Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Alte o mie şi una de nopţi de Marieva Ionescu

Deghizat într-un fel de Şeherezadă, faimosul explorator Marco Polo îi povesteş te lui Kubilai Han, stăpânitorul celui mai vast imperiu din istorie, despre cetăţile văzuteînchipuite în călătoriile sale prin imperiu.
Călătorul-povestaş este singurul care poate să alunge dispoziţia capricioasă şi severă a temutului han, „teleportându-l” din grădina palatului său într-un „oraş discontinuu în spaţiu şi timp, când mai rar, când mai dens” care ia nume exotice, toate feminine, şi aduce aminte atât de Veneţia, cât şi, abia ghicit, de oraşele în care trăim astăzi, cu toate frumuseţile, dar şi cu problemele lor (aglomeraţia, extinderea haotică, uniformizarea, încleştarea dintre natură şi toate soiurile de adaosuri umane etc.): oraşul caleidoscop, oraşul reflectat invers pe apa unui lac, oraşul ţesut din fire ale legăturilor dintre locuitori şi reţesut în diverse locuri atunci când devine prea complicat, oraşul desenat punct cu punct pe un covor, oraşul cu locuitori morţi copiat sub pământ după cel al viilor (acesta ajunge până la urmă să-l copieze pe cel al morţilor), un alt oraş cu o copie în cer, oraşul multiplu, cu feţe virtuale închise fiecare în câte un glob de sticlă, un oraş a cărui formă se schimbă în funcţie de dispoziţia celui care-l priveşte şi alte multe asemenea…
Însă nivelul acesta, descriptiv, rămâne într-un fel un trompe l’oeil: impresia la lectură este că adevărata poveste şi adevăratele tablouri ale oraşelor invizibile vor fi scrise, cândva, într-un alt roman, mult extins. Între timp, „privirea adâncită în gânduri” a lui Kubilai şi a lui Marco Polo naşte un discurs, mai mult sau mai puţin explicit, extrem de interesant, despre călătorie (scopul ei pare a fi pe de o parte ceea ce latinii numeau delectatio şi pe de altă parte recuperarea şi recrearea trecutului celui care povesteşte), despre comunicare – cea în cuvinte („nu există limbaj fără amăgire”, oraşele pun întrebări şi răspund la întrebări, dar oraşul nu trebuie niciodată confundat cu discursul care îl descrie) şi mai ales cea fără cuvinte, prin semne („Întors din misiunile în care îl trimitea Kubilai, ingeniosul străin improviza pantomime pe care suveranul trebuia să le interpreteze”; „Tot ceea ce prezenta Marco avea puterea emblemelor care, odată văzute, nu se pot uita sau confunda. În mintea hanului, imperiul se oglindea într-un deşert de date fragile şi interşanjabile, asemenea boabelor de nisip din care se iveau, pentru fiecare cetate şi provincie, figurile evocate de ghicitorile veneţianului”); despre condiţia străinului („Orice altundeva e o oglindă în negativ. Călătorul recunoaşte puţinul care-i aparţine, descoperind multul pe care nu l-a avut şi nu-l va avea”); despre spaţiu, timp şi virtualităţile lor, despre scris, despre memorie (propriul trecut al povestitorului se schimbă în funcţie de drumul străbătut, de unde rezultă mai multe forme posibile de trecut şi de viitor), despre dorinţă, dragoste, distrugere şi moarte… Înţelegând toate acestea, la un moment dat hanul începe să descrie el oraşele, iar misiunea călătorului devine aceea de a-i confirma, pe parcursul itinerarului său, viziunile.
Tocmai acesta este şi punctul forte al straniului obiect textual creat de Italo Calvino – cititorul se va pierde şi va rămâne pe gânduri şi pe drumuri într-o carte în care autorul nu are nici pe departe pretenţia să ofere totul: „Dar ceea ce făcea ca pentru Kubilai să fie preţios orice fapt sau veste relatate de informatorul său dezarticulat era spaţiul care rămânea în jurul lor, un gol neumplut de cuvinte. Descrierile oraşelor vizitate de Marco Polo aveau acest dar: puteai să le cutreieri cu gândul, să te pierzi în ele, să te opreşti să iei o gură de aer proaspăt sau să fugi mâncând pământul.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara