Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Alo-imagini, infra-imagini de Pia Brînzeu


Cu toţii simţim necesitatea de a ne reevalua din când în când personalitatea, de a ne scruta interiorul şi exteriorul pentru a stabili diferenţele specifice dintre "eu" şi "ceilalţi". Acest lucru se întâmplă pe plan individual în jurnale intime, în romane sau, în cazul artelor plastice, în autoportrete, iar pe plan colectiv în studiile de imagologie. Dezvoltată de către francezi în anii 1950-60, imagologia a cunoscut ulterior aportul cercetătorilor germani, italieni, americani şi români, luând o neaşteptată amploare în ultimul deceniu. Cărţi, articole, teze de doctorat şi licenţă dovedesc că obsesiile identitare postmoderne, cu precădere cele comunitare, interesează din ce în ce mai mulţi istorici, filozofi, scriitori, psihologi şi critici. Nici nu e de mirare: un asemenea domeniu, marcat interdisciplinar, posedă un dinamism ieşit din comun; ţesătura imagologică este, prin excelenţă, eterogenă şi în continuă schimbare. Imaginile pe care un popor le generează de-a lungul istoriei sale sunt legate de impresiile cele mai variate, de la stereotipuri caricaturale grave, bazate pe refuzul cunoaşterii reale a unui popor, până la interpretările pozitive cele mai nuanţate. De asemenea, ele relaţionează complementar elemente documentare şi ficţionale, interne şi internaţionale, generale şi particulare, afirmative şi negative, de pe o poziţie constant comparatistă, o poziţie care face ca imaginile, bazate pe o percepere relativă a calităţilor şi defectelor, să fie mereu deschise interpretărilor.

Interesul recent pentru imagologie are o explicaţie foarte simplă. în primul rând, imaginea unui popor este o prelungire a celei personale, fiind rezultatul încercărilor individul de a trece dincolo de sine pentru a se topi într-o comunitate mai largă. Prin jocul subtil al cufundării în anonimat, la intersecţia cu universalul, acesta cîştigă o nouă dimensiune, din plin satisfăcătoare prin variate forme de narcisism colectiv. Iar atunci când exacerbează trecutul istoric, însuşindu-şi momentele de eroism practicate de alţii, nu face altceva decât să compenseze propria lipsă de glorie şi să-şi salveze o existenţă banală de la acuzaţia de ratare şi lipsă de strălucire.

Al doilea motiv ar fi legat de cele două tendinţe simultane ce caracterizează naţiunile europene: pe de o parte, se conturează mişcarea centripetă de scoatere a naţiunilor dintr-un trecut al diferenţelor şi de unire în jurul unui viitor al asemănărilor supranaţionale; pe de altă parte, există în paralel şi o aspiraţie centrifugă, prin care se rup, pur şi simplu, naţiunile mari în Atriburi@ zonale mai mici. Fascinaţia de a aparţine unei comunităţi continentale, de a face parte dintr-un bloc mai mare decât un popor este la fel de reală ca cea care te situează într-o comunitate mai mică, regională, dar cu particularităţi tot atât de distincte şi de valoroase.

în fine, al treilea motiv este exilul, un fenomen postmodern complex, care obligă la permanente comparaţii între naţiunea proprie şi cea adoptivă. Dificultăţile autodefinirii, complexele de inferioritate, noile şi vechile idealuri de viaţă, valorile etice, costumele, obiceiurile culinare, ritualurile religioase, atitudinea faţă de bani, dragoste sau moarte conturează imagologia ca un important dialog între culturi şi mentalităţi.

În general, studiile clasice de imagologie reduc imaginile la două categorii: auto-imagini, cele pe care un popor le are despre sine şi hetero-imagini, cele pe care un popor le are despre alte popoare. Primele ar fi interioare, subiective şi calde emoţional; celelalte ar fi exterioare, obiective şi, evident, mai reci. Aceste două categorii au ajuns însă cu totul insuficiente astăzi. Prin numeroşii emigranţi prezenţi în toate culturile, distanţele s-au nuanţat şi cele două tipuri de imagine s-au suprapus. Obsedat atât de indianitate, cât şi de anglicitate, Salman Rushdie, de pildă, cel care a emigrat în Anglia la vîrsta adolescenţei, îşi scrie romanele ca un englez autentic, dar îşi păstrează şi viziunea de indian. Faţă de India are poziţia unui insider devenit outsider, faţă de Anglia cea a unui outsider devenit insider. Acelaşi lucru se poate spune despre scriitori veniţi din China, ca Timothy Mo, din Japonia, precum Kazuo Ishiguro şi din Indiile de Vest, ca V.S Naipaul. Perspectivele oferite de emigranţi au un caracter intermediar şi permit o abordare imagologică mai nuanţată. În ACorridors of Mirrors@ (1997), le-am denumit infra-imagini şi alo-imagini. Infra-imaginea se referă la imaginea pe care o cîştigă imigrantul asupra naţiunii adoptive, iar alo-imaginea la cea a emigrantului asupra naţiunii pe care o părăseşte. Alo-imaginea, la rândul ei, poate deveni alo-hetero-imagine, când, după câteva generaţii, exilanţii formează comunităţi minoritare în ţara de adopţiune. Ultima categorie diferă de auto-imagini pentru că autorii lor nu sunt insideri; de hetero-imagini, pentru că nu sunt nici outsideri; de infra-imagini şi alo-imagini, pentru că nu mai sunt nici foşti insideri deveniţi outsideri, nici ousideri deveniţi insideri. Astfel, ungurii din România au o altă perspectivă asupra Ungariei decât o au atât ungurii din Ungaria, cât şi românii sau eventualii unguri emigraţi din ambele ţări.

Distanţa depinde şi de momentul istoric. Anumite perioade accentuează o apropiere sau depărtare de un popor, datorită anumitor presiuni sociale sau politice. În timpul celui de-al doilea război mondial, saşii din Transilvania au accentuat spiritul etnic german (a se vedea romanele lui Eginald Schlattner sau Erwin Wittstock), pentru ca atunci când s-au făcut deportările în Rusia, mii de femei tinere să renunţe la etnia germană şi să se salveze prin căsătoria cu români, sârbi sau unguri.

Ar fi interesantă extinderea studiilor imagologice şi asupra textelor vizuale. Este cert că în pictură, fotografie, imagini publicitare sau filme se pot distinge Asemnale@ specifice unei anumite culturi. Antropologia şi socio-semiologia vizuală ar avea de defrişat numeroasele simboluri vizuale prin care se configurează psihologia unui popor şi felul în care informaţiile din media construiesc stereotipuri imagologice. Când unele tipuri de mesaje predomină - ca cele legate, în cazul românilor, de copiii orfani, ţigani, cerşetori şi Dracula - ele ajung să creeze o imagine unilaterală cu privire la un popor. Deşi aceste elemente există şi nu pot fi negate, ele nu predomină. Ar trebui contrabalansate printr-o mişcare programată, aparţinând unei politici de stat corectoare, un lucru uşor de înfăptuit astăzi, când trăim într-o epocă a comunicării intensive prin toate canalele. S-ar putea afirma astfel că elementele cantitative sunt tot atât de importante în stabilirea caracteristicilor imagologice,ca şi în discursul publicitar. Cu cât o reclamă este văzută sau auzită mai des, cu atât impactul ei asupra receptorului este mai mare. Tot aşa şi în cazul mesajelor imagologice. Cu cât cele favorabile sunt repetate mai des, cu atât ţara apare mai atractivă, aduce mai uşor investitori şi îşi vinde mai bine ofertele turistice. Este o luptă care trebuie susţinută atât în presă, cât şi prin traduceri sau filme documentare. Pentru o ţară ca România, destul de şifonată imagologic, ar trebui să se conceapă un program politic general de îmbunătăţire a imaginii, împlicând întreaga naţiune, de la preşedintele republicii până la ultimul elev plecat în străinătate cu şcoala.

George Steiner vorbeşte despre "cortesia", despre efortul de a-l înţelege pe celălalt prin toleranţă, flexibilitate, umanitate şi diplomaţie. Cortesia ar trebui să îi sensibilizeze atât pe vestici, cât şi pe estici să accepte un dialog al naţiunilor plasate pe un plan orizontal al egalităţii, asemănător ţesăturii internetistice. O incluziune de tip world wide web, cu noduri egale în importanţă şi valoare, ar anula ierarhiile verticale şi obsesiile generate de diferenţa centru-periferie. Ar construi astfel o lume mai senină, mai puţin resentimentară şi, cu certitudine , mult mai fericită.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara