Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


O lume mai înţelegătoare

În nr. 2 din OBSERVATOR CULTURAL serie nouă, redactorul şef adjunct Ovidiu Şimonca publică un interviu cu Matei Călinescu, prezent în librării zilele acestea cu o nouă ediţie, a III-a, a Amintirilor în dialog cu Ion Vianu. Reeditarea face parte din planul de sărbătorire a zece ani de la înfiinţarea Editurii Polirom, căreia Cronicarul îi datorează multe bucurii de lectură în ultimul deceniu. Sloganul aniversar "Ne veţi citi şi mîine!" e, în cazul lui, o certitudine, fiindcă marca editurii e o garanţie de valoare şi profesionalism. l Matei Călinescu nu se mulţumeşte doar cu retipăriri. Aflăm din interviu că a terminat o nouă carte de vreo 400 de pagini încredinţată tot editurii sărbătorite. O versiune prescurtată va apărea şi la editura pariziană Oxus, în colecţia "Les Roumains de Paris" coordonată de Basarab Nicolescu. Căci românul ce constituie subiectul volumului este Eugen Ionescu. Ca şi în alte cărţi ale lui Matei Călinescu, un impuls autobiografic există şi aici: "într-un anume fel, m-am reflectat şi pe mine în situaţia lui: ruptura, identitatea dublă. Şi el a plecat tîrziu din România, şi-a făcut debutul francez cînd avea 41 de ani şi a devenit curînd după aceea un mare scriitor francez. Eu am rămas un universitar oarecare". Dacă profesional n-a fost vorba de o ruptură, căci Matei Călinescu avea în momentul exilului, în 1973, o carieră universitară în urmă, din punct de vedere lingvistic şi spiritual a fost o sfîşiere: "am abandonat prietenii, idei, bucurii şi melancolii, inclusiv amintiri, pe care le-am regăsit mai tîrziu, mult schimbate, irecognoscibile aproape, întorcîndu-mă după 1989".l Cel mai mult i-a lipsit în America posibilitatea de expresie extrauniversitară. Căci, de fapt, mărturiseşte profesorul, el s-a simţit întotdeauna un scriitor, nu un erudit, a vrut să scrie poezie şi proză. Soluţia profesoratului a ales-o ca refugiu: viaţa literară era în România tot mai ideologizată, iar Universitatea - un loc ceva mai ferit de politizare. După Tezele din iulie atmosfera sufocant dictatorială, infiltrarea vieţii cotidiene de către Securitate şi sentimentul că lucrurile sînt ireversibile l-au împins să "fugă", să "rămînă" în America ("De fapt, comunismul era foarte fragil, dar noi nu ne dădeam seama"). Acum, eliberat de constrîngerile academice, Matei Călinescu poate reveni la vocaţia sa iniţială: "Nu mai vreau să scriu cu note de subsol, cu referinţe. Tocmai pentru că în perioada americană am scris în felul acesta, am ajuns să detest acest tip de scriitură. Acum m-am eliberat, pot să scriu mai liber. Dacă e nevoie, eu pot fi şi erudit, dar în sens borgesian. Din acest punct de vedere erudiţia devine o formă a invenţiei". l Cartea despre Eugen Ionescu a scris-o în româneşte, şocul primei reîntoarceri, din 1994 s-a atenuat şi acum se simte bine aici. Totuşi, nu ascunde că, în viaţa culturală românească, "mă deranjează un anumit provincialism, această veche obsesie identitară a intelectualului român. Cred că trebuie să încetăm să ne căutăm specificul. Noi trebuie să fim pur şi simplu, să existăm, fără această apăsare a definirii unei identităţi. Prea mult vorbim despre Ťdimensiunea românească a existenţeiť, despre Ťlogica româneascăť. Identitatea ideală românească este o ficţiune. Nimeni nu contestă sensul identitar al realităţii geografice, sociale, religioase ori confesionale. Dar dacă le punem pe toate la un loc, nu rezultă că trebuie să căutăm să exprimăm şi o dimensiune ontologică românească. A fi român e o fatalitate, nu un deziderat - spunea Lucian Blaga.ş...ţ Pe un plan mai înalt, cultural, eu cred că trebuie făcută logică, filozofie, ontologie, nu logică românească, filozofie românească, ontologie românească." l într-un chenar separat, Ovidiu Şimonca scoate fragmentul de dialog referitor la Mircea Eliade. Autorul volumului Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecţii crede că în polemica declanşată de simpatiile legionare din tinereţe ale lui Eliade se exagerează de ambele părţi: "Unii văd numai asta: trecutul legionar. Alţii îl supralicitează pe Eliade într-o altă direcţie". E bine să se ştie tot adevărul, avem nevoie de el, dar discuţia nu se poate focaliza disproporţionat pe un singur aspect, ar trebui mai multă rigoare şi înţelepciune. întrebat cum se discută subiectul Eliade în SUA, Matei Călinescu răspunde: "Se discută firesc, sînt dezbateri, dar nu încrîncenări. La noi, şocul a fost mai mare pentru că ne-am raportat la Eliade ca la un mit. în genere, în lumea savantă, nu-i nevoie de mituri. Nu avem nevoie de idoli şi de mituri. în Occident, Eliade nu este nici mit, nici anti-mit. Trebuie depăşite aceste etichetări restrictive, reductive. Contează ce spui, cum spui, se discută pe text.ş...ţ Lumea spre care ne îndreptăm este, prin firea ei, potrivnică mitizărilor. Este o lume mai înţelegătoare, relativistă, nu în sensul rău al cuvîntului. Există la noi un soi de prejudecată împotriva relativismului. Dar relativismul moderat are şi el meritele lui. Implică spiritul critic, o anumită distanţă, refuzul angajărilor iraţionale. Nu cred în mituri naţionale. Putem să avem miturile noastre individuale. Dar o cultură bazată pe mituri şi idolatrii o angajează pe un drum greşit". în vacarmul cu stridenţe adesea isterice de la noi, vocea calmă şi echilibrată a lui Matei Călinescu e un reper de care avem mare trebuinţă.


Amendă pentru "Matusalem..."

ILEMA VECHE nr. 61 are ca temă (In)corectitudinea politică dar nu aşa, în general, ci legată de un "caz": Mircea Mihăieş a fost amendat cu 40.000.000 lei de către un organism guvernamental, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care s-a autosesizat că articolul Matusalem votează din Cotidianul e o ofensă la adresa pensionarilor, a vîrstnicilor din România. Responsabilul de număr, Alex Leo Şerban ne dezvăluie în introducere că rareori o temă a stîrnit atîtea discuţii contradictorii în plenul redacţiei, colegii lui dorind cu toţii să-şi expună punctele de vedere. Fireşte, în bună tradiţie dilematică, părerile sînt împărţite. "Cazul Mihăieş" prilejuieşte deci o sănătoasă dezbatere nu doar a pamfletului exasperat de felul cum au votat la 12 decembrie peste 75% din bătrîni, ci mai ales a îndreptării C.N.C.D. de a sancţiona opinia unui scriitor. Pentru lămurirea cititorilor, sînt puse alături în pagină articolul incriminat din Cotidianul şi fragmente dintr-un eseu intitulat Bătrîneţea - mod de întrebuinţare - o reflecţie comprehensivă despre vîrsta a treia, publicată tot de Mihăieş în "Idei în dialog" . Din această "dovadă a apărării", se vede clar că pamfletarul nostru (care, după cum am citit într-un interviu, lucrează la o carte despre bătrîneţe) nu e furios pe vîrstnici decît pentru că au votat în proporţie mare cu PSD-ul. l Mihaela Miroiu, cunoscută ca adeptă a corectitudinii politice, ne explică profesoral în ce constă culpa lui Mircea Mihăieş şi justifică amenda aplicată de agenţia guvernamentală. La polul opus, Horia Patapievici crede că articolul cu pricina exprimă cu talent o opinie printr-o judecată de valoare. Or, "democraţia, ca şi libertatea cuvîntului stau sau cad împreună cu garanţia că statul nu va criminaliza judecăţile de valoare, adică diferenţele de opinie.ş...ţ nu statului trebuie să i se permită să se pronunţe cu privire la adevărul ori falsitatea opiniilor profesate de cetăţeni, ci numai cetăţenilor înşişi". Corectitudinea politică îi este lui H.-R.P. odioasă fiindcă nu încearcă să ne convingă ci caută să ne constrîngă, "şi nu prin argumente, ci cu ajutorul puterii instituţionalizate". Cronicarul e sigur că articolele din acest număr al Dilemei vor stîrni reacţii şi prevede implicarea în discuţie a unor universitari româno-americani.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara