Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Actualitatea de George Mocanu

Să nu lăsăm să se-nvechească plicurile-n tolbă, peste care straturile recente se înmulţesc şi peste vară, vară care, caniculară ori inundată crâncen, rezervă, totuşi, poeţilor consolarea scrisului. între romanţă şi rugăciune, în fiecare text regăsindu-se accente corecte fie minulesciene, stănesciene, fie câte-o adiere păunesciană, dar şi câte-un vers izbutind să fie extras din simţirea proprie autorului, iată această Romanţă inversă urmărind în memorie reziduuri lirice din lecturile autorului: "Tu crezi c-a fost ceva vreodată?/ Eu cred c-a fost doar ce-am putut să fim/ Iubire cu puterea prescurtată/ Şi fericire într-un vin pelin.// Tu crezi c-a fost o blândă-alăturare/ Eu cred c-a fost doar un potop de spini/ Plecata mea cu soarta din cărare/ Te răscolesc la mine să te-nchini// Şi te mai rog în noaptea presupusă/ Să mă înşeli cu gândul ce ţi-l las/ Şi să mă-ntrebi cu glasul lângă uşă/ - Tu crezi că e iubire ce-a rămas?" Sau, în compunerea Alb, de pildă ce i-am putea iarăşi reproşa autorului? Chiar nimic: "Oameni de zăpadă/ Ce erau pe-o stradă/ în grădina sufletului meu,// Lăsaţi să-nflorească/ Floarea ce-o să nască/ Chipul zămislit de Dumnezeu.// Şi când noaptea vine,/ Tu, să strigi în mine/ Şi-al tău ţipăt să-l aud mereu". în Ascuns, într-o vedenie, satisfacţia de a-l surprinde pe Dumnezeu neputincios ca un om: "Doamne, cât de mult îţi iubesc încercarea!" în fine, această "noapte de paşi" din miezul celei de a doua chemări, ca şi sărutul pe talpa iubitei cu care aceasta nu se îndură să-l calce - versuri din vara aceasta ori din veri mai vechi, unde poetul îşi apără tenace o formă gramaticală bizară, preferând subţioarei subsorul, şi gata! (Dan Minoiu Ploieşti) *Despre oboseala trecerii timpului în privirile, în ridurile femeii care cu modestie îşi aduce aminte până la urmă de singurătate, după ce a iubit, după ce a născut, după ce a pierdut speranţa. Temele femeii care revine la uneltele acute din tinereţe, care revine la scris, sunt de o frumoasă simplitate. Pastel de regret se încheagă din lumea, din viaţa prin care a trecut. Preţul libertăţii abia acum înţelese este plătit cu versuri, în absenţa iluziilor, în regăsirea metaforelor blânde, în peisajul care parcă se sfărâmă sub paşi, de idealizarea de azi a tuturor clipelor repezi de mai demult. Am trece cu buretele peste eşec, peste dezamăgire, dar printre luminile timpului, este şi un copil care ne ţine de mână pe drumul de întoarcere. N-am ajuns să simplificăm în vedenie nesomnurile şi dorurile, în nesomn şi dor. Urcând spre final, generalizând, parcă nu ne mai putem îngădui starea de plural dintr-o succesiune de mărunţiri de sine de la o clipă la alta, de la un an la altul: "Inima copilului meu -/ O herghelie/ De cai tineri,/ Cotropindu-mi duios/ Trecutul,/ Nesomnurile...// Toamna de-afară,/ Tremurând prin geam,/ Picură miere şi doruri/ Pe tâmplele mele/ Albite,/ Iar eu,/ Eu îmi aştept copilul/ Ca pe cea mai adevărată,/ Mai luminoasă cărare/ Spre mine însămi. Un buchet de pasteluri vădind frăgezime sufletească, răbdare şi extaz faţă cu ce ne rămâne după o viaţă, plăcerea de a iubi şi a ne plasa sufletul într-un peisaj nesărăcit: "De ierburi mă-mpiedic,/ în Frunze mă-ngrop,/ Mă-înec într-un strop// Mă reazim de ploi./ De nori mă lovesc/ Un rost nefiresc/ Răsfrâng înapoi.// Pe vânt mă răzbun,/ Cu ceaţa mă cert,/ Miracolul incert -/ Febril rămas bun..." Am reţinut cu plăcere ideea din Maternitatea frunzelor. Cum altfel să rezişti în restrişti şi în faţa oglinzii, decât retrăind, rescriind? (Iulia Trăilă-Constantinescu) *Născut în 1986, la Focşani, studii liceale în Focşani, Facultatea de Teologie Ortodoxă Bucureşti. Referinţe critice: în 2004, la 18 ani aşadar, publică poemul intitulat Gotha la Editura Pallas din Focşani, despre care scria cu promptitudine câteva rânduri de apreciere Mircea Dinutz: "Ce este cu acest poem-confesiune? O tulburătoare mărturie a unui adolescent, abia trecut de vârsta majoratului, despre Sine şi despre Lume, despre dragoste, tânjire şi suferinţă, neuitând o clipă că alter-egoul său (Gotha) ţine de zodia vărsătorului, vieţuind frumos sub cerul poeziei, al detaşării de sine, al existenţei senine şi generoase, dăruite celor din jur. Inspirat din folclorul african - punct de plecare, nimic mai mult, textul are arhitectura unui poem simfonic, cu o linie melodică uneori gravă, alteori avântat vizionară, mai adesea patetică şi încercată de unele despletiri romantice ce probează inocenţa unei voci în căutarea identităţii, pe un foarte ambiţios scenariu mitico-existenţial. Atras de story, fascinat de mit, îndrăgostit peste poate de cuvinte, George Mocanu are gustul înălţimilor, şi, în mod sigur, un apăsat simţ al riscului, atunci când se angajează într-o adevărată călătorie iniţiatică, având ca plan de referinţă literatura şi nu realitatea, ca la postmoderni. în cazul de faţă, aluziile şi reperele culturale sunt mai degrabă convenţionale, neconstituind substanţa poemului ca la optzecişti, unde livrescul, parte organică, densifică spaţiul poetic. Aici impresia de rarefiere este izbitoare". Neavând la îndemână volumul despre care a scris Mircea Dinutz, decât, deduc, sub forma unui cuprins bogat şi sugestiv, nouă poetul ne încredinţează un recent poem amplu, o Elegie pentru generaţia NTC. Atât cât spaţiul ne va îngădui, mi se pare important să probăm şi să confruntăm textul generos al criticului cu acela al Elegiei: "înlănţuindu-mă prometeic de marginile zării/ zeul m-a lăsat să zac ca un zăcământ în pământ/ în lutul îmbibat cu ţiţei şi idei şi mai ales cu pânze/ în care se prind muştele înmormântându-se de vii/ în interiorul infinitului din care nici una nu scapă/ pierzându-şi încrengătura de gânduri încă negândite în apă/ căci părând înlănţuit îmi risipesc ideile înfrunzite/ peste pământul împietrit şi plin de pietre desţelenite/ pe care se depun uneori încremenind deodată/ sedimente de sentimente sentimentale/ printre acele linii întrerupte prin dezintegrare/ în care materia îşi caută orbită atomii celulari/ pe toate străzile văzduhului bătătorite mereu/ de picioarele sugestive ale vreunui dumnezeu/ mergând cu mâinile pierdute în buzunarele rupte/ de atâta purtat şi purtare pe căile vieţii/ a picioarelor îndumnezite şi creatoare/ iar acum gropile nu se mai văd acoperind o stradă/ cu numele trecătorilor înfipte în ea/ de păsările care zboară şi acum în stoluri incolore/ lăsându-şi umbrele aurifere sculptate în piatră cioplită/ depărtându-se apoi pentru totdeauna..." Să avem răbdare cu autorul nostru, multă răbdare, ca şi cum, defrişor de vaste păduri, până la peisajul limpezit de care ar fi capabil tânărul George Mocanu. Să avem răbdare, încrederea pe care ne-o inspiră colegul Mircea Dinutz fiind dintre cele mai serioase, pe textul său de întâmpinare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara