Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Alain Montandon - Sărutul sacru de Muguraş Constantinescu


Cunoscut autor al unor studii şi lucrări despre ospitalitate, al unui celebru volum despre basmul cult, tradus şi la noi, Alain Montandon, membru în Institutul Universitar din Franţa, profesor la Clermont-Ferrand şi director al unui important centru de cercetare, a publicat recent la editura pariziană Autrement, o surprinzătoare carte intitulată Sărutul. Este vorba despre o adevărată fenomenologie a sărutului, ilustrată de exemple literare, sprijinită pe practici culturale dintre cele mai variate. Cu o voluptate demnă de subiectul ales, autorul radiografiază aspectul corporal, spiritual şi simbolic a ceea ce la prima vedere e doar o prozaică mişcare a muşchilor labiali, dar care se dovedeşte a fi, sub privirea atentă şi pasionată a cercetătorului, un limbaj complex ce a cunoscut de-a lungul istoriei sensuri şi funcţii extrem de diferite.

,Beţie sublimă", promisiune, dar, cadou otrăvit, semn de supunere, de putere, sau de trădare, sărutul îşi schimbă semnificaţia de la o epocă la alta, de la o civilizaţie la alta, de la o religie la alta. Cu toate acestea o idee pare să se impună cu evidenţă, şi anume că separarea între materie şi spirit, între trup şi suflet sărăcesc acest act care este, în esenţă, dublu, şi ţine în egală măsură de erotică şi de mistică.

Am ales din incitantul volum un fragment, revelator în acest sens, dedicat tocmai sărutului sacru care arată, între altele, cît de mult se apropie, privite prin prisma acestei teme, mistica erotică şi erotica mistică.

Sărutul permite să surprindem, de-a lungul istoriei, întreaga evoluţie a unei societăţi. El ne permite să decriptăm ierarhii, să cunoaştem modul în care oamenii comunică, să vedem imaginarul şi simbolistica raporturilor amoroase şi sexuale. Astfel încît, adaugă Yannick Carré, într-o carte densă, erudită şi bine documentată, Sărutul pe gură în Evul Mediu1, sărutul poate să explice "pînă şi mutaţiile politicii, religiei şi ale sistemului de valori".

În Evul Mediu, sărutul avea o considerabilă importanţă socio-politică. El avea valoarea unui contract sau a unui pact. Pentru a pecetlui jurămîntul de fidelitate reciprocă între senior şi vasalul său, cei doi schimbau un sărut pe gură. Din cauza aceasta omul seniorului era desemnat drept ,om de gură şi de mînă". Yannick Carré a arătat că era vorba, într-adevăr, de un angajament cu mare greutate.


Politica sărutului

O întreaga ierarhie a geografiei corporale organiza în consecinţă relaţiile, de la sărutul picioarelor sau a genunchilor, sărutul mîinilor şi pînă la sărutul pe obraz sau pe gură. Era vorba de obiceiuri vechi, de vreme ce Herodot relata deja despre astfel de uzanţe: ,Cînd se întîlnesc pe drum, putem să ne dăm seama după următorul gest dacă cei care stau de vorbă sînt de acelaşi rang: în loc să se salute prin cuvinte, ei se sărută pe gură. Dacă unul dintre ei e de condiţie puţin inferioară, ei se sărută pe obraz. Dacă unul dintre ei este de origine net inferioară, el se aruncă în genunchi şi se prosternează în faţa celuilalt2.". Guillaume Durand, arhiepiscop din secolul al XIII-lea, insista mult asupra caracterului egalitar al sărutului pe gură: ,Pontiful care îl sărută pe preot pe gură arată prin aceasta că îl primeşte ca pe un egal al său3."

Sărutul piciorului exprimă, dimpotrivă, supunere. El arată o completă devalorizare de sine în profitul persoanei sărutate, coborîre care exprimă servilitate, umilinţă şi chiar umilire. Modul acesta de prosternare poate să semnifice nu doar recunoaşterea unei puteri şi a unei superiorităţi, dar şi semnul unui mare respect, a unei recunoaşteri sau chiar o cerere de iertare. In timpul prezentărilor în faţa papei de la Roma, era obiceiul să i se sărute piciorul. Era un semn de deferenţă faţă de papă ca şef al Bisericii catolice, dar şi, după unii, o trimitere la imaginea crucii pe care acesta o avea pe încălţăminte. Ceremonialul se limita la o simplă înclinare lîngă picior, fiindcă era mai importantă intenţia şi nu realizarea ei literală. Yannick Carré a arătat foarte bine că mîna, chiar dacă avea o mare sacralitate în Evul Mediu, era totuşi, în această privinţă, inferioară gurii. Cel care săruta mîna se angaja în act, cel care primirea sărutul avea un anumit recul. Sărutul mîinii marchează astfel o relaţie de la superior la inferior. În Rusia, unde altădată se săruta mîna sau piciorul celor care se bucurau de o consideraţie deosebită, era sărutat şi umărul. Personajul de un rang social inferior putea să-l sărute pe umăr pe cel de rang superior iar acesta îşi săruta inferiorul pe cap, în vreme ce sărutul pe gură exprimă cu putere reciprocitatea şi egalitatea între parteneri, două puncte esenţiale ale simbolismului lui osculum (sărutul). In ritualul ungerii regelui, după urcarea pe tron, pairii Franţei îi dădeau sărutul de legitimare pe gură.


Terapeutica

Există un caracter sacru în sărut, exprimat şi prin forţa revigoratoare şi curativă care îi este atribuită. Acesta se vede şi prin puterea cu care sărutul este investit pentru a transmite suflul vital. Este cunoscut episodul biblic în care profetul Elisei reînvie un copil mort prin practicarea respiraţiei gură la gură: ,Elisei ş?ţ s-a suit şi s-a urcat pe copil. Şi-a pus gura pe gura lui, ochii pe ochii lui, mîinile pe mîinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit." (II, Regi, 4, 32-35.)

In anumite regiuni din imperiul rus de altădată, unul din leacurile împotriva bolilor la vite era sărutarea animalelor pe frunte. Povestea Frumoasei din pădurea adormită este exemplară pentru sărutul care conjură maleficiile şi vrăjile, sărutul care vindecă, care trezeşte din somnul ucigător, care reînsufleţeşte. Lumea poveştilor abundă în astfel de istorii în care sărutul posedă o putere de vindecare. El este instrumentul unor multiple metamorfoze, dar una din principalele lui virtuţi constă în a reda viaţa şi sănătatea. Chiar şi în zilele noastre, o asemenea credinţă persistă, cel puţin la copii. Când un copil se loveşte şi îl doare rana, mama suflă peste locul lovit şi îl sărută pentru a-l vindeca. Acest sărut care uşurează durerea şi îl reconfortează pe copil are desigur, o putere de vindecare, cel puţin simbolică pentru cel care îl primeşte.

Fără să mai vorbim de orbul din Betsaida vindecat de un sărut (Marcu, 8, 22-26), ne vom aminti de sărutul dat leprosului care este mai întîi un act de purificare. Cum leprosul este impur, sărutul de caritate îl purifică. Dar poate şi să-l vindece, aşa cum a făcut sfîntul Martin sărutîndu-l pe lepros pe gură. În acest sărut taumaturgic, rolul salivei este important: "Îndată ce saliva binecuvîntată, ieşită din gura sfîntului, l-a atins pe lepros, această ungere parfumată l-a vindecat de boală ce-l dobora" (Venance Fortunat). Sărutul dat leprosului este emblematic pentru abdicarea de sine într-un act de caritate simbolică. El se practica în Evul Mediu nu pe gura ci pe rănile leprosului. În Legenda Sfîntului Iulian Primitorul, Flaubert pune deosebit de bine în scenă, cu o ironie teribilă - fiindcă Flaubert denunţă stereotipurile religiei4 - întîlnirea dintre Iulian şi un lepros pe care îl sărută peste tot pe trup. Imaginea de carte poştală din final reprezintă această conjuncţie miraculoasă, cristică, care înseamnă fuziune oceanică, moarte şi mîntuire totodată (cel puţin aşa cum o relatează o legendă din ţinutul lui Flaubert!). Sărutul dat leprosului în Vestirea Mariei de Claudel este un alt exemplu de acest fel. E vorba aici de un sărut de pace, dat cu solemnitate de către Violaine, sărut de iertare şi de elecţiune.


Erotică şi mistică

Yannick Carré rezumă cele trei elemente care iau parte la săruturile salvatoare şi care sunt cele trei stări ale materiei: solidul prin atingere, lichidul prin salivă, gazosul prin suflu.

Dacă sărutul pe gură are o asemenea importanţă în interacţiunea socială este pentru că el înseamnă transfuzie de suflet, loc al unui schimb însufleţitor, lucru bine cunoscut în raporturile amoroase şi erotice, dar care are un sens şi în raporturile socio-politice. Wilhelm Cuceritorul părea să cunoască bine această putere de seducţie. Orderic Vital relatează că, atunci cînd suveranul era în vizită la Londra ,Îi fermeca pe toţi prin politeţea sa afectuoasă, îi poftea cu blîndeţe la sărutări (de bun sosit) şi arăta fiecăruia cea mai mare atenţie5". Amabilitatea poate fi şi un mod de a-ţi prinde adversarul în plasa unei curtoazii băloase! Hrusciov şi oamenii politici ruşi au practic mult sărutul pe gură în timpul vizitelor protocolare ale adversarilor lor occidentali, chiar şi ale tovarăşilor lor, dacă ne gîndim la Kosîghin care l-a sărutat pe ,fratele său mai mic" ceh Dubcek în 1968, cu cîteva zile înainte de intrarea tancurilor sovietice în Praga. Practică veche! Neron nu-i mărturiseşte oare lui Burrhus în Britannicus de Racine (actul IV, scena 3, versul 1314): ,Îl sărut pe rival, dar ca să-l înăbuş"?

Cînd este vorba de un sărut pe gură, cerut de protocol, între un bărbat şi o femeie, poate să apară ambiguitatea sau reticenţa.6 Astfel, Sfînta Lutgarda a refuzat părintelui abate venit în vizită sărutul protocolar.7 Hipolit din Roma predică separarea pe sexe în acest act: ,Credincioşii să se sărute, bărbaţii cu bărbaţi, femeile cu femei, dar bărbaţii să nu sărute femeile8." Tradiţia sărutului pascal era totuşi independentă de orice condiţie socială şi sexuală, afirmînd egalitatea oamenilor în faţa evenimentului care aduce bucurie omenirii întregi: reînvierea lui Hristos9. De aceea, nici un mare boier rus nu refuza sărutul cerut de cel mai umil mujic al său iar modestia nu putea servi drept scuză femeii măritate, nici pudoarea fetei tinere pure pentru a se sustrage sărutului pascal.

Sărutul pe gură face parte din riturile slujbei. Este celebrul sărut de pace (osculum pacis) a cărui origine ar proveni din recomandările sfîntului Pavel şi ale sfîntului Petru: ,Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă"(I Corinteni., 16, 20), ,Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare de dragoste"(I, Tesaloniceni, 5, 26)10. Chiril, arhiepiscop de Ierusalim, a fost unul dintre primii care a dezvoltat simbolismul sărutului de pace: ,Acest sărut uneşte şi împacă sufletele între ele. El înseamnă aşadar că sufletele se contopesc şi alungă orice resentiment." Este vorba de un act grav, sincer şi serios. Dar ca în fiecare interacţiune codificată, există un coflict interior între aparenţă şi adevăr, între mască şi fiinţă, între rol şi sentiment autentic11. Bunăvoinţa sufletului trebuie să se manifeste în acest sărut al buzelor caste şi închise. Sfîntul Augustin scrie: ,El (sărutul de pace) este semnul păcii şi ceea ce exprimă buzele trebuie să se împlinească în conştiinţă, adică, tot astfel cum buzele se apropie de buzele fratelui, tot astfel inima ta nu trebuie să se îndepărteze de inima lui12."

Sărutul, semn de pace, de unire, de dragoste şi reconciliere, a înlocuit de altfel la nevoie comuniunea însăşi din secolul al XI-lea pînă în secolul al XIII-lea. Este adevărat că el era strîns legat de euharistie prin locul său în liturghie. Dar sărutul nu era supus aceloraşi exigenţe ca şi comuniunea, care cere continenţă şi confesiune prealabile. ,Sărutul este un gest al gurii, un fel de manducaţie sacră, gura fiind totodată organul Verbului, al consumării Verbului încarnat şi al sărutului", mai scrie Yannick Carré, care arată cum elevaţia cîştiga în valoare în chiar anii cînd începea declinul sărutului de pace. ,Se trece astfel de la o comuniune bucală la o comuniune vizuală, evoluţie care se înscrie într-o mişcare de abstracţizare."

Yannick Carré vede în asta reculul unei concordanţe sociale şi spirituale către care tindea civilizaţia medievală în secolul al XII-lea, sfîrşitul coeziunii între toţi membrii aceleiaşi familii, uniţi întru corpul lui Hristos, manifestînd nu doar dorinţa unei armonii colective dar şi individuale şi interioare sub un aspect concret şi carnal foarte caracteristic pentru religia creştină în Evul Mediu. Această tensiune către o unitate a carnalului şi a spiritualului, în care sărutul spiritualizează carnea şi face sensibil spiritul, ia uneori în mistică aspecte care pot să mire pe profanul de astăzi.

Visul abatelui Rupert de Deutz, care s-a văzut sărutat pe gură de către Hristos este dintre cele mai extraordinare în acest erotism mistic. ,Cum intrasem cu mare grabă, l-am apucat pe Cel iubit de sufletul meu şi L-am ţinut, L-am strîns în braţe, L-am sărutat îndelung pe gură. Am simţit cît de mult aproba el acest gest de dragoste fiindcă în timpul sărutului, gura lui s-a deschis pentru ca eu să-i dau un sărut şi mai adînc." După Jean-Claude Schmitt13, Yannick Carré comentează acest text spunînd că el arată importanţa capitală a sărutului, ,stadiu ultim" pe care îl poate atinge metafora sexuală - dacă vrem să rămînem în limitele decenţei şi ale castităţii impuse de către dogmă - şi act de deschidere al Cîntării cîntărilor, ,breviarul mistic" al secolului al XII-lea.


___________
1 Yannick Carré, Le Baiser sur la bouche au Moyen Age. Rites, symboles, mentalités, Xie-XVe, Paris, Le Léopard d'Or, 1993.
2 Herodote, Histoire, t I, cap. 134.
3 Guillaume Durand, Rational des divins offices (1286); cartea II, cap. 10, 13, citat de Yannick Carré, op. cit., p. 29-30.
4 Vezi în acest sens Alain Montandon, Désirs d'hospitalité. De Homčre ŕ Kafka, PUF, 2002, p. 127-151.
5 Citat de Yannick Carré, op. cit., p. 105.
6 O predică atrage atenţia credincioşilor asupra acestui fapt.
7 Thomas de Cantimpré, Vie de Sainte Lutgarde citat de Yannick Carré, op.cit., p. 112.
8 Hippolyte de Rome, La Tradition apostolique, cap. 28.
9 Pavel Aleppski, Voyage en Russie de Macarias, patriarche d'Antioche, au milieu du XVIIz sičcle, Moscova, 1898.
10 Vezi şi: Romani, 16,16, Corinteni, 13, 12.
11 Jean Chrysostome, De la compoction du coeur, I, 3.
12 Saint Augustin, Sermons pour Pâques, 227.
13 Jean-Claude Schmitt, La Raison des gestes dans l'Occident médiéval, Paris, Gallimard, 1990.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara