Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Arta de a te simţi vinovat de Florin Irimia

La un moment dat, în timpul lungului său monolog pe canapeaua psihanalistului, Alex Portnoy mărturiseşte că, dacă are un cuvânt preferat în limba engleză, acela e indignare, care, peste ani, avea să devină chiar titlul unuia dintre romane semnate de Roth.
Totuşi, laitmotivul romanului de faţă nu e indignarea, ci un imens complex de vinovăţie, care parcă a crescut odată cu posesorul lui. Să ne amintim câteva dintre motivele generatoare de vinovăţie, acumulate de sărmanul nostru Alex în decurs de treizeci şi ceva de ani: e prea cuminte, prea silitor, prea dornic să facă pe plac; ar putea fi şi mai cuminte, şi mai silitor, şi mai dornic să facă pe plac; se masturbează (trage de şlong cum alţii trag din ţigară, pofta poate să-l prindă oriunde s-ar afla şi orice ar face, iar dacă se întâmplă să aibă la îndemână o sticlă, un măr, sau o bucată de ficat crud, cu atât mai mare plăcerea, şi, bineînţeles, vinovăţia); pofteşte întruna la sikse, la fete neevreice, pe care le consideră mai atrăgătoare decât pe reprezentantele Sionului; e evreu; e mândru că e evreu; e ateu; e mândru că e ateu; în pofida mândriei, nutreşte o covârşitoare, inegalabilă ură de sine, nu-şi iubeşte cu adevărat părinţii, ei au avut grijă ca lui să nu-i lipsească nimic, iar el, nu-i în stare, acum că e om mare, la un dram de recunoştinţă; căci dacă ar fi, şi-ar întemeia şi el o familie, ar găsi şi el o femeie cumsecade care să-i facă un copil şi cu care să se aşeze la casa lui; ar putea să-şi întemeieze o familie şi dacă s-ar căsători cu Mary Jane Reed, prostituată ocazională, semianalfabetă şi fost top-model, pe care n-o iubeşte dar care arată trăsnet; până la Mary Jane, s-a culcat şi cu alte curve goişe; încearcă chinuit dar constant să se distreze, cum pe vremuri tatăl său, constipat, încerca să iasă afară, reuşeşte să se simtă american când ar fi trebuit să se simtă doar (un pârlit de) evreu; nu-i destul de bun pentru Poporul Ales etc.
Portnoy trezeşte în cititor aceeaşi pleiadă de sentimente pe care el le trezeşte în propria-i persoană: milă, furie, dispreţ, dorinţa de-al lua la bătaie şi apoi de-al strânge tandru în braţe, plus unul la care Portnoy nu aderă: amuzamentul. Rar s-a mai pomenit o confesiune care să fie în acelaşi timp atât de deprimantă şi atât de amuzantă.
Nu este de neglijat nici postfaţa autorului, scrisă pentru ediţia aniversară, apărută în 1994, când romanul lui Roth împlinea douăzeci şi cinci de ani de existenţă. Între timp, a făcut patruzeci. În cuprinsul ei, Roth relatează un eveniment poate mai puţin cunoscut de cititori, şi anume ziua în care, mergând la restaurantul unde, o dată pe săptămână, tânărului universitar îi plăcea să mănânce o friptură în sânge, a găsit o coală A4 acoperită cu o serie de paragrafe, fără nicio noimă sau legătură între ele care însă, luate separat, aveau să formeze începuturile fiecărei cărţi pe care Roth urma să o scrie, până la Operaţiunea Shylock. Adevăr sau ficţiune? Provocare sau sinceritate? Nu putem şti mai multe decât este dispus să ne spună scriitorul.
Complexul lui Portnoy marchează nu doar începutul popularităţii lui Roth în arena literelor americane, dar şi a acelui stil şi tip de personaj cu care avea să se consacre. O lectură obligatorie care va rămâne aşa şi pentru următorii patruzeci de ani.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara