Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Având într-o primă formă manuscrisul ce s-a adunat, poate prea repede, poate prea curând după debutul editorial de anul trecut, cu Dar de nuntă, aţi simţit nevoia să mi-l arătaţi, pentru sugestii utile. în treacăt fie spus, cartea aceea ar fi meritat un ecou vizibil, dar nici acum nu mi se pare timpul trecut pentru a repara şi pentru a împlini imaginea bună pe care o merită poeta Monica Patriche şi poezia specială pe care o scrie. Nu-mi dau seama dacă titlul Perseverenţa de a fi este şi cel ce până la urmă va şi rămâne, dacă din sumarul de-acum, numărând 79 de titluri, nu se va găsi un altul, mai inspirat şi mai potrivit cu cele două motive/teme ale noii cărţi, gândurile îngereşti ale maternităţii şi reverberaţiile în nesecată venire dinspre tărâmul copilăriei vast şi concentric cu minunea oricărei naşteri de pe pământ. Mi-am permis, la o primă lectură, să observ micile defecte de topică, şi care se pot remedia uşor. Apoi, slăbiciunea de a vă sprijini textele pe un motto, pe celebritatea unui adevăr mare, ori dedicând cu nume mirabile, la care cititorul poate că nu vibrează convins, că acelea chiar merită atenţia pe care dvs. le-o daţi. Aşadar, mi-ar fi plăcut cu mult mai mult să găsesc mottoul excelent de la pagina 74, din Pavel Florenski: "Nu ştiu dacă m-aş decide să iubesc un om pe care nimic nu l-a făcut să plângă", decât versetul din Matei, "Şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor." Acest verset ar putea fi convertit într-un poem luminos şi explicit, care să înlocuiască pe cel din deschidere, intitulat Dedicaţie, stângaci în formulări. Mergând repede mai departe, amendez ca descalificant şi banal titlul în braţe am ţinut iubirea, când poemul este plin de versuri fericite din care puteţi alege sintagme demne de a fi titlul lui potrivit. Şi încă ceva. Cred că ar suna mai bine, înlocuind verbul a grăi cu a vorbi, ori şi mai bine a spune. Citez: "Iubind, în braţe am ţinut iubirea/ şi dacă atunci pădurea era/ fără grai,/ şi dacă firul de iarnă nu ştia/ să grăiască...". Cred că se cere să umblaţi puţin la topica versurilor 11 şi 16. Apoi, nu vi se pare că e puţin Whitman, cu ale lui cântate fire de iarbă, în prima jumătate a primului vers din Cântec? Foarte frumos citatul din Doinaş, din Psalmul 16: "inima care credea că alege/ se simte ea însăşi aleasă". Ajungem la Perseverenţa de a fi, unde găsesc în primul vers zicerea "un sculptor a sculptat" şi mă gândesc de ce poeta n-a găsit în toată limba română un alt verb cu care să evite repetiţia, a ciopli, ori chiar a face? Şi tot aici, o neglijenţă de exprimare: "Ca o aţă de păianjen verde,/ cu care pământul vrea/ să îşi ţese marginile...". Corect spus ar fi să îşi ţeasă. Şi iarăşi o repetare în sintagma de către final: "să o mişte din nemişcare"! Ajungem la Chiar de la începutul vieţii sale, unde mi-am îngăduit să amendez versul "La tribunalul cerului şi al pământului", înlocuind cu "La judecata cerului..." Şi până aici, şi după, am parcurs o mulţime de versuri bine articulate, frumoase în demonstraţia pe care şi-o face sieşi poeta, că ştie, simte corect pulsul poetic. Iată, în Creştere, ce sugestie de preţ: "Mi-e teamă de ceea ce ar opri/ din creştere firul ierbii.// Altfel cum ar şti să spună povestea,/ când şi povestea creşte până la glezne/ până la genunchi?" Aş mai transcrie aici şi poemul Singur: "Oricât de părăsit s-ar simţi,/ oricât s-ar fi risipit orele/ ca şi când nimic nu ar fi fost,// el nu este singur// Nu va fi niciodată singur.// Orele vor trece şi vor călători/ şi nu-L vor cunoaşte/ pe Cel Care Le-ar opri, dacă ar vrea." Cu ceva defecte la bord mi se pare poemul Faţă către faţă, unde strofa a doua cade într-o regretabilă banalitate, dar nu numai ea. Ar trebui reluat şi refăcut, şi îndumnezeit cu poezie, renunţând la relatarea seacă, didactică. Transcriu cu italice părţile din poem, care îl duc la ratare: "Când era de optzeci de ani,/ Moise L-a văzut pe Dumnezeu.// Patruzeci de ani se ocupase/ cu contemplarea existenţelor./ Părăsirea vieţii egiptene/ şi izgonirea de (către) cei cărora le făcuse bine/ s-au dovedit folositoare.// La vârsta de optzeci de ani,/ Moise L-a văzut pe Dumnezeu/ faţă către faţă.// Era vârsta la care/ s-a dovedit a fi asemenea cu îngerii.// Câţi dintre noi vom apuca/ vârsta vorbirii cu Dumnezeu?" Şi-am ajuns la poemul Mama, şi am avut senzaţia că-mi sună tare cunoscut începutul lui: "Mama priveşte de pe margine/ apele fluviului...". Asemănarea izbitoare cu: "marginea umblă/ pe lângă fluviu/ ca mama pe lângă fiu/ slava să fie a celui ce mie/ îmi lasă marginea" mă îngrijorează puţin, gândindu-mă cât de vulnerabil rămâne cel tânăr, tobă de lecturi dar fără o biografie fixată a faptelor de viaţă proprii. Şi am înţeles, în aceeaşi ordine de idei, că nu puneţi acelaşi preţ ca mine, pe Tărâmul copilăriei. O impietate, la un moment dat, când faceţi afirmaţia "Femeia care naşte dă mâna cu Dumnezeu". Femeia care naşte, eu aş vedea-o mai degrabă stând în mâinile lui Dumnezeu, fără ajutorul cărora femeia care naşte ar fi într-un pericol de moarte. Puţin alterată în sensul ei căutat, poezia Scut. Reuşite în schimb celelalte, printre care Copilul şi îngerul, Botez, Prietenele amăgitoare, Turnul, Ecluză, despărţire, Făpturile din vis, Păpuşile au riduri, Pătrat plin de poezie, Satul copilăriei, Sfârşit. Oricare dintre ele ar merita să fie transcrisă în finalul acestui text de întâmpinare, de încurajare, imperfect. Iată deocamdată Păpuşile au riduri: "Nu mai ştiu dacă pietrele acestea/ au rochii sau nu.// Dacă le-am îmbrăcat,/ dacă le-am pus scutece, dacă le-am legănat./ Păpuşi de piatră.// Ridic pleoapele./ Păpuşile de piatră stau dezvelite./ Ca un scutec inima mea,/ Care nu mai încape pe nimeni.// Fetiţa aruncă pietre în mare./ Păpuşi./ Nici un val nu le mai aduce înapoi.// Pleoape închise, pietrele, pe un ţărm gol.// Cineva a închis definitiv o fereastră.// Păpuşile au riduri. Păpuşi de piatră,/ pe care nici un ţărm nu le leagănă." (Monica Patriche, Bucureşti)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara