Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Şase poeţi români în căutarea unui donator de sînge vienez de Nora Iuga



Din nou Viena. A cîta Vienă pentru mine. Pentru ei, prima. îi invidiez. Sosim în Westbahnhof cu grupul: trei băieţi, două fete şi o doamnă cu pălărie. însoţitorul vagonului de dormit îmi dă jos bagajele şi mă întreabă într-un autentic dialect ,wianerisch" dacă toţi tinerii ăştia frumoşi sînt nepoţii mei. Dau din cap aprobativ. Cască ochii mari, zîmbeşte, zîmbeşte strîmb, făcîndu-se că mă crede, şi intră în vorbă cu altcineva.

Domnul în negru care ne aşteaptă pe peron cu cartonul pe piept pe care scrie Ambasada română are o faţă încremenită - e rigid din creştet pînă-n călcîie. Uite ,mortul perfect", spune unul din băieţi. Ba nu ,mortul oprit", spune una din fete. Rîdem. în dimineaţa asta, în drum spre Rathaushotel, printre atîtea palate impozante, nu-ţi rămîne decît să rîzi. Cu ce altceva ai putea să spargi puţin opulenţa asta strivitoare.

Adela Greceanu, Elena Vlădăreanu, Teodor Dună, Claudiu Komartin, Constantin Virgil Bănescu zis Bobiţă în şir indian prin faţa Parlamentului: eu în fruntea plutonului, parcă-s Peneş Curcanul. îmi lipseşte fluierul. Vizavi Burgtheater-ul cu repertoriul lunii scris pe o fîşie lungă ca un steag alb: Grillparzer, Thomas Bernhard. La Viena istoria se mişcă lent. Intrăm la Café Landtmann ca la muzeu: pluş, brocart, bronz auriu, candelabre, veioze, lumînări, oglinzi, vorbit pe şoptite. Nu-i de noi. Ieşim. în spatele Burgtheater-ului, pe Löbelgasse, palat lîngă palat. Pe o placă citim: Parohia ortodoxă. Aici a locuit între anii... poetul Mihai Eminescu.

Aşadar, cinci tineri poeţi români, pentru prima dată în capitala imperiului, cutreierînd prin marea piaţă a Vienei, ,Naschmarkt", printre peperoni, broccoli, fileuri roze de somon, rodii, stridii, nu departe de Operă, în imediata apropiere a sălii de expoziţii Secession, cu acoperişul din frunze de acant aurii, în cel mai autentic Jugendstil, unde Klimt... de fapt, Viena e guvernată de doi monarhi luminaţi care te urmăresc din toate vitrinele cu marţipan şi lenjerie de damă: Klimt şi Mozart.

Căutăm înnebuniţi o cartelă de telefon. Trebuie s-o găsim pe doamna Schaffhauser, ataşat cultural la Ambasada României, organizatoarea Serii de poezie tînără românească din cadrul Institutului Cultural Român la Viena, ca să stabilim programul. Timpul trece, nervii ne sînt întinşi la maxim. în sfîrşit, stabilim un contact. Aflăm că textele noastre nu au ajuns la actorii vienezi. Mîine avem lectura şi constatăm amuzaţi că sîntem şase personaje în căutarea unui actor.

Programul serii noastre se intitulează ,Noi nu sîntem geniali, noi sîntem trimbulinzi" (Wir sind nicht genial, wir sind trimbulind). Le explic spectatorilor că ,trimbulind" e un cuvînt inventat de Nichita Stănescu, că nu înseamnă nimic, nici în română, nici în germană - e doar ceva care sună frumos, cum sînt clopoţeii de pe scufa măscăriciului. Să fi înţeles ei ce voiam eu să înţeleagă? Pe urmă toţi ne-am luat rolul în serios. Nora Iuga, decana de vîrstă a tuturor doamnelor poeziei româneşti, a făcut o succintă trecere în revistă a direcţiilor şi formulelor de expresie pe care le abordează poezia românească de ultimă oră. Recitalul poetic a început cu vocea lui Teodor Dună, caldă, emoţionată care a electrizat sala - observaţi că şi stilul meu s-a schimbat -, citind în limba română poeme din volumul Trenul de treieşunu februarie, reluate în variantă germană de o atrăgătoare voce blondă. Adela Greceanu şi-a trimis înţelegerea drept în inima spectatorilor, stîrnind lacrimile unor spectatoare italiene.

30 de minute pauză. Două soprane dramatice în rochii de seară foarte decoltate fac să zornăie ferestrele sălii, devenite neîncăpătoare pentru un volum de decibeli de un asemenea calibru.

După hopul muzical trecut cu brio în strigătele de bravo-bravissimo ale unor veritabili melomani, a doua parte a recitalului a fost susţinută de poeţii Claudiu Komartin - dicţia lui românească impecabilă a implementat în memoria multor spectatori, cel puţin pentru o seară, versul: ,nici hrană, nici sex, nici durere, nimic nu este vreodată destul". Elena Vlădăreanu cu Europa-10 cîntece de moarte a făcut să treacă prin inimile româno-vieneze un curent incendiar, iar Bobiţă al nostru, alias Constantin Virgil Bănescu, după un răspicat nu şi nu şi nu şi nu, pe care l-au învăţat toţi cei de faţă pe de rost, şi-a dus fluierul iubit la buze şi a scos din el o veche melodie iudaică, trezind în spectatorii vrăjiţi înălţătoare sentimente de înfrăţire între popoare (vă atrag atenţia să nu cădeţi în cursă: sînt ironică!)

în sfărşit liberi... pe Dunăre în jos, pe un mal frumos, pîlcuri de ciuperci prin burniţa călduţă, cîntînd mergem fericiţi ca nomazii la Hundertwasserhaus, (Casa Hundertwasser) care înghite în hohotul ei de rîs pantagruelic tot barocul Vienei. Bem lapte cu rom. Mergem la muzeul Arsenalului, vedem limuzina neagră şi tunica cu urme de sînge a Kronprinţului Franz Ferdinand după atentatul de la Sarajevo, mergem în Prater, ne ciocnim în maşinuţe, intrăm cu trenuleţul în Castelul vampirilor, ţipete, am dat jos 50 de ani de pe mine, mi-am lepădat pielea. Seara pe Blutgasse (Uliţa sîngelui), lîngă casa unde a scris Mozart Nunta lui Figaro, intrăm într-un bistrou, bem vodkă. Adela dansează parşiv-lasciv... n-aş fi crezut. Elena trece de la plîns la rîs ca norul deasupra Stephansdomului: vrea Ribiselwein (Vin de coacăze). Teodor tace întunecat ca Părintele Serghie. Claudiu e un apaş. Bobiţă mănîncă ştrudel cu mere, garnisit cu sos de vanilie ,Nu-i aşa că nu sînt grăsuţ?" întreabă din trei în trei minute. ,Woher kommen Sie, was sind sie?" (De unde sînteţi? Ce sînteţi?) Ghiciţi. ,Italiener". Toţi ne cred italieni. Nu-i rău.

în Grinzing. Teodor Dună e în sfîrşit în elementul lui. Se lasă purtat de poteca îngustă care urcă sub soarele după-amiezii pe lîngă turnul bisericii. Rupe o frunză roşcată de iederă şi o pune în buzunarul de la piept. Mă uit pe furiş la el şi stabilesc un legămînt sacru.

Seara la opt ne urcăm în trenul de Bucureşti. Tăcem. Poate îi mulţumim în gînd Doamnei Schaffhauser că ne-a arătat cum se vede bucuria şi o iertăm pentru soprane, îi mulţumim şi Institutului Cultural că şi-a deschis portmoneul şi a scos din el un pumn de bănuţi pentru poeţii tineri, îi mulţumim Vienei că ne-a răsfăţat cu splendorile ei şi lui Helmuth Madritsch care a spus că a asistat la cea mai frumoasă seară de poezie, îi mulţumim Claudiei Nistor că a scris cîteva rînduri entuziaste despre noi pentru revista ,Orizont". Oare de ce doamna Carmen Bendovski, directoarea Institutului Cultural din Viena, nu ne-a onorat seara de poezie cu prezenţa Domniei Sale. De ce se face deodată frig în trenul care ne aduce acasă?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara