Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Asanarea vieţii academice de Gheorghe CeauŞescu

În ultimul număr din Idei în dialog, Alexandru Baumgarten publică sub titlul De ce suntem marginali interesante consideraţii şi completări prilejuite de articolul meu Despre titlurile academice din România literară. Intervenţia domnului Baumgarten este binevenită şi necesară, deoarece modul în care se dobândesc titlurile academice, calitatea profesională şi morală a cadrelor universitare şi a cercetătorilor se repercutează direct asupra prestigiului ţării. Subiectul este prea serios, prea complex şi cu prea mari consecinţe din toate punctele de vedere pentru a putea fi rezolvat de o singură persoană într-unul sau două articole. O dezbatere la scară naţională se impune, dezbatere care în cel mai scurt timp să conducă la schimbarea în sens european a sistemului. Dar nu numai despre sistemul de acordare a titlurilor academice este vorba: ultimele evenimente, cumpărarea din piaţă a subiectelor pentru examenul de bacalaureat, au demonstrat peremptoriu cât de grav afectat este învăţământul românesc în tot ansamblul său. Până nu vom restabili spiritul care a guvernat educaţia naţională până la distrugerea produsă de stăpânirea bolşevică, nu vom reuşi să clădim o ţară europeană în adevăratul sens al cuvântului. în perioada comunistă Ministerul învăţământului era una din cele mai rigide instituţii unde ideologia şi vigilenţa de partid erau prevalente: dacă în alte ministere şi instituţii, de pildă Academia, se mai putea cu titlul de excepţie obţine vreo decizie raţională, în clădirea de pe strada Nuferilor, astăzi General Berthelot, domnea obtuzitatea absolută. Iar dacă au mai existat acte de normalitate în învăţământul acelei perioade, apoi ele s-au datorat unor cadre didactice formate înainte de căderea ţării sub talpa sovietică, a unor cadre care de multe ori şi-au asumat mari riscuri, pomenindu-le elevilor de Doina lui Eminescu sau de importanţa lui Maiorescu pentru dezvoltarea culturii naţionale. Evident că perioadele de oarecare liberalizare au fost benefice şi pentru învăţământ, dar nota generală era menţinerea acestui domeniu sub stricta supraveghere a partidului, deoarece el trebuia să contribuie decisiv la formarea omului de tip nou. Nu vreau să se creadă că absolutizez, căci vorba istoricului latin Tacitus, chiar şi în cele mai negre perioade, când indivizi lipsiţi de caracter şi personalitate sunt propulsaţi în fruntea societăţii, nu "lipsesc şi splendide exemple de conduită". Au fost şi în comunism dascăli din generaţia de după război care şi-au făcut în chip strălucit datoria. Dar, repet, acestea se produceau în pofida regimului: în fond, orice act de cultură autentică era un gest de frondă, căci, în concepţia PCR, cultura era doar trompetă propagandistică, iar şcoala, un instrument de depersonalizare.

Să revenim însă la subiectul propus. Domnul Baumgarten are perfectă dreptate atunci când consideră că, pentru realizarea unei performanţe reale în cultură, nu este suficient efortul singular, ci este nevoie "de un sistem instituţional care să garanteze standardul formării noastre". Or, autoritatea publică a făcut mult prea puţin, asta spre a mă exprima eufemistic, pentru atingerea unui standard european în domeniile umaniste. Ministerul de resort nu este numai al Educaţiei, ci şi al Cercetării. Or, n-am văzut din partea acestei instituţii măsuri care să stimuleze cadrele universitare să se angajeze, antrenând tânăra generaţie la cercetări ştiinţifice importante. Măsurile promovate de Andrei Marga în timpul scurtului său ministeriat - profesorul clujean încheiase şi acorduri internaţionale pentru stimularea colaborării în domeniul cercetării ştiinţifice între catedre din România şi catedre din universităţi străine menite să catalizeze participarea tinerei generaţii la proiecte de interes european - au căzut în desuetudine imediat ce s-a instalat în 2000 guvernul PSD, căci tot ce realizase guvernarea Convenţiei Democrate, chiar dacă era important pentru ţară, trebuia desfiinţat. în momentul de faţă, totul se reduce la completarea unor tabele stufoase, care în fond nu interesează pe nimeni, deoarece nu au nicio relevanţă. Continuăm să ne jucăm de-a raportările, aşa cum se făcea în timpul socialismului biruitor. O schimbare imediată de mentalitate este un imperativ categoric. Altfel, vom continua să beneficiem de un sistem bine pus la punct pentru realizarea unor roboţi cu o seamă de cunoştinţe, dar nu personalităţi creative şi oameni de caracter. în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de fapt în întregul învăţământ, este nevoie de o reformă de structură, nu de măsuri, fie ele şi energice, atunci când se produce câte o criză majoră, cum a fost cu subiectele pentru examenul de bacalaureat. în acest caz s-au luat măsurile care se impuneau pentru ca examenul să se desfăşoare normal. Dar un asemenea fapt nu avea voie să se producă! Dacă nu se trece repede la o reformă reală, crize serioase se vor produce cu regularitate. Oare ce catastrofă trebuie să se întâmple pentru a schimba programul şi stilul de predare în învăţământul preuniversitar? Când se va decide ministerul să aşeze masteratul pe principii sănătoase astfel încât şi discipline de mare tradiţie şi prestigiu, dar mai puţin la modă astăzi, să poată organiza această formă necesară în zilele noastre pentru formarea unei elite intelectuale? Când vor fi analizate riguros universităţile răsărite după 1990 ca ciupercile după ploaie, mă refer la universităţile de stat, cele particulare sunt altă discuţie, dar care n-au, multe dintre ele, nicio justificare din niciun punct de vedere? Maiorescu desfiinţa în calitate de ministru catedre, atunci când nu existau titulari care să corespundă standardelor europene. Câte din catedrele universitare de azi sunt ceea ce ar trebui să fie, adică centre unde activitatea didactică se îmbină cu cercetarea ştiinţifică de înaltă performanţă? O evaluare serioasă se impune, urmată de măsuri energice pentru instituirea unui sistem de învăţământ sănătos în concordanţă cu imperativele epocii. Situaţia actuală nu poate fi rezolvată peste noapte: dar procesul trebuie iniţiat fără întârziere pentru instituirea definitivă a premiselor care să permită generaţiei viitoare saltul în Europa şi din acest punct de vedere.

Domnul Baumgarten atrage cu dreptate atenţia că există şi reviste româneşti din iniţiative particulare care se situează la nivelul celor occidentale, spre pildă Studia phaenomenologica, editată de Humanitas, sau Chora, dedicată studiilor antice şi medievale, editată de Polirom, cu colaborări europene importante. Asemenea iniţiative trebuie încurajate şi fapul că nu s-au bucurat de atenţia unor recenzenţi la noi este cu adevărat anormală. Doar astfel putem contribui la intrarea în circuitul european: editând publicaţii la care să participe autorităţi din lumea savantă europeană şi colaborând la revistele de prestigiu din străinătate. Perioada interbelică este ilustrativă şi din acest punct de vedere. Voi da un singur exemplu: imediat după Primul Război Mondial existau două reviste dedicate filologiei clasice la noi: Orpheus apărea la Bucureşti cu un comitet de redacţie din care făceau parte Iuliu Valaori, Burileanu, Popa Liseanu, Cezar Papacostea etc. şi Favonius, la Craiova, publicată de N.I. Herescu. Cele două reviste aveau un caracter precumpănitor de popularizare: în paginile lor se întâlnesc traduceri, povestiri mitologice, chestiuni didactice. în 1926, cele două reviste fuzionează sub numele de Revista Clasică, condusă de N.I. Herescu şi de un comitet de redacţie din care nu lipseau George Murnu, Cezar Papacostea, I. Valaori. Caracterul revistei se schimbă radical: încep să apară articole în limbi străine, rubrica de recenzii este bine reprezentată cu discutarea critică a unor cărţi publicate de reputaţi specialişti străini, se iniţiază bibliografia clasică românească (aceasta va fi încorporată în prestigioasa Annee Philologique, cea mai importantă bibliografie din lume pentru studiile clasice) şi apar primele colaborări din partea unor savanţi străini de talia unui Marouzeau sau Carcopino. Cu alte cuvinte, în scurtă vreme s-a făcut în domeniul filologiei clasice saltul în Europa. Mai menţionez că Revista Clasică era deschisă tineretului şi că atunci au început să se afirme viitoare personalităţi precum Dionisie Pippidi şi Valentin Georgescu. A intervenit cezura produsă de instaurarea comunismului şi abia în timpul destinderii hruşcioviene tradiţia a putut fi restabilită prin apariţia revistei Studii Clasice care, pe drept cuvânt, s-a impus în lumea academică europeană. Dar, sub pretexul economiilor atât de des utilizat în anii optzeci, revista şi-a redus mult numărul de pagini, iar periodicitatea a devenit aleatorie. Astăzi este imperios necesar să reînviem spiritul care i-a animat pe oamenii de cultură dinainte de al Doilea Război Mondial şi să ne reînscriem cu contribuţii serioase în domeniile academice de interes european. Oare un Mircea Eliade ar fi atras atenţia Occidentului asupra sa fără importantele sale studii de istoria religiilor? Ar fi un dezastru dacă, ceea ce a fost salvat în condiţiile foarte grele de dinainte de 1990 să fie astăzi distrus din incurie şi intrigi de proastă calitate. Nu avem nicio scuză dacă nu realizăm în cel mai scurt timp posibil o atmosferă intelectuală academică europeană în adevăratul sens al cuvântului. Iar pentru aceasta este nevoie de reformarea instituţiilor publice, de o politică în domeniu coerentă care să conducă la eliminarea imposturii şi de acţiune în convergenţă a adevăratei elite intelectuale. Cum putem avea prestigiu ca ţară de cultură, când coordonatorul tratatului de istorie a românilor publicat de Academia Română recunoaşte senin existenţa unor capitole plagiate într-o operă care se voia a fi cartea de vizită naţională în domeniul istoriografiei?

O ultimă remarcă: Alexandru Baumgarten deplânge absenţa "unui mediu academic care să înţeleagă faptul că necesitatea dialogului intern stimulează şi stabileşte criteriile de valoare". Exemplul său este o ediţie, traducere şi comentariu la De anima a lui Aristotel. Universitarul clujean arată că a propus o serie de conjecturi şi comentarii proprii la textul aristotelic care însă n-au fost discutate, fie omologate, fie respinse, de lumea academică românească. în mod evident nu avem un asemenea mediu; există oare la noi specialişti care să poată discuta cu competenţă chestiuni de critică de text la Aristotel? Mă tem că nu. Şi chiar dacă am avea, cred că asemenea studii trebuie publicate şi într-o limbă de largă circulaţie într-o revistă de specialitate străină sau în Studii Clasice. Cât de important ar fi ca, la un moment dat, în prefaţa unei ediţii de prestigiu să fie discutate, acceptate sau nu, şi conjecturile lui Alexandru Baumgarten. Evident însă că lucrările serioase de acest tip trebuie semnalate în revistele noastre de cultură, iar imposturile sau lucrările neserioase, sancţionate prompt. Ne aflăm în faţa unei inflaţii de texte din autorii clasici în care editurile se întrec în a zvârli pe piaţă texte cu titluri cât mai tentante. în librării sunt multe lucrări de foarte bună calitate, dar şi rebuturi, fie ele realizate în zilele noastre, fie reluări ale unor texte vechi, nereuşite şi în momentul primei apariţii. Avem noi însă reviste de cultură care să fie o casaţie în acest domeniu? Aşa ceva ar fi cu adevărat necesar.

Reluarea discuţiei pe marginea modului în care se acordă titlurile academice la noi de către Alexandru Baumgarten a fost oportună. Ea trebuie continuată de cât mai multe personalităţi din elita intelectuală, pentru a putea declanşa operaţia de asanare a învăţământului şi a vieţii academice româneşti. Ministerul Educaţiei trebuie să ia măsuirile care se vor impune pentru a ne reaşeza pe coordonata europeană. Dacă în domeniul economic un guvern duce o politică greşită, aceasta se va repercuta asupra nivelului de trai, dar va putea fi corectată în scurtă vreme. O politică greşită în domeniul învăţămâmtului şi al formării elitelor - şi menţinerea actualei stări de fapt este o gravă eroare - este foarte greu de corectat şi afectează grav atât toate domeniile de activitate, cât şi prestigiul internaţional al ţării.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara