Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Asachi şi motivul albinei-cetăţean de Radu Cernătescu

În 1829, Gheorghe Asachi scotea la „preţul de 4 galbini pe an” „Albina românească – Gazetă politico-literală” [sic!]. După o „Înainte cuvântare” şi o listă de „binevoitori” contributori, revista propunea ca text programatic un aparent inofensiv poem alegoric: Trântorul şi albina.
Sub rime giocose care au păcălit cenzura administraţiei militare ruse, Asachi ascundea aici referiri la o ideologie subversivă, antimonarhică şi egalitaristă, la modă în Europa anului revoluţionar 1830:
„Lucru toate-nvinge-n lume;
De voieşti, zburând, ţ-oi spune
A mea sistemă şi nume” (p. 4).
Pentru a afla la ce „sistemă” se gândea Asachi trebuie să ne întoarcem la anul 1779, în preajma celeilalte revoluţii franceze, când, la doi ani după iniţierea în masonerie, filosoful Adam Weishaupt le cerea1 fraţilor Canon Hertel (nume de cod, Marius) şi Xavier Zwack (Cato) ca Ordinul Iluminaţilor să se numească Ordinul Albinelor, iar toate statutele şi reglementările acestor „orfani al Franc-masoneriei” să reflecte de acum încolo alegoria albinelor. Numite „micii cetăţeni” de Georgicele lui Vergilius2, albinele devin acum simbolul revoluţiei democratice şi antimonarhice, discursurile agitatorice arătând cum legea naturală semnalată de scriitorul antic cerea „cetăţenilor” să îşi omoare trântorii şi „să îşi pună în comun bogăţiile”3.
Cu mult însă înainte de Revoluţia Franceză, motivul albinei-cetăţean devenise, sub autoritatea lui Vergilius, un loc comun în imageria europeană. O dovedeşte Emblemata ungurului János Zsámboky (Joannes Sambucus), o interesantă carte de gravuri şi glose poetice tipărită în limba latină la Anvers, în 1564. Într-un poem cu un titlu subversiv, Statul universal, autorul din „Târnava panonică” (Nagyszombat) compară societatea umană cu stupul albinelor, arătând într-o viziune cu iz de utopie că în lumea albinelor, „Fără Rege şi fără Domn,/ Fără vreo constrângere”, „cetăţenii trăiesc împreună fără legi,/ Şi toţi egali sunt în stat”4.
În preajma revoluţiei de la 1789, „albina-cetăţean” a lui Vergilius devine simbol antimonarhic şi o emblemă consacrată a lojelor masoneriei revoluţionare. Prin ea, masoneria de stânga se va defini ca un „ordin al albinelor”, ilustrându-şi astfel explicit ţelul: utopica lege natural-egalitaristă care guvernează statul albinei-cetăţean. Mai mult, lojele vor fi comparate cu stupii din care, prin muncă asiduă, adepţii vor edifica, asemeni albinei-arhitect, templul perfect, din care se va răspândi „lumina” în întreaga lume. Ca exemplificare, iată mai jos pasajul înflăcărat de întrebări retorice din „Înainte cuvântarea” lui Asachi la primul număr al „Albinei româneşti:” „Prin asemine mijloace în Eghipet, în India, în America, carele odinioară erau întunecate de negura barbariei, vedem astăzi pre acei sălbatici lăcuitori domesticiţi, politicindu-se, învăţându-se şi supunându-se dreptelor legi. Oare putemu noi privi la aceaste bune urmate înaintea ochilor noştri, fără a ne întrista că numai naţia noastră, în cea mai mare parte, este lipsită de aceste îmbunătăţiri şi (mai) înapoiată decât toate nemurile Evropei, şi decât multe altele ce locuiescu pre celelalte părţi ale pământului? (p. 1)”.
În epocă, valenţele democratice, antimonarhice şi egalitariste, investite în simbolul albinei vor fi amintite atât de celebrul Dicţionar masonic (1825) al lui Charles- François-Nicolas Quentin, cât şi de Victor Hugo, masonul, care în poema Haina imperială (1853) îndeamnă „albinele, fiice ale luminii”, să-l atace pe „infamul”, pe „ticălosul ipocrit” Napoleon III şi „să facă de ruşine poporul care tremură” în Franţa celui de-al doilea imperiu.
La destinul revoluţionar al micii albine a contribuit în mare măsură şi „Albina masonică” (1829-1831), săptămânalul parizian condus de acelaşi neobosit fr. Quentin. Revista a apărut la 1 iunie 1829, în aceeaşi zi în care apărea la Iaşi „Albina românească”. Ambele publicaţii, de certă comandă politică, au contribuit, una la revoluţia antimonarhică de la 1830, cealaltă la răspândirea iluminismului şi trezirea conştiinţei naţionale într-o margine de Europă ameninţată de marele imperiu ţarist:
„Eu-s Albina românească,
Al meu doru-i şi-a mea lege,
Pre câmpia pământească
Din flori miere a culege”.
Deloc întâmplător, numărul 2 al „Albinei româneşti” se deschide cu o ştire despre războiul rusoturc din Marea Neagră. Articolul Rossia, citând ca surse „jurnalul de San Petersburg” şi „suplementul extraordinariu al jurnalului de Odesa”, arată clar că ochii redacţiei erau aţintiţi înspre imperiul care ameninţa cu transformarea principatelor în gubernii.
În fine, atunci când, după învăţămintele trase din eşecul anului 1830, masoneria franceză a trecut la atragerea programatică a proletariatului, simbolul albinei a revenit încărcat de mesaje agitatorice pentru a mobiliza „plăpândul proletariat” pe baricadele socialismului marxist. Marx însuşi face o laudatio albinei în Capitalul (I, 5, 916), aclamând aici perfecţiunea muncii ei, care „face de ruşine pe mulţi arhitecţi”. Cu elogiul muncii începe însă o altă etapă în folosirea simbolului albinei-cetăţean. Se descoperă acum că munca dă omului identitate, aliniindu-l ca proletariatul pe care masoneria l-a dorit organizat în aşa-numitele „loje proletare”. Despre această ciudată şi controversată directivă a masoneriei franceze, dată în 1836, vorbeşte fratele Delanchanterie, devoalând cum circulara cerea ca „fiecare lojă din Paris să adopte şi să primească drept ucenici doisprezece muncitori şi, ca pe orice bun mason, fiecare lojă să-i instruiască o dată pe lună”5. E semnul că albina-muncitoare începe să ia locul albinei-cetăţean de la 1830. În numele ei, alte revolte planetare se vor pregăti şi alte reviste o vor cânta.

Note:
1 v. F. X. v. Zwack, Einige Originalschriften des Illuminatenordens..., München, bey Johann Baptist Strobl, 1787, p. 320; despre albine, v. et, scrisoarea lui A. Weishaupt/ 15 Decembrie 1781, în Originalschriften..., Bd. I: Correspondenz, München, Joseph Lindauer, 1787, p. 13.
2 Vergilius, Georg., IV, 200.
3 Idem, IV, 157.
4 J. Sambucus, Emblemata..., Antwerpiae, Ex officina Christophori Plantini, 1564, p. 24.
5 Apud J. Orval, Une histoire humaine de la Franc-maçonnerie speculative, Liège, Céfal, 2006, p. 217.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara