Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Actualitatea de Daniel D. Marian

Oona este o fetiţă cu care toţi am copilărit în teritoriul magic al nucului şi în căldura puhavă de vară a podului unde sunt de găsit lucruşoare vechi a căror viaţă pare să se fi stins. înainte ca ea să fi dispărut, ca să trăiască nevăzută de restul grupului nostru, şi înainte să înceapă aşteptarea revenirii ei, ea trebuie că creşte în continuare, asemenea nouă, dar noi nemaivăzând-o clipă de clipă, când va reveni cine ştie când, cu toate că Oona este cea mai mică, ni se va părea atunci schimbată, arătându-ne un chip şi un comportament care în absenţa etapelor de creştere lină, ni se va părea că s-a maturizat cu altă viteză decât noi toţi. Este un fenomen posibil cu condiţia de a nu o mai vedea un timp şi a creşte ea în singurătate. Faptul că ne-a silit la un astfel de sacrificiu, cu toate că o iubeam şi ne jucam cu ea şi păpuşa ei cu păr auriu nu e de înţeles şi nici de acceptat. Oona, prietena noastră, acceptă un regim al amintirii, altul, şi cu tirania dulce a copilului nemuritor ne transmite imagini ale ei dintr-o prezenţă deocamdată imposibilă, amintirile cu ea se inflamează transformându-ne vrând, nevrând în aşi ai unei ardori de a o aştepta fertil, lăsând uşa deschisă zi şi noapte, în eventualitatea că se va întoarce la noi, să ne găsească şi să ne bucure reluarea unui fir al jocurilor împreună în teritoriul magic al nucului şi în căldura puhavă de vară a podului unde sunt de găsit lucruşoare vechi a căror viaţă pare să se fi stins. "De mult nu mai închidem uşile seara/ de aşa mult timp noi o aşteptăm pe Oona/ o lăsasem pe când era mică în pragul/ uşii îmbrăcată în furoul bunicii şi cu/ bigudiuri argintii în părul negru/noi credem că între timp Oona a crescut/ măcar cu un cap dar se poate prea bine să/ fi crescut de două ori pe atât// pe măsuţă lângă oglindă păstrăm păpuşa ei cu păr auriu/ ne aducem bine aminte cum strălucea în soare/ când Oona o scutura de praf pe hăinuţe şi râdea// odată ne-am urcat în pod şi-am găsit o cărticică/ mică de rugăciuni era aşa îndoită pe la colţuri/ şi îngălbenită avea numele noastre unul sub altul/ scrise cu litere mari pe prima pagină/ Oona o furase de undeva şi ne-a arătat-o/ chiar aici în pod pe furiş// o aşteptăm mereu pe Oona şi câteodată mai ales vara/ parcă auzim vocea ei subţire sub nucul din faţa/ casei noi strigăm bucuroşi vine vine Oona iar/ ea ne răspunde înciudată niciodată nu mă vedeţi/ şi sunt mare şi eu de mult". Din ciclul aşa cum a fost, dedicat acestui personaj cu numele unei fetiţe cu dispariţie neaşteptată, şi care nu este alta decât copilăria, de al cărei gust nimeni nu se satură, de a cărei amintire luminoasă nimeni nu se dezice, de ale cărei bucurii fermecătoare nimeni nu se dă în laturi să le evoce cu nostalgie, aş fi ales o singură piesă, dacă n-aş fi fost tentată să-i încerc cititorului virtuţile curiozităţii şi a răbdării, să afle, citind până la capăt, întâmplările cu Oona, bănuind că şi el face parte din grupul infinit de copii care cresc şi par să-şi piardă copilăria, rămânând să-i aştepte revenirea, în ecou, în tot restul vieţii. Dintre cei care o aşteaptă cu ardoare şi credinţă se aleg poeţii. Oona îi vizitează în visul lor cu ochii deschişi, şi acestora, printre care se numără şi Daniel D. Marin (născut la Călăraşi în 26 iulie 1981) le dă cuvintele şi puterea de a o evoca, de a se mângâia: "vara asta ne-am adăpostit sub nuc/ n-a plouat săptămâni întregi frunzele/ nucului se subţiaseră noi/stăteam în cerc şi vorbeam despre Oona// nu puteam să ne imaginăm tot felul/de întâmplări primejdioase şi Oona trebuia/desigur să treacă miraculos prin ele pentru/că aşa doream noi să ajungă cât mai repede/ şi printr-o minune la noi sub nuc// apoi am mers în şir indian la râu şi/ am aprins focul ne-am rugat ţinându-ne/ de mâini cu ochii închişi apoi am pus/ păpuşa ei într-un coşuleţ şi i-am dat/ drumul pe râu// nici în seara aceasta n-am închis uşile/ bunica se îmbătase urât şi vorbea prin somn/ mai scăpa câte o înjurătură îşi freca picioarele/ prăfuite şi am văzut atunci că fusta ei neagră/ era ruptă până sus". Şi am înţeles atunci pericolul de necrezut că Oona neîntorcându-se când am fi vrut noi, prin uşa lăsată deschisă s-ar fi putut oricine/ orice strecura, nelăsând să-i scape vreunui duh rău din realitate şi din închipuire prilejul de a ne deruta şi a ne speria cu o sperietură care ne-ar face să uităm definitiv chiar ce aşteptam ca sub jurământ: "ne-a spus că nu avea nevoie de nimic a tuşit/ şi-apoi ne-a înjurat dădea din mâinile mici/ şi groase dădea din cap ne tot trimetea dracului// noi nu am vrut deloc să plecăm oricât ne/ înjura aşa că am făcut curăţenie în cămăruţa/ lui i-am lăsat mâncare// Oona a spălat pe jos şi când s-a apropiat/ de picioarele lui murdare am văzut cum s-a/ oprit un pic a închis ochii şi ca din greşeală/ a trecut cârpa umedă peste picioarele lui//după ce a adormit cu sticla de rachiu la piept/ne-am strecurat afară şi când am ajuns la/nuc ne-am uitat unul la celălalt şi Oona/ nu era cu noi// ni s-a făcut frică era seară hai s-o căutăm/am zis şi chiar atunci Oona a apărut/sub nuc lângă noi râzând cu sticla de rachiu/între mâinile subţiri şi a deşertat-o repede/în pământul uscat şi rece". Copilăria, ştiutoare a toate, deşi n-am fi bănuit, ne pune vrând, nevrând în cunoştinţă cu răul. Răul mai rău decât băutura bunicii înjurătoare şi cerşetorului murdar, cel în popor numit Scrâşnitorul şi care vieţuieşte în beci şi acţionează de-acolo asupra firilor slabe şi nerăbdătoare: "într-o seară Oona ne-a chemat în beci/avea ochii mari negri era serioasă aşa/de serioasă încât am intrat tăcuţi în beci/ şi ne-am aşezat pe scunele mici de lemn/ printre butoaie cu vin// Oona aprinsese o lampă şi pe faţa ei/rotundă se vedeau umbre ciudate ca nişte/mâini răsucite cu gheare ca nişte şerpi/noi tăceam, noi o priveam curioşi căci/nu ştiam chiar deloc de ce ne chemase//câţiva şoareci au trecut printre picioarele/noastre nici n-am clipit măcar pentru că/Oona începuse să vorbească în şoaptă/despre Scrâşnitorul//foarte mult ne-a povestit poate ore în şir/era noapte era frig ascultam apoi am ieşit/buimaci din beci Scrâşnitorul era mereu în spatele nostru scrâşnea nuci de fier între/dinţi scrâşnea pietre în pumni oglinzi mari/cu ochii lui sticloşi şi mai ales scrâşnea/în mintea lui urâcioasă gândurile noastre/pline de frică". în fine, ultimul text cu Oona,înainte ca ea să dispară: "din seara aceea când frigul ne-a pătruns/ bezmetic prin ochii obosiţi de atâta/privit prin beznă doar cu lumânări bine/ferite în căuşul palmei am început/ încet încet să uităm de Oona//uitam cât de lung avea părul câteodată/ni se părea că nu era chiar aşa negru că/trupul ei mic nu se aplecase chiar ieri/sub pat să se uite aşa curioasă după un păianjen/mare şi iute eram toţi îngheţaţi nu mai stăteam deloc sub nuc nu mai auzeam vocea ei adormeam/ devreme şi încet încet uitam totul//cărticica de rugăciuni o pierdusem/până şi numele noastre sunau altfel acum/când ne strigam prin casă sau prin curte//aprindeam focul în fiecare seară/ şi niciodată nu reuşeam să ne încălzim/ceva neştiut şi neînţeles de noi ni se cuibărise/ deodată în piept//din seara aceea frigul s-a strecurat ca un hoţ/bătrân în casă şi în suflet lumânările se stinseră/ una câte una şi n-am mai găsit-o de atunci/nicăieri pe Oona şi nici uşa n-am mai lăsat-o deschisă"... în total manuscrisul fascinant semnat de Daniel D. Marin şi adus de o tânără prietenă a lui şi la rândul ei bună poetă, numără 43 de texte. O operă în plină promisiune, şi dovadă de energie lirică extraordinară, pe care am par­curs-o cu sufletul la gură şi despre care aş vrea să vorbesc de-a lungul mai multor scrisori, aici, impresionată de forţa talentului său. Voi încheia acest text pur şi simplu cu un va urma, şi voi conta pe răbdarea cititorilor rubricii, şi voi conta pe rostul poeziei în îmbunarea spiritelor tulburate şi sărăcite. Daniel D. Marin, de prin 2002 încoace a pri­mit premii numeroase la concursuri de creaţie literară, i s-a recunoscut peste tot talentul, a citit în cenacluri şi este pre­zent în antologiile Literatura tânără 2007 , ed. Brumar, Ti­mişoara şi în Caietele Colocviului Naţionalal Tinerilor Scrii­tori, ediţia a 2-a, Cluj Napoca 3-4 mai 2007. Ră­mâne să-i transcriu într-un număr viitor palmaresul complet, şi ceva despre debutul editorial Oră de vârf, ed. Geea, Bo­toşani, din 2003. Şi mai multe consideraţii importante.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara