Numărul curent: 42

Eseu:
Agresiuni, încăierări şi arme de Horia Gârbea

Personajele literaturii române se află adesea, între ele, în stări conflictuale care culminează cu schimburi de lovituri mai mult sau mai puţin vătămătoare. Pentru ele se utilizează mîinile goale, dar şi arme albe sau de foc.

Nu ştim cum plănuiau ciobanii să-l ucidă pe stăpînul Mioriţei, dar în remake-ul lui Sadoveanu e clar: cu baltagul. În schimb, unul dintre ucigaşi moare pe o cale neaşteptată: sugrumat de cîinele victimei sale.

Un roman de Radu Rosetti se intitulează explicit: Cu paloşul. Acelaşi autor are în alt roman, Pacatele slugeriului, un sluger bun ţintaş, un fel de campion la pistol viteză. Performanţele atribuite de Rosetti slugerului, pe vremea unor pistoale cu cremene, sînt absolut incredibile.

Paloşul e utilizat eficient de Ştefan cel Mare împotriva trădătorului paharnic Ulea. La Delevrancea faza se petrece în culise. Domnitorul revine în scenă şi se scuză oarecum pentru fapta sa de a folosi semnul puterii împotriva unui om neînarmat:

- Murise înainte de a-l izbi.

Un regizor contemporan ne-a făcut plăcerea de a vedea momentul pedepsirii. Ulea era şi el înarmat şi se apăra o vreme mulţumitor. Fantezia regizorală pusese în rolul lui Ştefan un actor foarte mare de stat, ca şi Ulea de altfel, încît izbirea bătrînului voievod cu inamicul lua proporţiile unei încăierări între giganţi.

În afara scenei o atacă şi }ircădău pe Ziţa cu şicul de la baston. Tot în culise se bat Popa Pripici şi dăscălimea în Scrisoarea pierdută. Jupîn Dumitrache îl capturează însă pe Rică în plină scenă, cu scopul de a-l întreba:

"- Ce pofteşti, măi, musiu?"

Spiridon e bătut de Dumitrache cu biciul: "Sfîntul Neculai". Mai periculoasă decît şicul lui }ircădău e şpanga lui Chiriac, dar el, la conflict, nu o întreaptă spre Veta, ci spre sine. Pentru Rică ar fi utilizat însă puşca din dotare. Miţa aruncă la necaz cu vitrion. Restul personajelor caragialeşti se rezumă la palme pe care le încasează amicii infideli sau adversarii politici, chiar la cafiné central.

Cu excepţia dureroasă a preotului din Păcat... care îşi ucide copiii incestuoşi cu puşca din două focuri fără avertisment. Chiar mai crud se poartă Leiba Zibal în O făclie de Paşte cu adversarul său, banditul Gheorghe, dar are scuza că aici conflictul se putea termina doar cu moartea unuia dintre partanţi.

Personajele lui Camil Petrescu sînt nişte duelgii fără leac. Se bat cu "epeul" şi pistolul ca dracii. Andrei Pietraru, în Suflete tari îl provoacă la duel pe un prinţ, adversar net superior la scrimă, dar e cît pe-aci să-l ucidă ilustrînd zicala: "Să nu te baţi cu unul care nu ştie jocul, că e periculos". Tatăl lui Gelu Ruscanu era cea mai bună spadă din Bucureşti. Un personaj îi arată lui Gelu, cu nostalgie inexplicabilă, o cicatrice rămasă după un duel cu răposatul. Fred Vasilescu şi Ladima, aflaţi la Techirghiol, se duelează în pistoale pentru un motiv neserios. Din fericire trag deliberat în aer. Ştefan Gheorghidiu pregăteşte pistolul pentru soţia infidelă şi amantul ei. Pietro Gralla din Act veneţian se bate în duel cu cine apucă, inclusiv cu Casanova. Această piesă a lui Camil e singura în care duelul e prevăzut efectiv în scenă, în actul III. Asta după ce, la finalul actului II, Alta Gralla îşi înjunghie soţul ca să-l facă scăpat pe amant.

Mai original e duelul la Marin Preda. Într-o Iliadă rurală, doi tineri se bat în zori cu ciomegele la locul convenit dinainte, "în Pămînturi", asistaţi cum se cuvine de secunzii lor. Miza e o Elenă virgină cu nume neobişnuit, Drina lui Palici. Stimulat de faptul că fata pare să îl prefere, Dugu îşi învinge adversarul, pe Achim, care îi era superior după calculul hîrtiei.

În lumea agrestă a lui Preda, ciomăgeala e un act curent care rezolvă radical conflictele. Niculae Moromete, copil încă, loveşte cu măciuca un alt copil care voia să-l sperie deghizat în fantomă. Acesta se răzbună tot cu bîta. Fratele mai mare al lui Niculae, Achim, organizează un duel între acesta şi adversar în care primul îşi ia revanşa. Începerea ostilităţilor este trîmbiţată de fratele-arbitru astfel:

"- Repede-te în el, ...pe mă-ta de urît!"

Un tînăr, Birică, fură o fată. Fratele ei, Victor Bălosu şi Birică se bat pe cîmp. Miai e bătut de Năstase care înşela oamenii la cîntarul morii, }ugurlan, lovit iniţial, revine în forţă şi îl bate pe Năstase, un jandarm pe }ugurlan. }ugurlan bate în final jandarmul şi îi confiscă puşca. Un pîndar trage un cartuş de sare în Achim Moromete, acesta îi crapă capul cu nelipsita bîtă şi îi distruge puşca.

Ilie Moromete asistă impasibil cum fiul său Paraschiv îşi bate sora. Aceasta protestează, tatăl o loveşte în cap. Ulterior, Ilie, îşi pregăteşte meticulos un ciomag şi îşi bate fiii care pregăteau o trădare a intereselor familiei.

Este interesant la Preda că ţăranii se bat, dar nu recurg la arme, cu excepţia ciomagului şi a puştii cu sare. Consecinţele nu sînt dramatice. Nici o victimă nu e nici măcar spitalizată. Baltagul sau cuţitul, cu care personajul lui Slavici îşi ucide soţia în Moara cu Noroc nu funcţionează aici. Ion al Glanetaşului este ucis de rivalul său cu sapa. În replică, Udubeaşcă este bătut periodic, dar se duce din nou la adversar şi primeşte încă o porţie. Nici o fractură, nici o comoţie. E şi ăsta un punct de vedere.

Mai violent decît Moromeţii, la Preda, e un universitar, Petrini. Aflat la muncă silnică, îşi ucide torţionarul aruncîndu-l într-un puţ de mină. Cînd se eliberează, intră într-o echipă de deratizare şi, incomodat de un ţigan, îi mută fălcile. Îşi bate nevasta şi cînd ea leşină o violează. În final îl ucide pe soţul amantei sale, aruncîndu-l dintr-un teleferic. Chiar şi invocînd legitima apărare, trebuie să recunoaştem că, pentru un intelectual, asistent al lui Blaga, performanţele nu sînt neglijabile.

Între armele albe folosite de personaje, pumnalul doamnei Clara în Vlaicu Vodă e justificat de epocă. Dar şi tinerii legionari, mult mai tîrziu, în Bietul Ioanide, uzează de pumnale ca să ucidă demonstrativ un profesor, adversar al Mişcării. Crima se face asemeni omorîrii lui Cezar, pentru a excita imaginaţia. Tot stimulat de lecturi istorice, un copil dintr-o nuvelă de Titus Popovici decapitează un curcan cu sabia.

Personajele cazone ale lui A. Bacalbaşa folosesc în aplicarea disciplinei militare pumnul, centironul, nuiaua. Sau, la distanţă, la exerciţiile de cavalerie, pietre aruncate în soldaţi. În caz de conflict, superiorul are totdeauna dreptate, iar soldatul e pedepsit în moduri rafinate, între care mai original este "patru ceasuri cu căţeaua". Evident, este vorba de alergarea purtînd mitraliera de companie în spinare. Aceasta cîntărea după atestări vreo 15 kg pe puţin. Iată cum arma de foc ajunge armă albă.

Culmi ale violenţei sînt atinse în romanul Răscoala de Liviu Rebreanu. Aici blîndeţea tradiţională românească se manifestă atît la răsculaţi, cît şi la organele de represiune, încît, la lectură, cititorul e siderat. N. Iorga îşi declară stupefacţia în faţa paginilor crude. Un fiu de arendaş care necinstise o fată e prins şi jugănit de tatăl acesteia, castrator de porci profesionist, cu un briceag.

Mai tîrziu, descriind aceleaşi evenimente de la 1907, Z. Stancu se va lua la întrecere cu Rebreanu inventînd o armă de exterminare inedită: plugul cu care se trece peste corpul asupritorului, săpînd o brazdă în el.

Tot la Rebreanu, în Amîndoi, soluţiile de exterminare sînt originale: Solomia ucide prin strangulare cu o sîrmă, iar cînd este arestată se sinucide cu un ac de păr. În Groapa lui Barbu, hoţii se taie de zor între rivali în chip tradiţional cu şişul. Ei nu posedă arme de foc. Unul dintre ei se laudă că a tăiat o mahala întreagă, dar minte.

În urma influenţei turceşti, în Ţările Române se utilizează ca armă albă hangerul. La Sadoveanu, o boieroaică pregăteşte hangerul pentru a ucide un haiduc, pe Cosma Răcoare. Dar cînd îl vede renunţă la intenţia iniţială. Fraţii Kirei Kiralina din balada dunăreană ucid cu hangerele turcul care le răpise sora, dar şi pe aceasta, prihănită de venetic. Haiducii umblă exclusiv înarmaţi. Manea şi Toma Alimoş au arme albe cu care se taie reciproc. Dar Andrii Popa deţine o puşcă cu cartuşe de tipul numit de vînători "trei la fund". El mai are o armă inedită: murgul de patru ani care muşcă din duşmani. Haiducul Pintea, în principiu invulnerabil ca Sigfried, e totuşi împuşcat cu un glonţ magic, din argint, singurul care îi vine de hac.

Preda Buzescu şi hanul tătar se bat cu spadele care se frîng. După Bolintineanu, tătarul scoate o secure mică, dar adversarul ripostează cu o măciucă mare şi rămîne biruitor. La Coşbuc, Mihai Viteazul poartă în schimb o secure mare, pe măsura lui, fiind înalt se pare de peste doi metri. Nu e de mirare că Paşa Hassan îl vede ca pe un munte şi evită să-l întîlnească.

Personajele literaturii noastre sînt destul de agresive şi folosesc un arsenal variat. Dar nu se dau în lături nici de la atacul "fără paloş, nici pistoale", cu mîinile goale. Cel agresat constată uşor că amicul său e măgar, violent şi n-are manieră.