Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Ambroise Vollard, doar un negustor de tablouri? de Edward Sava

Pentru prima oară în istoria instituţiei, Muzeul Metropolitan din New York a consacrat o manifestare majoră unei personalităţi care nu a fost nici un creator talentat, nici un colecţionar plin de resurse, ci "doar" un negustor de artă.
"Ambroise Vollard, protector al avangardei" este, desigur, un prilej de a expune lucrări de Cézanne, Van Gogh, Gauguin, Picasso. Expoziţia, care va fi transferată de la New York la Institutul de Artă din Chicago şi apoi la Muzeul parizian Orsay, este însă departe de a fi doar o înşiruire de "trofee" picturale. Bazându-se pe documente recent descoperite în arhiva Vollard, curatorii au reuşit să contureze o personalitate remarcabilă aflată în centrul vieţii culturale pariziene într-o perioadă de maximă efervescenţă.
Născut în îndepărtata Insulă Réunion din Oceanul Indian, Ambroise Vollard (1867-1939) vine la Paris în 1888 pentru studii de avocatură pe care le abandonează fără părere de rău. Îşi găseşte vocaţia cumpărând o serie de desene de Manet de la văduva artistului. Momente cheie ale carierei sale se derulează rapid... Iunie 1895 - inaugurează o mică galerie pe Rue Laffitte cu o retrospectivă Van Gogh... Noiembrie 1995 - expoziţie cu 150 de tablouri de Paul Cézanne, artist practic necunoscut în Paris în acel moment... 1898 - tablouri pictate de Gauguin în Tahiti printre care superbul De unde venim? Cine suntem? Încotro mergem?... 1901 - prima expoziţie pariziană a unui tânăr artist spaniol numit Pablo Picasso... 1904 - cea dintâi expoziţie personală Henri Matisse... Lista este impresionantă, demonstrând o intuiţie cu totul remarcabilă.
Gustul pentru culori îndrăzneţe şi figurativ l-a făcut pe Vollard să aprecieze, pe lângă lucrările lui Van Gogh şi Gauguin, pictura fovistă şi creaţia lui Picasso din perioadele albastră şi roz. Asta nu înseamnă că nu s-a înşelat de numeroase ori. A ignorat cubismul, mişcarea suprarealistă şi, paradoxal, opera lui Matisse de după 1905. Mai mult, a promovat, în expoziţiile pe care le schimba la fiecare câteva săptămâni, o serie de artişti astăzi total uitaţi. În 1898, de exemplu, an în care a montat expoziţii dedicate pictorilor Nabi, lui Redon, Gauguin şi Cézanne, Vollard a organizat altele cu acuarele de Charles Guéroult şi pasteluri de Eugene Murer. Aceste "erori" reprezintă o componentă interesantă a carierei lui Ambroise Vollard pe care manifestarea de la Metropolitan o ignoră cu desăvârşire. Nici eseurile strânse în excelentul catalog publicat de Yale University Press nu insistă prea mult, focalizate fiind, şi ele, pe aspecte "pozitive" ale carierei negustorului parizian.
Cumpărând adesea întregul conţinut al unui atelier, Vollard s-a îmbogăţit rapid. Ca urmare, relaţiile negustorului cu artiştii "săi" nu au fost întotdeauna lipsite de tensiuni. Dacă Cézanne, independent din punct de vedere financiar, i-a fost mereu recunoscător pentru că l-a scos din anonimat, alţii s-au simţit exploataţi. Gauguin l-a etichetat drept "crocodil", Matisse drept "hoţ", iar Émile Bernard i-a dat numele de "vole art"!
O serie de portrete ale negustorului, cărora Metropoli­tan-ul le-a dedicat o sală specială, stau însă mărturie pentru recunoştinţa pe care i-au purtat-o artişti pe care i-a protejat şi încurajat. Portretul cubist al lui Picasso (1910) este una dintre capodoperele artei moderne. Cézanne (1899) i-a conferit aceeaşi fermitate pe care o reîntâlneşti în "portretele" mult iubitului său munte Saint-Victoire. Renoir l-a pictat cu dragoste şi ironie într-un ridicol costum de toreador. Bonnard (1909) cu pisica favorită adormită în braţe.
În preajma Primului Război Mondial, Ambroise Vol­lard devine o sursă majoră de răspândire a modernismului în întreaga Europă şi dincolo de Atlantic. Colecţiile cli­en­ţilor săi fideli - americani, germani, ruşi - intrate de decenii în patrimoniul unor mari muzee ale lumii, au contribuit la rândul lor la educarea unor generaţii succesive în acceptarea unei arte care transcende realitatea "obiectivă", făcând ca astăzi pictorii promovaţi de Vollard să fie iubiţi mai mult decât oricare alţii.
Foarte aglomerată, Expoziţia De la Cézanne la Picasso: Ambroise Vollard, protector al avangardei este încadrată de două superbe paranteze. În prima sală, un perete cu litografii de Vuillard, Bonnard, Roussel, Maurice Denis din anii 1890. În ultima, un altul cu ciclul de gravuri Vollard de Picasso. Cele o sută de lucrări monocrome reunesc influenţe diverse - de la Rubens la Goya şi de la El Greco la Delacroix - sub semnul geniului lui Picasso. Explorare a relaţiei dintre artist şi modelele sale, această fascinantă călătorie şi-ar fi meritat propria expoziţie.
Organizatorii au rezervat spaţii distincte pentru operele lui Cézanne, Van Gogh, Gauguin, Picasso. Dintre toate, sala dedicată lui Cézanne este cea mai interesantă. Sunt expuse aici picturi din toate fazele evoluţiei artistului şi variante majore ale subiectelor sale predilecte: naturi moarte cu mere, femei la scăldat, portrete de familie, jucători de cărţi, peisaje împădurite, Muntele St. Victoire... La comemorarea a o sută de ani de la moartea artistului, această singură sală reprezintă o privire mai echilibrată asupra moştenirii sale decât uriaşa Expoziţie "Cézanne în Provence" propusă drept punct culminant al manifestărilor centenarului de Galeria Naţională din Washington şi Muzeul din Aix-en-Provence.
Faptul că tineri artişti au putut vedea mereu, în galeria Vollard, producţia mai veche sau mai nouă a lui Cézanne, a avut o imensă importanţă pentru evoluţia artei secolului al XX-lea. Vollard a fost, probabil, cel care a mijlocit primul contact al lui Picasso şi, respectiv, Matisse cu opera artistului retras la Aix. Cei doi n-au ezitat niciodată, într-o lungă carieră, să-şi recunoască "datoria" faţă de opera maestrului... Există un tablou al lui Cézanne - Trei personaje la scăldat - pe care Matisse l-a cumpărat de la Vollard. Poate că nouă nu ni se pare foarte semnificativ dar pictorul l-a apreciat enorm. "M-a susţinut moral în momente critice ale aventurii mele artistice" - scria el.
Mica pictură nu este singurul exemplu din expoziţie în care o lucrare a unuia dintre artiştii promovaţi de Vollard s-a aflat pentru multă vreme în colecţia altuia. Sunt expuse picturi de Cézanne, Matisse, Renoir, Henri Rousseau achiziţionate de Picasso... Tablouri de Cézanne, Van Gogh, Gauguin din fabuloasa colecţie Edgar Degas... Vollard nu a avut doar un rol major în promovarea tinerei arte franceze în toate colţurile lumii, ci a contribuit decisiv la schimbul de idei creatoare între membri unei întregi generaţii de artişti.
Mai mult, Vollard şi-a încurajat mereu artiştii favoriţi să abordeze noi teritorii, noi mijloace de exprimare. La îndemnul lui, fovii - Vlaminck, Derain, Matisse - se apropie de ceramică. Derain pictează peisaje londoneze inspirate de "seriile" lui Monet. Vuillard şi Bonnard publică albume de gravuri.
După 1920, Vollard este din ce în ce mai puţin interesat de comerţul de artă propriu-zis. Scrie Memoriile unui negustor de tablouri, o colecţie de anecdote traduse acum mulţi ani şi în româneşte, sub egida Editurii Meridiane. Continuă să publice aşa-numite "livres d'artistes", multe dintre ele incluse în expoziţie. Îi datorăm unele dintre cele mai frumoase ediţii bibliofile ale secolului: Suflete moarte de Gogol şi Fabulele lui La Fontaine ilustrate de Chagall; Regele Ubu de Jarry în versiunea lui Rouault; Capodopera necunoscută de Balzac şi Istoria naturală a lui Buffon, aşa cum au fost văzute de Picasso.
Moartea lui Vollard în 1939, într-un accident de maşină, corespunde sfârşitului unei perioade în care Parisul a reprezentat centrul de nedisputat al istoriei artei occidentale. După nu mulţi ani, un nou "Vollard", Leo Castelli, va deschide în Manhattan o galerie în jurul căreia vor gravita principalii membri ai şcolii newyorkeze.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara