Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Antologie de poezie română contemporană în limba spaniolă Miniaturas de tiempos venideros de Irina Petraş

Sub acest titlu a apărut de curând o elegantă antologie de poezie română contemporană în ediţie bilingvă, română- spaniolă – Miniaturas de tiempos venideros. Poesía rumana contemporánea, Vaso Roto Ediciones, 2013 (proiect sprijinit de Institutul Cultural Român). Cătălina Iliescu Gheorghiu, autoarea ediţiei şi, totodată, traducătoarea poemelor, este profesoară la Departamentul de Traducere şi Interpretare al Universităţii din Alicante, Spania. Ea a ales pentru cele 630 de pagini ale cărţii douăzeci de poeţi români: Ileana Mălăncioiu, Ion Pop, Ana Blandiana, Nicolae Prelipceanu, Dinu Flămând, Adrian Popescu, Liviu Ioan Stoiciu, Gabriel Chifu, Denisa Comănescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Alexandru Muşina, Ion Mureşan, Marta Petreu, Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop, Daniel Bănulescu, Dan Sociu, Stoian G. Bogdan, Robert Şerban. Aceştia acoperă patru decenii de poezie, cu poeme scrise, cum se precizează pe coperta a patra, atât în ultimii ani ai dictaturii comuniste, cât şi în timpul „confuzei democraţii” româneşti. Selecţia poate fi acuzată, desigur, de subiectivitate, dar e de recunoscut imediat că alegerea s-a operat exclusiv pe raftul întâi al literaturii noastre şi că avem de-a face cu nume care vorbesc, într-adevăr, despre o „Românie în plină efervescenţă culturală şi artistică”.
Lăsând în seama specialiştilor evaluarea calităţii traducerilor şi numărarea nuanţelor, pe care un poem sau altul le poate pierde (sau, extrem de rar, câştiga) când îmbracă haina altei limbi, mă voi opri asupra utilelor accesorii. Pe copertă, un desen de Víctor Ramírez, sugerând discret unitatea în diversitate şi voinţa de integrare în pofida vremurilor tulburi. Volumul se încheie cu scurte fişe biobibliografice ale celor douăzeci. Limitarea inevitabilă a tabloului este contracarată de prefaţa lui Petru Poantă, care pune la dispoziţia cititorului de limbă spaniolă câteva repere pentru o cât mai adecvată receptare a ofertei de lectură. În aproape jumătatea de secol care s-a scurs de la debutul Anei Blandiana, 1964, la cel al lui Stoian G. Bogdan, 2010, poezia română înregistrează metamorfoze spectaculoase, dovedindu-se „genul cel mai proteic şi mai original, de o uimitoare diversitate stilistică, şi asta în condiţiile în care cenzura ideologică rămâne încă activă” în prima jumătate a perioadei antologate. Un excurs de istorie literară identifică etape. După perioada de consolidare a modernismului românesc şi încheierea unui ciclu odată cu marii poeţi interbelici Blaga, Arghezi, Bacovia, Barbu, schimbarea criteriului poetic se petrece mai întâi prin reactivarea avangardismului şi afirmarea celui de al doilea val suprarealist, reprezentat de Gellu Naum, Virgil Teodorescu şi Gherasim Luca; apoi, momentul „Cercului literar de la Sibiu”, cu Ştefan Aug. Doinaş şi Radu Stanca, „poeţi estetizanţi şi cosmopoliţi, revendicându- se de la marea tradiţie a culturii europene şi încercând, prin conceptul euphorionismului, o sinteză între apolinic şi faustic”; în fine, momentul Geo Dumitrescu şi manifestul său radical, antimetafizic şi antiestetizant. Istoria retează brutal, pentru un deceniu, evoluţia firească a poeziei şi o transformă în anexă a propagandei de partid. Revolta nu întârzie să apară, primele semne venind dinspre poeţii „Stelei”, revista condusă de A.E. Baconsky, „el însuşi un proletcultist în primii ani ai publicaţiei”.
Repunerea în circulaţie a marilor interbelici şi traducerile masive din literatura universală fac posibilă irumperea generaţiei ’60. Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Adrian Păunescu, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Constanţa Buzea, Mircea Ivănescu, Ion Pop ş.a. au în comun „conştiinţa tare a preeminenţei esteticului, a nonreferenţialităţii limbajului poetic, cultul metaforei şi afirmarea lirismului ca unic criteriu al poeticului”, ei fiind, totodată, „departe de orice intenţie de pastişare a modelelor”, impresia de noutate şi de prospeţime fiind evidentă în registre net individualizate. Astfel, „Nichita Stănescu revoluţionează radical limbajul, configurând un imaginar, de o expresivitate singulară, al corporalităţii abstractului şi inefabilului”. Marin Sorescu este un parodic şi un ironic. Nicolae Prelipceanu va evolua „în trena ironismului lui Sorescu şi Geo Dumitrescu”. Un alt moment de impact e marcat de Leonid Dimov, Daniel Turcea, Vintilă Ivănceanu, cu onirismul înţeles ca „metodă estetică” lucidă (Marin Mincu), diferită de dicteul automat al suprarealiştilor. Solitarul Mircea Ivănescu este „valorizat, ceva mai târziu, ca experimentalist, în conexiune cu poezia americană, şi ca precursor al generaţiei ’80”. Spaţiul poetic se amplifică ritmic. Promoţia’70 intră în scenă în anii relaxării ideologice. Pe lângă antologaţii Dinu Flămând, Adrian Popescu şi Gabriel Chifu, P.P. îi aminteşte pe Mircea Dinescu, Virgil Mazilescu, Grete Tartler, Doina Uricariu, dar şi pe mai vârstnicii Emil Brumaru, Angela Marinescu, Mihai Ursachi. Deşi consideraţi neomodernişti, de orientare manieristă, ei scriu altfel decât generaţia ’60. „Limbajele rafinate, irigate subtextual de un livresc bine asimilat” sunt mai ales vizibile la echinoxiştii Adrian Popescu, Dinu Flămând, Horia Bădescu şi Ion Mircea, care „îşi afirmă atitudinea şi responsabilitatea prin construcţia unor universuri organice şi prin orgoliul apartenenţei la o castă aflată în dezacord cu o colectivitate trivială”, mizând pe „sentimentul inaugural”, cu o „exuberanţă matinală, vibrantă chiar şi în imagistica material-convulsivă şi fisurată de aprehensiuni a lui Dinu Flămând” ori în „reprezentarea franciscană a existenţei” din poemele lui Adrian Popescu.
Prefaţa lui P.P. este o panoramă exactă şi accesibilă, succintă şi logică. Listele pe care le oferă completează imaginea pe care cititorul spaniol şi-o poate construi după lectura poemelor antologate. Astfel, pentru „generaţia în blugi” sau optzecistă, cu „consistente aptitudini teoretice şi o conştiinţă agresivă de grup”, sunt pomeniţi Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Ion Bogdan Lefter, Florin Iaru, Alexandru Muşina, Mariana Marin, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Gabriel Chifu („la început, frecventând poezia pură”), Denisa Comănescu, Ion Mureşan, Magda Cârneci, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Gheorghe Iova, George Vulturescu, Bogdan Ghiu, Aurel Pantea, Mircea Petean, Ruxandra Cesereanu ş.a. Deşi priza la real rămâne definitorie, sentimentul scriiturii fiind la ei la fel de puternic ca sentimentul existenţial, P.P. atrage atenţia asupra diferenţelor stilistice şi de viziune. De pildă, poeţi precum Ion Mureşan şi Marta Petreu „par să se revendice mai curând de la poetica şi sensibilitatea expresionismului ori, cel dintâi, chiar de la un imaginar de descendenţă rimbaldiană.” Cu alte cuvinte, marca este „diversitatea exuberantă […] în toate momentele de continuitate sau de ruptură din spaţiul liricii româneşti contemporane, în interiorul căruia doar competiţia şi sentimentul inovaţiei par să fie constante”. După 1990, manifestele poetice şi dezinhibarea radicală a limbajului reactivează spiritul avangardist, contestă integral tradiţia, „pentru ca, mai apoi, cei mai tineri poeţi să-şi recunoască, dacă nu neapărat unele modele, măcar, selectiv, câţiva precursori în poezia autohtonă”. De acord cu, printre alţii, Nicolae Manolescu (cel din Istoria critică a literaturii române…), P.P. crede şi el că o modificare propriu-zisă a paradigmei poetice nu s-a produs: „un aer de noutate, existent totuşi, este asigurat mai curând de temele mai mult sau mai puţin ocultate ori tratate convenţional până acum: erotismul, religiosul, patriotismul, revolta socială, moartea”. În plus: „în condiţiile capitalismului «sălbatic» românesc, poeţii au tot mai acut conştiinţa marginalizării, iar aceasta întreţine cu insistenţă un sentiment depresiv al deriziunii existenţiale”, însă, în mod paradoxal, fără a diminua „puţin obişnuita vitalitate a liricii româneşti contemporane, atât prin generaţiile mai vechi, încă active, cât şi prin mai tinerii Daniel Bănulescu, Andrei Bodiu, Simona Popescu, Robert Şerban, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Dan Sociu, Doina Ioanid, Dan Coman, Ştefan Manasia, Stoian C. Bogdan, Medeea Iancu şi alţii”.
În totul, o excelentă carte de vizită pentru poezia română şi un exemplu de urmat.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara