Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Amploarea diversităţii şi aşteptarea noutăţii de Dumitru Avakian

Un Festival amplu, o ofertă componistică diversificată, lucrări orientate pe direcţii cunoscute, previzibile, consecvenţă în domeniul creaţiei, o Săptămână Internaţională a Muzicii Noi aflată la cea de a 26-a ediţie. Tineri, foarte tineri compozitori şi muzicieni performeri ahtiaţi – cum este firesc de altfel – de a pătrunde de o manieră cât mai percutantă pe piaţa muzicii româneşti şi internaţionale, maeştri uitaţi, maeştri abandonaţi, maeştri omagiaţi; satisfacţii şi amăgiri, nemulţumiri în vis-àvis- uri, totul acoperind un adevăr pe care mulţi nu-l mai caută, anume detectarea unor aspecte cu totul originale în domeniul creaţiei componistice.

Pe direcţia unui umanism evocat nostalgic se orientează, spre exemplu, cea de a cincea Simfonie de Anatol Vieru, lucrare prezentată de Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin. Este un opus vocal-simfonic amplu ce apelează la semnificative valori muzicalpoetice şi filosofice dezvoltate de Eminescu, valori preluate de maestrul Vieru, în anii unei depline maturităţi. Prezentată în primă audiţie în urmă cu trei decenii – în perioada teribilă a mijlocului anilor ’80, fără a mai fi între timp reluată – lucrarea se face ecoul unei împăcări cu sine atunci când corul rosteşte în final, insistând obsesiv, „Vreme trece, vreme vine”. Ce vremuri au trecut, o ştim.

Ce vremuri au venit, o simţim îndeajuns de bine.

Pe parcursul aceleiaşi seri, două lucrări cu caracter concertant au readus în primul plan al atenţiei autori cu veche, cu temeinică acreditare în contextul orientărilor privind domeniul creaţiei, la noi. Fragile II de Doina Rotaru, pentru clarinet şi orchestră, lucrare prezentată acum în primă audiţie, aminteşte firul unor anterioare preocupări, antrenând, de această dată, elanul unui entuziasmant profesionalism probat de clarinetistul Emil Vişenescu.

Cealaltă lucrare – în anume parte concertantă – este Ipostaze I pentru pian şi orchestră de Adrian Iorgulescu, o lucrare de dinamică spectaculozitate. Poate, un act meta-muzical al opoziţiilor tranşante la care a participat pianistul Sorin Petrescu, un artist pentru care valoarea talentului este potenţată de o aplicată inteligenţă muzicală.

Alte lucrări cu caracter concertant au putut fi apreciate într-un program dedicat integral de Orchestra de Cameră Radio primelor audiţii româneşti. Mă refer la Concertul Sonorităţi şi anemone III, pentru vioară, violoncel şi ansamblu de coarde, de Vlad Ulpiu, o lucrare ce evocă un imens travaliu al esenţializărilor, un laborios proces al etapelor privind drumul de la expresia prolixă, ontic tensionată a corzilor soliste, spre lirismul înseninat poetic al finalului, un excurs trasat cu susţinută implicare de violonista Diana Moş, de violoncelistul Mircea Marian. „SymConcertPhony” este un concertspectacol pentru trompetă şi orchestră, de Liviu Dănceanu, un joc inspirat al opoziţiilor timbrale spaţializate, un dialog susţinut cu bună dispoziţie, cu umor. Întregul concert a fost condus cu pertinentă înţelegere, cu fermă acţiune profesională de tânărul şef de orchestră Cristian Oroşanu.

Profil-Sinfonietta este de asemenea un ansamblu-laborator condus cu remarcabilă eficienţă de dirijorul Tiberiu Soare. Programul concertului a pus în lumină două valori de temeinică substanţialitate din patrimoniul actual de la noi. Mă refer la prima audiţie a lucrării semnificativ intitulate Muzica Etajelor I, II, III, a minutelor 17 – 40 ale unei Ore Fatale pentru ansamblu, o însumare şi o destructurare treptate, ambele observate din perspectiva centrală a unei clipe extinse, moment înalt pe parcursul căruia evenimentele muzicale se dovedesc a fi consecinţe ale unei gândiri de nobilă limpiditate; …mă refer, de asemenea, la Oratio II de Călin Ioachimescu, lucrare pentru ansamblu, o tectonică amplă ce revelează, texturi sonore de afundă mişcare, texturi parcurse de efemeride sonore ingenios orientate.

Un interes aparte a suscitat evoluţia formaţiei orchestrale Concerto a Universităţii bucureştene de muzică, ansamblu condus de dirijorul Bogdan Vodă. Este un veritabil laborator de acţiune profesională privind susţinerea performanţei în ansamblu. Pe parcursul unui întreg program de muzică românească am fost martorii confruntării tinerilor instrumentişti cu nivelul creaţiei maeştrilor. Am în vedere prima Simfonie de Tiberiu Olah.

În zona muzicii de cameră prezente în Festival, Trio-ul op.87 pentru flaut, violă şi harpă, de Dan Dediu, actualul preşedinte al SIMN, este un opus consistent de natură post-impresionistă; lucrare de un susţinut echilibru în ce priveşte construcţia dar şi tipologia expresiei. Autorul reia o formulă cameralinstrumentală acreditată de Claude Debussy cu mai bine de un secol în urmă. Realizatorii concertului, Trioul instrumental MaXeMa, au evoluat în Festival dat fiind sprijinul fundaţiei Pro Helvetia; alături de flautistul Matthias Ziegler, de harpista Xenia Schindler, violistul Marius Ungureanu a dat măsura unui uimitor antren mobilizator. Ne-a adus, de asemenea, bucuria unui întreg recital susţinut în compania pianistei Verona Maier, a percuţionistului Aexandru Matei, moment special de o largă diversitate stilistică, de la Sonata sibianului Wolf von Aichelburg, o lucrare clasicizantă datorată unei personalităţi de cuceritoare complexitate, la creaţii semnate de Luciano Berio, Edison Denisov, Alfred Zimmerlin, concert susţinut cu participarea Fundaţiei Secolul XXI.

În mod cert, diferitele formule muzicale instrumentale, diferitele ansambluri – multe de variabilă structură – se pot constitui în stimuli importanţi ai imaginaţiei autorilor. În egală măsură, în numeroase situaţii, ansamblurile, ele însele, devin un rod al creativităţii componistice. Este o interacţiune continuă care, în istorie, a generat, în bună parte, mari epoci ale culturii muzicale.

Intenţionat sau nu, pe asemenea realităţi a fost orientată alegerea dar şi acţiunea membrilor formaţiei clujene AdHOC tineri muzicieni îndrumaţi de priceperea, de talentul pedagogic de care dispune compozitorul Adrian Pop; sunt tineri conduşi în concert dată fiind abilitatea, promptitudinea dirijorului Matei Pop. Am reţinut din acest concert o luxuriantă piesă pentru clarinet solo, Shaman, scrisă de tânărul compozitor-clarinetist Aurelian Băcan. Indiscutabil, momentul de specială atracţiozitate al programului l-a constituit piesa Pierot-soldat, cu ingenioase preluări şi prelucrări din Schönberg şi Strawinsky, lucrare datorată compozitorului american Joseph Robert Moser; este artistul unei fabuloase imaginaţii în baza căreia sunt posibile, aici, anume „extended moments”; se reuşeşte a induce aspectul mişcării scenice dar şi ideatice în zona spaţiului muzical-artistic.

Nu este pentru prima oară când muzicienii formaţiei Archaeus alătură momente solistice şi evoluţii de ansamblu, „en detail” şi „în grup”. Este de observat, fiecare apariţie publică a ansamblului se dovedeşte a fi o adevărată ofrandă din care reţin, de această dată, „Rubato”-ul pentru oboi şi percuţie de Anatol Vieru şi lucrarea Dr.Kay Hong’s Diamond Mountain, pentru vioară şi gonguri spectrale, de Horaţiu Rădulescu, o încântătoare consonanţă de rafinată sugestie poetic-muzicală. Momentul final al concertului a fost dedicat de întreaga formaţie, maestrului Aurel Stroe; Humoresca este o glumă scăpărătoare, un moment agrementat de un spirit acid tonifiant.

Am apreciat, nu pentru prima oară, implicarea Institutului Balassi în contextul vieţii noastre muzicale; căci graţie Institutului Maghiar de Cultură din Bucureşti a fost posibilă susţinerea, în Festivalul SIMN, a unui inedit recital pentru două viole, moment datorat unor muzicieni dăruiţi actului artistic, cum sunt Christian Naş originar din Cluj şi Antal Sandor din Miercurea Ciuc; lucrarea cea mai consistentă a momentului a fost, indiscutabil, Sonata pentru două viole de Miriam Marbe, autor de puternică expresie, artistul care a avut un veritabil cult al acestui nobil instrument; i-a revelat posibilităţile privind natura gravă a comunicării, extensia largă a mijloacelor, lăsând de o parte virtuozitatea de tip violonistic.

Concerte camerale şi simfonice, simposioane tematice dintre cele mai captivante, recitaluri solistice, muzica unui secol de muzică, dar şi creaţia zilelor noastre, multe prime audiţii absolute, muzică românească şi nu numai. Iată o perspectivă reală asupra recentei ediţii a Festivalului SIMN; o ediţie pe parcursul căruia nu am reuşit să ne plictisim. Dimpotrivă! A fost deschisă încă o fereastră spre marele univers al dinamicii actuale din lumea muzicii pe care – nu cu îndreptăţit temei – o numim a fi nouă.

Aspectele noi, cu totul originale privind actul creaţiei, se lasă aşteptate. S-avem răbdare!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara