Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Elevă încă, Alexandra Dolfi al cărui talent a mai fost semnalat la Post-restantul nostru cu ceva vreme în urmă, semnând poeme a căror valoare se arată constant într-o fină şi amănunţită aplecare spre scene din realitatea dură. Fiecare text al său urmăreşte o suferinţă de observator, al lumii ce se sălbăticeşte fără istov, al subţierii răbdării de a-i suporta grăbirea ca spre un neant interior, ca spre autopărăsire într-o singurătate fără traducător. Dorul de a comunica normal, de a te manifesta cu bunătate asupra semenilor neurastenici, o face pe tânăra poetă să pară a exagera, cu trecerea prelungită în revistă a maladiilor timpului prezent. Aflând că se pregăteşte pentru o carieră medicală, nu m-a mai uimit predilecţia cu care enumeră în poezie stări şi situaţii psihice grave, sufletul aproapelui cercetat şi descris, ca într-o fişă medicală, în vederea ameliorării şi vindecării. I-am sugerat să-şi îmbunătăţească şi limpezească arta literară, şi a făcut-o, retrimiţându-ne impresionantele ei texte. Până se va ivi momentul unui spaţiu pe măsură, debutul ei se fărâmiţează iarăşi şi se amână încă puţin.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara