Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Amos Oz: „Scrisul meu nu reprezintă un activism politic, ci unul umanist“ de Ana Chiriţoiu

Amos Oz (n. 1939, Ierusalim), scriitor şi activist politic israelian, a publicat, din 1965 şi pînă astăzi, 35 de titluri, dintre care 13 romane, 4 volume de proză scurtă şi 9 volume de eseuri şi articole. Cărţile sale au fost traduse în 42 de limbi; în limba română i-au apărut peste zece titluri, iar Editura Humanitas Fiction i-a consacrat o serie de autor. Pe plan politic, Amos Oz este membru al Partidului Laburist din Israel şi şi-a trăit jumătate din viaţă într-un kibuţ, îndeletnicindu- se deopotrivă cu scrisul, predarea literaturii şi agricultura.
Cu o săptămînă înaintea dialogului pe care avea să-l susţină cu Gabriel Liiceanu pe scena Ateneului Român, în cadrul Conferinţelor de la Ateneu, Amos Oz a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu telefonic.

Aş vrea să vorbim mai ales despre cărţile dv. de non-ficţiune şi despre activitatea dv. politică. Mai întîi, obişnuiţi să vă separaţi activitatea literară de cea politică?
Da, absolut. Cînd spun o poveste, nu-mi doresc să ţin o predică sau să le spun oamenilor ce să facă ori ce să gîndească. Cînd spun o poveste, spun o poveste. Cînd vreau să-i transmit guvernului să se ducă naibii, scriu un articol, nu o poveste.

Aţi spus cîndva că „activismul e un stil de viaţă”. Asta nu include şi scrisul dv.?
Nu, scrisul meu nu reprezintă un activism politic, ci unul umanist.

Dar umanismul sau umanitarismul nu sînt, la rîndul lor, politice?
Sînt mai degrabă meta-politice. Personajele mele au idei politice, e adevărat, şi discută despre ele, iar romanele sînt plasate într-un spaţiu şi un timp marcate politic. Dar romanele mele nu ţin partea nimănui. Metapoliticul îţi dă posibilitatea de-a privi politicul de la distanţă, cu o anumită perspectivă. În politică nu e loc de umor, de pildă. Pe cînd, în metapolitic, este posibil relativismul şi, deci, umorul.

În Rime despre viaţă şi moarte există o atitudine ambiguă faţă de personajul Autor, pe care l-aţi descris cîndva ca fiind „deconectat”. Era o critică adusă scriitorilor deconectaţi de realităţile din jurul lor?
Nu vreau să fiu asociat cu Autorul din Rime.... Autorul de acolo este un personaj fictiv, iar cartea nu e o confesiune, deci, spre deosebire de el, mie-mi face plăcere să mă aflu printre oameni şi sînt foarte activ pe plan social.

În general, cît de politică este literatura dv., de fapt?
Nu cred că romanele mele conţin un mesaj politic. Nu cred că am scris vreodată un roman sau o povestire ca să le spun celor din jur ce să facă. Scriu povestiri sau romane pentru că-mi place să spun şi să inventez poveşti. Şi să ascult poveşti. Activitatea mea politică e de găsit în eseurile mele, în cărţile mele non-ficţionale.

E adevărat, dar nici cărţile dv. de literatură nu mi-au lăsat impresia că v-ar preocupa, în ele, exclusiv delectarea estetică.
Scriu dintr-o motivaţie umanistă, scriu din curiozitate, şi consider curiozitatea o virtute morală. O persoană curioasă e o persoană mai bună decît una lipsită de curiozitate. E un membru al societăţii mai bun şi chiar un amant mai bun, dar asta nu răspunde întrebării dv.

Care este, atunci, poziţia dv. ca scriitor şi ca profesor de literatură cu privire la literatura angajată politic?
Predau literatură la universitate, dar nu-mi amestec orele cu scrisul. Trasez o linie între ele, o limită. Poţi fi un bun ginecolog şi un bun amant, dar nu în acelaşi timp.

Faptul că sînteţi atras de politică se explică tot prin curiozitate, sau printr-un sentiment al datoriei, sau prin dorinţa de a rezolva conflicte?
Motivaţia prioritară a angajamentului meu politic o constituie furia. Cînd sunt furios pe poporul meu sau pe guvernul meu, scriu un articol sau un eseu, ies în public sau dau un interviu şi iau măsuri politice.

Ceea ce e apreciat în Israel, înţeleg?
E apreciat de unii şi dispreţuit de mulţi alţii.

Aţi spus cîndva şi că diferenţa de fapt dintre Partidul Muncii, al cărui membru sînteţi, Likud şi partidul central este microscopică. Cred că observaţia se aplică, schimbînd ce e de schimbat, şi în România, dacă nu şi în alte ţări.
Nu ştiu destul despre România ca să mă pronunţ, dar în Israel, toate formaţiunile politice majore sînt acum de acord cu soluţia formării a două state ca răspuns la conflictul dintre israelieni şi palestinieni.

De ce credeţi că s-a ajuns, finalmente, la această soluţie?
Din cauza contactului dur cu realitatea. Israelienii au reuşit să înţeleagă the hard way că nu sînt singuri în ţară şi va trebui să accepte o partiţie. Israelul va fi vecin cu statul palestinian.

Înseamnă că misiunea dv. politică s-a încheiat, o dată cu atingerea acestei soluţii pentru care aţi militat îndelung?
Nu, pentru că soluţia încă n-a fost pusă în practică. Pentru că încă există numeroşi fanatici şi extremişti de ambele părţi, care resping acest compromis istoric.

Ca să păstrăm discuţia în acelaşi registru, aş vrea să vă întreb cum aţi privit Primăvara Arabă şi dacă vedeţi vreo similaritate între această mişcare şi mişcările vestice de tip Occupy sau Indignados?
Nu văd nicio legătură între aşanumita Primăvară Arabă şi mişcarea Occupy Wall-Street din America. De fapt, nu sînt deloc sigur că a existat o Primăvară Arabă. În unele ţări arabe nu sîntem deloc martorii unei primăveri, ci ai unei ierni islamice.

Vă referiţi la Siria?
De exemplu, da.

Aţi spus cîndva că „familia e cea mai misterioasă şi mai fascinantă instituţie din lume”. Mi s-a părut că descrierea se potriveşte de minune Poveştii despre dragoste şi întuneric. Dar poate că dv. vi se pare că se potriveşte altora dintre cărţile dv.
Toate cărţile mele sînt despre familii. Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvînt despre ce sînt romanele şi povestirile mele, aş spune că sînt despre familii. Dacă ar fi să le descriu în două cuvinte, aş spune că sînt despre familii nefericite. Iar dacă ar trebui să le descriu în trei cuvinte, v-aş invita să-mi citiţi cărţile.

Şi, apropo de Poveste despre dragoste şi întuneric, aţi primit vreo reacţie de la Marwan Barghouti şmilitant propalestinian, actualmente arestat în Israel, căruia Amos Oz i-a trimis, în închisoare, cartea amintită – n.r.ţ? Şi, în general, avînd în vedere că aceasta a fost una dintre puţinele dv. cărţi traduse în arabă, ce reacţii aţi primit de la cititorii arabi?
Nu, n-am primit nicio reacţie şi nici măcar nu sînt sigur că i-au permis să primească romanul. A existat o oarecare reacţie de aprobare printre palestinieni privind decizia mea de a-i trimite cartea lui Marwan Barghouti, dar în acelaşi timp au existat şi reacţii furioase, uneori chiar furibunde, de partea israeliană.

Pentru că se tem că relativizaţi conflictul.
Întocmai.

De cîţiva ani sînteţi unul dintre favoriţii pentru Premiul Nobel şi aţi primit multe alte premii. Vă interesează premiile literare?
Sînt recunoscător pentru premiile pe care le-am primit pînă acum şi sînt mulţumit de ele. Cred că am primit poate chiar mai multe decît mi se cuveneau.

Aveţi vreun scriitor preferat dintre ceilalţi favoriţi la Nobel? Şi, dacă-mi permiteţi să vă întreb, vă place în mod deosebit vreun roman semnat de Philip Roth?
Nu cred în mod deosebit în numirea unui titlu sau a altuia. Gusturile mele depind de anotimp şi de momentul zilei; uneori îmi place un roman, alteori altul. Dar scriitorul meu preferat este Cehov.

Da, am remarcat. Vă amintiţi primele dv. vizite în România la Festivalul „Zile şi Nopţi de Literatură“ de la Neptun?
Da, mi le amintesc cu plăcere, deşi au avut loc cu ani buni în urmă. Ţin minte că am petrecut cîteva zile în Bucureşti şi apoi am mers la un festival literar care se desfăşura într-un orăşel de pe malul Mării Negre – un eveniment încîntător.

De această dată vă veţi întîlni şi cu publicul românesc, la Ateneu.
Abia-aştept.

Ce aşteptări aveţi de la această întîlnire? Aşa cum probabil ştiţi, sînteţi cel de-al patrulea invitat al Conferinţelor de la Ateneu, după Herta Müller, Adam Michnik şi Dorin Tudoran.
Singura mea aşteptare este să-mi întîlnesc cititorii şi să am ocazia să-i ascult, să port un dialog cu ei.

Veţi avea o discuţie cu editorul dv., Gabriel Liiceanu, care, aşa cum, iarăşi, probabil că ştiţi, este un reprezentant al elitei intelectuale conservatoare.
Nu ştiu foarte multe despre dl Liiceanu, dar aştept cu interes întîlnirea şi sper să aflu mai multe despre poziţia sa politică, despre care deocamdată nu ştiu nimic.

Şi, presupunînd că dl Liiceanu vă va adresa una dintre întrebările sale predilecte, cu privire la comunism, pot să vă întreb ce anume veţi răspunde?
Am fost dintotdeauna un adversar al comunismului; comunismul, cred eu, n-a fost o idee bună.

Şi nici o punere în practică prea bună.
Exact. De fapt, punerea sa în practică a fost îngrozitoare.

Dar, judecînd după experienţa dv. politică, credeţi că distincţia dintre stînga şi dreapta mai funcţionează în politica actuală?
Eu sînt social-democrat şi consider că, pe plan economic şi social, există încă o distincţie clară între socialdemocraţ i şi conservatori, care cred în regulile darwiniste ale pieţei libere.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara