Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Aniversare Ana Blandiana de Alex. Ştefănescu

Cu mulți ani în urmă, după câteva zile de dezbateri la „Zilele G. Călinescu” de la Onești, primarul orașului ne-a oferit nouă, scriitorilor prezenți acolo, un moment de destindere, ducându-ne într-o livadă de cireși din împrejurimi. Era o zi însorită de iunie, cireșele roșii încă neculese ne ademeneau din frunzișul verde, fluturii dansau în văzduh îmbătați de viață. Eram stingheri, nu știam cum să reacționăm la atâta frumusețe. Ana Blandiana a găsit gestul potrivit: și-a făcut cercei din cireșe, bucurându-se ca un copil de podoabele improvizate. Era, atunci, amețitor de frumoasă, ca și ziua de vară. Desenul elegant al chipului ei, de o distincție care te făcea să te gândești la personajele din Ghepardul lui Lampedusa, era pus în valoare tocmai de acel „zbenghi” – așa s-ar fi exprimat Arghezi – pe care îl reprezentau cireșele de la urechi.
N-am să uit niciodată acel moment, în care Ana Blandiana ne-a cucerit pe toți, dovedind că știe să se joace. Dar n-am să uit nici alte momente, în care ea electriza sălile în fața cărora recita versuri subversive. Parcă o aud:
„O să vină ea,/ nu se poate altfel,/ O să sosească/ Și ziua aceea/ Amânată de veacuri,/ O să vină/ Se apropie,/ Se și aude/ Pulsul ei bătând/ Între zări,/ O să vină ea,/ Se simte în aer,/ Nu mai poate întârzia,/ Nu vă îndoiți, o să vină/ Ziua aceea/ Orbitoare ca o sabie/ Vibrând în lumină.”
Publicul din sală s-a ridicat în picioare când poeta a declamat aceste versuri. Eram de față. Mulți repetau enunțurile parcă profetice ale femeii cu înfățișare nobilă, de o demnitate incoruptibilă, din fața lor. Asistam parcă la depunerea unui jurământ colectiv.
Poezia Anei Blandiana este o poezie de idei, dar în cazul ei aceasta nu înseamnă nici pe departe o poezie complicată, artificială, livrescă etc. Ideologizarea forțată a poeziei românești în timpul comunismului a creat o aversiune împotriva oricărei forme de lirism reflexiv, considerat aproape prin consens impur și inautentic. Ana Blandiana reabilitează instantaneu genul, promovându-l pur și simplu, fără să-și ia măsuri de precauție. Așa cum alți poeți visează sau plâng sau își declară dragostea, ea gândește la scenă deschisă. Gândește firesc, în felul în care respiră. Nu își ia o poză de inițiată, nu se înfățișează ca o preoteasă a adevărurilor inaccesibile altora, nu vorbește sibilinic, ca să mărească impresia de profunzime. Reflectează și atât. Ideile din poezia ei au o nuditate de statui antice.
După 1989, Ana Blandiana a dus o adevărată luptă cu amnezia colectivă, înființând la Sighet, cu mari eforturi, cu spirit de sacrificiu, alături de regretatul ei soț Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, operă civică și pedagogică remarcabilă, demnă de admirație și recunoștință.
Peste câteva zile, la 25 martie 2017, vom sărbători împlinirea unui număr rotund de ani de la nașterea poetei. Să ne bucurăm că s-a născut. Că există. Și să-i urăm să trăiască încă mulți ani de acum încolo!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara