Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Simona Vasilache


Vechea lume nouă

Observator cultural, numărul 26 din 25-31 august, publică, prin amabilitatea Alinei Elena Panaitov, interviul luat de Fabian Anton, acum vreo jumătate de an, lui Alexandru Paleologu, despre lumea românească la 1927. Nu e, nicidecum, anul ăsta cît o epocă, un răstimp necălcat de curiozitatea urmaşilor, mai cu seamă fiindcă atunci a început, între generaţii (uitaţi de bonjurişti şi tombatere...), o ştafetă cu ghimpi. Aşa că ineditul şi valoarea ,documentarului" din Observator cultural nu stau atît în informaţii (ceva-ceva se mai ştie...), cît în felul cum sînt abordate anumite probleme. Bunăoară, fiindcă Eliade, sau Cioran, sau Ionescu n-au rămas nişte ,agitatori" fără operă, superbia lor trece, acum, drept mult mai legitimă decît a oricăror tineri de ieri sau de azi. Alexandru Paleologu crede altfel: ,Aveam foarte multe relaţii personale, prin familie, cu intelectuali bătrîni. Adică ce însemna Ťbătrîniť? Oameni care atunci aveau 40, 45, 50 de ani. Aceştia erau bătrînii... Iar ceilalţi aveau de la 18 la 20-30 maximum şi se credeau mai deştepţi, fiindcă aveau numai tinereţea. Îmi revine acum această furie de atunci, oroarea de tineri. Am oroare de aceşti tineri cretini! Şi asta nu pentru că, acum, sînt foarte bătrîn şi găsesc în asta o satisfacţie - că nu este nici o bucurie să fii bătrîn, nu e nici o bucurie să te apropii de moarte, însă este normal să accepţi apropierea de moarte şi să-ţi modifici existenţa la vremea care trebuie, pentru a te pregăti de moarte. E singurul lucru inteligent pe care îl poate face un om de la o vîrstă încolo. Or, aceşti tineri activi, majoritatea, nu au încetat, nici dacă au îmbătrînit, să se creadă oameni ai vieţii şi nu ai morţii. Idioţi! Evident idioţi!". Aşadar, jeunesse - mode d'emploi. ,Tinereţea" lor - dacă Cioran n-ar fi plecat în Franţa devenind ,mare artist al prozei franceze", pe lîngă fostul ,lamentabil publicist român scandalagiu", dacă Eliade n-ar fi scris Oceanografie - ar fi ars întru aceeaşi prostie care-i este, oricînd, oricum, după părerea lui Alexandru Paleologu, patognomonică. E vorba, de fapt, mai mult decît de vîrste, de atitudini. De prostia crudă, energică, foarte amatoare să desfidă şi de cea deja domolită, fezandată. Aşa se face, deşi ,un deştept este deştept, bătrîn sau tînăr", că ,un idiot e idiot mai ales cînd e tînăr. Iar cu vîrsta devine autoritar - ceea ce dă idioţeniei lui un anume aplomb".

Trecînd, spre sfîrşitul discuţiei, la demontarea unor atacuri foarte străine de metehnele găsite (şi de dumnealui) vîrstei crude şi necoapte, Alexandru Paleologu neagă adeziunea lui Eliade la fascism, a lui Nae Ionescu la Mişcarea Legionară şi, mai mult, refuză ideea ,detectivisticii" pe-asemenea teme, de la cartea Alexandrei Laignel-Lavastine la scotoceala prin arhive a vreunor tineri de azi. În loc să-i condamne, să-i citească, spune un anti-eliadist, un mai-tînăr decît ,tinerii", adversar de idei al lor. E interesant cum, bifînd ortodoxismul, ,moda" vederilor de (extremă) dreapta, specificul naţional, deci cam tot ce se discută despre anii '30, cu greşelile şi greşiţii lor, Alexandru Paleologu scoate un portret surprinzător al lui Eliade, cel pe care l-a văzut ca pe fratele mai mare, plecat de mult de-acasă, cu care nu mai ai de-a face. Dominanta personajului? Inteligenţa, singura în stare să înnoade firul, măcar acum, cînd îi răsfoim, între mult prea tineri şi nu încă bătrîni. Toate utopiile (şi Jungenrepublik, să zic aşa, a lui Eliade şi Vulcănescu nu era departe...) vor să dea afară pe cineva din cetate: pe poeţi, pe bătrîni, pe evrei. Alexandru Paleologu, i-ar scoate, de-ar putea, pe proşti. Numai că ,nu-i putem extermina pe proşti. Din păcate nu putem! Şi, dacă am putea, ar fi rău, căci am rămîne prea puţini." Un interviu cu răspunsuri pe şleau, limpede şi bine ţintit, de colecţie...

P.S. Cînd scriu acest rezumat a patru pagini dense, Alexandru Paleologu a încetat, de puţină vreme, din viaţă. Hîrtia de revistă, efemeră, îl arată cum încă era, în februarie 2005: lucid, atent, potrivit...


Lumea pe hard

A apărut, şi-n urbea noastră, revista Orizont (nu ştiu dacă se-ntîmplă după oful şi tînjirea din Dilema veche, dar ne bucurăm, orişicît...). Numărul 8, din 19 august, are ce are cu cyberspaţiul. Adică Internet, calculatoare, cenacluri on-line etc. Totul începe cu un interviu luat de Cristian Pătrăşconiu lui Mircea Vasilescu, despre aceste hard-uri care ne conduc. Despre cum îţi întoarce ziua pe dos o cît de mică pană de curent. Şi nu fiindcă nu mai vezi să scrii în caietul dictando. E vorba, fireşte, şi de lucruri disperant de serioase, precum soarta (crudă...) a calculatorului în şcoli sau felul de-a face presă băgînd ,acţiune" (palme, pumni, picioare în direct) dincolo de orice limite. Dar, una peste alta, interviul rămîne ghiduş, la fel ca articolele care-i urmează, semnate de Adrian Mihalache, Padre Luv, Dana Chetrinescu, Daniela Raţiu, Alexandru Popp, Răzvan }upa, Eugen Suman, Claudiu Komartin, Constantin Vică, Paul Eugen Banciu şi Pia Brînzeu. Fiecare brodează, în jurul unui e puţin coafat, cîte o poveste: ,Internetul e Queneau, aşa cum ducele d'Auge e Cidrolin. Aşa cum visul unuia e realitatea altuia, aşa cum ei străbat istoria/ memoria timp de peste 700 de ani, unul mergînd înainte, altul privind înapoi. Şi cînd istoria va fi făcută, apocalipsa se va deghiza într-un potop din care se va ridica o altă istorie. Şi cînd o reţea pică, alta se ridică spre a-i lua locul, şi cînd o informaţie decade, alta musteşte pe mormîntul ei, iar ceea ce nu vedem se numeşte Mintea Divină a reţelei, care presară din dot com în dot com mii de flori albastre peste privirea noastră, de mici ahile, ulise sau femios, cel pus să-i cînte pe Ceilalţi" (Constantin Vică). Pentru ,dependenţi" şi nu doar, de căutat şi de citit... Mai încolo, un eseu (de fapt, prima lui parte...) al Ruxandrei Cesereanu, despre evadare şi identitate, despre larve şi despre fluturi de noapte. În fine, un alt interviu, cu poeta Oana Cătălina Ninu, realizat de Eugen Bunaru, despre generaţia 2000 (plus un comentariu critic, nu tocmai generos, de la poet la poet, al lui Tudor Creţu). Membră a unui cenaclu literar on-line (Orizont închide cercul...), Oana Cătălina Ninu susţine mai degrabă varianta unui grup de scriitori care să-şi ,vîndă", prin arte poetice aduse în pas cu moda, textele, decît pe-aceea a ,generaţiei-valiză", în care fiecare critic, mentor, afín deşartă ce găseşte de cuviinţă. De gîndit şi la asta... Cît despre gazetă, n-o fi ea de capitală, dar concurenţă presei centrale mai că face!



Despre cărţi şi alţi demoni

Rămînem în provincie (nicidecum în provincia culturală...), la numărul 68, din 1-15 iulie, al Tribunei. Iarăşi interviu, de astă dată luat de Oana Pughineanu lui Constantin }oiu. Despre Uniunea Scriitorilor (Tribuna publică, de altfel, o anchetă cu aşteptări ale Ruxandrei Cesereanu, ale lui Adrian Popescu, Teodor Tihan şi Ovidiu Pecican de la noua conducere), despre literatura de consum, despre deosebirile dintre artişti şi despre critică: ,Tocmai pentru asta trebuie avut o mare toleranţă şi faţă de duşmani, de cei care critică. Desigur, este enervant, dar trebuie să înţelegi dacă e un act de bună-credinţă şi nu o răzbunare ordinară. Astea nu se discută, dar dacă e de bună-credinţă trebuie să accepţi orice." Pe pagina următoare, Mihaela Mudure publică o răzbunare a recenzentului, de-atîtea ori nesocotit, fiindcă ,recenzia este un fel de cenuşăreasă, acceptată în coada oricărui cv şi neluată în seamă la alcătuirea acelui număr magic de publicaţii în funcţie de care se poate sări încă un fuştei în glorioasa scară a ierarhiei universitare. Pentru cei din afara mediului universitar recenzia este, cu atît mai mult, un text minor care nu poate contribui la realizarea Operei proprii şi neapărat magna". Şi-aşa să fie, parcă nici să-ţi plîngi de milă... Deşi articolul are sugestii valoroase de ,reabilitare" a genului, care-ar putea fi, măcar în parte, urmate.

Ca să trecem la lucruri mai vesele, Suplimentul de cultur| publică, în numărul 40 din 27 august-2 septembrie, partea a doua a grupajului Cărţile copilăriei. Răspund, acum, Cecilia Ştefănescu, Emil Brumaru, Robert Şerban, Răzvan }upa, Elena Vlădăreanu, Alexandru Matei, Bogdan-Alexandru Stănescu. ,Veşminte subţiri de mătase, spade fine şi-alunecoase ca untdelemnul, marchize topite de-amor în caleşti cu vizitii îmbrăcaţi jumătate în alb, jumătate în negru: încă o clipă şi nu-s" (Emil Brumaru). Sau: ,Am senzaţia uneori că şi acum, în camera mea din copilărie, mai stau adunate, îngrămădite, mişunînd prin cotloane, toate aceste personaje care mi-au deschis mintea. Dar o frică mistică mă împiedică să le mai descopăr încă o dată, să le întîlnesc între foile de hîrtie, de teamă să nu iasă de acolo nişte bătrînei plicticoşi şi înţelepţi, care să mă trimită devreme la culcare" (Cecilia Ştefănescu). Răii din basme nu sînt, fireşte, amintiţi, nici de Dracula nu zice nimeni. Doar Marin Mincu, în Jurnalul lui Dracula, comentat, în acelaşi Supliment..., de Luminiţa Marcu. Două vorbe, că depăşesc numărul de semne: ,Acesta este Marin Mincu par lui-męme! Văzut de departe şi doar din scris, poate deveni chiar simpatic în nonşalanţa sa egocentristă!" Şi chiar e, interesant, aşa, etalat pe negatoscop...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara