Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Problema generaţiilor

Iniţiativa revistei noastre de a repune în discuţie problema relaţiilor dintre generaţiile literare, dacă există azi între ele un conflict etc., nu a rămas fără ecouri. Au fost ecouri până şi la televiziune, cu toate că atâtea alte probleme, cu mult mai presante, bineînţeles, asaltează această instituţie. Dintre publicaţii, Adev|rul literar Şi artistic a reacţionat prin delegare, dacă putem vorbi astfel, prin delegare însă foarte inspirat, publicând pe spaţiul editorialului, în numărul din 11 mai, un text mai vechi al lui Lucian Raicu, de fapt o "scenă din romanul literaturii". Sună actual consideraţiile din 1985 ale criticului, sărbătorit în acelaşi număr al Adevărului literar şi artistic la împlinirea celor 70 de ani. Poate că îi vor pune puţin pe gânduri, aceste reflecţii ale lui Raicu, pe cei care îndeamnă (asmut?) necontenit la "luptă", pe cei care socotesc că fără "luptă" între generaţii viaţa literară nu e normală. Iată ce scria L. Raicu despre lupta generaţiilor acum două decenii, deci nu la senectute ci la o vârstă pe care destui scriitori contemporani încă şi-o trec în contul tinereţii:

"Ne place să vorbim de generaţii şi, ca de o condiţie sănătoasă a vieţii literare, de Ťluptať dintre ele. Lupta aceasta - şi lupta mai în general - nu prea are de-a face cu adevărata literatură, cu scriitorii adevăraţi, care nu au timp să lupte, nici pentru a-şi impune meritele, altfel decât prin slabele mijloace ale operelor.

Îl vedeţi, spre a lua un mic exemplu, pe Anton Pavlovici Cehov, Ťluptândť de zor cu bătrânii (Tolstoi, Dostoievski etc.) în mijlocul sau în fruntea nerăbdătoarei Ťgeneraţiiť din care făcea, totuşi, parte? Sau pe Eminescu agitându-se în fruntea unui grup de tinere talente ale epocii sale, plictisite de autoritatea Ťbătrânilorť? Mai curând dimpotrivă; cel puţin aşa se înţelege citind Epigonii (...) Programele şi manifestele grozavelor Ťgeneraţiiť sunt opera (poate singura operă) a unor inşi care şi-au văzut apoi de treabă, s-au făcut avocaţi, diplomaţi, negustori, profesori etc. şi au cam dispărut din literatură, deşi de luptat au luptat, nimic de zis în privinţa asta, loc au cerut, cât mai mult loc, de contestat au contestat pe cei dinaintea lor, năprasnici în materie de invective (impuse de legea crudă a luptei) au fost în mai mare măsură decât cei oricum îndreptăţiţi să revendice drepturi, locuri, acees". De meditat!



Felinarul roşu

În nota obişnuită, adică gravă, este aproape tot numărul 5 al revistei Contemporanul. Ideea european|, cu cele 40 de pagini ale sale doldora de texte serioase, forfotind de idei (europene). N. Breban publică al 80-lea eseu dedicat lui Nietzsche, N. Balotă alocuţiunea rostită la Unviersitatea din Sibiu la decernarea titlului de doctor honoris causa, Aura Christi scrie despre "beduinii spiritului", H. Zalis despre "argumentul memorialistic", Geo Vasile despre "tandreţea impersonală a naratorului", Mara Magda Maftei despre "filozofia apocaliptică", Monica Râpeanu despre "feminitatea fără alibi", articole care nu se citesc, chiar toate, cu sufletul la gură, dar toate sunt serioase, grave. Doar la p. 36 apare un mic element conturbant, ceva neaşteptat, nescontat, un titlu de rubrică straniu, chiar surprinzător, dacă îl raportăm la restul revistei. Ne referim, ţineţi-vă bine, la "Felinarul roşu", titlul rubricii pe care o susţine dl. Adrian Mihalache, un publicist sobru, după cât îl ştiam, necontaminat, cum îl crezusem, de spiritul şugubăţ de la Aspirina săracului.

Dacă la intrare este atârnat felinarul roşu, cine intră ştie că înăuntru va găsi un lucru anume şi nu altceva. Care e acel lucru nu vom spune de-a dreptul, oricine îl ştie căci ţine de cultura generală.

Poate însă că e vorba, în cronica lui Adrian Mihalache, chiar de acel lucru, ne-am zis, la urma urmei de ce nu? Dar am citit şi am văzut că deloc nu e vorba, nici măcar aluziv. Dl. Mihalache discută, liniştit şi doct, despre "omul informaţional", despre "reacţionari" şi "recenţi", despre "tradiţie" şi "ruptură", despre istorie ca "depozit de adevăruri" şi despre alte asemenea subiecte, toate palpitante dar fără legătură cu...

Pentru ce atunci, la intrare, felinarul roşu, pentru ce?



Urban şi rural

În Ramuri nr. 4 dl. Alexandru George revine cu precizări, adăugiri, "propuneri" la o discuţie pe care tot domnia-sa a (re)deschis-o, aceea privitoare la urban şi rural în cultura noastră, "promovarea ruralilor", scriitorii proveniţi de la sat etc. Sunt binevenite precizările şi "propunerile" incitantului critic şi eseist, stârnitoare şi acestea de noi discuţii şi controverse, cum era şi de aşteptat. Iată finalul articolului din Ramuri: "Anul 1948 este cel al instaurării comunismului; printr-o mare şansă, el este şi cel în care s-a vestit pentru prima dată talentul lui Marin Preda, un scriitor mai mult important şi emblematic pentru ceea ce a urmat decât valoros, motiv pentru care am pornit de la el în comentariile de faţă. Voi continua." De ce poate fi socotit Marin Preda un scriitor mai mult important şi emblematic decât valoros, ar fi să aflăm aşadar dintr-un comentariu viitor al criticului, aşa cum ne promite. Aşteptăm cu viu interes.




Enigmă

Aflăm din pagina culturală a Cotidianului (nr. din 21 mai) vestea că poetul şi publicistul Aurelian Titu Dumitrescu a tipărit o nouă carte, Forme de linişte. Ni se mai spune ceva în Cotidianul şi despre cum ar fi scris-o, despre cum scrie în general acest autor: "Cu mâinile împreunate a încleştare Aurelian Titu Dumitrescu tace şi scrie exegetic".

Întrebarea care ne frământă este cum scrie poetul, fizic vorbind, ţinându-şi "mâinile împreunate"? Nu e dificil la culme, nu e chiar imposibil? Dar poate că a dictat? Ipoteză exclusă, din moment ce tace, "tace şi scrie exegetic".

Atunci? Atunci ne rămâne enigma.



Aniversări

O analiză atentă (şi simpatetică) a romanelor lui Gabriel Chifu întreprinde în Luceaf|rul din 5 mai Dan Cristea, subliniind afinităţile acestora cu postmodernismul literar ("ficţiuni care se hrănesc din ficţiuni, creând deopotrivă lumi ficţionale"). Aflăm totodată din Luceafărul că autorul comentat de Dan Cristea, poet, prozator şi publicist, colaborator cu intermitenţe şi al revistei noastre, a devenit cincantenar. Cronicarul îi adresează, fie şi cu întârziere cuvenitele urări de bine.

Tot o aniversare, pe care am consemnat-o la timpul potrivit, prilejuieşte apariţia volumului Nicolae Breban 70, alcătuit cu devotament de Aura Christi. Sunt prezenţi în pagini confraţi ai lui N. Breban din toate generaţiile, de la Eugen Simion şi Nicolae Manolescu la tânăra Laura Pavel, care a redactat şi tabelul cronologic. O carte-omagiu şi totodată un document istorico-literar. Editor: Fundaţia Culturală Ideea Europeană.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara