Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar

Scriitorul sfinţeşte locul

Cronicarul a avut prilejul, fericit, să viziteze în aceste zile Bienala Internaţională de Gravură Contemporană "Iosif Iser" (ediţia a VII-a, 2007), găzduită de Muzeul de Artă din Ploieşti. Juriul (din care face parte şi colegul nostru, Pavel Şuşară) a ales lucrări dintr-o ofertă internaţională impresionantă prin amploare (peste 500 de lucrări din peste 40 de ţări), o supraofertă, s-ar putea spune, ceea ce demonstrează prestigiul de care se bucură în lume această manifestare.
Semnificativ, din punctul de vedere al Cronicarului (care nu este unul de artă!), rămâne faptul că la conducerea Muzeului de Artă din Ploieşti se află un scriitor, Florin Sicoie, autor al volumelor Herbert, 1988, Tratat asupra cozii, 1992, Sâmbăta engleză şi alte povestiri, 1998. Prezenţa sa în funcţia de director este fastă pentru muzeu. Printre alte realizări trebuie remarcate cataloagele editate cu prilejul fiecărei expoziţii, cataloage care depăşesc efemeritatea acestui gen de publicaţii şi se prezintă asemenea unor albume de artă, bogate în informaţii şi ilustraţii, tehnoredactate elegant, demne să fie păstrate în biblioteci

La joncţiunea dintre real şi himeric

Prin cele şapte suplimente tematice alcătuite de Geo Şerban, revista REALITATEA EVREIASCĂ a avut cea mai vastă şi substanţială contribuţie din presă la sărbătorirea Centenarului Mihail Sebastian. Evitînd festivismul comemorativ, criticul şi istoricul literar a valorificat surse mai puţin cercetate, publicînd articole, interviuri, corespondenţă şi fotografii - unele inedite - de excepţional interes, însoţite de comentarii clare, fără metaforizări pompoase şi fără partizanat tendenţios. Suita de "Suplimente Sebastian", coordonate cu rigoarea cercetătorului şi profesionalismul jurnalistului cultural care nu neglijează nici un aspect, de la punerea în pagină la acurateţea tipografică a textelor, a alcătuit astfel, de la o lună la alta, materia unei cărţi pe care ne-am dori-o cît mai curînd în bibliotecă (revistele au totuşi o viaţă efemeră). Vestea bună e că, odată încheiat Anul Sebastian, revista comunităţilor evreieşti din România a decis să încorporeze în structura fiecărui număr cîte un supliment de opt pagini sub genericul Permanenţe culturale ale convieţuirii evreo-române, coordonat de Geo Şerban şi avînd ca scop reevaluarea din perspectiva de azi a unor personalităţi de evrei-români din varii domenii - literatură, arte, jurnalism, ştiinţe etc. Fiindcă "o explorare la nivelul exigenţelor contemporane a patrimoniului spiritual nu mai poate fi obţinută doar cu evocări encomiastice", preocuparea expresă a redacţiei este "de a destrăma valul uitării acolo unde rutina şi comoditatea ameninţă să semene confuzie, aplatizarea criteriilor şi, implicit, anularea ierarhiei valorilor. Deopotrivă de păgubos este un anumit sectarism, cultivat sub pretextul specificităţii şi duce, practic, la ignorarea interferenţelor şi cantonarea într-un perimetru pîndit de izolare vetustă, de partizanat tradiţionalist." Conform acestui program, în primul număr din 2008 al Realităţii evreieşti, suplimentul pentru "cultura memoriei" îi e de­di­cat Margaretei Sterian (1897-1992) - artist plastic, scrii­toa­re şi traducătoare a cărei operă multiformă a îmbogăţit patrimoniul cultural al ţării noastre. Biobibliografia originalei artiste expusă atît de Geo Şerban cît şi de către devotatul ei "ucenic" şi legatar testamentar, pictorul Mircea Barzuca. Aflăm de la ei că soarta n-a fost tocmai binevoitoare cu Margareta Sterian. Rămasă din prima copilărie orfană de mamă şi neglijată de tatăl recăsătorit, a fost crescută de bunica maternă, o croitoreasă săracă şi demnă, care compensa cu infinită iubire condiţiile modeste de trai (o dovedesc paginile memorialistice din volumul Oblic peste lume, publicat în 1979, dar şi tablourile ce transfigurează adoraţia pictoriţei pentru cel mai important personaj din viaţa ei). Fata fragilă şi sensibilă, cu apetit intelectual şi imaginaţie creatoare, s-a măritat întîi cu un bancher, care e de presupus că nu-i împărtăşea propensiunile artistice şi de aceea căsnicia a durat puţin. Abia al doilea soţ, scriitorul Paul Sterian, cu şapte ani mai tînăr şi provenit dintr-o familie românească de intelectuali cu tradiţie, avea să-i deschidă drumul spre lumea artistică şi să-i stimuleze cariera. Stipendiată de familia lui a studiat Margareta pictura şi istoria artei la Paris, între 1926-29, împreună au participat la cercetările lui D. Gusti din zonă Drăguş şi l-a însoţit pe Paul Sterian în misiunile diplomatice la New York şi Washington, toate acestea avînd ecouri în creaţia ei plastică şi literară, tot mai apreciată de congeneri. Despărţită şi de al doilea soţ, ajuns demnitar în timpul dictaturii regale, pictoriţa va avea de suferit de pe urma legilor rasiale din 1940: exclusă din breasla artiştilor şi dată afară din casă, e nevoită să se întreţină din meseria deprinsă de la bunică. în paralel, traduce din poezia engleză şi americană modernă, antologiile fiind publicate în 1945 şi 1947. Dar necazurile ei sînt departe de a lua sfîrşit odată cu războiul. După 1948, e acuzată de apartenenţă a cercuri pro-capitaliste şi numai intervenţia lui Mihail Sadoveanu o scapă de închisoare, dar nu şi de excluderea - a doua oară! - din organizaţia de breaslă, cu interdicţia de a expune - după ce e "demascată" ca decadentă, cosmopolită şi avînd legături cu "duşmanii poporului". Abia după 1965 avea să poată expune şi publica. Suplimentul "Margareta Sterian" alcătuit de Geo Şerban reuşeşte să dea o idee despre toate faţetele operei, conţinînd poeme, fragmente de proză, mărturii de creaţie, precum şi aprecieri ale unor personalităţi din diverse generaţii, de la Mac Constantinescu şi Petru Comarnescu, la Ana Blandiana şi Mircea Cărtărescu. Pe lîngă fotografii ce o înfăţişează pe artistă în diferite perioade ale lungii sale vieţi, suplimentul conţine şi o coală cu reproduceri color ale unor tablouri şi lucrări din ceramică semnate de Margareta Sterian. Apreciem cu atît mai mult efortul redacţiei, cu cît ştim că asemenea reproduceri nu sînt doar costisitoare ci şi laborioase. în întregul său, memorialul Margareta Sterian e un număr de colecţie.

Cucu

Există un mare fotograf. Un artist desăvîrşit al imaginii în alb şi negru. Un comentator vizual al istoriei literaturii române. Un însoţitor de zeci de ani al celor mai importante nume şi figuri din literatura noastră. Un tip formidabil, mucalit, discret, modest, îngrozitor de modest, doldora de poveşti şi de mii de fotografii fantastice. Tipul nostru este în viaţă. Face expoziţii, albume, alimentează non-stop, de pildă, revista noastră cu inedite, cu portrete, şi nu numai, care vorbesc despre scriitori şi varii ipostaze ale lor. Unele, incredibile. Ochiul lui Ion Cucu vede ceea ce noi nu vedem. Simte detaliul şi povesteşte despre el într-o imagine ce devine memorabilă, inconfundabilă, antologică. Ultima retrospectivă de la Muzeul literaturii, expoziţie invitată apoi în multe oraşe din ţară, făcută cu multă iscusinţă şi rafinament de Ion Cucu, ne-a introdus în universul lui, în delicateţea şi sensibilitatea unui om care a avut harul intuiţiei detaliului, al proporţiilor, al unui soi de ludic al acestora şi al felului în care alcătuiesc un chip, devenit, apoi, o emblemă. Ion Cucu a făcut portrete uluitoare ale marilor noştri scriitori. Perspective şi ipostaze ce pot vorbi, inepuizabil, despre cel privit. Despre momentul vieţii sau al creaţiei, despre anturaj, despre călătorii, despre ridicol, despre tristeţi, melancolii şi extaz. Despre lumini şi umbre, despre timp, despre el însuşi. Fotografiile lui sînt documente preţioase. Sînt un fel aparte, anume de a mărturisi despre creaţie şi creatori. Fotografiile lui sînt un suport viu, neliniştit şi neliniştitor al istoriei noastre literare, a ceea ce a fost, cîndva, boemă, emoţie, solidaritate. Opera lui este uriaşă, este depozitarul fără cuvinte al celor care s-au exprimat cel mai bine prin cuvînt. Atunci cînd folosim un citat dintr-un scriitor, punem măcar ghilimele. Dacă nu indicăm şi numele autorului, al cărţii, eseului din care preluăm fragmentul. Este obligatoriu pentru a nu fi învinovăţiţi de plagiat, de furt intelectual. Ne întrebăm de ce faptul acesta normal se opreşte brusc, în unele cazuri, atunci cînd este vorba de un artist-fotograf. De curînd, "Evenimentul zilei" a publicat pe un spaţiu generos o fotografie celebră a lui Ion Cucu, aceea cu Bogza pe bicicletă, o imagine îndelung analizată, care a făcut turul breslei, şi nu doar al ei, de nenumărate ori. Nici fotograful, nici acestă fotografie nu sînt întîmplătoare sau anonime, rătăcite pe cine ştie ce site sau aiurea. Aparţinătorul este în viaţă şi se bucură de ea, este abordabil şi adorabil. De unde pînă unde, la urma urmelor, acest abuz? Această încălcare a drepturilor de autor? Cotidianul are şi prestigiu, şi tiraj, nu-i aşa. Şi chiar sărac să fie, legea-i lege, aceeaşi pentru toţi. Numele artistului Ion Cucu nu apare nicăieri. Nu i s-a cerut acceptul, nu a fost invitat să ridice o sumă cuvenită de bani sau să şi-o negocieze, nu a fost anunţat că apare fotografia cu pricina, nu i s-au cerut scuze că a fost publicată fără de voie şi de ştiinţă. Întrebat de noi, cu grijă, despre povestea asta şi altele nenumărate şi asemănătoare, dureroase şi greu de digerat, Cucu a spus că, uneori, ca să se salveze de noroiul cotidian, păşeşte pe propiile fotografii ca pe nişte pietre ce-l feresc de urît şi de mocirlă. Un drum al unui mare boier, o imagine care vorbeşte în sine, dincolo de orice cuvînt. Care povesteşte, altfel, despre porcăriile din zilele noastre. Impardonabile şi intolerabile.

În mişcare

Multe şi bune lucruri de citit în VIAŢA ROMÂNEASCĂ, revistă substanţială în noua ei formulă, şi cu o machetă grafică net superioară (girată de Mihaela Şchiopu). Din nr. 1-2 ne-au atras atenţia grupajul Populismul şi memorialul Irina Nicolau, atelierul cu proză caldă marca Radu Aldulescu, precum şi revizuirile lui Marian Victor Buciu, un comentator care a evoluat îmbucurător faţă de faza tehnicistă de acum câţiva ani, în care nu pricepeai mare lucru din textele sale orto-meta-infracritice.
Cel mai incitant însă i s-a părut Cronicarului eseul semnat de Andrei Codrescu, intitulat Fotografia şi visul american şi tradus de Rodica Grigore. Între "redarea" realităţii prin fotografiere şi inventarea ori ajustarea ei, cu ajutorul aceluiaşi magic aparat, pragmatica Americă pare să fi făcut deja totul. Dar nu la modul propagandistic stupid al pozelor cu vaci opulente şi porumbi gigantici printre care trecea, la noi, nea Nicu, ci într-un chip mai subtil: "Momentele tragice din istoria Americii, cucerirea Vestului, umilirea şi trădarea indienilor, Războiul Civil, perioada Marii Crize Economice, Războaiele Mondiale care-au urmat şi toate perioadele de prosperitate şi de progres tehnologic dintre aceste evenimente apar în fotografii asemenea unor câmpuri energetice mereu în mişcare, întunecate sau luminoase, dar întotdeauna în mişcare. Aşa cum vor apărea apoi în primele filme, nu întâmplător numite tocmai Ťmotion picturesť (imagini în mişcare). Impulsul documentar a rămas esenţial, însă forţa publicităţii şi a propagandei s-au dovedit a fi suficient de puternice pentru a pune în umbră, la răstimpuri, Ťdovada vieť văzută de cineva."
Autorul ştie ce spune: atât mama, cât şi tatăl lui Andrei Codrescu avuseseră câte un studio foto în oraşul transilvănean din care, peste ani, fiul s-a pus el însuşi în mişcare, reuşind să traverseze Oceanul... şi nu degeaba.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara