Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
„Am rîs destul“ de Marta Petreu

Mai întîi am rîs destul, cum spune unul dintre autorii mei dragi, pe urmă m-am pus la treabă. Plecam de la premisa că scriitorii nu au nevoie de inteligenţă, ci de talent, şi conchideam că au nevoie de inteligenţă, pentru că ea ridică talentul la pătrat.

Dar azi mi-a listat cineva un text de pe facebook, unul despre cum trebuie supravegheaţi Manolescu, Comitetul Director şi redactorii-şefi ai revistelor Uniunii, şi anume de către ministrul Culturii, pentru că Uniunea nu ar avea voie să primească bani de la buget pentru reviste, ar fi în conflict de interese…

Curat conflict de interese ca Uniunea Scriitorilor să editeze reviste, nu-i aşa?

Şi mi-a dispărut orice chef de croşetat pe axa unică a inteligenţei şi prostiei, care sînt calităţi naturale, deci nu ar trebui nici elogiate, nici sancţionate. Nu mai am chef, gata. M-am săturat. Nu ştiu cine este autorul textului, dar a reuşit să mă sature de toate. În ţara asta neaşezată, vorba lui Caragiale, orice om rău poate să blocheze funcţionarea oricărui domeniu. Printr-o pîră. Printr-o „sesizare”. Printr-o minciună. Printr-o funie de spînzurare împletită din calomnii, minciuni, raţionamente false, omisiuni, ticăloşii bine aduse din condei… În lumea culturii, a literaturii în cazul de faţă, există tot atît de multă răutate, invidie, ticăloşie, ranchiună, cruzime şi necinste ca în lumea traficanţilor de ţigări. Iar această malignitate densă loveşte şi distruge nu numai inşi izolaţi, nu numai autori în singularitatea vieţii şi operei lor, ci, iată, tinde să distrugă şi instituţii.

Sînt indignată.

Cine a scris acel text, semnat cu numele unui mare doctor de la mijlocul secolului trecut de la clinicile clujene? Nu ştiu*.

Viaţa noastră literară s-a sălbăticit, războiul generaţiei tinere contra celei mature şi vîrstnice a accentuat agresivitatea din interiorul lumii literare; simţul înnăscut al dreptăţii, detectat de Konrad Lorenz în lumea animală, pare a fi dispărut cu totul. Imită oare viaţa literară ceea ce se întîmplă în lumea politică sau în aceea economică? Nu ştiu. Ştiu doar că din cele trei centre mari de putere din lumea culturii, Uniunea Scriitoilor este, în momentul de faţă, centrul cel mai asediat şi, deci, periclitat. Cu publicaţiile ei cu tot.

Nu scriu ca redactor-şef al unei reviste pe care am iubit-o atît de mult, încît am ţinut-o în viaţă, eu şi redacţia „Apostrofului”, muncind pentru ea ca nişte robi. Şi pentru care am dus nu într-un singur an bani de-acasă. Ştiu că în timpul mandatelor lui Manolescu – a fost ales, contestarea lui ca preşedinte al Uniunii e de prisos – instituţia, în alianţă cu celelalte uniuni de creaţie, a obţinut un succes important: legea finanţării revistelor ANUC. Exact aplicarea acestei legi vrea s-o blocheze acum acel ins care se ascunde sub pseudonimul „Haţieganu”. E un plan deştept: pentru că, pe urmă, nemulţumirea scriitorilor care ar pierde spaţiul unde publică ar putea fi lesne canalizată contra conducerii actuale a Uniunii, respectiv contra lui Manolescu.

Nu am de gînd să îl apăr pe Nicolae Manolescu.

Nici Uniunea. Nu am soluţii. Nu ştiu ce să propun. Nu ştiu ce să spun. Spun numai că m-am săturat de atîta hărţuială prin care nişte scriitori ne fac nouă, celor care scoatem cu teribile sacrificii nişte reviste, o viaţă de coşmar. Că m-am săturat ca nişte scriitori să spurce permanent lumea în care eu trăiesc.

Mi-e dor de-o lume în care sînt respectate cele zece porunci şi regulile elementare învăţate în cei şapte ai de-acasă. Căci fără ele: chiar nu se mai poate.

12 februarie 2016, Cluj

N. red.:
*) A se vedea la rubrica „Ochiul magic” despre ce este vorba!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara