Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
America - o radiografie de Angelo Mitchievici

Detectivi din Louisiana/ Detectivi din California (True Detective, 2015)

Regia: Cary Fukunaga, Miguel Sapochnik;
Scenariul: Nic Pizzolatto
Cu: Matthew McConaughey, Woody Harrelson, Colin Farrell, Rachel McAdams, Taylor Kitsch, Vince Vaughn;
Genul filmului: Crimă, Dramă;
Durata episodului: 60 minute;
Produs de: Anonymous Content;
Distribuitorul internaţional: Home Box Office (HBO).

Serialul propus în două serii de către Cary Fukunaga şi Miguel Sapochnik după scenariul lui Nic Pizzolatto reflectă un paradox, cu ambele story-uri ne aflăm deopotrivă în inima Americii şi la periferia ei, fie că este vorba de Louisiana, unul dintre cele mai sărace state puternic afectate de uraganul Katrina, sau de ultrabogata Californie.

Louisiana este spaţiul unui sincretism religios care-o apropie de continentul sud-american, sinteză a Africii negre, a sclaviei a coloniştilor de tot felul în special francezi, aducând cu ei cultura populară europeană. Lebeau, Ledoux sunt nume care amintesc de trecutul ei colonial; Louisiana poartă numele lui Louis al XIV, nume dat de exploratorul René-Robert Cavelier, Sieur de la Salle. Pe de altă parte California este cumva la celălalt pol al postmodernităţii, al unui progres vertiginos, al libertăţilor de tot felul. Crima apare în ţinutul ocupat de smârcuri nemişcate ca o contracultură, cu elemente cultice, rituale, un fel de Mesă neagră combinată cu ceremonialul de Mardi Grass şi proza fantastica care-l invocă pe Regele Galben, The Yellow King şi oraşul imaginar, Carcosa, probabil numele latin al localităţii franceze Carcassonne. Terifiantul Rege Galben, stăpân peste miticul Carcosa, un fel Arkham lovecraftian apărea pentru prima oară în povestirea lui Ambrose Bierce, An Inhabitant of Carcosa (1891), pentru a fi apoi preluat în volumul de povestiri gotice, The King in Yellow (1895), de către Robert W. Chambers. O fostă servitoare a familiei Tutle îl defineşte poetic drept „the eater of time”, alcătuit din şoapte, suspine, zvonuri. Este fascinantă această simbioză între arhaic şi modern în care se simte bătând inima întunecată a Africii cu Santeria, un amalgam voodoo-creştin. Pe de altă parte, apariţia acestei formaţiuni sectarcriminale care celebrează un cult sângeros ţine şi de partea întunecată a Americii, de propria sa inimă a întunericului. Este ceea ce explorează cei doi detectivi atât de diferiţi ca personalitate, Rust Cohle (Matthew McConaughey) şi Martin Hart (Woody Harrelson). Primul se socoteşte din punct de vedere filozofic un pesimist, deşi stoicismul corespunde mai degrabă atitudinii sale, iar celălalt este mai degrabă un epicureic, fluşturatic, afemeiat, dar şi familist, dorind să pacifice ambele planuri într-un fel de morală patriarhală adaptată nevoilor meseriei. În viaţa lui Rust există o traumă din care nu reuşeşte să evadeze, aşa cum consumul de droguri cât timp a lucrat sub acoperire la brigada de narcotice îi provoacă din timp în timp halucinaţii şi stări de transă. Personajele sunt alese cu grijă şi ancheta internă legată de activitatea celor doi constituie o ocazie pentru a investiga părţi din existenţa lor şi optica lor de profesionişti. Felul tărăgănat de a vorbi, ca în transă, al lui Rust, sugerând un fel de dezabuzare vecină cu senilitatea prematură ascunde mintea ascuţită a unui vânător fără odihnă, atent la detalii, încurcând adversarul, ludic fără bucurie. Tulburător în cazul de pedofilie şi omucidere pe care-l anchetează cei doi nu este faptul că firul anchetei conduce către vârful familiei Tutle, şi anume senatorul cu acest nume, cât faptul că natura umană este una iremediabil stricată, profund malefică. Pesimismul lui Rust îşi găseşte expresia într-un darwinism radical investit într-o critică socială care tinde să ofere o radiografie de canceros unei Americi obscure, mustind de violenţă, primitivă, cu populaţii mărginaşe, izolate, fără putinţa de a se ridica social. Ceea ce pune la îndoială Rust într-o polemică cu Martin sunt toate acele valori socotite sacrosante, familia, religia, educaţia, etc., toate întreţesute în textura politică a minciunii. Există o duritate pe care eroul american o reclamă atât pentru ceilalţi, cât şi pentru sine, o cruzime care conferă existenţei un caracter de supravieţuire, şi nu de delectare. În paranteză fie spus, delectarea este pentru Martin primară şi compensatorie, o bere cu colegii asezonată de bancuri porcoase şi o aventură ocazională în turele de noapte, un fel de chips and cheeks. Modelul de viaţă americană apare precar şi, paradoxal, crima este cea care conferă profunzime peisajului, crima care obligă la un rapel către propria interioritate şi către o chestionare a condiţiei umane. Dincolo de provocare, de sportul pe care-l ocazionează prinderea criminalului, de machismul ligii de pistolari din care fac parte detectivii, stă un întreg continent de nelinişti şi obscurităţi în centrul căruia se află vortextul care îi absoarbe pas cu pas: terifianta Carcosa. Există şi o doză de sarcasm cu privire la morala puritană care apare pervertită: gestul de a oferi nişte bani pentru a scăpa o tânără de sclavie sexuală se întoarce împotriva celui generos când aceasta îi devine amantă, chiar anahoretul Rust „greşeşte” cu soţia lui Martin. Toate convenabilele alibiuri morale se dizolvă unul câte unul. Războiul dintre întuneric şi lumină relevă partea întunecată din fiecare, Carcosa e marele revelator, este spaima pe care o descoperi în străfunduri, intuiţia că există ceva mai rău decât moartea, că aluneci nesigur pe suprafaţa înşelătoare a lucrurilor. Există şi un firav mesaj optimist, în final, când arătând către cer îi spune lui Rust, „întunericul are mai mult teren”, iar acesta îi răspunde „ Te uiţi greşit la cer. Odată nu era decât întuneric, dar dacă mă întrebi pe mine, lumina învinge”.
În Detectivi din California povestea se spune cu aceleaşi mijloace ale violenţei şi voinţei de putere, doar că decorul este altul, iar detectivii sunt de data aceasta Ray Velcoro (Colin Farrell), Ani Bezzerides (Rachel McAdams), Paul Woodrugh (Taylor Kitsch), fiecare marcat de propriile lui probleme nerezolvate, de restanţe morale. Pornind de la un caz în aparenţă simplu, ancheta explodează în ceea ce pare a fi tabloul de amploare al unui cancer generalizat al societăţii americane. Ca şi în prima serie, răul se află în adâncime, a societăţii, a fiecărui individ, forţa morală de a-l înfrunta presupune întotdeauna o confruntare cu răul personal, cu propriile stafii. Una dintre victime, Frank Semyon (Vince Vaughn), este un fost mafiot, care nu ezită să ucidă pentru a-şi proteja interesele. Remarcabil la acest serial, – lăsând deoparte şi excelenta muzică a lui T Bone Brunett –, este faptul că motivaţ iile nu provin numaidecât dintr-un fond bun sau dintr-unul rău, această ambiguitate locuieşte principalele personaje şi le marchează opţiunile. Genericul ambelor serii este cumva revelator pentru evoluţia lor şi pentru mesajul pe care filmul doreşte să-l transmită, altul decât „binele învinge”. Pe chipurile personajelor apar imprimate pânza unor rafinării, reţele de trafic, clădiri şi lande, oraşul este sistemul lor vascular şi nu doar oraşul, ci întreaga Americă. Tensiuni imense scrâşnesc în plăcile tectonice ale vechiului continent şi umanitatea preia, metabolizează aceste uriaşe forţe care acţionează pe dedesubt. America profundă este subiectul acestor filme, iar în ea străluceşte atât inima întunericului, cât şi o geană de lumină. Şi nu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara