Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Adevărul despre „cazul Joël Dicker“ de Elisabeta Lăsconi

Joël Dicker, Adevărul despre cazul Harry Quebert,
traducere din limba franceză de Ana Antonescu,
Editura Trei, 2013, 656 pag.

Coincidenţă rară

Joël Dicker este noua vedetă a literaturii europene: romanul său Adevărul despre cazul Harry Quebert, scris la 26 de ani, a fost distins în 2012 cu Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze şi Premiul Goncourt al liceenilor, iar la sfârşitul anului ocupa locul întâi în topul celor mai bune romane realizat de Lire. La Târgul de la Frankfurt, cartea a pus pe jar pe editori, iar drepturile de traducere au fost adjudecate în 30 de ţări.
În mai 2013, în săptămâna dinainte de Bookfest, era lansată la Bucureşti prima traducere într-o limbă străină. Autorul, ajuns la 28 de ani, fermecător şi carismatic, îşi începea din România turneul promovării europene, au urmat Italia, Spania. Romanul a urcat în topul vânzărilor ajungând pe primele locuri în toate marile reţele de librării.
Coincidenţa între verdictul critic şi preferinţa publicului se petrece rar, atât de rar, încât cei ce reuşeşc performanţa atrag atenţia presei şi intră în conştiinţa tuturor. Editorul, cu experienţă de 50 de ani, superprofesionist al pieţei de carte, Bernard de Fallois, a intuit potenţialul cărţii şi a orchestrat impunerea lui ca bestseller: un slogan percutant – „Stieg Larsson elveţian”, cronici elogioase şi, ca efect, premiile şi vânzările consistente.
Cine este aşadar noua vedetă ? Autor eleveţian de limbă franceză, Joël Dicker s-a născut în 16 iunie 1985, la Geneva, într-o familie originară din Franţa şi Rusia, a făcut studii de Drept la Universitatea din Geneva, încheiate în 2010. Şi cum tot ce este bestseller pare de fabricaţie americană, iar masteratele de scriere creativă produc scriitori tineri ce-şi aleg subiecte de pe tot mapamondul, tânărul Dicker a întors regula jocului: a scris un thriller psihologic, plasat în lumea americană, cunoscută bine, căci şi-a petrecut verile în casa pe care o au părinţii săi în Maine.
Prezenţa tânărului scriitor la Bucureşti a fost o lecţie „pe viu” de celebritate inteligentă, ce-şi foloseşte atent atuurile. Jucat sau autentic, toposul modestiei a cucerit: Joël Dicker a mărturisit, cu autoironie, că a scris patru romane, înaintea debutului cu Les Derniers Jours de nos pères, că La Vérité sur l’affaire Harry Quebert ar fi al şaselea. Se fixa imaginea unui tânăr autor tenace, ambiţios, încrezător în talentul lui.

Arta combinaţiilor eficiente

Roman noir şi roman poliţist, roman psihologic şi roman de moravuri, Bildungsroman şi satiră a lumii editoriale (cu editor, agent literar, secretară), portret al tânărului scriitor şi portret al autorului la senectute, roman în roman – Adevărul despre cazul Harry Quebert probează o facilitate incredibilă de a jongla cu diferitele coduri şi formule epice, aproape suspectă pentru vârsta lui.
Acţiunea reuşeşte să ţină pe cititor cu sufletul la gură: tânărul scriitor Marcus Goldmann a dat lovitura cu prima carte, dar nu reuşeşte să o scrie pe a doua, presiunile vin de la editor şi agentul său, aşa că, pentru a ieşi din impas, se întoarce la mentorul său, Harry Quebert, marele autor care trăia izolat, într-un mic orăşel american. Aici începe nebunia, în grădina lui săpăturile scot la lumină cadavrul unei adolescente, Nola, dispărută în urmă cu 30 de ani.
Marcus Goldmann începe ancheta, încercând să afle ce s-a întâmplat în vara aceea, când Harry Quebert a scris romanul Originile răului care l-a propulsat între marii scriitori şi i-a deschis calea carierei literare strălucite. Se întoarce aşadar în orăşelul Aurora, îl vizitează pe Harry Quebert deja închis şi înregistrează convorbirile, sperând ca mărturiile să-l ajute în cercetarea sa detectivistă.
Lucrurile se precipită: se mută în casa lui Harry Quebert, discută cu toţi cei care l-au cunoscut, îl exasperează pe poliţistul care se ocupă de caz, dar îi oferă indicii noi, încât ajung la un parteneriat, începe să primească scrisori de ameninţare. Editorul său cu care încheiase un contract, face presiuni asupra lui, îl ameninţă cu un proces devastator prin daunele pe care i le va cere, agentul literar caută alte căi de persuasiune – şi unul şi altul aşteptau de la el al doilea roman pe care se angajase să-l scrie.
Prezentul alternează cu două timpuri trecute: anii formării tânărului scriitor cu o analiză dură a firii sale urâte, pe care doar Harry Quebert i-o intuieşte şi-l determină să lupte cu propriile frici şi complexe, vara unică din viaţa lui Harry Quebert, care a venit la Aurora punându-şi la bătaie tot ce avea ca să scrie marele roman, dar se îndrăgosteşte de Nola. Fata dispare misterios şi nimeni nu-i dă de urmă până-i găsesc rămăşiţele, împreună cu manuscrisul romanului.

Satira americană

Joël Dicker exploatează ceea ce defineşte pe scriitorii americani, uneori până la exces: insistenţa pe viaţa socială, investigarea mediilor şi a lumilor proprii – de la universitate la suburbie, de la orăşelul tipic la New York-ul unicat, relaţiile de familie, tipologiile sociale pregnante: primarul şi poliţistul oraşului, chelneriţa şi patroana ei, bogătaşul locului şi intrusul, jurnaliştii transformaţi în haite de vânători, imposibil de evitat.
Dar trăsăturile personajelor sunt accentuate până la caricatură, contururile şi dramele sunt îngroşate. Universul orăşelului Aurora unde se petrec întâmplările, apariţia insistentă a unor imagini şi simboluri – plaja, pescăruşii, alergatul matinal, amintesc de un serial de televiziune care a atras magnetic telespectatorii în 1990 – Twin Peaks, receptat ca horror, dar care pastişa cu ironie acidă convenţiile genului, pe atunci prea puţin cunoscut la noi. Al doilea aspect se referă la viaţa editorială: Joël Dicker trage cortina şi lasă la vedere culisele unei mari industrii, cu legile şi rechinii ei flămânzi de sânge proaspăt (scriitor nou şi bestseller căutat), capabili de manevre incomode sau odioase: Marcus Goldmann îi trimite editorului său primul capitol al noului roman în plin scandal mediatic provocat de acuzarea lui Harry Quebert, decis să scrie adevărul despre drama el şi extrem de rapid paginile ajung în presă, chipurile furate – dar în realitate livrate chiar de editor pentru o foarte bună reclamă, şi în plus gratuită.
Al treilea aspect ţine de viaţa politică, prin referiri la două momente decisive din istoria americană recentă: scandalul Monica Lewinsky este subiectul unei discuţii provocatoare a lui Marcus Goldmann cu Harry Quebert, la cursul ţinut de acesta – sunt pagini de un comic irezistibil, campania prezidenţială cu disputele privind alegerea lui Barack Obama ca preşedinte. Joël Dicker surprinde subtil amestecul de ipocrizie şi onestitate, de scandal şi gravitate a americanilor puşi în faţa unor situaţii noi, în democraţia de care sunt atât de mândri.

(Dis)confortul modelului

Joël Dicker a avut parte şi de critici severe, pe măsura succesului de public. Articolele serioase, pertinente au pornit de la declaraţia scriitorului că Philip Roth este singurul scriitor încă în viaţă care l-a inspirat. O paralelă între Pata umană şi Adevărul despre cazul Harry Quebert, punctând multe apropieri frapante, semnată de Arnaud Viviant, a apărut în Le Nouvel Observateur, în noiembrie 2012. (Link:
http://bibliobs.nouvelobs.com/rentreelitteraire- 2012/20121105.OBS8048/joelpenciler- a-t-il-ecrit-une-pale-resuceede- philip-roth.html)
Dar mai interesante şi mai cuprinzătoare sunt „lecturile încrucişate”, realizate de Nicole Goujon, cu multe spaţii lăsate libere pentru a nuanţa, a continua ori a aprofunda. (Link:
http://buffetlitteraire.wordpress.com/latache- philip-roth-la-verite-sur-laffaireharry- quebert-joel-penciler-lecturescroisees- par-nicole-goujon/)
Selectez câteva dintre elementele comune identificate în cele două comentarii: temele sunt aceleaşi – identitate, prietenia literară, iubire nepotrivită din cauza vârstei partenerilor. Intriga o declanşează un fapt divers ce naşte suspiciuni şi o anchetă. Ambele au un fundal politic: anul 1998 şi scandalul Bill Clinton – Monica Lewinski, acţiunea se petrece pe coasta de Est, în orăşele universitare (Athena, Aurora) ca decupaje ale Americii profunde. Amândoi mentorii trăiesc o mare pasiune pentru o femeie mult mai tânără, judecată sever de cei din jur.
Perechea ucenic-maestru trăieşte sub spectrul literaturii: scriitori care scriu despre alţi scriitori. Maeştrii au aceleaşi trăsături: firi energice şi bărbaţi seducători, practicanţi ai sportului (nataţie, box). Puşi sub acuzare, îşi declară inocenţa, dar nu se apără. Ucenicii reuşesc să depisteze minciuna camuflată abil din biografia maestrului. Secretul din trecut este într-adevăr zguduitor şi schimbă tot ce se ştie despre ei.
Totuşi, Joël Dicker pare că face mereu cu ochiul cititorului. Mai întâi, jocul numelor cu rezonanţe evreieşte: Herb Keble din Pata umană are ecou în Harry Quebert, avocatul lui Quebert se numeşte… Roth, discuţiile telefonice ale lui Marcus Goldmann cu mama sa etalează din plin stereotipul mamei evreice grijulii. Philip Roth pune în discuţie o dramă – negritudine ascunsă sub evreitate, Joël Dicker îşi permite o răsturnare: purificarea sau „albirea” maestrului diabolizat.
Autorul construieşte şi un joc al creaţiei: cele 31 de capitole formează un curs de scriere creativă oferit de maestru ucenicului său, dar sfaturile au ordine inversă. Se vede plăcerea lui Joël Dicker de a manipula convenţii şi stereotipii. Probe de virtuozitate perversă oferă laitmotivul felaţiei şi al pescăruşilor, apar şi alte convenţii – tabloul ascuns, manuscrisul dispărut. Cititorii avizaţi vor fi atraşi de romanul din roman (pasaje din Originile răului şi cele două istorii ale genezei lui) şi de aplicaţia lecţiilor de scriere creativă.
Marcus Goldmann şi făuritorul lui nu seamănă deloc a ucenici nesăbuiţi, care-au uitat să desfacă vrăjile învăţate, ci dimpotrivă, sunt ucenici primejdioşi… Însă Joël Dicker are de trecut marea încercare cu romanul următor, căci declarând că Philip Roth îi este model şi-a ridicat singur ştacheta foarte sus. Poate va alege alt model, poate va fi singur-singurel, fără model. Oricum, toţi aşteaptă saltul – mortal sau uluitor?


Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara