Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Actualitatea de Carol Daniel

E mai bine să vă trec numele sub tăcere. Cunoştinţe vechi, sugeraţi, vă întreb ce se poate înţelege din evocarea publicării, după atâta amar de ani, de vreo două ori, în Amfiteatru, şi cât de adânc în timp şi cu ce semnificaţie, s-au petrecut aceste lucruri, înainte de 1989? între timp, aţi tipărit patru cărţi de versuri şi, normal, ca toată lumea de altfel, aţi îmbătrânit "în lupta cu timpul şi cu inerentele necazuri ale vieţii de zi cu zi". Iar de curând, după 18 ani, îmi trimiteţi zece texte pentru publicare în România literară. Cunoştinţe vechi, vă amintiţi de mine, deduc, din 20 în 20 de ani. Sunt convinsă că vă simţiţi profund ofensat că vă răspund în spaţiul acestei modeste rubrici. La rândul meu, mă pot simţi ofensată citind sub semnătura dumneavoastră versuri precum acestea, intitulate, la nimereală parcă, îngerească: "pe pământ sunt doar până la glezne/ şi chiar dacă sunt scund/ dacă mă înalt pe vârfuri/ lovesc cu capul îngerii în fund". Inutil să vă amintesc că Euridice a fost femeie şi că Nietzsche nu obişnuia să înjure. Iată o strofă: "ca un Euridice palid în oglinzi/ m-am spânzurat de seninul unei grinzi/ şi am o aură galbenă, hepatică aş zice/ ca o înjurătură nihilistă de Nietzsche". îmi pare sincer rău că lucrurile nu merg bine pe nici un plan, că totul a alunecat spre o ratare pe care nu v-o reproşaţi. Cinci pahare - ilustrează senzaţia generală că trăiţi de multă vreme aceeaşi zi, după un program nesmintit: "am ciocnit vreo cinci pahare şi-am plecat cam beţi acasă/ urmărind în depărtare restul de viaţă rămasă/ nu ne bucurăm de soartă, nu ne bucurăm de noi/ avem inima rănită şi-mpacheta­tă-n noroi/ nişte gheare de argilă mă săgetau indecis/ par­că-aş fi furat femeia şi sexul din paradis// dau chitanţe sărăciei să mai plece şi la altul/ vreau să simt cum mă seduce şi mă devorează înaltul/ vreau un viscol să rateze moartea când va fi aproape/ şi un Poseidon himeric să m-ascundă pe sub ape/ marea să-mi fie linţoliu şi peştii să fie viermii -/ ei rămân, până la urmă, şi huliţii, şi eternii// şi-i trecut de miezul nopţii, transcendentu-abia respiră/ sunt robit eternităţii, dar nimic nu mă mai miră/ oftez a deşertăciune şi încerc s-adorm, atent/ la fâşia-mi de tristeţe dezvelită indecent -/ mă voi cufunda în vise şi în ame­ţeli de-o noapte -/ mâine iar vreo cinci pahare mă vor salva de la moarte" (E. M., Craiova) * Texte modeste, cuminţi. Lângă Cimitirul şi Adolescenţă, la care m-am referit cu alt prilej, se aliniază la acelaşi nivel al evocării Vacanţele copilăriei, minuscule, banale pasteluri precum Iarna ("Din cer cad fulgi alene/ Ca într-o visare,/ Iar zăpada acoperă pământul/ Ca o iertare".), şi Sfat ("Păsări bune al înălţimilor/ Odihniţi-vă pe aripile norilor/ şi nu coborâţi pe pământ:/ Pericol de uli."), şi câteva poezii de maturitate, care maturitate nu a adus nimic nou, nici un impuls artistic, nici un adaos în viziune. Fustele, Mărul oprit, Portret de femeie şi Luna, cu un câştig păgubos în indecenţa pe care autorul şi-o propune, cu stângăcie însă. (Petre Mandea) * O filă, cel mult două, cu textele, toate interesante, semnate de Carol Daniel care ne-a mai trimis versuri cândva. îmi reaminteşte într-o scurtă scrisoare că nu a publicat niciodată nimic, nu a frecventat vreun cenaclu, că, stabilit la Roman, urmează cursurile unei Facultăţi de Teologie. Doar periodic postează poezii pe site-uri literare (pseudoliterare). Ce ar fi dacă în vara aceasta chiar în acest post-restant, să încercăm un debut, cu care să-l convingem deopotrivă pe cititor şi pe poet că a venit vremea pentru aşa ceva. Câte din poeme, pe restul de spaţiu, vor încăpea? Bine ai venit, Carol Daniel! Discreţie: "îi mulţumesc lui Dumnezeu că mă aşteaptă până voi muri/ mă uit la ceas şapte şi ceva ceaiul verde radioul închis/ mă plictisesc mă uit iar la ceas/ într-o ţară mică moartea n-ar fi o problemă/ dacă asta nu ţi-ar intra în cap de mic/ îi mulţumesc lui dumnezeu pentru asta// pe urmă stau/ stau/ staaaau şi stau// din când în când trece un cal cărând/ de o discreţie naturală/ o viaţă// mă uit la ceas/ hai să ne ţinem de mână/ ca şi când am opri/ calul"; tv: "de aici pleacă/ de aici pleacă procesiunea/ de aici păsările/ de aici plec eu/ toate lucrurile/ de acum de aici nu mai pleacă nimeni/ din mine/ pe uşa aia/ fără să se taie generos de câte ori în acelaşi loc// am sentimente despre care nimeni nu ştie nimic/ nici oglinda de care spuneam e o fiinţă adăncă să ştii/ nici dumnezeu despre care nu prea ştiu multe/ nici// când mă întorceam definitiv la ele/ deveneam invizibil în mine/ sau cam aşa ceva// de aici când plecam era atent să nu mă tai/ cel puţin nu de mai multe ori în acelaşi loc/ nu mai puteam sângera repetat"; de metal: "unele uşi dădeau direct într-o cameră/ pereţii erau acolo de veghe/ ca nişte dinţi/ banda subţire de metal traversa felul de a fi lângă lucruri/ lacoste ceaiuri veioza cărţi toate acolo genunchi de om toate gata acolo pentru mine/ eu nu pot să trec aşa mai departe/ am nevoie de apă pentru pianele astea/ şi mai ales de piane// în cameră pe cerul gurii urca lumina până la crucifix/ mâinile în mine de o parte şi de alta ca nişte râuri de munte/ curgeau într-o veselie, până acum am înlăturat o tonă de metal din mâini şi picioare/ şi încă ele sunt mai adânci": în atp se găsesc poeme: "în atp se găsesc poeme care se scriu destul de greu/ cu mine cu tine cu sau fără cu/ sau fără sau/ sau fără cu/ sau fără/ de-ţi vine la un moment dat să te opreşti şi să plângi şi ce să mai plângi/ totul e aer în jurul tău/ aer/ şi totuşi spre surprinderea tuturor plângi cu atâta aer în jurul tău// şi-ţi vine să cânţi la trompetă// cu mult aer în jurul tău// m-am întors să-ţi povestesc despre moartea unui sfânt şi despre că nu e bine să ajungi cu viaţa în tie break/ c-ai să arăţi ca un prost cântând la trompetă cu mult aer în jurul tău/ cu mustăţi şi două vieţi de piei pe tine şi despre tine în jurul lumii/ cu cine mai ştie cine"; despre profunzime şi alte chestii serioase: "să mă mângâi în palmă/ până îmi ţâşneşte sângele/ şi să miroasă intens/ a duh sfinţitor/ să mângâi mai departe cu spatele tot cerul/ până va ţâşni dintr-odată dumnezeu râzând cu gura până la urechi/ ca dintr-o procesiune/ şi tu să continui cu toate lucrurile triste ale lumii/ va să zică 21 de grame/ în împărăţia cerurilor/ acolo tot singuri dormind pe zăpadă/ cu plase de prins onafimi/ dintre mai multe tristeţi împărtăşite mereu// nu te apropia de ceruri/ de ferestre/ ce nu au many options în menu/ şi dacă totuşi vei intra într-un mall/ nu uita de tăcere/ e undeva cum intri în tine/ ca şi cum ai da de sânge/ din oraşul cu un singur locuitor/ trei au plecat spre marginea lumii/ de acolo îmi trimit bucăţi mari de aer/ cu care vor să mă sufoce/ în mai multe rânduri nu le-am răspuns/ trăiam prea intens fiecare viaţă"; video d.m.: "profetul respiră în timp ce respiră aerul său intim/ el este o maşină de respirat de 25 de ani/ care se încolăceşte noaptea înăuntrul păsărilor/ el respiră din toate câte puţin/ din rădăcina dureroasă a zborului/ din încheieturile ploi8lor şi din faţă şi departe/ deşi nu poate merge chiar oriunde/ cu asta/ el vrea să meargă acasă unde nu e nimeni/ aerul de acasă e mereu la fel de proaspăt/ ca două nume de pasăre/ el vrea înapoi într-un cuib de carne/ să respire mărunt toată viaţa// profetul respiră adânc în timp ce stă ghemuit cu nişte braţe de sârmă/ aproape de o inimă mare/ mare de tot"; odihnă: "cămaşa lui e atât de aspră că nici nu există/ realmente/ o spală senin într-un râu secat bine/ îngenunchiat// ziua/ sârma care trece prin carnea lui/ e/ mereu o minune/ aproape de finalizare/ mereu se ridică pe şira spinării/ undeva// oricum poporul/ ca o piele de care nu ştie/ crapă/ ca o sursă aşa că vrea undeva unde să existe/ un loc de care să nu ştie/ o casă/ pe unde orice trece necunoscut să fie/ o pasăre/ un peşte înotând înapoi/ anapoda// e mai senin acum/ când doarme lângă ceva ascuţit"; el + (variantă): "profetul e aici/ printre noi/ şi e mort dar ca orice mort mai are ceva de zis/ în acest timp toate erau la locul lor/ şi el care mai are ceva de zis/ până la urmă n-a scos o vorbă/ şi asta a fost de/ajuns// membrana din gâtul tixit cu vată şi spirt/ amintea de ultimele lui vorbe/ mereu captivante şi/ vii ca nişte cifre/ 703/ nimic nu a mai fost aşa trist şi surâzător în ochii lui ca acea bombă subţire/ 703/ de care cuvintele se ţineau cu dinţii albi// el ar fi/ solemn/ nu ţipă/ de fapt nu face nimic/ nu muşcă/ dar din când în când uită lumea din care pleacă/ şi asta ar fi ce-l aşteaptă/ ezită puţin/ după care chiar nu mai face absolut nimic/ ca şi când ar face imposibilul".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara