Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Amintiri frumoase de Alex. Ştefănescu

Este uimitor ce poate face un om care crede în ceva. Constantin Th. Ciobanu, cucerit în tinereţe de personalitatea lui G. Călinescu, a vrut să reediteze ceva din fervoarea spiritului călinescian într-un mic oraş de provincie, Oneşti, de la confluenţa din Caşin şi Trotuş. Şi, cu o strădanie permanentă, cu un eroism discret, cu o capacitate rar întâlnită de a nu se descuraja, a reuşit. A reuşit nu numai să evoce periodic, în manifestări de mare ţinută intelectuală, personalitatea fostului său profesor, ci şi să reconstituie atmosfera de entuziasm al cunoaşterii şi creaţiei pe care acesta o instaura la fiecare apariţie a sa în spaţiul public. An de an, la Oneşti (nume spălat cu totul de-a lungul timpului de amintirea grotescului supranume Gheorghe Gheorghiu-Dej), s-au adunat din toată ţara, venind de la sute de kilometri distanţă, într-un climat general cu totul nefavorabil culturii, intelectuali de elită ai României pentru a susţine în faţa publicului adevărate spectacole de idei.
Cu o mână delicată, dar fermă, Constantin Th. Ciobanu a dirijat atent organizarea Zilelor culturii călinesciene, aducându-le până la a 39-a ediţie, care s-a desfăşurat de curând (în perioada 21-23 septembrie), şi promiţând să meargă şi mai departe. Această activitate de o mare complexitate, care n-a abdicat niciodată de la libertatea exprimării opiniilor şi de la profesionalism, constituie opera sa. Ce fel de operă? Un fel de istorie a literaturii române contemporane, constituită nu din cuvinte, ci din prezenţe ale scriitorilor, pe care publicul a putut să-i vadă vorbind, râzând, polemizând, gândind la scenă deschisă. Sunt fericit că originalul istoric literar Constantin Th. Ciobanu m-a inclus şi pe mine în opera lui, re­zer­vân­du-mi câte un mic capitol în numeroase ediţii an­te­rioare, iar anul acesta sărbătorindu-mă anticipat pentru împlinirea (la 6 noiembrie 1947) a şaizeci de ani.
După ce am publicat, la sfârşitul lui 2005, Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, am fost nu numai lăudat, ceea ce mi se pare firesc, ci şi contestat, ceea ce mi se pare, de asemenea, firesc (deşi nedrept!). M-am simţit însă profund rănit de ura cu care au scris despre mine unii dintre autori, de uşurinţa cu care mi-au redesenat portretul moral şi mi-au reinventat biografia pentru a mă desfiinţa ca om. Atenţia pe care mi-a dat-o Constantin Th. Ciobanu reprezintă pentru mine ceea ce a reprezentat pentru moş Ion Roată, din cunoscuta povestire a lui Ion Creangă, gestul lui Cuza Vodă de a-l săruta în văzul lumii.
A fost pentru mine mai mult decât emoţionant să-i aud vorbind (frumos) despre mine, în faţa publicului, pe Dan C. Mihăilescu (singura vedetă TV care nu e blondă şi nu poartă fustă scurtă) şi pe Daniel-Cristea Enache (la al cărui răsărit falnic se închină al meu apus). M-a mişcat până la lacrimi faptul că premiul (am primit şi un premiu!) mi-a fost înmânat de Gabriel Dimisianu, de a cărui prietenie luminoasă mă bucur de aproape treizeci de ani. Şi m-a flatat faptul că în aula splendidei biblioteci a oraşului au fost prezenţi şi alţi oameni de valoare: Nicolae Prelipceanu (din păcate, fără Denisa Comănescu, după care am suspinat în taină), Tudorel Urian (distins şi visător), Aurel Sasu (care a luat, ca şi mine, un premiu, şi care a fost avantajat, la stabilirea ordinii premierii, de faptul că S se află în alfabet înainte de Ş), Mirela Stănciulescu (autoarea tulburătorului roman Copilul de foc, în lectura căruia unii tineri se adânceau imediat după ce-l procurau), Elena Bulai (cu o recentă şi impecabilă traducere din Margueritte Yourcenar), Teodora Stanciu, Oana Enăchescu, Petru Cimpoeşu, Ion Beldeanu, Ion Dragomir, Cosmin Ciotloş, Florina Pârjol, Teodor Dună.
La un moment dat, cu fineţea sa binecunoscută, Gabriel Dimisianu, enumerând valorile literaturii române contemporane, a precizat: "Facem abstracţie de cei prezenţi aici." La care, Daniel Cristea-Enache a dat o replică de un umor nebun (zic unii; cât se poate de adevărată, zic eu): "Dacă facem abstracţie de cei prezenţi aici, ce mai rămâne?"
Duminică, scăldaţi de un soare mângâietor, de toamnă, am făcut cu toţii drumul invers, spre casele noastre din Bucureşti şi din alte oraşe. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am întors cu amintiri frumoase, care îmi vor ilumina multe zile de acum înainte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara