Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar



Dilemele mai vechi şi mai noi ale criticii


Nr. 93 din Dilema veche îşi propune o ,Privire critică asupra criticii". Tema, generoasă şi cu multe idei care invită la reflecţie (critică), este îngrijită şi deschisă de Alex Leo Şerban cu scurte consideraţii pertinente, printre care şi o posibilă tipologie a criticului de film: Criticul-Vestală e ,prezent oriunde se întîmplă vreun eveniment cinematografic ori monden, pe scenă, drept ca un stîlp... recitîndu-şi litania de lemn", vocea Criticului-Vedetă ,e mai cunocută decît Chipu-i, iar Chipul e mai cunoscut decît ce scrie", în timp ce Criticul-Antivedetă e ,atît de vanitos încît îşi scrie numele cu iniţiale mici şi atît de convins de perfecţiunea Gustului său încît L-ar impune prin lege", tot ce scrie Criticul-Egolatru ,are legătură cu el - cu stările lui, cu exaltările lui", Criticul-Apostat ,a avut o tinereţe acomodantă pe care încearcă s-o uite şi, de aceea, simte nevoia ca acum, la deplina maturitate, să ridice tonul, acuzator, şi să radă tot ce-i aminteşte de vechile tovărăşii", în fine, Criticul-Vexat ,e convins că este, tot timpul, victima unei nedreptăţi, meritele sale nu sînt niciodată apreciate la justa lor valoare etc..." Cronicarul vă propune un joc de imaginaţie, deloc gratuit, găsind pentru fiecare dintre categoriile de mai sus reprezentanţi şi ai criticii literare. Din textul lui Alex Leo Şerban să reţinem două formulări gemene, curajoase în contextul lax al criticii culturale actuale: ,Există voci care susţin că publicul este la fel de îndreptăţit să aibă un punct de vedere ca şi un specialist; dar ce disfuncţie logică ar trebui să ne facă să ţinem cont de părerea cea mai puţin competentă?!" şi ,Oricine are dreptul să-şi spună părerea despre o operă de artă, dar nu trebuie ţinut cont de părerea oricui. În materie de gust, nu există egalitarism."

Întrebat despre preeminenţa verdictului sau a stilului, criticul de film Valerian Sava spune: ,Primează elocinţa percepţiei şi a expresiei critice, fără de care arta comentată n-ar prinde corp public, n-ar exista. Ştim că foarte mari critici au făcut erori de evaluare incredibile şi impardonabile, dar eliminatorie la examenul din branşă este proba stilului." La aceeaşi întrebare răspunde, şi mai tranşant, Pavel Şuşară: ,Verdictul e stilul... dacă într-o demonstraţie ştiinţifică argumentele sînt oarecum exterioare, putînd fi mobilizate dintr-o sursă preexistentă, în formularea unui verdict legat de limbajele artistice argumentele sînt întrinseci, ele ţin exclusiv de plauzibilitate, de verosimilitate, de abilitate persuasivă, şi nicidecum de vreun adevăr cuantificabil şi deja experimentat."

Criticul muzical Dumitru Avakian vorbeşte despre ,bătaia lungă" a cronicii unui concert irepetabil: ,O cronică avizată, constructivă, ne formează discernămîntul, ne pregăteşte pentru o nouă audiţie, analizează şi avizează, stabileşte ierarhii valorice; nu este un simplu act contabil...". Dacă Alice Georgescu glosează pe marginea publicului criticului de teatru: ,Autoritatea criticului... se exercită strict în interiorul breslei; cu alte cuvinte, persoanele interesate efectiv de opiniile lui, de diagnosticul valoric pe care îl oferă (sau ar trebui să-l ofere) o cronică teatrală, sînt exclusiv oamenii de teatru... Cei care citesc rubricile de cronică dramatică sînt atenţi, cel mult, la felul cum scrie cronicarul şi la măsura în care diagnosticul aceluia coincide sau nu cu propria impresie"; Cristina Modreanu găseşte insuficienţe în propria ogradă a criticilor de teatru: ,Incapacitatea de a ne deschide spre lucruri care nu sînt primele pe lista noastră de favoriţi (fiindcă orice critic are aşa ceva şi e foarte bine că se întîmplă asta) e unul dintre duşmanii cei mai periculoşi. Sînt, din păcate, destul de mulţi care se împiedică în acest obstacol , ba mai mult, în loc să-şi recunoască eroarea - umană - îşi radicalizează discursul şi pretind că nu e vorba de confuzie, ci de un concept, o viziune, o teorie personală..."

Critica literară e reprezentată în numărul Dilemei de Dan C. Mihăilescu şi de Marius Chivu. Cu savoarea bine cunoscută, primul remarcă un soi de paradox în felul în care este receptată critica literară şi nu numai: ,După ce, de 15 ani, se plînge toată lumea de lipsa de autoritate a criticii..., de faptul că - mediatic - nu se mai naşte un Manolescu, un Silvestru, un Iosif Sava, un Cioculescu, o Monica Lovinescu etc. - cultivîndu-se în plină libertate nostalgia monovalenţei şi a dictaturii, ce observăm acum? Că, de fapt, toată lumea dă în critici cu vorbe de toate culorile, cu patos, virulenţă, argumente şi arme albe de toate calibrele. Cele mai diferite tipuri de personalitate, din cele mai varii structuri artistice, consună brusc şi devastator în unghiul alergiei la critică. Fie că ne atacă diletantismul, impresionismul, foiletonismul, fariseismul, reducţionismul, lipsa de apetit pentru teoria literaturii, partizanatul şi critica de cumetrie, fie că ne acuză de precaritate filozofică şi estetică, de carenţe morale, tactice, strategice, generaţioniste sau patriotice, cert e că există o fobie, o furie, o spaimă, o jale sau oroare, frică sau veneraţie piezişă faţă de autoritatea criticii." Despre rolul criticii în peisajul cultural consumist vorbeşte M. Chivu: ,Arta presupune o ierarhie: unii sînt mai buni decît alţii, chit că şi unii şi alţii au publicul lor. Specialiştii nu pot face mare lucru împotriva unei mode, dar tocmai pentru că au un rol subversiv nu trebuie să tacă. Specialiştii sînt acum underground-ul şi adevăraţii nonconformişti ai acestei democraţii a artei..."

Tînărul jurnalist Constantin Vică are cele mai postmoderniste păreri: ,Prefer să scriu în alţi termeni decît cei estetici. Pentru mine nu există frumos, urît, brut, plăcut/neplăcut, armonios, definitiv, formă, construcţie, conţinut sau, doamne fereşte, înţeles. Sînt conştient că nu fac decît să glosez în jurul unor Ťopereť care nu au nevoie de mine (nici măcare cele care cer participarea)... Îmi asum un relativism enervant combinat cu tendinţa de a regăsi problema (Ťfilozoficăť, Ťeticăť) a fiecărui fenomen artistic (cam ca la moderni). Produsul dintre e şi mai enervant...." Şi dacă tot am început cu o posibilă tipologie a criticului, să încheiem pe un ton mai vesel cu tipurile de feedback listate de Matei Florian, criticul muzical al Dilemei vechi: ,De la exclamaţiile banale şi seci gen Ťam citit rubricať, trecînd prin cele constatative: Ťhabar n-are, e un agariciť, sensibiloase: Ťce frumos... ť, împăciuitoare: Ťare dreptate, dar eu zic că e altfelť, ameninţătoare: Ťnu mai citesc revista dacă nu-şi schimbă părereať, nedumerite: Ťam ascultat albumul şi nu e cum scrie acoloť, convinse: Ťam ascultat albumul şi e exact cum scrie acoloť, morocănoase: Ťcîtă impertinenţă!ť, dependente: Ťsînt cel mai mare fanť, muştruluitoare: Ťde cînd îşi permite el astať, darnice: Ťtone de respectť, zeflemitoare: Ťai, nu zău? ť, pînă la cele glorioase de tipul Ťa salvat lumeať sau cutremurătoare - Ťar trebui împuşcatť."


Piraterii şi declaraţii de dragoste

Cum ne-a obişnuit, revista Tribuna ne oferă în numărul 74 destule articole numai bune de citit în după-amiezele friguroase ale toamnei: Oana Pughineanu (,Absolutul de buzunar"), ancheta ,Editurile clujene la ora adevărului" la care răspund Irina Petraş (Casa Cărţii de Ştiinţă), Mircea Petean (Limes) şi Vasile Geroge Dîncu (Eikon), Adrian Costache (Moştenirea lui Heidegger) sau Ion Simuţ (Declaraţie de dragoste pentru generaţia '60) care lansează, cu sprijinul revistei, şi o provocare: opiniile şi reacţiile stîrnite de articolele sale din rubrica Simptome vor fi publicate în revistă.

Cronicarul îşi exprimă însă dezamăgirea de a citi în cronica TV a lui Ştefan Manasia o frază de un sarcasm infantil: ,Pe litoral au fost descoperite exemplare contrafăcute din cartea lui Mircea Cărătescu De ce iubim femeile, autorul pierzînd, în acest mod, drepturile ce i se cuvin, aproape 150 de milioane de lei. Au urmat privirile de Stan şi Bran ale domnilor poliţişti, rictusul domnului Liiceanu căruia piaţa neagră, iacătă, a îndrăznit să-i contrafacă bomboana tipografică, brandul MC, mioriţa contemporană." Piratarea cărţii - şi nu doar a lui Cărtărescu, după cum s-a constatat ulterior, şi nu doar pe litoral ci inclusiv în Bucureşti -, este un act, în primul rînd, juridic foarte grav. Atitudinea tînărului redactor al revistei care pare că vede în acest caz de piratare a volumului unui autor important editat de o importantă editură un fel de haiducie editorială este de-a dreptul jenantă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara