Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Alain Resnais face filme la 90 de ani de ---

Pe 26 septembrie a intrat în sălile de cinema din Franţa cel mai recent film al lui Alain Resnais, autorul, azi în vârstă de 90 de ani, al filmului „Hiroşima, dragostea mea” şi al altora la fel de faimoase, care i-au avut ca scenarişti pe Robbe-Grillet, Jorje Semprun, Marguerite Duras, Jean Cayrol şi alţi celebri scriitori sau oameni de teatru. Am spus cel mai recent film, şi nu ultimul, fiindcă, după cum declară regizorul întrun interviu din „L’Express”, prilejuit de premieră, are de gând să continue să facă filme, în pofida vârstei înaintate. Filmul recent se intitulează „N-aţi văzut încă nimic” şi este o adaptare liberă după „Eurydice” de Jean Anouilh. Resnais nu se plânge că filmele lui n-au făcut reţeta unora ca „Batman”. S-a mulţumit cu succesul la cunoscători.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara