Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Vintage:
Bazar arghezian de Simona Vasilache

Plină de teme înalte, poezia lui Arghezi e înțesată și cu mărunțișuri fermecătoare. Asupra acestora zăbovesc aici. Sunt, întâi, uneltele. De la cele gospodărești, cu o tușă feminină, precum acul, până la cele care lucrează pământul, plugul, la care se revine adesea: „Ager, oțelul rupe de la fund/ Pământul greu, muncit cu dușmănie/ Și cu nădejde, până ce, rotund,/ Luna-și așază ciobul pe moșie.“ Din imaginea foarte concretă a cuțitului de plug crește, în altă parte, metafora cuvântului care taie brazde. Tot în același orizont al uneltelor stă și cartea ca obiect de orfevrărie, „încet gândită, gingaș cumpănită“, făcând, însă, trecerea spre o altă categorie a bazarului, bijuteriile.
Naturale, precum un bob de ploaie sau o rază, ori făurite de mână de om, bijuteriile sunt o prezență greu de ignorat. Iată câteva exemple: „Ce poți avea, sufletul meu,/ Când soarele ne pune-n ramuri iară/ Ori un inel de foc, ori o brățară,/ Cu mâna caldă a lui Dumnezeu?“; „Lumea plânge de necazuri,/ Tu-ți pui gândul pe atlazuri/ Și, de dor de vânt și mierle,/ Faci cu acul fir de perle.“; „Trei rânduri de smaralde, ca dinții din gingie,/ Rotunde, deopotrivă, jurîmprejur răsar,/ Pe-alocuri întrerupte de-o piatră rubinie/ Și de un bob mai mare de vechi mărgăritar.“ Emblema acestei pasiuni pentru giuvaericale și fine instrumente de făurar este Agate negre: „Cu susure de mătasă/ Înecată de dantele – / Pe la geamurile mele/ Trece vântul ca o plasă/ Constelată cu mărgele.“ Imaginea însăși a bazarului plin de sclipiciuri, însă topite într-o adiere diafană, care nu deranjează nici ochiul, nici urechea, dimpotrivă.
În fine, mai sunt nișele, ascunzătorile, ieșite și ele dintr-un regim feminin, al sipetelor în care încap tot soiul de fleacuri: „Cântecul tău a umplut clădirea toată,/ Sertarele, cutiile, covoarele,/ Ca o lavandă sonoră.“ Parfumul pătrunzător, de scrin de altădată, devine, sinestezic, un cântec persistent, pe care nu se poate să nu-l recunoști. Aceeași proeminență, altă nuanță, de la mirosul prea tare la melodia seducătoare.
O întrebare se poate pune: este Arghezi, cel deplin, în aceste răsfățuri pe spații mici, fărâme de lucruri delicate și de geniu al celor care le fac, fie ei oameni ori Dumnezei? Răspund că da, cu atât mai mult cu cât fiecare din aceste categorii, pe care le-am pescuit, oarecum aleatoriu, dintr-un bazar mult mai generos (care are și oglinzi, și sulimanuri, și câte și mai câte), își poate găsi perechea în temele așa-zicând grele. Jocul de-a v-ați ascuns, care poate fi grav, sau poate fi o glumă cu sertărașe și parfumuri, nu mai puțin subtilă, sau veșnica îmbinare dintre spontaneitatea unei imagini, a unei bijuterii, și condiția ei de făcătură îndelung chibzuită sunt printre temele în care îl recunoaștem cel mai mult pe Arghezi. De ce nu ne-am apleca, atunci, asupra acestei lumi miniaturale, fermecată, în felul ei, cum e descrisă în Vraciul: „Am un bazar de zări și firmamente/ De cioburi noi de lună și planeți./ Ațtri defuncți atârnă de păreți,/ Împărechiați cu zeci de instrumente./ Tablouri fără dată, cărți, portrete,/ Pendule-n care cucul s-a oprit,/ Spade cu vârful ars și ruginit,/ Icoane, pajuri, chivote, stilete...“ Enumerarea continuă, cum bine știm, închipuind o întreagă lume ocultă, ferită privirilor, suficientă în sine, în frumusețea ei ciobită, fără folos dar și fără moarte. Foarte asemănătoare, în toate ale ei, cu poezia înseși.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara