, i se poate, totuşi, pune degeţelul, înmuiat în tuş, pe preţiosul pergament. Prim, şi cât de preţios pas în viaţă! Nu mai spun că făcut înaintea celui pe sol. Pe solul patriei. Va fi beneficiarul adult demn de anii bebeluşiei? Iată întrebarea.

Ofiţeri din crema Securităţii, deveniţi specialişti în sugari de ambele sexe, le-ar interpreta, după un cod ingenios întocmit de cei de la cifru, gunguritul, crizele de mânie, clipele de extaz, salivaţia din guriţa edentată - şi ar întocmi amănunţite rapoarte, transcriind dicteul bebeluşului în propoziţiuni dense de conţinut. Dacă nursa se va dovedi o duşmancă mascată a regimului, se vor lua măsuri, dacă mamei bebeluşului îi trece prin cap să rămână în străinătate, nu i se va mai acorda viza ş.a. Complotiştii din maternitate, din parcurile publice vor fi demascaţi - şi numai Dumnezeu ştie ce greu e să mai pupi un complot, o conspiraţie. Nu întâmplător va îndrepta către suspect degeţelul bebeluşul informator.

Având în vedere că la vârsta la care se află, bebeluşul nu ştie, pentru o bună bucată de vreme, să mintă, cele de el turnate sunt de un incontestabil adevăr. Securitatea s-ar fi asigurat, astfel, de cea mai sigură sursă, o practică de genuină ştiinţificitate s-ar fi extins, trezind invidia K. G. B.-ului.

Din păcate, regimul s-a mulţumit cu serviciile băieţilor cu ochii albaştri, înveşmântaţi în costume gri, ce se învârteau prin centrul Capitalei, recrutaţi din centrele de orfani. încă o jumătate de măsură, contribuind la căderea perechii dictatoriale. De la sine înţeles, ceea ce de-abia se întrezărea cu două-trei decenii în urmă ni se înfăţişează acum drept o curentă cucerire a geneticii. Aceasta va induce în bebeluşii din pântecul matern gena asigurătoare a unui just simţ civic, eliminând-o pe cea turbulentă.

Tradiţionaliste, alte colectivităţi îşi înfăşoară bebeluşii în centuri explozive, depunându-i unde e forfota pieţelor mai mare. Şi de îndată ce bebeluşul sughite...

Ce poate fi mai ilustrativ pentru acest new age al tuturor descătuşărilor?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara