Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Analiştii culturali de Iulia Alexa


Atunci când debutezi, ca tânăr intelectual, într-un săptămânal de cultură, acţiunile tale cresc brusc. Pur şi simplu, devii vizibil. Acest parametru, al vizibilităţii, este, însă foarte specios. Te confiscă. Te schimbă, te mistifică. În primul rând, adrenalina respectului de sine generează o ciudată întunecare a conştiinţei. Îţi dă sentimentul îmbătător al competenţei, al propriei abilităţi proiectate, magnanim, asupra a toate. Îţi sugerează perfid că, de acum înainte, poţi vorbi despre orice. Iar acest vorbit frecvent te transformă încet, dar constant, în autoritate. Poţi fi consultat pe tema cărţilor, filmelor, muzicii. Vei şti ce să spui, cu aplombul exagerat al celui care are exerciţiul discursului. Se naşte astfel o specie particulară în câmpul culturii şi jurnalismului cultural. Oameni care vin la lansări, participă la festivaluri, competiţii şi emisiuni de radio şi tv. Sunt tineri cultivaţi fără doar şi poate, informaţi, branşaţi la recent. Sunt jurnalişti de presă scrisă în special, pentru că, prin definiţie, cuvântul scris rămâne spre meditaţie publicului. Radio-ul şi televiziunea creează vedete, scrisul creează autoritate. Pe de altă parte, accesul necondiţionat la discursul public creează confuzii. Se suspendă în anumite cazuri însăşi nevoia de a avea jargonul meseriei, doar pentru că scrii undeva. Se nasc astfel critici de teatru şi film cu mult aplomb şi fără nici un instrumentar specific. Însuşi faptul că scriu, le conferă autoritate. ,Fatalitatea accesului la discurs", s-ar numi, cu neologisme de bon ton.

În acelaşi timp, toţi aceştia sunt scribi devotaţi ai comentariului impresionist, ai verdictului sastisit şi ai desfiinţării cu intenţia şi efectul descurajării. Tonul mofturos şi fronda generală sunt mai percutante. Acesta este efectul (mai puternic, mai eficient) retoricii negative. Când nu este abordată retorica negativă întâlnim tonul mult mai frecvent al mediei împăciuitoriste.

În general sunt tineri şi foarte tineri. Copii buni care confirmă în mod fatal legea firii, aceea că trebuie să conteşti generaţia anterioară spre a te impune, a-ţi evidenţia prezenţa şi ideologia. Copii care totuşi nu au minimum... mulţi ani de bibliotecă. (Ca să dau un interval generos). Pe teren cultural lucrurile sunt crude, aproape perverse. Ca să ai autoritate reală, să poţi prezenta credibilitate pe termen lung trebuie să te şcoleşti mult mai multă vreme de unul singur. Asta nu presupune neapărat examene, doctorate, încremenire academică. Dar presupune lectură multă, aplicată, en gross şi en detaille, transpiraţie, fişe, informare, bibliotecă. Teoria şi istoria literaturii, teoria şi istoria filmului şi teatrului. Apoi decantarea cu discernământ a informaţiei. Apoi transpiraţia ciornelor pe care prea uşor tânărul cronicar le pune pe curat. Foarte adesea analizele jurnaliştilor culturali sunt de un suav impresionism, cu opinii in aeternam juste, cu indicaţii programatice: autorul ar fi trebuit să mai cizeleze puţin personajul B, să o aducă pe A eventual în cadrul Y, să nu ucidă personajul G înainte de momentul t1. Acesta e genul de judecăţi critice asupra cărora nu se poate pronunţa nici un fel de opinie metacritică validă. Păi de ce ar trebui să.... Până una, alta, asta i-a ieşit, şi cronicarul nu a pus degetul pe rană şi diagnosticul exact al cărţii, filmului, piesei. Cronicile sunt şchioape, lipsite de duhul analizei, lovind din laterală, slab, anemic, inesenţial. Neologice, metaforice, poetizante. Fastidioase şi fără nerv. Străine de ambiţia performanţei. Umplutură. Nu au jargon adecvat, nu au instrumentar specific. Criza specialiştilor în diverse ramuri culturale nu pare să irite pe nimeni. În definitiv cuvântul este instrumentul valabil pe orice teren. Omnipotent. Experienţa în comentarii literare nu face însă minţi luminate. În cronica de film nu există dimensiunea teoretică minimă sau comparatistă, sau integrativă. Un film nou venit al unui regizor relativ cunoscut se aşază pe o tabula rasa de informaţie. Nu ştii de unde să-l iei. La fel o carte, o piesă. Pe de altă parte într-o epocă în care relaţiile publice tind să devină noua paradigmă de evaluare şi impunere a unui produs, fie el cultural sau de alt gen, credibilitatea analistului cultural (cu un calc după analişti politici, inflaţi de sindromul propriei competenţe)se construieşte şi se consolidează social. Abilitatea socială a scriitorului cult este crucială. Trebuie să fii văzut, să ieşi, să ,socializezi". Să vorbeşti despre cărţi şi filme în termeni generali. Scrisul tău trebuie să aibă o faţă, să-i poţi da greutate expunându-te vizual eventual până la nuditate (caz real). Şocul generează şi întreţine memoria. Trebuie să oferi informaţie, bombardamentul informaţional de orice tip, vizual, lingvistic etc., este prima cheie a eficienţei în impunerea mesajului. Te poţi, eventual expune pe forumuri, chat-uri, grupuri de discuţie, de interese. Esenţial este să fii reţinut, ca o marcă, se devii brand prin repetarea reclamei pe produs. Ca şi în cazul conservelor, spot-ul encomiastic difuzat la TV până la greaţă, suspendă de la un punct încolo întrebările cu privire la E-urile cancerigene şi stârneşte curiozitatea, pofta, în final reacţia de acceptare. Socializarea este o reclamă în esenţă. Trebuie să te faci acceptat de grup prin ritualuri specifice de agregare (să bei, de exemplu, la cel mai gregar nivel) şi mai ales să fii simpatic. Acest fapt se transmite şi scurtcircuitează distanţa în fenomenul de acceptare. Dacă nu eşti, vei muri necunoscut. Analistul cultural este un om al vremii sale, al informaţiei actuale, al câmpului cultural al unei epoci. Acest câmp cultural trebuie absorbit şi deservit cu toate energiile, altfel pur şi simplu nu eşti, nu exişti în el. Astăzi, dacă nu scrii şi nu eşti văzut, poţi fi tobă de carte, că nu eşti de fapt, deloc. Un alt aspect important al construirii identităţii de autoritate jurnalistică e... ,stilistica" socializării. Un registru relativ redus. Mofturile superioare în anumite contexte şi accesibilitatea gregară în altele. Trebuie să nu-ţi placă organizarea şi mâncarea dar să ştii să bei solid noaptea. A te face ,pulbere", a te îmbăta cui, reprezintă ritualuri de iniţiere şi confirmare. Dacă nu poţi, eşti exclus. Un amănunt important: dacă stilistica ta e destul de convingătoare pe viitor, la evenimente poţi accede de la ţarcul de presă la cel cu invitaţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara