Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Anna Karenina la Teatrul de Balet Sibiu de Mihai Alexandru Canciovici

Am asistat la spectacolul Anna Karenina la Teatrul de Balet Sibiu, în coregrafia lui Ioan Tugearu. Era pentru prima oară când cunoşteam această companie, creată de Ovidiu Dragoman în 2008.

Ea este formată din tineri balerini, în cea mai mare parte veniţi din străinătate şi dornici de a se integra într-un colectiv artistic omogen, prin capacitatea lor de a oferi publicului diverse producţii de balet clasic şi modern. Este meritul managerului lor de a-i organiza într-un ansamblu de marcă doreind să certifice calitatea Sibiului de oraş cultural european.

Este de relevat şi faptul că s-a apelat la un coregraf actual de înaltă clasă, precum Ioan Tugearu, de a monta aici o producţie a sa de mare succes, care a ţinut mulţi ani afişul la Opera Naţională Bucureşti. Am văzut de nenumărate ori acest spectacol, acasă, în capitală, analizându-l în diverse cronici, la momentul potrivit. Am dorit, de această dată, să-l vizionez cu o companie necunoscută mie, pentru a înţelege cum au rezonat tinerii balerini la o asemenea partitură coregrafică. La sfârşitul spectacolului am plecat cu sentimentul că am asistat la o premieră. Era cu totul altceva faţă de varianta bucureşteană şi acesta este meritul primordial al coregrafului, dar şi al dansatorilor din Sibiu. De câte ori văd o coregrafie semnată de Ioan Tugearu am sentimentul că mă aflu în faţa unui act de creaţie , în acel moment, unic, irepetabil şi, în acest sens, doresc să-mi argumentez cu rigoare critică aserţiunea. Ioan Tugearu a fost pe scenă un artist dansator al unei generaţii de aur a baletului românesc, pentru că el a slujit şi oficiat dansul ca într-un sanctuar înţelegând la un înalt nivel menirea unui prim balerin.

Într-un alt palier al creaţiei sale, în calitate de coregraf, a gândit fiecare partitură complex şi la alt nivel al unei înţelegeri de profunzime asupra muzicii respective şi a libretului. Multe dintre montările sale au ca libretist pe Liana Tugearu, o rafinată creatoare care-şi construieşte cu ştiinţă macheta literară a fiecărui spectacol. Şi în cazul de faţă, tot ea a gândit coregrafic scenariul, pornind de la romanul lui Lev Tolstoi.

Ioan Tugearu este şi regizorul baletului, fiind ajutat de o scenografă cunoscută şi talentată, Viorica Petrovici, şi de asistentul Mirela Simniceanu.

Maestrul şi-a ales cu rafinament şi putere de selecţie colajele muzicale din lucrările lui P. I. Ceaikovski, avându-l colaborator pe Antonel Oprescu. Coregraful a conceput spectacolul într-o succesiune de momente relevante ale desfăşurării dramatice a story-ului. Ioan Tugearu şi-a restructurat varianta bucureşteană, păstrând duetele originale, operând, însă, unele modificări coregrafice dar şi muzicale ale scenelor de ansamblu. După opinia noastră, el s-a impus în toate creaţiile sale ca un maestru al duetelor , ale adagio-urilor, unice prin frumuseţe şi poezie. Ca un sculptor el dăltuieşte plastica mişcării din trupul balerinilor, fiecare muşchi, fibră din acesta capătă viaţă, este încărcat cu sensibilitate şi trăire interioară. Relaţiile dintre personaje devin credibile în duetele lui Tugearu. Anna îşi trăieşte drama existenţială alături de bărbatul pe care-l iubeşte, Vronski, dar şi de cel cu care este căsătorită, Karenin. Există un terţet unic prin dramatism şi frumuseţe artistică: când ea se prinde cu braţele de cele două personaje masculine, purtând şi copilul pe care îl dispută cu soţul ei, care, de fapt, constituie esenţa tragismului şi a sentimentului de vinovăţie. Sunt trei destine care se încrucişează într-o mişcare coregrafică cu totul specială, parcurgând, parcă, drumul lui Sisif, al unei penitenţe, efect al unui destin implacabil. Este un moment crucial datorat, bineînţeles, în primul rând, gândirii coregrafului.

Spectacolul are stare, este îmbrăcat cu emoţie, iar tinerii dansatori au demonstrat o adeziune totală la indicaţiile regizorului, au rezonat perfect cu intenţiile sale, demonstrând bucuria de a-şi pune în valoare calităţile artistice ale fiecăruia.

Vom încerca să analizăm contribuţiile personale ale artiştilor.

În Anna, tânăra balerină de 21 de ani, spaniola Ada Gonzales s-a străduit să o prezinte pe eroină în stilul ei propriu de interpretare, fără a copia vreun model. A vizionat DVDuri cu două artiste remarcabile care au interpretat rolul la Bucureşti: Simona Şomăcescu, care a creat personajul la premieră şi pe care Ioan Tugearu a creat coregrafia, şi Corina Dumitrescu, amândouă fiind un etalon de reprezentare a partiturii atât de dificile a baletului.

Mi se par extraordinare acest fapt şi deziderat. Este o balerină cu reale calităţi, cu expresivitate în dans, dornică să înţeleagă personajul şi să-l prezinte publicului. Apreciez curajul ei la această vârstă de a întruchipa un rol dificil de maturitate pentru o dansatoare. Relev cu precădere sinceritatea interpretării sale, modul în care a ştiut să exprime drama acestei femei şi mame. Fără îndoială că peste nişte ani va face o Karenina de referinţă, dar pentru vârsta ei fragedă a fost demnă de tot respectul nostru.

Ovidiu Matei Iancu, pe care-l cunoşteam de la Opera Naţională Bucureşti, a crescut şi s-a maturizat artistic mult. Ceea ce m-a frapat, în mod special, este trăirea actoricească a personajului, sensibilitatea cu care a construit fiecare moment din spectacol, dar mai ales din duetele cu partenera sa.

Ştefan Meşter a fost ales pentru Karenin. Este un tânăr balerin înalt, cu ţinută impunătoare care l-a întruchipat nuanţat pe soţul Annei, punctând episoadele importante din dramaturgia partiturii care-l definesc ca personaj. Suntem convinşi că el va putea, în timp, să interpreteze şi alte roluri importante din repertoriul clasic. Un personaj simbolic foarte sugestiv este Acarul, o metaforă obsedantă pentru eroină a sentimentului morţii care o bântuie pe aceasta, parcă determinând-o să se sinucidă pentru a se salva. A fost interpretat magistral de balerinul Elliot Bourke care posedă o plastică a mişcării sugestivă care-i conferă posibilitatea de a o transpune pe plan simbolic.

Cuplul Levin-Kitty dansat de Răzvan Iacob şi Yvonne Slingerland a fost sudat şi sugestiv în desfăşurarea conflictului dramatic. Cei doi balerini s-au coordonat, asigurându-şi o simbioză reală pe plan coregrafic.

Tamara Grimmer a dansat în rolul prinţesei Tverskaia, fiind impunătoare, aristocrată şi atentă în a transpune personajul în scriitura baletului. De asemenea şi Allisha Gardner, în Dolly, s-a integrat corect în distribuţie.

Impresia generală a fost excelentă, am asistat la o variantă a unei creaţii coregrafice de referinţă transpusă pentru o echipă tânără, devotată şi angajată ideii regizorale. Rolul maestrului Tugearu a fost esenţial, dezvăluindu-şi talentul coregrafic şi imagistic, dar sprijinindu-se pe o echipă receptivă la intenţiile sale.

Sugerez conducerii companiei să facă o imprimare pe DVD a întregului spectacol şi s-o ofere postului de cultură Mezzo pentru a fi transmisă. Ar fi un câştig imens pentru o coregrafie de excepţie şi pentru un colectiv de dansatori multinaţional, care ar plasa cu adevărat Sibiul printre centrele culturale europene.

În finalul acestei prezentări voi face câteva aprecieri despre un eveniment cultural important pentru arta coregrafică, care se leagă în mod fericit de numele lui Ioan Tugearu. În aceeaşi săptămână, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, în cadrul unor interesante prezentări din ciclul Time Danse Connection Bucharest (1925-2015) – coregrafi români de seamă a fost inclus şi numele lui Ioan Tugearu. Cu această ocazie, Liana Tugearu a lansat al III-lea volum din lucrarea O lume întreagă în fărâme. Ioan Tugearu – dansul, visul şi viaţa mea, ce cuprinde o antologie de cronici şi materiale ale unor spectacole ale coregrafului, din întreaga sa carieră.

Vava Ştefănescu, directorul Centrului Naţional al Dansului, a iniţiat în 2014, împreună cu câţiva tineri cercetători pasionaţi de domeniul coregrafic, precum Valentina Iancu, Corina Cimpoieru, Igor Mocanu, Gina Şerbănescu, Irina Severin, Florin Fluieraş, Brunjar Bandlien, cu sprijinul nepreţuit al cercetătorului şi cronicarului coregraf Liana Tugearu, un proiect de cercetare şi documentare privind importanţi coregrafi contemporani ai dansului românesc, unii dispăruţi, alţii în viaţă. Este de admirat energia şi perseverenţa acestor tineri de a descoperi în diverse arhive sau documente, date referitoare la activitatea unor coregrafi români, precum Floria Capsali, Esther Maghyar, Vera Proca-Ciortea, Trixy Checais, Stere Popescu şi Ioan Tugearu. În aceste comemorări, dar şi omagieri, s-au prezentat expoziţii foto, filme de arhive, lansări de carte.

În ultimul medalion, personalitatea lui Ioan Tugearu s-a relevat prin două filme privind creaţia sa coregrafică, dar şi artistică. Ioan Tugearu este un artist de compoziţie de înaltă clasă şi toate rolurile sale dezvăluie acest adevăr. A funcţionat şi ca profesor universitar de dans, dar mai ales ca un reputat coregraf ale cărui producţii au demonstrat talentul imagistic şi cel al mânuirii simbolurilor şi metaforelor coregrafice de referinţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara