Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar

Un sfat

Sunt rari publiciştii români de azi care să nu aducă vorba, una-două, despre Caragiale şi lumea lui, în care văd asemănări frapante cu a noastră. Este aproape un tic. Atât că mult invocatul clasic nu prea este şi recitit de toţi care îl invocă. Iar pe amintirile vechi de lectură nu te poţi bizui totdeauna. Se învălmăşesc până la confundare, trădează. O recitire a operei nu strică înainte de a face trimiteri la Caragiale. Este un sfat pe care Cronicarul îşi îngăduie să i-l dea d-nei Zoe Petre care, în articolul Caragiale ca destin din ZIUA (nr. din 20 iulie), încurcă situaţii şi personaje din două faimoase schiţe caragialeşti. Căci nu este din Căldură mare "pisălogul" care "tot cere apă" şi rosteşte în final cuvintele "la pensii car' va să zică" (la Caragiale : "care va să zică") ci din Petiţiune. O lectură împrospătată a Momentelor i-ar fi prins bine ilustrei profesoare.

Versuri salvate

În anticariatele din Bucureşti poate fi întâlnit adeseori, în afară de colega noastră, Simona Vasilache, un cunoscător şi iubitor de poezie bună, Emil Buruiană, care explorează cu atenţie şi răbdare rafturile tixite de cărţi în căutarea unor autori uitaţi, dinainte de război sau chiar mai vechi. Emil Buruiană are nevoie de noi şi noi provizii de poezie pentru extraordinara emisiune Moment poetic de la Radio, unde lucrează de o viaţă întreagă. Cronicarul îşi aduce aminte ce mult a însemnat pentru el această emisiune în anii adolescenţei, când, într-un oraş de provincie, la un aparat de radio cu tranzistori manevrat cu evlavie, ca un obiect de sacru, asculta vocea parcă venind din neant a unui actor recitând versuri. Fiecare cuvânt reverbera în sensibilitatea lui, provocându-i o emoţie fără margini. În fiecare zi avea acces la creaţia altui poet, ca şi cum poemele ar fi izvorât la nesfârşit dintr-un corn al abundenţei lirice.
Acum îşi dă seama că această luxurianţă poetică era nu un dar al hazardului, ci rezultatul muncii anonime şi generoase a unor oameni ca Emil Buruiană. Datorită lui Emil Buruiană, versuri asupra cărora nu se mai apleacă de multă vreme nimeni (din apatie, din lipsă de timp, din preferinţa pentru un mod vulgar de petrecere a timpului liber) sunt restituite oamenilor de azi. Dintre sutele de poeme salvate, în acest fel, de la uitare, Cronicarul are pe un CD câteva scrise de Coca Farago, Maria Cunţan, George Gregorean, George Tutoveanu şi Ştefan Milcu şi citite de Irina Movilă. Câtă emoţie pe un banal CD!
Emil Buruiană este unul dintre cei chemaţi să o trezească pe frumoasa din pădurea adormită, poezia. Dezlegată de vrajă, ea va reuşi poate să distragă atenţia contemporanilor noştri de la zgomotele stridente, primitiv-ademenitoare, care constituie fondul sonor al existenţei noastre de azi.

Câteva cuvinte

Cu o nouă şi tânără formulă de conducere - axată pe trio-ul ierarhic Răzvan }upa, Cosmin Perţa, Teodor Dună - revista Cuvântul a ajuns, iată, la numărul 7. Ar trebui, poate, să vorbim mai întins despre această nouă serie, cu reuşitele ei certe (dintre care continuarea seriei de Conferinţe, a Galei Premiilor sau mutarea treptată către un format de 48 de pagini) şi cu tatonările încă neduse - în întregime - la capăt. Cum însă în materie de publicistică prezentul bate tot, Cronicarul se va limita la răsfoirea numărului în curs. Aşteptându-l, fireşte, pe cel care se apropie, la începutul lunii august.
Două lucruri ne sar în ochi, mult înaintea oricăror altora. Şi nu numai nouă, şi nu numai în Cuvântul. Fireşte, ca întotdeauna, ele sunt ancheta şi interviul. Cea dintâi, estivală şi cu respondenţi de prima mână (T.O. Bobe, Emil Brumaru, Ruxandra Cesereanu, Nichita Danilov, Adela Greceanu, Florina Ilis, Nora Iuga, Dan Lungu, Simona Popescu, Octavian Soviany, Radu }uculescu). De reţinut o frază senzuală şi tentantă a Norei Iuga: "Specificaţie: o călătorie adevărată nu se face decât cu diligenţa. În lipsa acesteia, cu trenul. O călătorie e un ritual de posesie - se dezbracă un trup care devine treptat-treptat al tău. Marginea mării e partea privită şi mângâiată, miezul muntelui e iadul din spatele fiecărui altar."
Tocmai un asemenea drum mental Bucureşti-Iaşi pune în practică interviul pe care Ovidiu Nimigean i-l oferă lui Doris Mironescu. Temut ca polemist şi extrem de rafinat ca poet, mentorul fenomenului cluboptist vine parcă să mai relaxeze încrâncenarea şi stereotipiile limbajelor publicistice din Capitală. Fie şi numai ca terapie stilistică, dialogul merită parcurs. Cap-coadă. Şi vă pot dovedi asta: "Cum prea puţini îmi ştiu boiul, aş uzurpa o imagine de spadasin ager. Cine mă ştie mă ştie însă aşa cum sunt şi nu vreau să m-ascund: un pingpong-ist cu burtă". Sau, eschivând o întrebare destul de tăioasă, despre competitorii săi direcţi (Homer, Ioan Es. Pop sau Marius Ianuş?): "Cu multă sfială şi cu umilinţă negogoliană o să copiez un rând din Cuviosul Ioan de la Valaam: Un lucru nădăjduiesc din toată inima: să fiu o stea minusculă în ceruri, în vreme ce voi veţi fi nişte stele mari, foarte strălucitoare. "
De ce atunci un Cuvânt să fie discutat în prea multe cuvinte, mari şi strălucitoare?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara