Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Ideilor:
Amintiri exotice de Sorin Lavric

G. I. Gurdjieff, Întâlniri cu oameni remarcabili, traducere de Cantemir Mambet, Cristina Mambet, Alexandru Eugen Cristea, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2016, 428 pag.

După dezamăgirea pe care mi-a provocat-o Viaţa e reală doar atunci cînd „Eu sunt“, al treilea şi ultimul volum din opera lui Gurdjieff, căruia i-am dedicat o cronică anul trecut, am deschis cu strîngere de inimă Întîlniri cu oameni remarcabili, al doilea titlu din aceeaşi serie.

Decepţia a fost asemănătoare, dar numai pe jumătate, întrucît amintirile pe care energumenul de origine grecoarmeană le pune pe hîrtie au destulă drojdie pitorească pentru a-l ţine pe cititor cu atenţia trează. Cauza stă în aerul picaresc al istorisirii: viaţa lui Gurdjieff, judecată după numărul de episoade aventuroase, e o avalanşă de întîmplări pe muchie de cuţit. Numai de fibră sedentară nu-l poţi învinui pe orientalul născut la Alexandropol (Gjumri astăzi): biografia îi musteşte de răsturnări dureroase, într-o goană de situaţii imprevizibile. Insul acesta e într-o perpetuă mişcare. Nici un relief nu-l adăposteşte prea mult şi nici o ţară nu-l găzduieşte timp îndelungat. E mereu pe picior de plecare: urcă munţi, străbate deşerturi, despică mări. E cînd în Georgia, cînd în Rusia, cînd în Egipt, cînd în Turcia, cînd în Armenia, cînd în Afganistan. Un morb al neaşezării îi toarnă nerăbdare în vine. Oraşele prin care trece par desprinse dintrun atlas vechi: Kars, Tiflis, Petersburg, Constantinopol, Tabriz, Samara, Kikisman, Alexandropol, pentru ca apoi să vină rîndul celor occidentale, de la Paris pînă la New York.

Gurdjieff e un peregrin sadea, aflat într-o perpetuă căutare, muncit pe dinăuntru de febra hagialîcului. Ce anume caută e comoara la care tînjim cu toţii: o luminare a minţii cu dobîndirea unei certitudini în numele căreia să poată spune că a priceput ce rost are viaţa. Farmecul cărţii e că Gurdjieff lasă impresia că a prins sensul vieţii, chiar dacă nu-l poate preciza. În schimb îşi poate povesti copios peripeţiile de-a lungul unor capitole ce sînt închinate unor figuri remarcabile. Întîlnirile de care are parte au ceva dintr-o iniţiere subtilă, un fel de revelaţii ce i s-au întipărit în memorie, Gurdjieff fiind în chip răspicat o natură mistică: dintr-un om nu reţine decît amprenta spiritului, acel cîmp de iradiere în virtutea căruia inşii privilegiaţi modifică ambianţa semenilor. Ca un făcut, toate personajele memorabile sunt bărbaţi a căror prezenţă joacă rolul de părinţi spirituali. Femeile nu intră în scara de valori a maestrului, cel puţin nu în cea educativă, potrivit regulii că în pielea unei călăuze spirituale femeile nu pot intra. Paradoxul e că, la sfîrşitul lecturii, nu reţii nici una din figurile evocate de autor, căci peste tot spectrul care se impune tiranic e chiar Gurdjieff: un apucat în sensul nobil al cuvîntului, genul de posedat dornic de a dezlega toate misterele, chiar dacă în final nici el nu poate spune ce a aflat.

Lapidar spus, viaţa i-a fost un alai de improvizaţii, într-o epocă tulbure: 1866-1949. Telepatul cu virtuţi hipnotice îşi petrece zilele trecînd de la expedient la altul, şi niciodată nu-şi găseşte locul. Îşi schimbă meseriile vertiginos, cu o repezeală care te face să-l bănuieşti de inadecvare cronică. Polivalent, poate face orice, dar nestatornic fiind, nu rămîne la nici o îndeletnicire. E pe rînd lustruitor de pantofi, căutător de comori antice, scufundător în apele Bosforului după monezi preţioase, eremit în mînăstiri alpestre, mecanic de locomotivă, vînzător de canari, tămăduitor de boli rare, negustor de covoare, meşter în ateliere de reparaţii, magician în spectacole ad-hoc, hoţ de cupru, hipnotizator pe scene încropite, cîntăreţ la chitară, vînător de cămile, şi tot aşa, într-un alai pe cît de pestriţ, pe atît de elucubrant. Nici nu ştii ce să admiri mai întîi: uşurinţa cu care se descurcă în orice situaţie, folosindu-se de credulitatea semenilor, sau luciditatea cu care îşi dă seama că nici unul din aceste travalii nu-l definesc cu adevărat.

Argint viu, Gurdjieff alunecă din orice împrejurare menită a-l prinde într-o formulă fixă, tocmai de aceea adevărul lui e în altă parte, şi anume în dorinţa de a fi întemeietor de şcoală filosofică, la al cărui ideal visează din tinereţe, pentru ca abia la maturitate să reuşească să-şi împlinească ambiţia, şi culmea, tocmai la Paris, în acel Occident pe care îl dispreţuieşte făţiş, stupefiat de lipsa de profunzime a indigenilor. De altfel, Gurdjieff nu face un secret din consternarea pe care i-o inspiră platitudinea Apusului, în care vede un meleag prozaic, de-a dreptul inept, cu mult mai înapoiat decît ţinuturile asiatice: „Majoritatea oamenilor din Europa şi America cred că Asia este un fel de continent mare şi nedefinit, alipit Europei, locuit de sălbatici sau, în cel mai bun caz, de grupuri semi-sălbatice de oameni care s-au întîmplat să fie acolo. [...] Aceste «populaţii sălbatice» au atins deja demult, în ceea ce priveşte medicina, astrologia, ştiinţele naturii, fără sofisticării şi fără explicaţii hazardate, un grad de perfecţionare pe care civilizaţia europeană îl va atinge, poate, abia peste mai multe sute de ani.“ (p. 280)

Cuvintele acestea au fost scrise în secolul XX şi nu lasă loc de ambiguităţi: pentru Gurdjieff, adevăraţii sălbatici sunt europenii, şi e o ironie a sorţii ca mitul croit în jurul numelui său să fie întreţinut nu de asiatici, ci taman de înapoiaţii de europeni, al căror spirit retrograd nu a izbutit nici pînă azi să intuiască adîncimea mesajului pe care maestrul l-a lăsat posterităţii.

Dacă lăsăm la o parte latura picarescă a biografiei, izbitoare prin numărul de păţanii crude, cartea atrage prin critica pe care energumenul o face etosului occidental. În fond Întîlniri cu oameni remarcabili e un prilej de a afla cum sunt văzuţi europenii prin pupila unui ochi răsăritean. Încredinţat că esenţa omului stă în trăirea interioară a unui crez, Gurdjieff are o repulsie vie faţă de spaţiul public al culturii. Drept care jurnalismul i se pare o plagă colectivă al cărei efect stă în terfelirea fără leac a minţilor alese. Presa „îl îndepărtează de o gîndire relativ bine fundamentată, prin stimularea în om a divereselor proprietăţi nedemne, cum ar fi neîncrederea, indignarea, frica, falsa pudoare, ipocrizia, mîndria şi aşa mai departe, în locul unei judecăţi sănătoase.“ (p. 42)

Nici literatura nu are parte de un tratament mai îngăduitor, în arta scrierii frumoase Gurdjieff văzînd un mijloc de prostituţie, o muzică goală în spatele căreia nu există nici o idee. „Cauza fundamentală a acestei corupţii a literaturii este că întreaga atenţie aferentă scrisului a ajuns încet-încet, de la sine, să fie concentrată nu asupra calităţii gîndului şi exactităţii cu care acesta este transmis, ci numai asupra strădaniei pentru poleiala exterioară sau, altfel spus, frumuseţea stilului – mulţumită căruia a rezultat în final ceea ce am numit prostituţie verbală“ (p. 29) Chiar tăioase, verdictele trebuie să le judecăm după unghiul de vedere al armeanului. Cînd un fachir caută adevărul ultim, criteriul estetic nu-l mai mulţumeşte.

Gurdjieff nu e un teoretician făcînd uz de concepte, ci un înţelept exprimînd intuiţii pe care le culege din melasa vieţii. Un păţit a cărui înzestrare parapsihologică îl predispune la meditaţii directe, fără mijlocirea unor lecturi sofisticate. Nu pare să fi citit vreun gînditor occidental, şi de altfel nici nu avea nevoie, mintea lui fiind pliată pe un calapod concret: o teorie nu e altceva decît o sursă de prejudecăţi, de aceea eliberarea se capătă lepădîndu-te de toate doctrinele. Volumul îţi lasă impresia unui Gurdjieff gureş, întinzîndu-se la poveşti exotice. Sunt multe pagini inutile, de curată masă verbală, cu fraze încolăcindu-se degeaba, fără ca autorul să-şi dea seama că lungeşte pelteaua. Ce salvează volumul sunt episoadele de aventură, a căror truculenţă sare în ochi. Restul e o relatare autobiografică fără pretenţii filosofice. Dacă Gurdjieff a avut o viziune proprie, ea nu răzbate din această carte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara