Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Avangarda rusească – jertfa gulagului de ---

Odată cu generalizarea pandemiei represive comuniste, spre mijloculsfârş itul deceniului trei al secolului trecut scriitorii modernismului rus, şi nu numai, chiar unii dintre cei care înclinaseră spre stânga, începuseră a se împuţina: unii s-au sinucis (ori au fost... sinucişi; oricum, atare supoziţii persistă în ce priveşte tragicul sfârşit al lui Esenin sau Maiakovski); alţii au emigrat – David Burliuk, Roman Jakobson; iar mulţi au fost lichidaţi de NKVD (Comisariatul Afacerilor Interne) sau au murit în GULAG – iată martirologiul nici pe departe complet al scriitorilor avangardismului rus, căzuţi jertfă regimului bolşevic: Boris Nikoliski (1919), Nikolai Gumiliov (1921), Nikolai Burliuk (1921), Iuri Deghen (1923), Vladimir Şileiko (1930), Aleksandr Iaroslavski (1930), Vasili Kneazev (1937), Konstantin Bolşakov (1938), Nikolai Oleinikov (1937), Volf Erlih (1937), Igor Terentiev (1937), Venedikt Mart (1896-1937), Ivan Afanasiev-Soloviov (1938?), Osip Mandelştam (1938), Aleksandr Arhanghelski (1938), Adrian Piotrovski (1938), Dmitri Kriucikov (1938), Nikandr Tiuvelev (1938?), Serghei Tretiakov (1939), Benedikt Livşiţ (1939), Vladimir Riciotti- Turutovici (1939), Gheorghi Ciulkov (1939), Artiom Vesiolâi (1939), Konstantin Olimpov (1940), Serghei Budanţev (1940), Aleksandr Vvedenski (1941), Serghei Nelhiden (1942), Nina Habias-Komarova (1943?), Ivan Gruzinov (1942), Aleksandr Tufanov (1942, lăsat să moartă de inaniţie pe pragul unei cantine raionale), Grigori Şmerelson (1943?)… – ca să amintim doar o parte din cele peste 50 de nume ale autorilor incluşi în prezenta antologie-martirologiu (…)
Deloc ocazional-sentimentală, ci dramatic-semnificantă găsesc posibilitatea de a invoca, în româneşte, numele acestor poeţi ruşi, pentru că scriitorii au nevoie de solidaritate chiar şi atunci când, fiziceşte, ei nu mai sunt în viaţă; au nevoie de perpetua solidaritate întru spirit, în lupta cu răul, o monstruoasă faţetă a căruia a învederato bolşevismul, „stânga” comunistă. (L.B.)

Nikolai GUMILIOV (1886 – 1921)

RUGA

Soare furios, soare ameninţând
A Domnului, prin spaţiu plutind,
Faţă înnebunită,

Soare, arde prezentul
În numele viitorului,
Dar fii milostiv cu trecutul!

(1910)


Osip MANDEŞTAM (1891-1938)

CONCERT LA GARA

Nu poţi respira, tăriile colcăie de viermi,
Şi nicio stea nu vorbeşte din noaptea
sferelor,
Dar, vede Domnul, există muzică în înalt,
Tremură gara de melodia Aonidelor.
Şi de iznoavă cu şuier de trenuri sfâşiat
Văzduhul viorii se reîntrupează în vremi.

Parc enorm. A gării sferă de sticlă.
Lumea de metal din nou e vrăjită.
La sonorul ospăţ din elizeul în pâclă
Solemn se îndreaptă vagonul închis.
Ţipăt de păun şi, în ropot cadenţat, pianul.
Am întârziat. Mi-e frică. Nu-i decât vis.

Şi intru în pădurea gării de sticlă – ostatic,
Partitură de vioară în lacrimi, frământ în toate.
Al corului nocturn preludiu sălbatic
Şi miros de roze din sere cu putregăios pământ –
Unde sub cer de sticlă a mas, a înnoptat
Umbra scumpă mie, prin gloatele nomade...

Şi mi se pare: deplină în muzică şi cânt,
Lumea de fier vibrează atât de sărăcăcios.
Mă sprijin de pereţii tindei de sticlă opalină.
Aburi fierbinţi orbesc pupilele arcuşului, mărite.
Unde te duci? La ospăţul mortuar al umbrei iubite
Pentru ultima oară muzica mai răsună!

(1921)


Marina ŢVETAEVA (1892-1941)

LUI T. V. CIURILIN

Fâlfâie porumbei de argint,
Pierduţi, vesperali...
Materna mea binecuvântare
Pentru tine e, jalnicul meu
Pui de cerb.

Siniliu-negriu, negriu –
Siniliu ţi-i penetul.
Bătăioasă, zgârcită, înfocată
Seminţenie.

Au mai fost doi
De acelaşi neam – s-au stins ca fulgerul negru! –
Lermontov, Bonaparte.

Te-am volnicit în ceruri,
Zboară în voia ta, zboară, durerosule!
Smeriţi, blagosloviţi
Porumbei fâlfâie argintii,
Argintii deasupra ta.

(1916)


Tihon CIURILIN (1885-1946)

MOZART ŞI FERESTRAUL

La uşă, în patru mâini
Se cânta arta lui Mozart
Cu ardoarea unui chin de aur
Se-ncălzeau un leu, o ciută şi-un ghepard.

Şi tandru rânjindu-şi elanul
Ferestrăul praf aerian sorbea.
Şi duiosul lătrat al oţelului cânta
Şi muzică-n sute de nuanţe izvodea.

Albă, ca un răsărit răstit
Şi-ncă roză – palidă la chip
Clătina octavele – şi lebedele-nzoririi
Îşi clătinau penetu-n infinit.

Şi Mozart, împărăţit de ferestrău,
Peste răni de oţel se revărsa zângănitor, –
Cânta ca pentru prima oară
Din căscătura depărtărilor.

(1920)


Dmitri KRIUCIKOV (1887-1938)

ÎN TOAMNA

Din nou sunt al tău, oraş al toamnei,
Venii la tine de pe stânci polare,
Unde-i densă, tulbure aroma pinetului,
Unde-i de ne-mblânzit talazul din zare.

Îmi place electricul tău refren,
Severul joc tresăltat al tramvaielor
Şi-al canalelor plescăit elegiac
Şi coerenta vorbă-a înserărilor.

În suflet, precum tundre-acaparatoare
S-au extins realităţi şi vise ciudate,
Iar în inimă – contrare e; amintirile
Îşi răvăşesc – păzea! – lumile-mpuţinate.

Şi până la-nzorire gata-s de a-ţi bea
Purpurul sau azurul luminilor clare,
Până-ar fi să cad răpus de oboseală
În pădurea felinarelor cântătoare.

Că-ar fi aproape-o ninsoare scânteioasă
I se pare inimii – drept albă uvertură
Pe sub stelarul, radiosul râu
Ce umbrele ne joacă a caricatură.

(1913)


Benedikt LIVŞIŢ (1887-1939)

ARDOARE

Spintecă burta – nucă de cocos,
Negrăbit călău de bosjesmani*;
Până la moarte n-o să treacă spuma
Grijilor senile, rămase peste ani.

Cei din locuri veşnic gălbejite
Încă nu dau semn de-mbrăţişare –
Blagosloveşte călcâiul de copil
Ca pe-o prăbuşire în vană visare.

Şi paşnic prosternându-te, adânc,
Nu şti că, dispărând de pe cadrane,
În noaptea lumii coada de păun
Le sfredeleşte ochilor găvane.

(1911)

_____
* Bosjesmani (oland.) – „oameni ai pădurii”, populaţie din Africa de Est şi cea de Sud.


Boris KUŞNER (1888-1937)

* * *

Stăpânim în toată legea tălpigele timpului. Curând
Porni-vom pe urma cornutului elan, prin taiga:
Rânduri, se-nşiruie, inelat, noi vetre, localităţi – deja
Ţin frâul asudat al celor gata de a da bici, de-a pleca.

Fără reproşuri – în subteranele miezului de noapte,
De cum vom porni în lungul pădurilor rare,
Să strângem plase, capcane, lăsând să se plodească
Neamul rapacilor lupi agonizând a salvare!

Prin zăpezi lăbuţele de câini rotocolrotitoare
Înşelate-s de lupoaica prăpăstuită-n întunericul orb –
Prea de tot mici sunt gheruţele râvnitorilor – n-ar
Răzbi, n-ar izbândi nici uliu sur, nici negru corb.

Iar iubitei-odor picioruşele desculţi i-s degerate, o dor!

Şi s-ar duce să răvăşească, să scotocească desişuri,
În bârlogul ursoaicei furişându-se lunecat, temerar,
Iar la bazar preţurile vor sălta, vor creşte abitir,
Scădea-va doar preţul la bolirea cea de pojar.

(1916)


Graal-ARELSKI (Stefan Petrov) (1888/89-1938?)

ÎN TRAMVAI

La staţie, cu furie de fiară,
În tramvai, îmbulzindu-se-n grabă mare,
Urcă lumea. Şi iar vitrinele se perindară,
Casele şi felinarele şi străzile murdare.

Case, palate, poduri – totul e cunoscut –
Luminile tramvaielor cu apel bucuros;
Ca totdeauna, pe granitul posomorât, –
Petru cel Mare-ncremenit pe calu-i fugos.

Spre ce tindeţi şi cam ce aţi dori?
Oricum, conductorul va anunţa: iată
Sfârşitul biletelor roşii. Şi iar veţi prinde-a rătăci
Prin ceaţa rece înrăită gloată...

Dar nu mă voi lăsa prins de jalnicul dezastru;
Unde-o fi să cobor? Eu am bilet albastru.


Venedikt MART (1896-1937)

LUPANARUL FUMATORII DE OPIU

Ager şi intens cu văzu-i sticlos
Fumătorul priveşte la blana de tigresă –
Cândva răpitoare fiară de Amur.

Spre-a se încleşta-n beţive-mbrăţişări
Femeia şi tânărul cu ea se-acoperiră.
Fumătorul priveşte cum blana se tot mişcă.

În ţările ce cunosc opiul drept plăcere
Animalică-i pohta-ntru depravate femei,
Patimi ce întunecă ne-nţeleptele suflete.

E linişte-n ăst fumuar otrăvit,
Rar, trosneşte, sâsâie mucul de gazorniţă,
Suspine... abia de se-aud şoapte sub blană.

Umbre şi licăr pe gălbui rogojini.
Fumul se-nalţă ca ceaţa neguroasă.
În adâncă tăcere fumează palida rasă.

Macul, ca magul făcător de minuni
Acoperă-n minciună tot ce-aievea există,
Negre iluzii în neliniştitoare, grea veghe.

(1916)


Konstantin OLIMPOV (1889-1940)

EVAN, EVOE!

Constelaţia Lirei, Constelaţia Lirei.
K. Fofanov

Evan, Evoe! – înainte, tot înainte.
Mirra Lohviţkaia

Nervi-jonglori – vânt dement,
Tămâiată e cale Universului.
Lăsaţi să curgă şuviţele visărilor în haremul luminii –
Cu furtuna cuvântului se-mpurpurează tristeţea.
În laude o dau pigmeii. Psalmodiază tămâierea.
Nervi-jonglori – înduraţi-vă pasul.
Răsună constelaţiile cu lumi de curcubeie
Şi soresc sentimentele electromagnetice.
Dumnezeul Meu răsfiră-n fulguraţii eterul fulgerelor.
În grădini supra-stelare – zângănit de lire.
Nervi-jonglori – plutiţi în volnicie,
Lucraţi în stele – dar al iluziilor...
Bucuraţi-vă, oameni, – reîntoarce-se-vor nervii.
Se-mpurpurează mate rune fermecate.
Lumea Futuristului în luminile Minervei.
Nervi-jongleri – constelaţii de strune!

(1913)


Vladimir NARBUT (1888-1938 sau 1944)

* * *

Lipsa de acţiune nu deranjează:
au nu eu (în lături, inamici!)
sunt spermatozoidul neobosit
în propria mea noapte tolănit?
De la existenţă, Darnice Creator,
nu râvnesc mai mult decât acel
care din cauza catedrei ce-a crăpat
aşteaptă cărţile să fie altfel date.
În fine, sigur că te simţi jignit
să te afli, iată, numai înfăşurat
într-o găurită pelerină
şi să uiţi definitiv de pat.


Aleksei SKALDIN (1889-1943)

* * *

Lui V. A. Komarovski

Îţi trimit mere într-o simplă strachină ne-ncondeiată.
Primeşte nebogatul dar. Pe urmă îl vei aprecia.

Diferite, stau alături, reflectându-se-n umeda argilă
Şi multicolor e jocul de nuanţe. Priveşte şi ia aminte.

Primul transpare tandru, irigat de sucul pal-şofrăniu,
Ca şi cum miere de tei i-ar fi îmbibat inima.

Albă, altă coapsă mică se rumeni de la darnicul soare,
Leit obraji de fecioară arde cu gingaşa-i sulimeneală.

Al treilea măr e haşurat de segmentate, vinişoare roze;
Aici sunt parmeni aurii – fructe ce-mi plac mult.

Iar la urmă pus-am mere de Antonovka, verzi, tari. Acre-s?...
Ce să-i faci?... – Nu mânca. Mai bine du răvaşul pân-la capăt

Ia vopsele şi pensule. Pe pervazul ferestrei pune darul,
Trage perdeaua la o parte, las’ soarele să răzbată.

Filei albe încredinţează-i taina naturii.
Priveşte sobru, calm. Soarele te va ajuta.


Igor TERENTIEV (1892-1937)

* * *

Strunind
Gâtlejul gol,
Eu,
Ca un monument treaz,
Dorm în public.
De pe foamea de sus
Doamna lume
A început
Să mă imite.
Zboară cu toţii după ea
Să se igorterentieveze.
Eu nu sunt eu-geniu,
Ci doar preşedintele fluizilor.
Astăzi în parlament
Au fost recunoscuţi 300 de poeţi
Din considerentul că
Toţi aveau
Nasul meu
Şi căpăţâna mea.


Nikolai BRUNI (1891-1938)

* * *

La moartea lui Nikolai Gumiliov

Cu capul potopit de flăcările pojarului,
Muză, nu plânge!
Jur, el a spus: nu, cetăţene călău,
Eu nu ţi-s tovarăş,
Ci sunt cavalerul Fecioarei. Oşteanul ţărilor cereşti.
Eu...

(1921)


Konstantin BOLŞAKOV (1895-1938)

* * *

Cu coşuri de fabrici din funingine de cărbuni
Pe genele mele tristeţea negrului urşinic
Văzul înrăirii lor cârpeşte indolent,
În cerul gri hârcâind supărat.

Aburi turmentându-se, sfărâmând uşi putregăioase,
Încleştară albi-surii bicepşi de oţel,
Giuvaiergii ceasuri montând minuţios.
A fabricii înmiit-vorbitoare voci risipiţi-vă.

Clipind, se fâstâci la poartă electricitatea,
Oboseala cu ziua sură cochetându-şi-o,
Zile şi nopţi întregi audienţa la majestatea sa,
Excepţionalul dintre excepţionalii Medici.

(1913?)


Serghei NELDIHEN (1891-1942)

* * *

...Femeile
păpuşi dedouăorijumate arşine,
hohotitoare, bolovănoasocorporale,
buzemoi,
limpedeochi,
purtând fel de fel de
pieptare şi mici spânzurători de
cercei maţi,
ce iubesc predicile mele
altoglăsuitoare
şi proaste gospodine –
o, ce mult mă bulversează
astfel de femei!


Nina HABIAS (1892-1943?)

* * *

Şi tu Doamne ajuns-ai comisar militar
Mi-ai trimis un muştiuc din pai de grâu
Tu eşti unicul neîmbrăcat de mine
Mare stat major redingotă micuţă
Tu mai să fi şmecherit ca politrucul
Huiduind o bocceluţă de scuipat
Doamne primeşte pe gratis
O extracţie din glandele seminale.

(1921)


Ivan GRUZINOV (1893-1942)

EVANTAIUL ZEIŢEI VENUS

Vineţiile vene vernale.
Lumina lăstăreşte iarbă neagră.
Se ofileşte ceara amintirilor,
Altfel vârtejul trâmba-şi leagă.

Din nou naiv e visul-veste:
Seara matelor motive
Pe micsandre din mansarde;
Coborând priviri ce-atrag,
Venus va lăsa să-i cadă
Cumsecade
Evantaiul mov
Pe prag
De-alcov.

(1914)


Andrei NIKOLAEV (1895 1968)

* * *

Pentru ruşii noştri – rosini sau rosieni –
printre gropi de gunoi şi propriile lor rămăşiţe
lumea s-a dovedit a fi ne-ncăpătoare, şi-n nimic
şi în nimicuri dânşii s-au grăbit a se-nghesui
dintr-o dată, buluc, gloată.
Pe panta tranşeelor deja goale
trandafirii sterpi se clatină precum capul pe umeri,
în şoaptă îngânând privighetorile,
căscatul gropii în cântec transformându-l:
voi, voi aţi murit, şi noi am vrea să vă urmăm,
o, Doamne, cine fi-va să ne rupă, să ne culeagă,
cine-o fi acasă să ne ducă,
în locuinţa fantomelor de rosieni,
nimicitoare, bombastice, bicisnice?


Daniil HARMS (1905-1942)

RAUTACIOASA ADUNARE A CELOR NERVOŞI

Oare nu eu, Doamne?
se întrebau apostolii.
Iată semnalmentele:
faţa ca şoarecele,
aripa precum cuţitul,
talpa ca luntrişoara,
casa ca o familie,
podul ca jumătate de parâmă
halatul ca sprânceana atlantului.
Un singur geniu. Da, dar cine-ar fi el?
Unul e deştept, altul tâmpit, al treilea-i prost.
Dar cine-ar fi totuşi geniul? Doamne, Doamne!
Toţi oamenii sunt săraci. Eu sunt cojoc.

(17.I.1930)


Traducere şi prezentare de Leo Butnaru
(Textele sunt selectate din antologia Avangarda – jertfa Gulagului, în curs de apariţie la Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara