Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Scrisoarea 29

Nu mai acord demult nici o atenţie elucubraţiilor epistolare ale dlui Dan Petrescu, în ciuda faptului că ele îi ţin loc de operă literară. în Scrisoarea 29 din TIMPUL ieşean de pe aprilie din bila neagră ca smoala fierbinte a epistolierului ţîşneşte însă o afirmaţie care nu poate fi trecută cu vederea. Cineva, persoană însemnată de la P.S.D. şi textier politic, i-ar fi şoptit că, în 1992, fostul şi actualul partid guvernamental i-ar fi oprit de la publicare un articol în care mă ataca: "Păi cum, dta vrei să-l distrugi pe ăsta în care noi am băgat o groază de bani?" Deşi dl Petrescu însuşi admite candid că n-are "probe mai solide", că n-are probe deloc, nici solide, nici altfel, dar mai este şi convins că eram "prezidenţiabil" în 1992 (gîndindu-se probabil la Llosa, un scriitor care, ca şi mine, dar spre deosebire de Barthes, a vrut să joace acest rol), cu patru ani înainte ca lucrul să se întîmple. Cît despre investiţia făcută de P.D.S.R.-92 în mine, aş fi curios să aflu sumele şi datele la care mi-au fost plătite. S-ar putea să nu reuşesc altfel decît ajutat de mărturia dlui Petrescu. La tribunal. Şi, dacă nu va izbuti să mă edifice, măcar să-mi plătească din buzunarul personal, ca daune morale, echivalentul actualizat al mitei electorale pedeseriste. A bon entendeur, salut! (N. M.)



Elogiu lunetistului

Despre ZIUA LITERARĂ era vorba, unde ţii rubrica de poşta redacţiei intitulată savuros Diligenţa cu lunetă, când deunăzi, la Uniune, la o lansare reuşită de carte a prietenului nostru Liviu Georgescu, te-am întrebat ce mai faci, ce mai scrii? Nu ne dai o pagină de versuri? Ce motiv ai avea, Marian Drăghici, să lungeşti această pauză, pe care n-o înţeleg, şi să nu cedezi invitaţiei? Felicitări, colega, pentru răspunsurile pe care le dai corespondenţilor, din mesajele cărora transcrii fără risipă, de dragul cititorului curios, exact partea cu pricina care l-a mânat pe fiecare să ţi se suie din mers în diligenţă. Procedând astfel, mesajul tău nu rămâne orb, nici limitat la un dialog într-o singură aripă. Problema celuilalt şi soluţia pe care o propui sunt amândouă la vedere, stârnind cu simpatia şi răbdarea ta profesională interesul general. Fie că sunt certaţi cu gramatica, cum se mai întâmplă, ori, dimpotrivă, bine şcoliţi şi cu talent, cei care ţi se adresează operează din start asupra lor înşile, riguroşi, o selecţie. Şi e acesta meritul tău, căci fiecare se exprimă cu aplomb, îşi relatează cazul şi îşi pledează cauza cu o încredere în sine pe care stilul tău amical le-o insuflă.



Comunicarea ca imperativ

Se se înţelege prin mediu intensiv de cultură, prin forţa de a face societate a faptului literar, prin sarcinile limbajului şi comunicarea ca imperativ am citit într-un dialog condus documentat de Iolanda Malamen şi susţinut punct cu punct de poetul Bogdan Ghiu în nr. 102 al aceleiaşi Ziua literară. Săptămânal al U.S.R., supliment gratuit ce apare în patru pagini mari în ediţia ZIUA de sâmbătă/ duminIcă şi în care găsim cu plăcere texte lungi şi dense, bine scrise şi bine puse în pagină, ce satisfac pofta, nelenevită, de lectură, insist în a susţine că merită toată atenţia. l întrebările Iolandei şi răspunsurile poetului, calitatea şi substanţa sincerităţii amândurora, cuceritoare, convorbirea lor nu s-ar mai sfârşi! Cartea de dialoguri ce se prefigurează va fi pasionantă, cu siguranţă, determinându-l atât pe uituc cât şi pe neştiutor să afle ori să-şi reamintească, cu necesitate, despre, de pildă, "puterea celor fără de nici o putere", despre poeţii generaţiei '80, despre flerul, curajul şi înţelepciunea mentorului Cenaclului de Luni în a le asigura, în epocă, tinerilor poeţi un cadru pentru poezia lor străină de şabloane. întrebare: "Ce ţi se pare esenţial, privind dinăuntru, în demersul optzecist? De ce nu şi-a legat N. Manolescu numele de generaţia (spre exemplu) '70? A avut clarviziunea unei noi atitudini a poeziei faţă de limbaj? Răspuns: "Fenomenul acelei întâlniri dintre două instituţii rebele, libere, ale vieţii social-literare - criticul N. M. şi extraordinarul potenţial uman şi artistic Cenaclul de Luni - nu s-a mai repetat şi nu cred că se va repeta prea curând. A fost un eveniment istoric. A cărui unicitate se tot încearcă, de atunci, a fi, imposibil, repetată; ideea de cenaclu bântuie şi azi destructurata şi anonimizata noastră viaţă literară, dar scânteia nu se mai produce, nu se mai reproduce. Trebuie căutate - inventate, de fapt - alte forme, alte moduri de configurare a vieţii literare. Faptul literar şi-a pierdut considerabil din forţa de a face societate".



Alte forme, alte moduri

Cenaclul U.S., condus de profesorul Mircea Martin s-a reunit, în ultima zi de marţi a lui aprilie pe scena Teatrului Odeon, ca să revină exact peste o săptămână înapoi în Sala Oglinzilor de la Uniune. Despre evenimentele culturale la care nu participi direct afli din presă. Pare că nu pierzi nimic, şi totuşi… Detaliile pe care ţi le oferă cronicarul capabil de o tandreţe mai sigură decât ţi-ar fi permis propria dispoziţie dacă te-ai fi aflat la faţa locului. De pildă, dacă aş fi încercat, m-aş fi încurcat la numărarea spectatorilor. Pentru mine ei n-ar fi fost 120 ci mulţi sau în număr mare, bucurându-mă la fel. în prima parte a serii, notează cronicarul, care nu este altul decât lunetistul, trupa teatrului produce un spectacol-lectură pe textele lui Cristian Popescu (regie şi scenariu Gavril Pinte). Mărturisesc că regret că n-am fost de faţă. Amintirea lui Cristi Popescu, pe care l-am cunoscut în vremea de început a Amfiteatrului, când aproape totul în jur părea să nu se mai potrivească cu sufletul nostru activ şi frustrat, se păstrează în textele pe care prietenii i le parcurg şi după dispariţia lui cu uimirea în creştere. Arta Popescu, scenariul lui Gavril Pinte, se publică în fragment în Ziua literară, pe pagina III, faţă în faţă cu spaţiul generos al cronicii cenaclului de pe pagina II. în sală, lume bună, aplauze şi, după ce se consumă şi lectura din partea a doua a serii, având-o la rampă pe Clara Mărgineanu cu poezii, vorbitorii, între care Mircea Martin, Gavril Pinte, Cornelia Maria Savu, Dan Mircea Cipariu, Nicolae Ţone, Răzvan Ţupa ş.a. îşi comunică impresiile. Bine de ştiut că, după 2001 toate textele lui Cristi se găsesc la Ed. Vinea, între care 10-15 poeme inedite, cenzurate. Concluzia Cronicarului: "La Odeon, Cristi Popescu se joacă cu sala plină, într-un spectacol de excepţie, care merită văzut, degustat şi aplaudat".



În final

Ochiul magic din săptămâna aceasta având în vizor o singură publicaţie, pe care am parcurs-o cu interes, din lipsă de spaţiu şi din trac mai ales, lasă pe dinafară câteva materiale excelente şi semnături aproape celebre, referindu-se la cărţi-eveniment. Ar fi de neiertat să nu le trec în revistă. La rubrica Puncte de vedere, Mircea Ghiţulescu semnează Critica de acompaniament, la apariţia în româneşte a lui Georges Banu, cu Ultimul sfert de secol teatral. O panoramă subiectivă. (Teatru european, avantajul de a sta la Paris, speranţa noastră că îşi va relua cândva cronica teatrală pe care o semna în tinereţe în Contemporanul şi România literară. Mircea Diaconu şi Bogdan Alexandru Stănescu cu cronică literară la Cristian Simionescu. Atelierele atroce, Ed. Junimea, col. Dictatură şi scriitură, 2002, şi, respectiv, Ovid S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, Ed. Universalia 2003. Poemele Clarei Mărgineanu, cu o prezentare de M. Martin, şi nu în ultimul rând Alexandru Matei care ne recomandă Dicţionarul lui Cornel Galben, Personalităţi băcăuane, apărut la Ed. Corgal Press, 2003, şi Mircea Mihailevschi, Tragic/ deriziune. Devenirea categoriilor teatrului, la Ed. Ex Ponto, 2003. S-a înfiinţat şi a avut loc la Casa Scriitorilor o primă întâlnire a Clubului dramaturgiei româneşti contemporane (Ioan Cristescu). Rubrica Sala de aşteptare, semnată de Gh. Schwartz, are în vedere acum soarta ingrată a Artistului bun în posteritate, Simpozionul de la Gyula, la 10 ani de la moartea poetului Simonyi Imre. Lucru care mi-a amintit ce spunea undeva Cristi Popescu, referindu-se la poeţi şi poezie, poezia este mai importantă decât poetul. Cum să nu fie aşa, când doar cărţile rămân, autorii dispar alunecând dincolo.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara