Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar


Cardiograme

Nr. 68 al revistei LETTRE INTERNATIONALE conţine atîtea texte remarcabile, încît Cronicarul ar trebui să devină un soi de Argus plin de "ochi magici" pentru a le semnala şi comenta pe toate. Număr de cinci stele, din categoria "de citit neapărat", ediţia română iarna 2008-2009 are în sumar contribuţii româneşti şi străine de egal interes. Comentarii şi analize economice, politice, sociologice la zi, mărturii, relatări de la evenimente culturale, ficţiune - acoperind o arie geografică vastă, toate sînt alese de B. Elvin, Irina Horea şi Alexandru Şahighian cu o miză majoră: înţelegerea nuanţată a lumii în care ne-am dus şi ne ducem viaţa, din variate unghiuri de vedere. Curiozitatea Cronicarului s-a îndreptat mai întîi spre fragmentele de jurnal şi memorialistică ale lui Matei Călinescu, Ion Vianu şi Livius Ciocîrlie, sporindu-şi pofta de a citi în întregime volumele din care sînt extrase şi convingerea că aceşti admirabili scriitori sînt pomi lăudaţi la care merită să te duci cu sacul. în aceeaşi categorie intră şi portretul Prietenul meu Ivasiuc, al povestitorului Nicolae Manolescu, căruia criticul şi istoricul literar îi lasă uneori locul (dacă am fi înregistrat întîmplările cu scriitori povestite de el de-a lungul anilor în redacţie, ar fi ieşit un best-seller fabulos). l Cele mai impresionante pagini din acest număr în care nimic nu poate fi "sărit" la lectură aparţin unui nume mai puţin cunoscut la noi, scriitoarea şi jurnalista bielorusă Svetlana Alexeievich (dintr-o notiţă sumară aflăm că trăieşte la Paris, că a fost distinsă cu premiul PEN pentru "curaj şi demnitate de scriitor" în 1996 şi cu premiile Herder şi "Martor al lumii" în 1999). Dintr-o nouă carte a ei, sub titlul Securea şi Călăul, "Lettre" publică mărturiile a două persoane, mamă şi fiu, istorie orală, luată de la sursă, fiindcă nici un "ficţionar", oricît de bun nu poate crea atîta autenticitate, atîta adevăr direct, devastator, atîtea sentimente contradictorii şi complicate comunicate prin asociaţii de idei şi enunţuri. Femeia care-şi povesteşte viaţa este fiica unor victime: despre tatăl arestat în 1939 nu ştie decît că şi-a pierdut minţile în închisoare în urma torturilor. Născută după dispariţia lui, fetiţa a trăit pînă la 4 ani în lagărul de muncă din Kazahstan unde fusese dusă mama ei, apoi la o casă de copii. Crud dresată şi îndoctrinată de la o vîrstă fragedă, a ajuns să creadă sincer în cultul lui Stalin, superioritatea comunismului şi a omului sovietic, să nu pună la îndoială nimic din "idealurile" propagandistice. Cu mama, regăsită într-un tîrziu după eliberarea din Gulag, n-a mai putut comunica. A învăţat, a devenit arhitectă, s-a căsătorit, a aflat adevărul despre regimul criminal pe care-l idealizase, a trecut prin perestroika şi prăbuşirea imperiului sovietic, dar Rusia de azi îi e străină, nu-i ţara ei: "înainte, cînd veneau musafiri în vizită, se discuta despre cărţi, spectacole - dar acum: ce-ai mai cumpărat, unde ai fost în vacanţă şi cît a costat. Cursul valutar. Şi bancuri. Să fii serios şi sincer e nepoliticos. Nu e la modă ş...ţ Eu sînt săracă lipită pămîntului, întreagă generaţia mea, foştii oameni sovietici. Unde e capitalul nostru? Tot ce avem sînt suferinţele noastre, ceea ce am trăit". Fiul ei, fost ofiţer activ, acum om de afaceri, deşi educat la şcoala sovietică ("să iubeşti banii e ruşinos, trebuie să iubeşti visul..."), s-a adaptat societăţii de tranziţie, a învăţat să supravieţuiască fără vise, doar cînd bea vodcă împreună cu prietenii lui "spre dimineaţă ne îmbrăţişăm şi răcnim cîntece comsomoliste ş...ţ Şi copiii noştri? Nici unul nu mai visează la cosmos, nici unul nu mai vrea să devină căpitan de cursă lungă, toţi vor să fie contabili. Şi întrebaţi-i pe copii de Stalin... Habar n-au! I-am dat fiului meu să citească Soljeniţîn - a rîs tot timpul! ş...ţ Niciodată nu mă va înţelege pe mine şi pe mama, pentru că n-a trăit nici măcar o singură zi în ţara sovietelor. Mama mea... eu... şi fiul meu... Fiecare trăim în altă ţară, chiar dacă asta e tot Rusia. Dar suntem enorm de legaţi între noi. Enorm! Toţi ne simţim înşelaţi..."



Bucureştiul vandalizat

ADEVARUL LITERAR ŞI ARTISTIC se alătură, oportun, publicaţiilor care condamnă actele de vandalizare a Bucureştiului istoric. În nr. 958 (28 ian. a.c.), Victoria Anghelescu iniţiază o anchetă privitoare la isprăvile "rechinilor imobiliari" ale căror victime sunt nenumărate clădiri vechi din Bucureşti, un oraş care "pare să dorească ştergerea oricărei imagini a devenirii lui, contrar oricăror alte capitale ale lumii". într-adevăr, în ciuda multelor proteste, a împotrivirii asociaţiilor de arhitecţi, se dă curs "distrugerii patrimoniului naţional în scopul privilegierii unor interese financiare". Se obţin aprobări de construire a unor blocuri-gigant în zone aşazicând protejate, precum, recent, în Strada Icoanei, în vecinătatea imediată a Şcolii Centrale, creaţia arhitecturală a lui Ion Mincu. Deci încă o victimă a "rechinilor imobiliari", după Biserica Armenească şi Catedrala Sfântul Iosif. După cum am citit, dl. Theodor Paleologu, noul Ministru al Culturii, a dezaprobat public aceste practici, dar e nevoie de mai mult., de intervenţia propriu-zisă a statului. Să fie oprită vandalizarea nefericitei noastre capitale şi aceasta atâta vreme cât mai există în cuprinsul ei ceva ce poate fi salvat.



Reacţii adverse

Cronicarul a avut curiozitatea - inoportună - să citească instrucţiunile care însoţesc un medicament fabricat în Germania, Sortis. Lista de posibile reacţii adverse este terifiantă. Este adevărat că ele se înregistrează foarte rar - au de suferit între 1 şi 100 dintre 10.000 de pacienţi care utilizează medicamentul, ceea ce înseamnă aproape 0. Este adevărat, totodată, că tocmai exactitatea avertismentului constituie o dovadă de seriozitate din partea firmei producătoare. Totuşi, din punct de vedere literar, lista de posibile reacţii adverse este expresivă şi generează un irezistibil comic involuntar.

Vasăzică cineva ia un medicament pentru scăderea concentraţiei de colesterol şi trigliceride din sânge şi iată ce anume ar putea el să-i provoace: greaţă, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, indigestie, dureri de cap, dureri musculare, senzaţie de slăbiciune, diaree, insomnie, reacţii alergice, ameţeli, amorţeli, dureri articulare, dureri de piept, dureri de spate, astenie, edem periferic, mâncărime, anorexie, înţepături şi furnicături în degete, vărsături, apariţia de pete roşii pe piele, crampe musculare, sângerare sau vânătăi neaşteptate, ţiuituri în urechi şi/sau cap, creştere în greutate, pierderea memoeriei, urticarie, senzaţia de rău, impotenţă (asta ar mai lipsi!), pierderea părului, pancreatită, diminuarea sensibilităţii pielii la atingere uşoară sau durere, sensibilitate musculară, pete roşii veziculare pe piele, hepatită, icter, rabdomioliză (durere şi slăbiciune musculară severă, asociată de obicei cu febră), edem angioneuroric (umflarea feţei, a limbii şi traheei, care ar putea determina şi dificultăţi mari în respiraţie), sindrom Stevens-Johnson (vezicularea severă a pielii, gurii, ochilor şi glandelor genitale), eritem multiform (pete roşii întinse). Cronicarul nu ştia că există atâtea feluri de suferinţă pe lume!

Lista seamănă cu un Blestem de Arghezi. Ar putea fi folosită ca sursă de inspiraţie pentru blestemarea adversarilor literari: Da-ţi-ar Dumnezeu să-ţi dea greaţă, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, indigestie... etc.



Un dosar serios

Obişnuit cu "anchetele" făcute pe un colţ de masă de redactorii mai leneşi ai publicaţiilor noastre, Cronicarul a fost surprins, aproape uimit de dosarul Cultura română du dehors, realizat, pentru bilunarul VERSO (nr. 50-51), de către Luigi Bambulea.

Argumentul acestuia are formulări cam preţioase, dar nu se poate spune că nu e explicit: dosarul şi-a propus "să parcurgă, de-a lungul celor nouă seturi de întrebări, câteva aspecte teoretice importante ale noţiunii şi strategiilor culturii, ca şi problematizări punctuale, din diferite unghiuri, ale culturii române. Invitaţii Dosarului au fost stabiliţi după criteriul apartenenţei prin origine la cultura română şi al desfăşurării activităţii, azi, în afara spaţiului ei geografic".

Extrem de interesante sunt răspunsurile lui Virgil Nemoianu şi Mihai I. Spăriosu la întrebarea nr. 8. E cultura română suficient de puternică încât să se integreze într-un canon precum cel propus de Harold Bloom?

Opinia lui Nemoianu: "Aici, în fine, pot răspunde fără ezitare: da. Bloom nu este un tip prea cultivat. Ştie multă literatură engleză, are contribuţii originale în această privinţă, dar e un teoretician aiurit, iar comparatismul lui nu-l ia nimeni în seamă. Acum să privim lucrurile şi pe un plan mai general. Orice Ťcanonť este provizoriu în timp, imperfect în spaţiu. Orice canon vrednic de acest nume este, cum l-am numit eu odată, Ťospitalierť. Orice canon e construit în Ťtrepteť. Sunt destui scriitori români care-şi pot avea locul acolo."

Şi opinia lui Spăriosu: "Teoria lui Bloom (care porneşte de la conceptul romantic de Ťoriginalitateť) este doar o altă variantă a teoriilor culturale, bazate pe voinţa de putere, şi este de natură pur mimetică şi paranoică, deci fără mare autenticitate culturală. Mai degrabă decât de Ťanxietatea influenţeiť la diferiţi poeţi, artişti etc., se poate vorbi de influenţa anxietăţii asupra profesorului Bloom însuşi (cum se glumea prin sălile de curs de la Yale, după publicarea cărţii lui). Putem întocmi tot felul de liste canonice şi tot felul de ierarhii culturale, fie ele Ťpolitically correctť sau nu, fără a produce un singur act cultural autentic."

Continuarea intervenţiei lui Mihai I. Spăriosu şi celelalte intervenţii (datorate unor nume ca Matei Vişniec, Norman Manea, Basarab Nicolescu, Aurelian Crăiuţu, Teodor Baconsky, Magda Cârneci, Moshe Idel) le găsiţi în VERSO.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara