Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Actualitatea de Constanţa Buzea

Inclin să cred că în cazul poetului Gheorghe Simon (v. pagina 8), care stă la Agapia liniştit şi frumos scriindu-şi negrăbit poezia, meditând la mulţimea şi la singurătatea lumii din ce în ce mai tulburate şi chinuite de marile ei slăbiciuni, dându-ne la câţiva ani buni prilejul întemeiat de a-i citi versurile şi a ne bucura că izolarea sa rodeşte acolo, ca-n Rai, atât de spectaculos în simplitate, om bun exemplar, uimitor, imposibil sau foarte greu de urmat de cei mai mulţi dintre noi, înclin să cred, aşadar, că de dragul cititorului interesat să ştie fac şi repet, cu mijloacele pe care le am, acest portret necesar. Are, la data cererii de primire în Uniunea scriitorilor pentru la finele lui 2004, trei volume de poeme, Fulgere captive (Junimea, 1985), bine primit de critică şi recenzat favorabil de Nicolae Manolescu, apoi de Viaţa după Iisus şi Duminica absenţelor. Profesor de franceză la o şcoală generală în Agapia, aşa ni-l prezintă dl. profesor dr. Mihai Zamfir în recomandarea pe care o semnează de primire în Uniune, ca pe "unul din cei mai distinşi şi mai profunzi intelectuali moldoveni" pe care i-a cunoscut. "Fiu al unui muncitor forestier din Agapia, a absolvit în mod strălucit" Literele la Iaşi, dar din motive politice, aflăm, nu a devenit asistent universitar, aşa cum fusese recomandat de Consiliul Facultăţii. "Persecutat pentru faptul că nu a făcut nici un secret din convingerile sale religioase, ca şi faptul că era ascultător consecvent al Europei Libere, el a fost anchetat de Securitate, iar soţia sa şi-a pierdut slujba. Deşi a fost unul dintre cei mai culţi şi mai talentaţi membri ai generaţiei sale, a rămas profesor de franceză la şcoala din satul în care s-a născut [...]" A figurat printre fondatorii Opiniei studenţeşti din Iaşi, care a reprezentat de la început (1974), "o oază de gândire liberă şi a devenit ulterior o revistă-manifest a tinerilor care se opuneau culturii ceauşiste." Şi tot din sursa prof. M. Zamfir ştim că domnul Simon a colaborat la volume de studii apărute în Franţa. Este unul dintre puţinii membri ai Asociaţiei europene "François Muariac". Publicat consecvent, din 1969 şi până astăzi, a desfăşurat şi o bogată activitate de jurnalist. Gheorghe Simon este un poet autentic. După obicei, lasă să treacă ani până să ne trimită din ce a scris între timp, poeme, texte, meditaţii de o profunzime şi o frumuseţe care respiră oarecum ciudat în contextul actual dificil. Nu intră în concurenţă cu nimeni, şi nimeni dintre colegi poate că nu-l consideră periculos pentru sine. Stă la Agapia, predă franceza, crede în Dumnezeu, este de o desăvârşită cuviinţă, şi-şi face lucrul său cât mai bine cu putinţă, cum ar lucra pentru Creatorul a toate şi nu pentru oameni. "în vârtejul demonic al încăierării verbale şi al subminării virtuale - ne mărturiseşte Gheorghe Simon în puţina sa scrisoare către noi - aici, la Mânăstirea Agapia, respir aerul primenitor al ascezei mântuitoare. Vă mulţumesc pentru cuvintele care au însoţit poemele mele de acum doi ani şi pentru atât de fireasca întâmpinarea sufletului împresurat de duhul înălţării prin cuvânt. Am ales 12 poeme prefigurând Verbul în atât de apriga-i desfigurare." Aceste 12 texte, parte poeme în proză, parte poeme desfăşurate normal pe pagini, le-am despărţit în două şi le propun pentru o primă dată pentru pagina noastră consacrată poeziei, deşi puteau acoperi bogat spaţiul paginii Post-restantului sub titlul mai rar, şi el cunoscut cititorilor, Poemul şi scrisoarea. Ca sărbătoarea să fie deplină, sufletul meu mulţumit şi cititorul pe deplin servit cu poezie şi informaţie, petrecând cu toţii cum se cuvine în valoarea şi nobleţea acestui moment, am recurs la această, sper, bună încercare şi care se va mai repeta. Transcriu, pentru deschiderea gustului, textul Intrarea în veşnicie: "Focuri înalte şi anotimp îngenuncheat, soare decapitat, rostogolit direct în mare. Semne în derivă, la pândă, memoria amuşină. Porţile sunt deschise şi nu intră nimeni să întrebe dacă aici mai locuieşte cineva, doar vântul răscoleşte ceea ce prisoseşte din ora casei de pe colină, iar tu mătăceşti răvăşit de incertitudinea clipei. în noaptea calmă se aud clopotele învierii zvonind judecata din urmă. Cenuşa fulgerului ne-mpresoară sufletul, iar mâinile precum flăcările se-mpreună a rugă neîntreruptă: Deisis şi înfiorarea nunţii cereşti. Semnele timpului se urzesc într-o clipă cum se-nfiripă sămânţa în floarea luminii, iar sufletul se minunează când ia zborul spre Hobiţa. Arde cămaşa şarpelui mire în alba împărăţie a somnului de vară. Cititorul se închină înainte de a se deschide Cartea Genezei. în veşnicie e tot mai aprigă lumina şi nici o intrare nu indică prezenţa cuiva, memoria se sfărâmă ca un fluture cap de mort. Verbul arde smerit şi amurgul îşi uzurpă melancolia în fructele uscate. Ardere pură şi nostalgia şerpuitoare a verii, ruguri înalte de lumini în care se topesc strigătele mulţimii, asmuţită fiind de biciuirea eului sarcastic în tratate codificate. La intrarea în veşnicie ne aşteaptă înfrigurată clipa ieşirii din sine, vântul ironic spulberă amintirile care se urzesc în pripă, iar tu, cititorule, surprins în contemplare, eşti clipa întrupată, fără de urmare." Să-l citim pe Gheorghe Simon cu folos, şi în spaţiul acesta consacrat tinerilor, dar şi la locul cuvenit poeziei colegilor risipiţi în lume şi încercând să înnoiască faţa poeziei în luptă cu indiferenţa celor care cred că se pot lipsi de îngerul ei. Scria, nu demult, doamna Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga îl numea pe Gheorghe Simon, într-o cronică literară pe care i-o făcea la ultima lui carte, Duminica absenţelor, "un poet orfic şi lumea sa revolută": "...am intrat ca într-o altă lume, o lume revolută, a culturii, în care respectul pentru poezie era cel al orficilor, al aleşilor cuvântului. Spun orfici în chip generic, convenţional, căci Gheorghe Simon este un poet al Cuvântului în sens primordial. De fapt, în cele două volume, apărute la un interval de opt ani, poetul se mărturiseşte ca atare, mai mult sau mai puţin voalat, ca pelerin în propria sa singurătate, în propriul său suflet, spre izvorul nemuritor al Cuvântului aceluia divin. Astfel se dezvăluie o concepţie înaltă despre poezie ca res sacra, ca un sens profund pe care poetul se străduie să-l descopere în toate ipostazele vieţii [...]. Singur, doar cu icoana mamei şi înconjurat de natura cu nenumărate feţe, poetul urmăreşte mişcările sufletului în migrarea lui spre un cer eliberator [...]. Poezia religioasă a lui Gheorghe Simon izvorăşte dintr-o credinţă profundă, cu temeiuri teologice foarte bine stăpânite (ar trebui să cităm multe titluri care se perindă în miezul istoriei sacre. Totuşi, domnia sa vorbeşte despre acele lucruri prea înalte cu o modestie şi o discreţie, aş zice, monahală. Şi în acelaşi timp, poetul autentic şi foarte cultivat, prin cunoştinţă multiple din literatura română din care citează de la Eminescu la Nichita Stănescu, apoi de la Homer la Kafka, Rilke (cu Elegiile Duineze) sau Marguerite Yourcenar, cu referiri la artele plastice de la Bruguel la Dali, cu un elogiu al lui Bach etc., se înşiruie în registrul modernismului cu un ermetism de o mare fineţe, deşi cu încifrări spirituale sustrase profanilor".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara