Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Agârbiceanu mai puțin cunoscut de Răzvan Voncu

Cine n-are ardeleni, să și-i cumpere.
E valabil atât pentru autor, Ion Agârbiceanu – unul dintre cei mai interesanți dintre clasicii mai puțin frecventați azi –, cât și pentru noul său editor, Ilie Rad. Care, prin aceste volume, al VII-lea și al VIII-lea, fără zgomot, a încheiat (beneficiind, desigur, de ediția anterioară, începută de G. Pienescu și continuată de Mariana și Victor Iova) în numai patru ani o nouă ediție a operei de ficțiune a scriitoruluipreot. Ea propune, în opinia mea, argumente pentru repoziționarea istorico-literară a lui Agârbiceanu, cu atât mai mult cu cât, prin recent dispărutul Augustin Buzura, filonul „eticismului” ardelean a continuat, în proza noastră, căpătând după 1970, în contextul noilor provocări aduse de comunism, alte dimensiuni. În raport cu care s-ar cuveni să recitim și romanele celui care, într-un anume sens, a făcut legătura între generația lui Liviu Rebreanu și Pavel Dan și cea a lui Buzura.
Dar, mai întâi, câteva cuvinte despre ediția îngrijită de Ilie Rad. Fără a afișa ambiția de a fi o ediție critică și utilizând onest realizările anterioare – adică pe baza acordului prealabil al editorilor și marcându-le explicit contribuțiile –, ea este altceva decât un simplu demers al urgenței, menit să prevină căderea în uitare a lui Ion Agârbiceanu. Uitare care era, în paranteză fie spus, iminentă, cât timp scriitorul nu a fost, totuși, integral recuperat în perioada comunistă (din cauza statutului său, de preot unit care a refuzat să treacă la ortodoxie), iar astăzi, ca urmare a „subțierii” actului lecturii, opera sa a ieșit din raza de interes a cititorului comun. Pentru a preveni uitarea, o ediție științifică, în mai multe volume, cu tirajul, difuzarea și prețul la care apare colecția „Opere fundamentale”, nu este modalitatea cea mai potrivită.
Ilie Rad a făcut, însă, mai mult, în ediția sa, decât să o reia pe cea anterioară și să-i aducă la zi ortografia.
În primul rând, pentru volumele de proză scurtă, Rad a reintrodus, din volume și din periodice, povestiri pe care Agârbiceanu însuși – din cine știe ce considerente de oportunitate – le exclusese atunci când alcătuise sinopsisul ediției anterioare. Apoi, a refăcut cronologia, omisă surprinzător în ediția precedentă, recompunând tabloul corect al evoluției scriitorului. În fine, în cele două volume apărute acum, a recuperat un roman neinclus în ediția Pienescu-Iova (este vorba de Liceean... odinioară, din 1939) și, urmărind cu migală croșetele pe care Mariana și Victor Iova au fost siliți să le introducă, a restituit, în celelalte romane, zeci de cuvinte, sintagme și fragmente excluse de cenzură. Întreaga ediție Rad are, prin urmare, un vădit caracter restitutiv, care – chiar dacă este postumă și nu este realizată pe baza manuscriselor – o face să devină, de acum încolo, versiunea de referință pentru citări și pentru munca de cercetare a operei lui Agârbiceanu.
La acestea se adaugă, desigur, dificila muncă de uniformizare a ortografiei conform normelor contemporane (fără alterarea particularităților stilistice ale prozatorului), completarea notelor și comentariilor realizate de editorii anteriori și alcătuirea unui nou aparat critic, care include receptarea ediției Pienescu-Iova și ecourile critice recente.
Toate acestea pun opera lui Ion Agârbiceanu într-un nou context și îl recomandă pe Ilie Rad drept un istoric literar atent, minuțios și plin de acribie. Fără să-și aroge merite care nu-i aparțin (dimpotrivă, recunoscând și subliniind ori de câte ori este cazul contribuțiile predecesorilor), profesorul clujean a realizat, din mers, o recuperare și o „reparare” a unei ediții abandonate și afectate, ca toate cele de dinainte de 1989, de intervențiile arbitrare ale cenzurii. Întreprindere deloc facilă, care ar fi de dorit să se repete cu cât mai multe dintre atât de numeroasele noastre ediții începute, ciopârțite și, mai ales, neterminate...
Dacă, din cauza tirajului minuscul, a prețului prohibitiv și a difuzării absente, e îndoielnic că această ediție îl va readuce în prim-plan pe Ion Agârbiceanu, e cert că ea oferă instrumentele unei relecturi profunde a operei sale de ficțiune. Relectură la care ne îndemna, cel dintâi, G. Călinescu. Criticul, refuzând judecata de valoare lovinesciană (care-l relega pe Agârbiceanu în siajul sămănătorismului), îl înfățișase pe prozator în Istorie... ca pe un Bernanos român. Mare colecționar de cazuri morale, scriitorulsacerdot nu comite eroarea de a transforma proza în cateheză, aceasta din urmă fiind rezervată operei sale de teolog. Scriitorul doar regizează și înfățișează problemele morale, cu o reală finețe psihologică și o la fel de remarcabilă capacitate de observație a naturii umane, lăsând concluziile pe seama cititorului. În plus, straturile sale de umanitate sunt cu totul speciale, Agârbiceanu introducând în proza românească de la începutul secolului XX – încă dominată de prozatori ai muntelui, de la Sadoveanu la Hogaș – toposul minei și spiritualitatea aparte a celor care scormonesc măruntaiele pământului.
Volumele VII și VIII ale ediției Ilie Rad ne atrag, însă, atenția că Agârbiceanu înseamnă mai mult decât povestirile „cu subiecte din Apuseni”.
Primul dintre ele conține două romane de factură autobiografică: Liceean... odinioară (care valorifică experiența de școlar blăjean a autorului) și, respectiv, trilogia Vremuri și oameni (1942-1943), în care Agârbiceanu parcurge, pe rând, perioada Primului Război Mondial, a Marii Uniri și întâiul deceniu de după aceasta, venind apoi până la anul prăbușirii României Mari, 1940. Ele au fost puse laolaltă pe baza modelității autobiografice comune, ca și a voinței antume a autorului, ca trilogia Vremuri și oameni să fie mereu editată într-un singur volum. Împreună, romanele furnizează o frescă a primei jumătăți a secolului trecut, așa cum a parcurs-o un intelectual român din Transilvania, de la copilăria petrecută în mediul rural, trecând prin școlile Blajului, prin împrejurările dramatice ale refugiului în Moldova și peste Nistru, ajungând la bucuria istorică a constituirii României Mari, dar și la vicisitudinile moral-politice ale interbelicului. Cele două romane – primul, mai naiv și încărcat sentimental, cel de-al doilea, amplu ca un fluviu al memoriei – înfățișează un alt Agârbiceanu decât cel cunoscut din Fefeleaga: un prozator capabil să acopere game complexe, de la mărunta scenă de internat blăjean la tragica mișcare de mase a războiului.
Volumul al VIII-lea cuprinde alte cinci romane, toate realizate în anii celui de-Al Doilea Război Mondial: Vâltoarea (1940), Prăpastia (1940), Sfântul (1942), Frământări (1943) și Prăbușirea (1943). Cedarea Ardealului de Nord și refugiul la Sibiu se dovedesc a fi fost niște traume profunde, de care Agârbiceanu s-a apărat convertind suferința în creație. După cum o arată chiar titlurile, în ele întâlnim un Agârbiceanu zguduit în convingerile sale cele mai adânci și căutând, în același timp, calea către redempțiune. Citind aceste romane, judecata mai veche a lui Lovinescu – care-l ancora pe scriitor la remorca literaturii „naționale și moralizatoare” a sămănătorismului – ne apare ca superficială. Nimic idilic, nimic tendențios nu întinează conflictele grave, în primul rând de conștiință, în care prozatorul a transfigurat drama prin care a trecut națiunea noastră între 1940-1944.
Ar fi de dorit, zic eu, ca ediția să continue, totuși, cu scrierile teologice ale lui Agârbiceanu, care sunt încă și mai puțin cunoscute publicului decât ultimele sale romane. De-abia atunci ar putea începe o adevărată cercetare a operei sale de ficțiune, prin punerea în paralel cu cea teologică. O astfel de comparație ar evidenția stăpânirea deplină a mijloacelor literare și viziunea scriitorului, care, în opera sa prozastică, a dat altă turnură și alte rezolvări problemelor de conștiință pe care le-a abordat, cu instrumente specifice, în opera teologică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara